* Ce va fi este în mâinile lui Dumnezeu. De aceea la fiecare pas se cuvine să strigăm: Fie voia Domnului! Lăsându-ne, așadar, în voia lui Dumnezeu, nu mai trebuie să ne agitam de colo-colo, ci să fim înlăuntrul nostru de acord cu ceea ce dă Domnul.
* Când Domnul lovește, este drept să gândim că, într-adevăr, are de ce. Așadar, cercetați motivul pentru care vă lovește și îndreptați-vă.
* Există boli în vindecarea cărora Domnul pune opreliști când vede că boala este mai necesară pentru mântuire decât sănătatea.
* Nu spuneți – nu pot. Cuvintele acestea nu sunt creștinești. Creștinești sunt cuvintele: Toate le pot. Dar nu singur, ci întru Domnul, Cel care mă întărește, precum ne încredințează apostolul. ( Filip.4 ,13). [I ,193]
* Țelul vieții nu este bunul trai pământesc, ci fericirea după moarte în viața cealaltă.
* Cu cât este mai simplă viața, cu atât mai bine. Simplitatea și smerenia sunt cele două aripi care ne ajută să zburăm iute.
* Rău este când cineva în familie nu-și găsește fericirea. Dacă o găsești, mulțumește-I Domnului. […] Meșteșugul este unul singur: fiecare zi să o începi ca și cum ar fi prima după nuntă. Cel mai mult să vă temeți să nu se piardă sau să nu se clatine cumva încrederea unuia față de celălalt. Aici stă temelia vieții conjugale fericite.
* Este datoria părinților să-i mustre pe copii… Și de ce să se teamă? Cuvântul plin de iubire niciodată nu supără.
* Căsnicia are parte de multe mângâieri, dar este însoțită și de multe tulburări și necazuri, uneori foarte puternice. Țineți minte acest lucru că, atunci când va veni ceva din acestea, să nu întâmpinați ca pe ceva neașteptat. Acum sunteți în doi. Și bucuria este mai puternică, iar necazurile se împart mai ușor pe din două.
(Ionela Pricope, Extrase din Sfaturi Înțelepte – Sfântul Teofan Zăvorâtul)