„Să prețuim fiecare clipă pe care Dumnezeu prin mila Lui ne-o dăruiește, e o nestemată”

„Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creați.” (Arhimandrit Cleopa Ilie)

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinţilor Români. În această Duminică cinstim, în mod special, toți sfinții neamului românesc, ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte, sau au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa cea dreaptă, neamul şi ţara.

În parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie închinată Sfinților Români a fost oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu, răspunsurile la strană fiind date de membrii corului săvineștean. Mulți credincioși ai parohiei au luat drumul bisericii, de la primele ore ale dimineții de duminică, pentru a participa la Sf. Liturghie și pentru a primi binecuvântarea părintelui paroh.

Această duminică ne pune înainte un fragment din Evanghelia după Matei (cap.4, 18-23), cu referire la curajul mărturisirii și urmării lui Iisus Hristos de către creștini prin asumarea Crucii de purtat.

Dând citire fragmentului Evanghelic și meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a reliefat:

„Suntem în duminica a doua de după Rusalii, Duminica Sfinților Români, așa cum este trecută țn calendar, o duminică deosebit de importantă, pentru că ea vine cu un mesaj adânc duhovnicesc, prin glasul Sfintei Evanghelii. Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi cum a chemat Mântuitorul pe primii apostoli. Ne descoperă care sunt criteriile după care Hristos-Domnul își alege ucenicii. Și când vorbim despre ucenicii Domnului, nu ne referim doar la aceia din vremea Lui, ci ne referim la cei care străbat timpurile până în zilele noastre. Pentru că toți, prin Taina Sfântului Botez murind și înviind cu Hristos primim nume, primim mirungerea, prin darul Duhului Sfânt de la preotul slujitor, suntem chemați să fim mărturisitorii Învierii lui Hristos. Și totuși din atât de mulți, pe vremea Mântuitorului, ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul S-a aplecat asupra a doisprezece Apostoli și glasul Sfintei Evanghelii ne arată nouă după ce criterii a chemat pe acești patru Apostoli, Petru și Andrei, fratele său, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Nu a contat în fața Mântuitorului statura lor, nu a contat în fața Mântuitorului culoarea pielii, nu a contat în fața Mântuitorului criteriul social.”

În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a explicat modul în care Apostolii își duceau viața și de ce au fost aleși:

„Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul, mergând pe malul mării Galileii, vede doi frați care-și aruncau mrejele, iar felul în care aceștia își aruncau mrejele, era diferit de alt mod sau de altă stare pe care o practicau colegii lor. După cum aceștia își aruncau mrejele, Mântuitorul îi privește și-i cheamă să fie Apostoli, sau ucenicii Săi, după felul muncii lor. Uneori relativizăm importanța activităților noastre, socotim că ele sunt o rutină, sau o parte din obligație, sau sunt un lucru neînsemnat față de ceea ce noi dorim să facem sau să împlinim. Însă, ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul i-a privit pe acești pescari cum își aruncau mrejele. Și i-a văzut nu numai prin prisma muncii, ci a văzut, ca Fiu al lui Dumnezeu, starea lor duhovnicească. Erau la lucru și totuși munceau altfel decât ceilalți. Își aruncau mrejele adică începeau lucrul lor cu gândul la bunul Dumnezeu, cu gândul la cei dragi ai lor, cu dor și cu bucurie, cu drag de muncă. În starea rugăciunii și a duhovniciei adânci, credinciosul începe munca sa specifică, pentru că suntem slujitori prin munca noastră tuturor, în alt mod decât ceilalți. Descoperim că au fost chemați acești doi frați după cum își aruncau plasele pentru pește, pentru că ni se spune în Sfânta Evanghelie că Mântuitorul vedea alți doi frați, pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zevedei care își dregeau mrejele, adică le reparau. După o noapte de muncă, aceștia doi își curățau plasele rupte, încărcate de lucruri poate nefolositoare, bolovani, scoici, pietre ascuțite care le-au distrus năvodul și-l reparau. Și totuși, în starea lor sau în pierderea lor, în încercarea de a repara sau de a drege un bun al lor, ei își reparau mrejele altfel decât ceilalți. Reacția lor nu era disperată, nici deznădăjduită, ci era starea lor duhovnicească adâncă, cu rugăciune și cu pace. Mântuitorul a văzut în oamenii aceia altceva decât vedeau ceilalți din jur. Mântuitorul a privit adânc în lucrul lor și i-a chemat să îi fie urcători, sau ucenici și apostoli. I-a chemat la apostolat.” De aceea noi, astăzi, suntem îndemnați de către Sfânta Biserică să prețuim fiecare clipă, pe care Dumnezeu prin mila Lui ne-o dăruiește. Și această clipă să devină o nestemată prin felul în care noi lucrăm. Prin felul în care noi ne adâncim duhovnicește în starea noastră. Prin felul prin care noi trecem prin suferințe, sau trecem prin realizări, să avem această stare de echilibru, în rugăciunea și-n pacea și-n binecuvântarea către Dumnezeu și să trecem ca mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos

Totodată, părintele paroh a reliefat faptul că iubirea lui Dumnezeu față de noi și de semenii noștri este o iubire necondiționată, dar în vremurile de astăzi ne confruntăm cu o criză:

„Cea mai mare criză prin care noi trecem astăzi nu este o criză socială, nu este o criză economică, nu este o criză politică, noi trecem printr-o criză duhovnicească. Nu mai sunt pescari care să arunce năvoadele precum Sfinții Apostoli. Nu mai sunt lucrători care să-și dreagă mrejele, precum și le reparau odinioară Sfinții Apostoli Iacob și Ioan. Am secătuit și datorită multor influențe diverse sau diferite. Datorită prieteniilor rele care strică obiceiurile bune. Am ajuns să avem pretenții mari, și să nu prețuim clipa ca stare de slujire a noastră și de mărturisire a noastră, cu încredere și cu iubire față de Dumnezeu, o mărturisire a lui Dumnezeu, o mărturisire prin lucrul nostru. Criza aceasta duhovnicească se întinde precum un cancer, precum o plagă, precum o pandemie despre care vorbim astăzi. Mult mai înfricoșătoare și mult mai adâncă, mult mai dureroasă pentru comunitate. Suntem într-o criză a slujirii. Suntem într-o criză a slujirii aproapelui. Într-o criză a aruncării sau a dregerii năvodului prin munca noastră. Dacă există o suferință în jurul nostru, înseamnă că cineva botezat, mort și înviat cu Hristos, miruns nu aruncă năvodul și nu-și drege năvodul după modelul Sfinților Apostoli. Dacă avem bătrâni care-și plâng și-și udă batistele-nnodate pe la colțurile sau în saloanele de spital, înseamnă că cineva acolo nu drege năvodul sau nu-l aruncă în iubire și-n recunoștință față de bunul Dumnezeu. Dacă avem copii care merg la școală și vin precum au plecat, înseamnă că avem dascăli care au uitat de misiunea lor, de a drege și de a arunca năvodul, de a sluji celorlalți și de a descoperi înțelepciunea.

Criza noastră astăzi este o criză adâncă pentru că este o criză duhovnicească. Dacă doctorul se transformă într-un vânzător de medicamente, dacă școala se transformă într-un distribuitor de diplome și dacă noi, în slujba noastră, uităm să aruncăm năvodul și să-l dregem după cum ne învață Sfinții Apostoli, criza se adâncește. Și odată cu ea, și durerea, și tristețea, și uneori în uitare de Dumnezeu chiar deznădejdea noastră. De aceea mesajul Sfintei Evanghelii este atât de actual, ne îndeamnă pe noi să fim slujitori lui Hristos, acolo unde suntem puși să lucră, gospodarul și gospodina în lucrul său și-n locul său. Un dascăl înviază toți elevii, un doctor înviază toată comunitatea. Și de aceea în slujba noastră de constructor, de mecanici, de gospodari și gospodine, slujind ca pentru Hristos putem aduce învierea în jurul nostru. Și atunci vine Hristos la noi și ne zice: „Veniți după Mine”, „Veniți după Mine”. Iar urmarea lui Hristos nu înseamnă un abandon al muncii, ci înseamnă o împlinire, și o mântuire prin slujirea lui Hristos, Cel pe Care-L urmăm și-L mărturisim prin lucrul nostru. De aceea suntem în criză, pentru că uităm să slujim ca pentru Dumnezeu.”

La sfârșitul Sf. Liturghie, părintele Petru Munteanu a dat mult așteptată binecuvântare tuturor credincioșilor aflați în curtea sfânt lăcașului de cult, cu îndemnul să ducă și acasă, celor dragi, iubirea lui Dumnezeu.

Brîndușa Dediu