„Motorul vieții noastre este iubirea. Dacă ai o iubire mare, ai un crez puternic”

„Evanghelia de astăzi ne arată că omul este cu adevărat om, adică ființă rațională și relațională, când este recunoscător lui Dumnezeu și oamenilor pentru darurile și binefacerile pe care le primește. Omul credincios și demn mulțumește permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în creația lui Dumnezeu și o folosește, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui și toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susține viața umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulțumește pentru că recunoștința este lumina vieții în comuniune de valori spirituale.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română s-a citit duminică, 15 ianuarie 2023, Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al XVII-lea, versetele de la 12 la 19 care ne prezintă Vindecarea celor zece leproși.

Galerie Foto

Printre numeroasele minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos, care au reţinut atenţia Sfântului Evanghelist Luca, se numără şi cea de astăzi, a vindecării celor zece leproşi.

Lepra era pe vremea aceea boală incurabilă, căreia doctorii nu-i găsiseră nici un leac. Lepra devorează trupul, îl putrezeşte încetul cu încetul. Dar pe lângă faptul că este o boală foarte grea, e şi molipsitoare. În Ierusalim era lege ca leproşii să fie scoşi afară din cetate. Pentru astfel de bolnavi nu existau spitale. Locuiau în locuri izolate, părăsite, în văi ascunse, unde nu pătrundea nimeni, ca să nu vină în atingere cu cineva. Orice atingere de ei însemna molipsire şi intrarea imediată în aceeaşi soartă blestemată. Lepra era pentru evrei o necurăţie nu numai în sens igienic, ci şi în sens ritual, fiind socotită drept o boală nu numai trupească, ci şi sufletească, drept urmare a păcatului.

Meditând asupra fragmentului evanghelic, părintele Petru Munteanu a explicat, în cuvântul de învăţătură rostit în Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, și a arătat învăţăturile ce reies din Evanghelia din această duminică.

Biserica a rânduit în această Duminică o Sfântă Evanghelie deosebit de frumoasă. S-a citit astăzi  dintr-o pericopă evanghelică care ne relatează despre o minune a vindecării săvârșite de Mântuitorul Hristos.

În perioada Mântuitorului Iisus Hristos, cu precădere în zona Orientului Mijlociu și a Asiei Mici, bântuia o boală înfricoșătoare, numită lepră.

Ca să înțelegem această vindecare, este bine să întoarcem paginile îngălbenite ale istoriei și să pășim aievea în vremea de atunci.Bolnavul de lepră, de fapt, așa cum ne spune istoria și patologia medicală, putrezea de viu. Pe trupul lui apăreau niște tuberozități, niște umflături la propriu, după care pilozitatea care acoperea aceste  umflături  se albea, părul acela devenea alb, umflătura începea să învinețească și carnea să putrezească. Omul putrezea la propriu de viu.Cel ce era afectat de această boală cumplită se descompunea într-un mod vizibil și infricoșător.

Nenorocirea acestei boli era completată și de reacția comunității vizavi de cel afectat de boală. Cel afectat, care avea nevoie de mult ajutor și de susținere din partea familiei, trebuia să fie alungat de către aceștia. Familia era obligată să-l alunge și să-l trimiă în acele locuri numite leprozerii. Leprozeriile erau niște locuri anume marcate și foarte bine poziționate, deoarece erau amplasate  în văi, în niște văi care puteau să fie văzute și supravegheate de sus, de pe colină. Și văile sau gropile acestea erau marcate cu niște pietroaie foarte mari.

Leprosul, alungat din familie, era trimis  într-o temniță, pentru că era băgat, efectiv, la pușcăria de leproși. Nu avea dreptul să mai iasă de acolo. Dacă cineva ieșea din leprozerie, era omorât cu pietre. Pentru că boala era atât de cruntă și înspăimântătoare, oricine vedea un lepros îl putea omorî, făptașul era mai  felicitat de comunitate că i-a scăpat de un pericol imminent, leprosul care putea să-i infecteze.

La aceste leprozerii, la bornele marcate cu acele pietre mari, veneau rude, prieteni de-ai celui bolnav și așezau pe acele pietre mari de hotar, alimente diverse, fructe, legume. Îi chemau apoi, îi strigau de departe, se îmbrățișau din priviri, își alinau iubirile și dorul. Bolnavii de lepră își ascundeau trupul ciuntit de boală, descompus și greu mirositor cu ajutorul hainelor lor, haine prin care răzbeau, pete mari și murdare de sânge și puroi. Ce dramă profundă! Ce durere greu de imaginat trăiau aceste familii! Ei bine, leprozeriile acestea erau și locuri unde agresiunea era prezentă. Se întâmplă uneori ca omul, care simte aripa rece și întunecată a morții, sau care simte cum piere sau se descompune, să se lupte pentru fiecare fărâmă de viață. Leprozeria era un spațiu agresiv, oamenii se adunau în cete, căutau să se susțină, să se poată alimenta, să se poată apăra pentru o vreme. Era o comunitate de oameni bolnavi care căutau să supraviețuiască.”

Înaintând în profunzimea textului Evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a explicat ce se întâmpla cu leproșii din acea vreme, precum și dorința celor 10 leproși de a se vindeca și de a merge acasă, la cei dragi.

În contextul dat putem presupune că leproșii au aflat despre Mântuitorul Iisus Hristos de la cineva din afara leprozeriei, care le-a povestit că există un învățător, care face minuni, vindecând pe cei neputincioși, pe cei bolnavi.

Presupunem că acest cuvant al Mantuitorului si mesajul Lui a intrat într-o leprozerie prin cineva de afară, o ruda, un prieten bun care s-a adresat unui lepros.

După cum știm, mesajul Mântuitorului Iisus Hristos este provocator. Odată ce auzi cuvântul Mantuitorului Iisus Hristos sau te apleci ca să-L cunoști, deschizi Sfânta Scriptură sau citești din scrierile Sfinții Părinți, acest mesaj te provoacă. Este ca o oglindă care ți se pune în față. Degeaba spargi oglinda. Ideea este, provocarea rămâne, cum o accepți, depinde de tine. Cuvântul Mântuitorului este precum o oglindă care se pune în fața noastră, când ne aplecăm să cunoaștem Cuvântul Lui, ne oglindim în esența ființei noastre, doar așa și numai așa  putem să urmăm apoi calea cu Hristos.

Cuvântul Mântuitorul este un cuvânt vindecător, sfințitor și călăuzitor. Cuvântul Mântuitorului este viața noastră adevărată. Mântuitorul ne zice acest lucru: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Ei bine, aceste cuvinte ale Mântuitorului au intrat într-o leprozerie. Cineva dintre leproși care era încă viu în interiorul lui, deoarece purta o iubire mare față de cineva sau față de mai mulți , crezând în mesajul Mântuitorului Iisus Hristos, deoarece l-a primit de la cineva drag din afară, a început să caute prin leprozerie alți tovarăși care să aibă curajul să iasă din leprozerie, să meargă să-L caute pe Mântuitorul Isus Hristos să-i ceară vindecare. Însă discuția de atunci a fost cum este și în zilele noastre. Natura umană, astăzi, este la fel ca și atunci. Voci din leprozerie s-au ridicat împotrivă: „Nu ți-e bine, unde să ieși din leprozerie? Ieși, te omoară oricine, stai potolit“.  Însă cineva a avut un crez. Și să știi că, de regulă, Crezul este puternic când iubirea este mare. Motorul vieții noastre este iubirea. Dacă ai o iubire mare, ai un crez puternic. Dacă ai un crez puternic, devii incomod, devii suspect pentru cei din jurul tău. Însă mai contează lucrul acesta? Pentru că după iubirea ta față de Dumnezeu, după iubirea ta pentru semeni și crezul tău devine puternic, poți schimba lucrurile. După cum presupunem, un lepros, cu o iubire puternică față de cei de acasă și față de Mântuitorul, înțelegând Cuvântul Lui, a căutat să convingă și pe alții să iasă din leprozerie.

Presupunem că la revărsatul zorilor, pentru că altfel nu aveau cum, au ieșit din leprozerie, cu inima bătând puternic, respirând adânc în plămânii lor bolnavi, un aer de libertate. Un lider lepros cu încă nouă leproși, care l-au ascultat, le-a spus: „Dacă suntem în grup, ne putem apăra. În caz de ceva, ne vom descurca împreună! Să  mergem să-L căutăm pe Mântuitorul!

Cei zece leproși au părăsit leprozeria la revărsatul zorilor, cu gândul să-L caute pe Hristos! Dar ce te faci, că atunci nu erau GPS-uri, nu erau telefoane mobile, nu erau SMS-uri, nu erau informații! Unde să-L cauți pe Hristos? Că dacă mergi în față, poate-i în spate, dacă mergi la stânga, poate-i la dreapta! Unde să-L găsești pe Domnul Hristos? Ceata celor curajoși, ceata celor zece leproși care a părăsit leprozeria, a dovedit un act de mare îndrăzneală!

Ceea ce ei nu știau, însă, era faptul că în momentul în care ei au ieșit din leprozerie să-L caute pe Hristos, și Hristos Domnul a început să-i caute pe ei! Pentru că noi comunicăm, mai presus de cuvânt, prin rugăciune. Poate ți s-a întâmplat și ție să cauți ceva sau să fii preocupat de o întrebare și cineva să-ți dea răspunsul. Să fii frământat de o problemă și cineva să-ți dea soluția. Uite, domnule, cum l-a scos Dumnezeu pe omul acela să-mi spună mie, chiar ce-aveam de făcut, să mă lămurească chiar la ceea ce nu știam.

Totul este să nu abandonăm întrebările și rugăciunea către Dumnezeu! Au plecat cei zece leproși să-L caute pe Hristos și Hristos a plecat să-i caute pe cei zece leproși! În căutarea lor plină de iubire și speranță s-au întâlnit. Acești leproși socoteau și știau că Învățătorul trebuie să fie înconjurat de multă lume. Cu ce emoție și cu ce fior, cu ce bucurie bolnavii de lepră au strigat către Hristos Domnul: „Învățătorule, Doamne, fie-Ți milă de noi! Fie-Ți milă de noi!”

Recunoștința este un sentiment pozitiv pe care o persoană o simte față de altă persoană atunci când aceasta i-a făcut un bine, o favoare sau i-a făcut un dar. Se spune în popor, în vorbirea de toate zilele: „Recunoştinţa – floare rară!” – deşi n-ar trebui să fie tocmai rară. Ar trebui să fie, dimpotrivă, foarte deasă. Să se găsească peste tot. Pentru că recunoştinţa ar trebui să fie cel mai firesc sentiment în inimile tuturor, ale celor care, într-un fel sau altul, primesc de la Dumnezeu sau de la oameni, de la oricine, un bine, un dar, o vindecare, o atenţie.

Dintre cei 10 leproși doar unul și-a arătat iubirea și recunoștința față de Mântuitorul Iisus Hristos: „„Ne spune Sfânta Evanghelie că Hristos-Domnul le-a zis atât: „Mergeți și vă arătați preoților!” De ce i-a trimis la preoți? Pentru că în perioada aceea preotul era și doctor, era și judecător. Multe din activitățile de slujire ale comunității de astăzi sunt derivate sau desprinse din slujirea și haina  preoțească. Mergi la tribunal și vezi un judecător. Să știi că uniforma aceea de slujire s-a desprins din slujirea preoțească dintru început. Mergi la doctor, îl vezi în halatul alb. Aceea este tot o slujire preoțească.

Preotul constata vindecarea în perioada aceea. Și constatând vindecarea, îl integra în comunitate pe bolnavul vindecat. „Mergeți și vă arătați preoților”, spune Hristos Domnul leproșilor. Leproșii nu s-au revoltat, n-au zis: „Doamne, de ce-ți bați joc de noi? Cum să ne arătăm preoților dacă noi știm și simțim că suntem bolnavi… Că suntem plini de răni și plini de bube. Cum să ne arătăm preoților? Fă-ne ceva, dă-ne ceva, fă un semn, o incantație!” Nu s-au revoltat, ci au luat drumul către preoți.

Ne spune Sfânta Evanghelie că, mergând pe cale, au simțit în trup puterea vindecării, s-au însănătoșit … Cuprinși de dor și această iubire față de cei dragi, au alergat, spre casa lor; să le arate celor de acasă că sunt bine și s-au făcut sănătoși. Au uitat însă de Vindecător! Doar cel care a scos leproșii din leprozerie, liderul celor zece, cel care nu dorea doar vindecarea trupului, ci și a sufletului, s-a întors. El, leprosul căutător de Hristos, de Fiul Lui Dumnezeu.

Aceasta este de fapt și căutarea noastră! Prezenta noastră aici la biserica este în dorul si foamea de Vindecător!

În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a vorbit și despre stările care macină sufletul, menționând de „lepra sufletului”.

Leprosul care s-a întors avea ceva special, ceva ce numai cei care aduna pe alții, îi iubesc pe alții mai presus de ființa si viața lor au, de fapt aceasta este devenirea noastă întru ființă. Dobândirea stării de fiu al Împărăției .

Și noi am ieșit astăzi dintr-o leprozerie ca să venim la biserică, Comunitățile în care noi trăim astăzi sunt niște leprozerii imense. Lepra sufletului este boala umanității. Boala aceasta, care atacă și mănâncă lumina și pacea sufletului… Suntem ca leproșii de odinioară, doar că lepra s-a mutat înlăuntrul nostru. Boala aceasta interioară, ca un întuneric adânc și rece, lucrează unde noi locuim, muncim, vorbim, unde ne manifestăm în viața de zi cu zi.

Leprozeria de odinioară ne înconjoară astăzi. Noi toți, într-un fel sau altul, suntem exilați sau constrânși, uneori, să stăm într-o leprozerie. Cauți să ieși de acolo și auzi: „Tu nu ai nicio șansă. Ce vrei”? „Să dau și eu un examen”. „Du-te măi, acolo se intră cu pile cu tot. Du-te înapoi la leprozerie. Stai acolo!” „Vreau și eu”. „Nu ai nicio șansă. Îți spun eu cum funcționează lucrurile aici. Nu ieși din leprozerie. Vrei să mori? Vrei să pățești ceva? Lumea e rea, stai cu noi aici în leprozerie”. „Da vreau să merg la biserică”. „Ce să cauți la biserică? Te rogi acasă, stai aici cu noi leprozerie. Ai uitat cine ești tu într-un alt spațiu”? Să fii ținut într-o stare de rutină, de plictis si moarte , o letargie , o monotonie, o disperare. Planul celor ce urăsc Cuvăntul Vieții este ca să fii în leprozerie și să nu îți dorești nimic din ce îți este de folos, din ce te înalță la condiția si vocația fiimței tale. Aceasta este oferta lumii fără Dumnezeu.

Vine însă Mântuitorul și spune că tu poți totul, că pentru tine S-a întrupat, ca să te ridice pe tine la Cer.  Și din nou, ecoul leprosilor se aude la fiecare pas: “ N-ai nicio șansă! Ce să cauți? Vrei să te faci de rușine?. Stai potolit acasă! Știm noi mai bine! Nu mai ai niciun sens, n-ai nici un rost. Leprozeria ne trage în jos.

Avem șansa să ieșim din leprozerie doar când avem o iubire puternică, un crez puternic.

Drumul în viața noastră fără Cuvântul-Hristos este drumul către nicăieri și către nimic. Ieșirea din leprozerie este starea de sărbătoare, ieșirea din comoditate,ieșirea din rutină.

Cea mai mare nenorocire a ființei noastre este să ne obișnuim cu subterana existentei noastre căzute, de leprozerie. Să ne obișnuim în așa măsură încât să nu ne mai dorim o condiție mai bună, să ne zidim în propriul beci, propria temniță.

Soluția este să ieșim din beci și să mergem cu Hristos la Înviere. Neamul nostru a Înviat în Hristos și în viața Lui, a mărturisit Învierea.  De aceea, în locul unde există o candelă aprinsă, în casa unde există un genunchi plecat la rugăciune, o lacrimă smerită, o stare de pocăință, un gând luminos care adună și îmbrățișează pe ceilalți și îi înalță spre Dumnezeu, în casa aceea este o ieșire din leprozerie, o șansă a vindecării noastre.”

About Dediu Brindusa

Check Also

„Recunoștința este descoperită, de către sfinții părinți, ca un câmp pe care cresc toate virtuțile creștine„

„Sfântul Vasile cel Mare a îmbinat cuvântul cu fapta şi de la el ne-a rămas …