Moș Crăciun și ajutoarele sale au ajuns la copiii din Săvinești. Pașii Moșului s-au oprit la elevii cursului de limba engleză. Bunătăți ca la bunica pentru coșul de Crăciun.
Un Moș Crăciun generos și dedicat faptelor bune
Scurta noastră ședere în Săvinești, Neamț a fost bogată în evenimente. După ce am luat masa împreună cu colegii noștri, a ajuns la Centrul social-educativ părintele Petru Munteanu. Era încărcat de dulciuri pentru completarea pachetelor de Crăciun pentru cei mici. Ne-a invitat să participăm la acțiune și, deși ne aștepta un drum lung, am făcut-o bucuroși.
Citiți și Nașterea Domnului, Sărbătoarea bucuriei.
Urma să le dăruim cursanților din cadrul proiectului educațional „English Language Program For Youth”, organizat în parteneriat cu Ambasada SUA, daruri de la generosul Moș Crăciun. Cu pungile pline de bomboane, ciocolată, napolitane, bastonașe de acadea, băuturi răcoritoare, pe care le-a lăsat Moșul la Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, am pornit către școala care găzduiește cursurile de limba engleză.
Moș Crăciun și-a descărcat sacul la copiii din Săvinești, Neamț
Numai că părintele Munteanu, spre amuzamentul nostru, a încurcat școlile (sunt patru în Săvinești). Iar, când a deschis ușa unei clase unde credea că-s prichindeii căutați, am văzut veselia și uralele de bucurie sinceră, pe care, în ziua de astăzi, numai la copii le mai vezi. Au fost puțin dezamăgiți, dar s-au liniștit repede când părintele le-a spus că va re-veni și la ei. Din reacția lor, mi-am dat seama cât de mult este iubit părintele Petru Munteanu și cât de multe face pentru oamenii din Săvinești și din localitățile din jur.
Citiți și Săvinești, Neamț – Ce loc primitor! Ce oameni frumoși!
Vizibil bine-dispuși am pus din nou cadourile în mașină și, de data aceasta, am ajuns cu ele unde trebuia. Pe elevii-cursanți i-am găsit cântând colinde în limba engleză. A fost un moment plăcut, în care ne-am implicat și noi, în măsura în care ne-am adus aminte versurile… Părintele Munteanu a purtat o conversație cu elevii, din care am dedus că nu este străin de activitățile lor, dimpotrivă îi sunt foarte familiare.
Să ne revedem cu bine! Sărbători fericite!
Vizita la Săvinești s-a terminat (prea repede, parcă) cu îmbrățișări, binecuvântări și rămas bun. Și, mai ales, cu invitația de a reveni pentru o vizită la Mănăstirile din Moldova. Fiica mea a fost invitată să participe, în vară, la tabăra „Aripi de înger”, organizată în fiecare an, în mai multe serii, de către Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, filiala Săvinești.
Fiindcă tot eram acolo, nu am ratat ocazia de a umple coșul de Crăciun cu delicioasele siropuri și dulcețuri pregătite de doamnele de la Centrul social. Aceste produse tradiționale pot fi găsite pe site-ul Rețete de la Bunica.
Mihaela Mușetescu