Vrei să-ți deschizi un cont?

Motto: „Ajută de o sută de ori – vor uita!

Nu ajuta o singură dată – vor ține minte!”

Vremurile ne învață cuvinte noi: codul PIN, card, SMS, bon fiscal, executare la credit, A.N.A.F., card de sănătate …

Cuvântul paradis suferă și el transformări … aflăm de paradisuri economice, fiscale, alimentare, tehnologice și de divertisment de tot felul. Cuvinte ce capată noi sensuri cu acțiuni concentrate pe avantajul propriu, bani, putere, faimă, unde principiul egocentrismului ajunge să guverneze orice relație socială. Apare din ce în ce mai conturat un spațiu unde relațiile dintre semeni trimit la ideea conturilor bancare.

Ispita banului, înveșmântată în sclipiciul atrăgător al marketingului, încurajează apariția măștilor false, a iluziilor și ficțiunilor de tot felul.

Datorită acestei ispite, din ce în ce mai agresive, putem vorbi despre iubire doar în predică, pentru că în afara spațiului pe care biserica îl oferă, primim răspunsuri de genul: „mi-aș dori să trăiesc după sfaturile evanghelice, dar aș muri de foame dacă le-aș lua în serios …”.

Într-o lume din ce în ce mai materialistă am putea spune că oamenii capabili de iubire devin excepții. Iubirea trăită și mărturisită devine un fenomen marginal al societății moderne.

S-a ajuns la schimbarea orientării și sensului cuvintelor, care trimiteau odinioară la universul strălucitor și sănătos al bogățiilor spirituale. Activitățile în sine devin din ce în ce mai subordonate unor finalități pragmatic-economice, care ajung să sufoce orice emoție eliberatoare pe care ne-o dă starea de iubire-compasiune, care este adevărata definiție a naturii umane sănătoase.

În spațiul luminos al bisericii, înveșmântat în starea blândă și caldă a iubirii, descoperim un univers interior (ca o reflexie a lumii din afară) în care relațiile dintre semeni pot prelua termenii exteriori, dar cu un înțeles plenar.

Putem vorbi în universul interior de contul bancar? Desigur.

Întrebarea este: Vrei să-ți deschizi un cont?

Orice interacțiune dintre semeni o putem privi ca pe un „cont bancar emoțional”. Fiecare persoană își deschide un „cont bancar emoțional” cu fiecare semen. (În Biserică semenii comunică și cu lumea nevăzută pe care o alcătuiește Biserica triumfătoare a sfinților.)

De fiecare dată când relaționez cu cel de lângă mine (o relaționare până la starea subtilă a unui gând sau emoție), cunoscut sau necunoscut, în spațiul meu contribui la „contul bancar emoțional”, fie fac o depunere sau o retragere.

Cum facem depuneri? Prin lucrurile mici. O strângere de mână, un zâmbet, un salut, un gest politicos. Simplul fapt că acorzi câteva clipe din viața ta celuilalt, într-un mod conștient și-l faci să se simtă în spațiul Bisericii în care Hristos cel Înviat este de față, înseamnă un depozit.

Bunătatea, prietenia, amabilitatea, care se manifestă în împrejurări socotite uneori banale, înseamnă tot atâtea depuneri în cont. Depuneri înseamnă și faptul de a trece cu vederea anumite scăpări sau defecte ale celui de lângă mine. Depunere înseamnă orice rugăciune pentru cel de lângă mine…

Cele mai masive retrageri din „contul bancar emoțional” se fac atunci atunci când ne comportăm cu egoism și lăcomie, când ne gândim doar la noi înșine, la fericirea, confortul sau succesul propriu.

De fiecare dată când nu avem timp pentru cel de lângă noi, nu ne rugăm pentru el, nu-l vedem sau auzim, facem retrageri masive.

Dacă suntem neiertători, nu apreciem efortul sau gesturile frumoase, amabilitatea celuilalt, „conturile bancare emoționale” vor scădea semnificativ…

Tragic este că, la fel ca și în lumea sau universul material și în spațiul spiritual se poate întâmpla ca acest „cont bancar emoțional” să nu aibă acoperire nelimitată.

Când contul devine gol, problemele minore de tot felul devin majore. Ajungem să trăim la limită. Într-o epuizare a „contului emoțional”, lucrurile mărunte devin din ce în ce mai importante.

Putem vorbi în spațiul interrelațional de conturile emoționale secătuite, unde societatea modernă, bazată pe succesul propriu, pe faimă și putere, nu este interesată să „investească”. Vorbim de criza familiei, a comunității, a credincioșilor.

Un „cont bancar emoțional” stabil se construiește pe încredere și respect, pe credință, iubire și compasiune. Mila creștină împletită cu rugăciunea unuia pentru altul adaugă plus valoare contului emoțional.

Investește în „contul bancar emoțional”! ne spune însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce ne oferă contul Lui, contul iubirii veșnice, necondiționate și sănătoase. Investește în starea iubirii răstignite și înviate ca să intri în spațiul adevărat al Bisericii, care se descoperă ca Spațiu al Învierii.

Pr. Petru Munteanu