– Sunetul care ne schimbă –

Avem timp să vizionăm știri, să ascultăm la radio diverse informații despre iubire și relații. Ne facem timp să urmărim drame și comedii prin filme și canale de divertisment, să utilizăm prin comentarii oferta social-media, dar nu avem timp să ascultăm inima persoanei pe care o iubim.
Suferim cu toții din cauza efortului de a afla știri, în loc de a trăi ceva. Și facem aceasta deoarece simțim că ne scapă ceva, însă nu realizăm că adevărata pierdere nu este cea exterioară.

Depunem eforturi de a repara și a sfătui, în detrimentul celor de a asculta și a susține. Una din împlinirile noastre ce se poate revărsa ca dar spre cel de lângă noi este disponibilitatea de a asculta.
Retrăiesc uneori momentele când am ascultat cu adevărat în viața mea: de la simfonia neîncetată a valurilor care se lovesc de țărm, la cântecul fascinant al păsărilor sau la cântecul șoptit al bunicii care m-a crescut, un susur doinit pe care îl fredona când credea că nimeni nu este în apropiere.

Când refuzăm să ascultăm, devenim obsedați de a transforma lumea după propria noastră imagine mentală, în loc să ne deschidem inima pentru a înțelege viața care se întâmplă.
În înțelegerea profundă a darului vieții descoperim că nu ar trebui să ne facem auziți, ci să stăm suficient de liniștiți pentru a asculta, pentru a înțelege.
Când ascultăm cu adevărat, înseamnă să riscăm să ne schimbăm pentru totdeauna.
Ascultarea este, într-un fel, o îngenunchere a noastră interioară, un act smerit, când sărutăm cu iubire și recunoștință pământul și cerul, cuprinse împreună în multitudinea de alcătuiri din spațiul vieții noastre.

Preot Petru Munteanu