Troița închinată icoanei Maicii Domnului „nefăcută de mână omenească” și-a sărbătorit hramul

O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)

Numărul foarte mare de cruci şi troiţe care umplu drumurile din comuna Săvinești vădesc cinstirea deosebită pe care a acordat-o mereu ţăranul român principalului semn creştin.

De-a lungul timpului, dacă nu putea ridica singur o biserica, ţăranul român simţea nevoia sufletească să construiască o cruce, pentru ca omul, pornit în drumeţie, să nu rămână singur în călătoria sa. Troiţa este o biserică în miniatură.

În vremurile vitrege care s-au abătut peste el de-a lungul istoriei, poporul român, format, în măsură covârşitoare, din ţărani, ar fi fost sortit dispariţiei dacă nu ar fi rămas tare în credinţa sa. Ţăranul român, făuritor şi păstrător al fondului nostru spiritual şi identitar, este cel care ni i-a dat pe marii noştri învățați. Suntem, astfel, datori să ne întoarcem către ţăran, având întipărit în inimi îndemnul lui Horia Bernea: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!”

De-a lungul istoriei acest popor, troiţa românească se ridică neînfrântă, ca un semn al credinţei nestrămutate, dar şi al rezistenţei strămoşilor noştri. Mai ales în zonele expuse invaziilor străine (zona dunăreană fiind cea mai afectată), nu se puteau dura biserici, credincioşii retrăgându-se în munţi şi pustietăţi sau prin locuri ferite, în păduri, unde ridicau o troiţă. După cum aflăm de la Nicolae Iorga, „Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic”. Pr. Dr. Mircea Cristian Pricop, autorul remarcabilului studiu „Troiţele – frumuseţe mistico-simbolică a realităţii credinţei”, spune că poporul român, aşezat în calea altora, a rezistat în faţa mării slave fiindcă s-a legat temeinic, sufleteşte şi trupeşte, de Crucea lui Hristos.

La începutul lunii iulie 2021, în fața casei familiei Cristian Savin din comuna Săvinești se ridica semeață o troiță, înălțată în semn de recunoștință Maicii Domnului Prodromița. Construcția troiței a durat doar o săptămână, iar hramul a fot stabilit la prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, adică la data 12 iulie.

Sfințirea unei troițe este un moment important în viața comunității. De obicei, sfințirile se oficiază la ora prânzului, sâmbăta, duminica sau într-o zi de sărbătoare, de preotul satului sau de un sobor de preoți.

Astfel, la data de 12 iulie 2022, slujba de hram a troiței ctitorită de familia Savin a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, părintele Daniel de la Mănăstirea Pângărați, și de părintele George Soponaru, fiu al satului, dar care acum slujește în Italia, la Roma. Ori de câte ori vine acasă, părintele George slujește alături de părintele paroh, din dragoste pentru satul natal.

Ceea ce s-a întâmplat cu troița chiar e o minune a Maicii Domnului, aveam niște lucrări pe care le-am realizat la casă și chiar ne propuneam în anul următor să facem o troiță. Dar au rămas materiale și chiar meseriașii ne spuneau: haideți să începem și troița. Constructorul care a lucrat-o, cred că Dumnezeu și Maica Domnului l-a trimis, a fost calm, s-a dedicat cu pace, cu liniște, cu dragoste și a reușit să iasă această frumoasă troiță închinată Maicii Domnului. Mai sunt și sfinții de astăzi care, în momentul în care am luat hotărârea, cu mama împreună, ce hram să fie, i-am spus mamei să ne uităm în calendar care este prima sărbătoare închinată Maicii Domnului. Și când am văzut că urmează ziua Maicii Domnului Prodromița într-adevăr a fost ceva minunat, mai ales că am fost la Sfântul Munte și acolo l-am  cunoscut pe părintele Daniel, la bibliotecă, și am zis că este extraordinar. În Sfântul Munte, chiar am simțit… sufletește, ceva deosebit. O mare evlavie am și la Sfântul Paisie Aghioritul, a cărei sărbătoare este astăzi și chiar am simțit o bucurie când am luat decizia să închinăm această troiță, acestor sfinți, Sfânta Veronica, Sfântul Ilarie și Proclu.”, a exprimat domnul Cristian Savin, ctitorul troiței.

După slujba de sfințire părintele Daniel a rostit un cuvânt de învățătură, prn care a subliniat însemnătatea troițelor:

Îmi aduc aminte că în urmă cu un an de zile am fost tot așa. Am fost împreună la sfințirea acestei troițe. Anii trec, probabil că unii dintre vecinii noștri care poate au fost anul trecut aici, cu noi, dar uite că nu mai este, este la cimitir sau Dumnezeu știe unde este. Așadar, cu siguranță ar trebui, în primul rând, să mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns și în ziua de astăzi. (…) Troițele se construiesc la răscruce de drumuri pentru a ne arăta calea cea bună pe care trebuie s-o urmăm. Dacă suntem descumpăniți, nu știm ce drum să alegem în viața pământească, oprindu-ne şi făcându-ne semnul crucii în dreptul troițelor şi rostind o scurtă rugăciune, Bunul Dumnezeu ne ajută în călătoria noastră pământească.”

A urmat cuvântul de învățătură a părintelui George Soponaru, care a explicat semnificația praznicului troiței, fiind un hram mai puțin obișnuit.

„Este un hram neobișnuit, pentru că este prăznuirea unei icoane a Maicii Domnului, Maica Domnului Prodromița, care este o icoană făcătoare de minuni, în care au fost pictate fețele Maicii Domnului și a Mântuitorului Hristos prin minune dumnezeiască. Și se numește Prodromița, pentru că icoana se află în schitul românesc din Sfântul Munte Athos, din Grecia, la Schitul Prodromu. Prodromos, în limba greacă înseamnă Înaintemergător, adică este un schit închinat Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Mântuitorului Hristos, unde a stat și părintele Daniel, care ne-a ținut cuvântul și care a slujit aici, împreună cu noi.”

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

„În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, cuvioșii Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cei doi monahi l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, cu care s-au învoit să zugrăvească icoana după modelul dat de ei. Iconarul a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi. Și când a ajuns la fețe, s-a străduit el să picteze și nu reușea să izbutească. A încercat în mai multe rânduri și parcă, cu cât el se silea mai tare, cu atâta schimonosea mai tare fețele. Și a pus o pânză mare peste icoană, în ideea de mai sta câteva zile până să reia lucru. Și au venit și părinții să vadă. Și au văzut și ei că nu reușesc să picteze fețele și s-au mâhnit așa, în adâncul lor. Și iconarul, totuși, zice: haideți că o să mai încerc, o mai las un pic. Câteva zile mă odihnesc, mă mai rog la Maica Domnului, cu paraclisul, cu Acatistul Maicii Domnului și după o vreme, când a dat pânza jos și a luat din nou culoare să picteze, a văzut fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos că erau pictate deja, erau deja zugrăvite. Și s-a făcut o procesiune prin toată Moldova cu această icoană care a fost dusă în procesiune până la, de unde au plecat ei, din Constanța, și înapoi către Sfântul Munte Athos. Și de atunci, această icoană stă acolo și este o mare binecuvântare a Maicii Domnului prin icoana ei, este o mare făcătoare de minuni. Toți cei care ajung să se închine icoanei Maicii Domnului pot da mărturie de harul și de binecuvântarea care se revarsă din acea icoană. Minunea s-a petrecut pe 28 iunie, în ajun de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, dar pentru că era în ajun, s-a mutat praznicul ei pe 12 iulie, ca să fie o zi în care întreaga creștinătate să se bucure. Și iată că urarea mea și rugăciunea mea este ca binecuvântarea Maicii Domnului din această icoană să se reverse peste noi. Pentru că Maica Domnului vedeți și ne apropiem și de Postul Maicii Domnului.”

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului Prodromița reprezintă cea mai de valoare icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că nu multe sunt icoanele nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.

Tot în această zi a avut loc sfințirea unui nou magazin în comuna Săvinești. Familia Baghiu Vasile și Mihaela Cătălina au reamenjat și modernizat un spațiu vechi, cunoscut de săvineșteni de „La Babuc”. Tinerii au dorit să pună început bun în activitatea lor zilnică și l-au invitat pe părintele paroh Petru Munteanu, precum și pe părintele George Soponoru să binecuvinteze noul magazin.

Sfințirea magazinului a fost prilej de a aduna atât clericii, cât cei câțiva mireni care s-au oprit din drumul lor pentru a asista la manifestare.

Cu toții s-au arătat mulțumiți de spațiul frumos amenajat, iar reprezentantul familie, domnul Baghiu, a mulțumit tuturor celor care au depus eforturi în acest sens, fără a uita să sublinieze scopul pentru care a fost renovat magazinul:  

„Denumirea magazinului „La Babuc” a rămas ca o moștenire de la tatăl meu, lumea în sat așa s-a obișnuit, așa ne cunosc, tocmai de aceea nu am renunțat la acest nume. Am creat un spațiu mai larg, mai aerisit, unde am adus produse de calitate prin care să răspundem cerințelor clienților noștri. Fiind și zi de sărbătoare închinată icoanei Maicii Domnului, ne dorim să pășim cu dreptul în noul nostru magazin.

Brîndușa Dediu

go top