Despre viața oamenilor din afară

Cu ani în urmă, România era o țară de invidiat pentru celelalte state. Cu greu se pleca spre alte țări și invers. Aveai nevoie de multe documente, sau erai transferat cu serviciul, cum a lucrat bunicul meu, lăsând o soție și trei copii.
Dacă vă întrebați cât de greu i-a fost, să știți că foarte greu, a mâncat ce-a putut, nu avea telefon mobil. Duminica prindea liber să sune acasă la cineva, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut. După revoluție s-a schimbat tehnologia, s-a dat libertate mai multă, dar nu a mai avut valoare banul. Luxul este la modă și credința în oameni este pe ultimul loc. Dovadă vie în zilele noastre, cum să se aprobe homosexualitatea în școli, când aceste patimi lumești ar trebui discutate mai mult de către preoți și citite multe dezlegări pentru cei pătimași și pentru multe alte patimi lumești la care s-a dat libertate după revoluție?!
Oamenii își părăsesc țara pentru un loc de muncă mai bun, pentru mai mulți bani, lăsându-și în urmă părinții, frații, poate chiar și copiii. Le este foarte greu printre străini. Nu au casa lor, patul lor, le lipsesc prietenii, vecinii, sau poate chiar și un animal drăguț pe care l-au lăsat acasă.
Avansând cu tehnologia, oamenii nu se mai simt totuși atât de departe față de cei apropiați, se mulțumesc cu banii pe care îi câștigă, dar unii dintre ei își pierd credința în Dumnezeu. În țările străine nu toți se mai țin de credința ortodoxă în goana după bani, uită să postească, să se spovăduiască sau chiar să se împărtășească.
Rar când întâlnești un român care vine acasă și calcă pragul Sfintei Biserici pentru așa ceva. Nu mai țin la credința lor, se convertesc sau nu, dar ceva se întâmplă cu ei și totul din cauza banilor.
Mulți tineri care au plecat pentru prima dată duc dorul părinților, fraților sau a prietenilor și se plâng zile în șir că nu cunosc pe nimeni. Le vine greu cu acomodarea, nu au căldura sufletească a părinților, patul lor, cine știe cum dorm, pe jos, prin subsoluri, cu șobolanii, dar îi mint pe părinți, spunându-le că sunt bine.
Acești tineri sunt prinși la mijloc, poate nu au banii necesari pentru a se întoarce acasă. Au fost mințiți când au plecat de aici că vor fi în siguranță și Dumnezeu știe în ce împrejurări au ajuns așa.
Știu că în România sunt familii care au 1-2 sau chiar mai mulți membri din familie sau rude plecate în afara granițelor țării, care poate cunosc mult mai multe necazuri și întâmpină mult mai multe greutăți decât au întâmpinat rudele mele. Dar totuși pe acest pământ românesc trebuie să se întoarcă acasă rudele noastre, să muncim în țara noastră să o facem să fie înfloritoare, că pământul este același, tot pământ român rămâne, dar să fie cultivat și recoltat la timp. Avem nevoie de mână de lucru și aici, cât mai sunt tineri și pot munci, să avem unde să lucrăm, unde să locuim, cu ce să ne creștem copiii. Vrem o Românie frumoasă, a noastră, a tuturor!
”Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în țara ta”, tot îmi spunea bunicul meu.

Baluș Diana