Taina vieții

Motto:

”- Părinte, zise ucenicul, dezvăluie-mi taina vieții .

– Nu pot.

– De ce?

– Pentru că este o taină.”

Ce înseamnă să fii necunoscut? Să fii amestecat în mulțime, într-o barcă sau călătorind pe jos îngrămădit printre alții, categorisit după ceilalți, de o lume preocupată de celebritate, meritată sau nu.

Când măsura evaluării noastre și a celorlalți este în funcție de ce avem, de felul cum arătăm, viața devine inevitabil o experiență descurajantă, caracterizată de lăcomie, invidie și dorința de a fi altcineva.

Există clipe în marea ”taină a vieții” când florile își pierd culoarea și parfumul dintr-un motiv aparte, când muzica ce ne înconjoară nu mai transmite nimic, când vocea plină de cuvinte care ni se adresează sună sec și fără de înțeles, când cel de lângă mine, care odinioară era delicat și frumos, pare un străin periculos.

Intrarea în această stare ca și ieșirea din ea se aseamănă cu ziua cuprinsă de norii întunecați, de vânt și ploi, zi care odinioară era senină și caldă …

Ce dureros este să intri în spațiul gri și monoton, când florile își pierd parfumul și culoarea, când simfonia clipelor care se scurg nu se mai aude și înțelege, ori și mai rău, când persoana de lângă mine devine un pericol sau inamic.

Putem spune că mai rău decât a nu vedea este să vedem răul și întunericul, urâtul și hidoșenia, ajungând incapabili să simțim și să căutăm frumosul în tot ce ne înconjoară.

Astăzi, suntem presați prin diverse mijloace din mass-media să intrăm într-un ”spațiu cultural” unde senzația că suntem nedpreptățiți este omniprezentă. Dacă toate încercările și insuccesele noastre pot fi reproșate altcuiva, devenim eliberați de sarcina grea a examinării propriului comportament, ”taina vieții” ajungând o categorisire într-un lung șir de obstacole …

Mai presus de toate, plasând responsabilitatea în afara noastră, nu reușim să ne schimbăm atitudinea cu nimic constructiv și benefic.

Trecem prin încercări, prin valuri și ceață în experiența unică a ”tainei vieții” noastre (ce este o sclipire de conștiință între două mari taine-tăceri), dar reușita cuprinderii ei constă în curajul și încrederea de a aștepta ca norii și încercările să se risipească, în atitudinea plină de credință în prezența lui Dumnezeu. Când șovăim să aplicăm ceea ce suntem la ceea ce știm, ”taina vieții” ca bucurie a noastră suferă.

Așa cum florile înmuguresc, înfloresc pline de parfum și se umplu de semințe, ”taina vieții” se descoperă în creșterea noastră ca o cunoaștere de folos prin grijă și compasiune a unora față de alții.

Problema esențială a tainei vieții, am putea spune că stă în ceea ce pot face eu acum pentru a îmbunătăți viața celorlalți. Un proces de iertare, un act de voință, de împăcare cu propriul trecut prin starea de comuniune cu Dumnezeu și semenii.

Preot Petru Munteanu