File de sinaxar

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.
Sfântul Trifon s-a născut la sfârșitul secolului al III-lea în satul Lampsac, din provincia Frigia, regiune care astăzi aparține Turciei.
Dumnezeu i-a dăruit din copilărie darul vindecării bolnavilor și putere asupra demonilor. Pe când avea 17 ani, a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului roman Gordian. După șase zile de post și rugăciune, Sfântul Trifon le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune a atras pe mulți păgâni la creștinism.
Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creștinilor, Trifon a fost prins și supus la multe chinuri: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi și a fost dus desculț prin oraș, pe vreme de iarnă. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare. Pentru că nu a vrut să slujească zeilor, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat. Astfel, când soldații au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul și-a și dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Creștinii au luat trupul Sfântului Trifon cu intenția de a-l îngropa în Niceea. Sfântul li se va descoperi însă și le va cere să-i ducă trupul în satul natal, Lampsac. Mai târziu, moaștele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol și apoi la Roma.
Sfântul Trifon este cunoscut în credința populară ca cel ce păzește livezile de omizi și lăcuste, iar pe oameni, de nebunie. În vechime, viticultorii și pomicultorii țineau post în această zi și chemau preotul să le stropească cu agheasmă livezile și via, ca acestea să fie ferite de nerodire și de secetă sau grindină.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte.
Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea, dar fără rezultat. În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se
odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, hemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: „ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji.” Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă, sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.

În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Haralambie

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.
Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mică) a răspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.
În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile.
I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor
săi, spunând: „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”
Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos, au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.
Lucian a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.
Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea sa s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze.
Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici).
Împăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia.
Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum.
Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup, dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat.
La cererea păgânului împărat, ca să-i dovedească puterea Dumnezeului său, Sf. Haralambie a făcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânăr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de două ori la rând, într-un templu păgân. Împăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfântului gura cu pietre şi să-i ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi.
Plin de răutate drăcească, Septimiu Sever, împreună cu un eparh numit Crisp, au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfânt.
În cele din urmă, Sf. Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare.
În hagiografia şi iconografia greacă, Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintă ca episcop.
Izbăvitor de ciumă şi de foamete
Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase cazuri în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este „izbăvitor de ciumă şi de foamete”. În 1813, asupra Ţării Românești s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită „ciuma lui Caragea”, pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de vieţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Locuri unde se află fragmente din moaștele sale 

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie.
Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ştefan” din Meteora, unde se
săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie.

Sfântul Haralambie în credinţa populară

În popor, Sfântul Haralambie este ştiut drept ocrotitor nu numai împotriva ciumei, dar şi a holerei, de aceea ziua lui era ţinută cu evlavie de ţărani. În nordul Transilvaniei, în aşezările de pe Someş, în Bihor, oamenii duceau în această zi la biserică mălai, grăunţe şi sare spre a fi binecuvântate şi ca ofrandă pentru Sfântul Mucenic Haralambie. După ce erau binecuvântate de către preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul.
Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Tot în această zi se făcea pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună.
După diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfântului ciuma în stăpânire ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de grumaz cu un lanţ de fier, şi numai atunci când oamenii nu serbează ziua lui îi dă drumul pe pământ. După o altă legendă, tot din Bucovina, Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune în omenire. Şi Ciuma, cum l-a văzut pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l omoare. Însă Sfântul Haralambie a prins-o şi a legat-o de gât cu un lanţ greu de fier pentru a nu mai face rău oamenilor.
Legende despre Sfântul Haralambie sunt şi în zona Tecuciului. Aici se spune că Sfântul Haralambie, care fusese iniţial cioban, a învăţat de la un doctor lecuirea diferitelor boli şi, tămăduind mulţi oameni fără plată, aceştia l-au făcut sfânt.
Ivindu-se însă ciuma, oamenii au început să moară, astfel că în puţină vreme a rămas singur. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului ciuma în seamă. De atunci el ţine ciuma de păr, să nu îşi mai facă de cap.
Cu ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!

Pr. Mihai Meraru