„Violența în familie – un fenomen care afectează și comunitatea”

Marți, 21 februarie 2023, beneficiarii Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv” din Săvinești au avut parte de vizita unei echipe a oamenilor legii, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul Poliției Județene Neamț.

Alături de „bunicii săvineșteni” s-au aflat comisar Nicoleta Tablan și agent șef Iulia Maftei. Tema întâlnirii a tratat violența în familie, care din păcate are impact și asupra comunității. Persoanele vârstnice s-au implicat activ și interactiv atât prin întrebări, cât și răspunsuri.

Am participat în această zi la o primă întâlnire cu persoanele beneficiare din cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice, deschizând în acest fel o serie întreagă de întâlniri cu beneficiarii acestor servicii, întâlniri prin care ne dorim informarea comunităților și a persoanelor cu privire la diverse infracțiuni care pot viza vulnerabilizarea acestora. Întâlnirea de astăzi a fost dedicată violenței în familie, gândindu-ne în primul rând că suntem membri ai comunității, iar violența în familie este un fenomen care, din păcate, afectează toată comunitatea, indiferent dacă sunt victime sau agresori, martori, copii, vecini și așa mai departe.”, a spus comisar Nicoleta Tablan.

Violenţa în familie reprezintă orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii.

În prezentarea suținută, comisarul Nicoleta Tablan a evidențiat formele de manifestare ale violenței domestice, plecând de la violența verbală (limbaj jignitor, insulte), violența psihologică (impunerea voinței sau a controlului personal, controlul vieții personale, acte de gelozie), violența fizică (vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire), violența sexuală (agresiune sexuală), violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice), violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni), până la violența spirituală (impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare).

A fost evidențiat și cadrul legislativ din România care reglemetează violența în familie, totodată, cei prezenți au primit recomandări, ca în cazul în care cunosc vreo persoană care a fost victima violenţei în familie să evite implicarea fizică în aplanarea violenței, pentru a nu deveni o victimă, să apeleze la ajutorul poliției, să creadă victima fără a o judeca, de asemenea să fie ajutată victima în a decide ce trebuie făcut.

„Violența în familie este o infracțiune care, din păcate, lasă urmări asupra întregii comunități și asupra dezvoltării acestora. Împreună cu participanții am subliniat câteva aspecte vizavi de violența în familie, formele de manifestare ale acesteia, instrumentele legislative pe care statul român le are în acest domeniu, dar am subliniat un pic și importanța comunității și a experiențelor pe care persoanele prezente le-au avut. Ne-am bucurat să găsim deschidere din partea acestora, să auzim de la ei întâmplări cu care s-au confruntat pe parcursul vieții, din rolul lor de membri ai comunității, din rolul lor de cadre didactice sau vecini, astfel încât considerăm că au înțeles foarte bine implicarea pe care noi cu toții o putem avea în stoparea acestui fenomen.”, a exprimat comisar Nicoleta Tablan.

La finalul activității, doamna Maria Roibu, fost cadru didactic al Școlii Vechi, a relatat situația unui băiețel din clasa dumneaei și că, într-adevăr, implicarea celor din comunitate poate avea rezultate pozitive asupra cazurilor de violență.

go top