Odihnă veșnică, domnule profesor Petru Roibu!

„Astăzi, când amintirile abundă, doresc să închin moșilor acelor vremi un pios și recunoscător omagiu și, să rog pe bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze acolo unde se află, rezervându-le locul pe care îl merită fiecare. Dumnezeu să-i odihnească în liniște și pace!”, profesor Petru Roibu.

În ziua de 18 mai 2022 s-a desprins luminos şi totuşi trist de pe cerul existenţei săvineștene, profesorul Petru Roibu, a părăsit colţul nostru de spaţiu şi timp şi a plecat să se alăture celor care, de la o vreme, se duc şi se tot duc şi ne lasă pe noi aici tot mai împuţinaţi, tot mai săraci. A plecat spre limanul cel lin domnul profesor Petru Roibu – directorul Școlii Vechi din Săvinești şi a luat cu sine toate ipostazele în care sufletul lui nobil şi generos a ars viu şi neostoit.

A plecat Petru Roibu – profesor de istorie, Petru Roibu – director, Petru Roibu – soț, Petru Roibu – tată, Petru Roibu – bunic, Petru Roibu – prieten și vecin, Petru Roibu – ctitor şi încă multe alte ipostaze pe care doar Bunul Dumnezeu le cunoaşte în întinderea, în valoarea şi în virtutea cu care au fost îndeplinite într-o viaţă de om exemplară.

Călător în acest spaţiu mirific al patriei noastre, călător vremelnic între cele două determinări de timp (naştere şi moarte) Petru Roibu a fost, mai presus de toate, un ostaş de primă linie, cu o chemare specială pe un front al unui destin ce trebuia împlinit. Şi l-a împlinit până la capăt.

S-a născut la 25 ianuarie 1935 în comuna Negrești, județul Neamț, de care se leagă o copilărie şi o adolescenţă fericită în sânul unei familii echilibrate în cea mai bună tradiţie a României dintre cele două războaie.

A urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității ”Al.I. Cuza”, Iași, curs de zi, 5 ani, după care a primit repartiție, de la București, pentru postul de profesor de istorie la Școala Generală Nr. 16, „Școala Veche” din Săvinești.

În 1959 s-a căsătorit cu o femeie demnă și care urma aceeași carieră didactică, Maria Tofan. Căsătoria lor a fost binecuvântată cu doi copii, Alice și Monica, dar ce cuvânt poate tălmăci drama acestor părinți care în anul 2010 spuneau „Odihnă veșnică” fiicei lor Alice, de profesie medic, pentru că o boală necruțătoare i-a curmat viața.

Venit în sat, inițial ca învățător, a confirmat zicala Omul sfințește locul!, remarcându-se prin determinarea sa de a îmbunătăți permanent sistemul de învățământ din Săvinești.

Pentru că peste tot pe unde a călcat profesorul Petru Roibu a încercat să lase ”mai bine”, să facă ”mai mult”, să lase ceva în urma lui. Imediat, la câțiva ani după sosire a fost numit director adjunct al școlilor din Săvinești (școlile „Școala Veche”, Dumbrava Deal și Dumbrava Vale), iar din 1975 a ocupat funcția de director coordonator al acestor centre de învățământ.

Cuvintele noastre nu reușesc să contureze atât de bine imaginea celui care a fost profesorul Petru Roibu, dar rudele, foșii elevi, prietenii și vecinii, ne-au mărturisit:

„Eram sufletul lui. Ar fi făcut orice pentru noi, copiii lui. Era foarte dedicat în tot ceea ce făcea. Tata avea stilul său personal de a aplica în toată activitatea sa crezul lui de viaţă. Odată ce plănuia o activitate şi odată coordonatele fixate, nu mai avea răgaz până ce nu ducea totul la îndeplinire. De multe ori nu se oprea aici. Din perfecţionare în perfecţionare tata te făcea să crezi că nu va cunoaşte niciodată punctul terminus. Avea darul de a îÎnchega din persoane foarte diferite o colectivitate care devenea repede unitară şi ataşată ideilor sale. Puterea lui de dăruire nu cunoştea limite, s-a dedicat și sprijinit copiii din medii defavorizate social, pentru a avea și ei un viitor mai bun. Ştia să aplaneze conflictele, să se facă ascultat, știa să urmărească în timp, cu multă perseverenţă, un vis, ce altora putea să le apară ca de nerealizat. Asta l-a ajutat să răzbată, se implica în viețile celorlați în a ajuta ca lucrurile în comunitate să funcționeze. Mereu îmi spunea „ Moni, bună dispoziție, tot ceea ce faci să faci bucurie!”, a menționat printre lacrimi cea care nu-l mai găsește pe tata în pragul casei, Monica, fiica domnului profesor.

Lasă în urmă rude apropiate, prieteni, cunoştinţe, foști elevi, vecini, toţi cei pe care i-a cunoscut şi cu care a avut relaţii deosebite. Toţi aceştia îi vor duce lipsa, îi vor simţi absenţa sa, îşi vor aminti de domnul profesor de multe ori, şi vor suspina în adâncul inimii lor, pentru că au pierdut pe cineva drag.

 „S-a mutat într-o stea Directorul nostru, al tuturor școlarilor din Săvinești. Un înțelept, un diplomat, pasionat de istorie și un mare patriot, era un ocrotitor al familiei și un maestru al discreției, ca semn de noblețe. Am o amintire personală, care mi-a marcat copilăria: m-a investit cu atâta încredere, încât m-a numit dirijorul corului de copii al gimnaziului, premiat de un juriu profesionist, la Festivalul corurilor școlare (poate și pentru că era singurul cor dirijat de un copil). Și acum mă bucur că nu l-am dezamăgit. A fost pentru noi toți, absolvenții Școlii Generale Nr. 16 din Săvinești, un model, un reper, o transpunere în viața reală a prezenței „Domnului Trandafir” din cărți. Bunul Dumnezeu să-l așeze în Ceata Drepților, iar sufletului să-i ofere iertare și odihnă în Lumina cea neînserată!”, a mărturisit doamna profesoară Dumitrița Vasilca, fostă elevă a domnului profesor Roibu.

„A fost directorul Școlii Vechi din Săvinești, iar datorită lui, în jurul anilor 70, s-a făcut extinderea școlii, prin munca cetățenilor de la acea vreme. Știa să adune în jurul său oameni cu care să colaboreze. Odată cu extinderea învățământului, la Săvinești s-a cerut includerea  claselor de a 9-a și a 10-a de meserii, astfel că veneau la noi în sat și elevi din alte sate vecine. Dar Școala Veche nu a rămas singură. Domnul profesor s-a implicat și construcția școlilor din Dumbrava Deal și Vale. Însă numărul populației în comuna noastră tot creștea, iar Școala Veche devenea neîncăpătoare, astfel domnul director Roibu a făcut demersurile necesare pentru a începe construcția unei noi școli în Săvinești. Și a și reușit. A fost un om deosebit, Dumnezeul să-l odihnească în pace!”, s-a exprimat domnul primar Daniel Horciu, fost elev al Școlii Vechi și al domnului Roibu.

”Domnul profesor Roibu, model de ambiție, de hărnicie, de profesionalism. Avea un respect deosebit pentru oamenii simpli, harnici, credincioși. Pe primul plan a fost familia. De la Paști până toamna târziu se umplea curtea de: frați, surori, nepoți, fini, prieteni ai fetelor sale dragi: Alice și Monica.   Atâta ospitalitatea rar mi-a fost dat să văd. Mesele erau pline de bunătăți pregătite de doamna, Mary cum o striga dânsul. Pierderea fulgerătoare a  fetei sale dragi, Alice i -a rupt inima. A suferit enorm. Era un patriot convins și suferea mult când vedea și auzea la Tv câte nedreptăți se întâmplă în țară. A fost activ și lucid până în ultimă clipă. Pe plan profesional a fost tot timpul la curent cu ce se întâmplă în învățământul românesc. Citea,  asculta emisiuni culturale. Era o plăcere să stai de vorbă cu dânsul. Chiar și războiul nemilos l-a afectat mult. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a rostit cu tristețe în glas doamna Marieta Popârda, cadru didactic și fostă elevă a profesorului Roibu.

Îmi voi aminti mereu. Avea stil, domnul dir. prof. PETRU ROIBU!
Clasa nu îl va uita niciodată ( promoția 1973-1977). Și nici eu. A fost mai degrabă Omul-profesor decât Profesorul-om. Cinstea, onestitatea, perseverența sunt darurile unui bun profesor, acela care-ți poate schimba lumea. Dumnealui a fost un profesor de 10, care ne-a învățat, pe lângă istorie, să ne apărăm convingerile…chiar și atunci când tremurăm de frică; ne-a învățat să prețuim bunătatea; ne-a demonstrat forța răbdării, a curajului, a consecvenței. În clasă găseam ordinea, dreptatea și șansa de a învăța. Și toleranță. Și voie bună. Și emoție. Îi mulțumesc domnului profesor că ne-a înțeles pe fiecare și ne-a dedicat fiecăruia atâta timp cât am avut nevoie. Îmi voi aduce aminte mereu. Cei care au îndrăznit mai mult, dar și cei care și-au găsit fericirea în simplitatea vieții de zi cu zi, vă oferă aceeași mulțumire, domnule profesor! (Mimi Tofan, prof. ptr învățământ primar)

Amintirea sa nu se va pierde, va dăinui în sufletele celor dragi pe care îi va veghea de acolo de sus, din Ceruri.

Domnului Director, Petru Roibu, ne înclinăm cu recunoștința, îi mulțumim că ne-a povățuit mereu să alegem ce este mai bine, îi mulțumim că am crescut frumos împreună cu fiicele sale. Un exemplu de OM integru, plin de înțelepciune și modestie, rămâneți veșnic în amintirea noastră! Bunul Dumnezeu să vă așeze în loc luminat și frumos! Luminița și Antonela [Blaga

„Un profesor deosebit, un om de înaltă omenie și de o înaltă ținută morală. Tot timpul avea o vorbă bună și era mereu un zâmbet cu copiii. Era intransigent cu cei care nu voiau să învețe. Și era foarte bine. Noi, știind, îl mai scoteam din sărite, știu. A fost un om deosebit și din garda veche cum astăzi puțini profesori mai sunt. Știți care este problema? Noi am învățat toate materiile, istoria și româna și geografia. Știu că făcea călătorii pe hartă. Cine mai face acuma? Încerc cu nepoții. Dacă te ocupi până la șapte ani de copii scoți ceva din ei. În alegerea carierei mele, singurul care a decis am fost eu. Mi-a plăcut medicina. Am avut niște probleme de mic cu reumatismul și din cauza asta am ales medicina că puteam să aleg altceva. Și o fac și acum cu plăcere.” Ioan Lazăr, Medic primar ORL, fost elev al profesorului Roibu.

„Aveam o relație deosebită cu familia și cu dumnealui. Intelectualul clasic român, convins că trebuie să facă ceva pentru comunitate, nu numai profesor, ținea foarte mult la numele comunei, la numele satului, la tot ce înseamnă educație, frumos. A fost cel care a adus cinematografia în comună. Ne dădea filme, proiecta la Căminul Cultural și atrăgea toți tinerii, toți copiii în activitate. Mi-l aduc aminte, în mod deosebit, în activitățile voluntare care erau și care erau atât de bune și de necesare. Mereu ne, ne îndruma, ne încuraja. S-au făcut multe, în vremea când era directorul școlii și lumea l-a prețuit, l-a apreciat. A fost un om iubit în comunitatea noastră și foarte apreciat, un profesor serios, îndrăgit de copii, mai ales că a predat o disciplină deosebit de frumoasă, istoria. Și a predate-o cu cu devotament și cu respect pentru tot ce înseamnă istorie, tradiție, românism. Purtam dese discuții, mai târziu, cu el, fiind și eu cadru didactic și mi-am dat seama de câte lucruri a fost pasionat (…)  Îmi spunea doamna, soția lui că până și pentru evenimentul tragic de acum, războiul din Ucraina, suferea. Și era foarte  mâhnit, ca toți oamenii, de altfel, de bună credință. Era interesat de foștii elevi, de… Se bucura de succesele tuturor și vizitat. În curtea asta intrau atâția foști elevi, atâția intelectuali, atâția, nu numai de la noi, și din împrejurimi avea profesori, prieteni în zonă și prin vecini, aici, vedeam cum se petrec lucrurile. A plecat dintre noi un om deosebit, un intelectual deosebit.” Dorina Dragomir, învățător pensionar. (Școala nr. 6 din Piatra Neamț)

„Despre domnul profesor dl director Roibu Petru este foarte greu să vorbești pentru că era un om deosebit, complex. Orice epitet, orice cuvânt l-am folosi  este puțin. În afară de faptul că era de specialitate geografie-istorie și un mare patriot, foarte mare patriot, era și un om deosebit. Cred că un singur cuvânt este definitoriu pentru el, și anume cuvântul mare, MARE OM, cu majuscule. Și om mare, dar mare om. Asta. L-am cunoscut în 1963, când, în clasa a I-a am devenit elev al soției dumnealui, doamna Maricica, învățătoare Maricica Roibu. Și din ‘63 până în ’67,  în cei patru ani cât am fost îndrumat de o învățătoare deosebită și iubită de noi toți, a avut mare grijă  de domnul Petrică Roibu și de educația mea. Repet, cel mai cuprinzător cuvânt: Un mare om. Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească în pace!” Ioan Dorin Sandu

 „Îmi amintesc și de „moșii” care formau un adevărat „sfat” pentru cei mai tineri, erau nu doar înțelepții satului, ci și adevărați formatori de etică, morală și religie propășind mai departe cinstea, dreptatea, hărnicia și iubirea, valori de netăgăduit! Parcă-i văd și acum pe blajinii, oameni cu frică de Dumnezeu, intervenind ori de câte ori era nevoie cu un sfat sau vorbă de duh, dojenind atunci când era cazul.” Profesorul Petru Roibu

Pentru cei care doresc să își ia rămas bun de la domnul profesor Petru Roibu, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 21 mai 2022, ora 11.00, la Biserica „Sf. Înviere” din Săvinești.

Brînduşa Dediu