28 februarie

28 februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria.

Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu.

Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite.

Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc.

Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul.

Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu.

Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil.

Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune.

Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.

Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trăgea din părinţi luminaţi si vestiti.

Încă de mic copil el a avut mare dragoste de învătătură si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a străbătut toată învătătura elinească, deprinzând în chip desăvârsit filozofia si astronomia, învătând bine si dumnezeiasca Scriptură, cunoscând-o foarte îndeaproape si desăvârsit. Si vrând să-si împodobească viata cu curătia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a făcut monah, dându-se pe sine la toată ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desăvârsită chibzuială, s-a retras în sihăstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toată smerenia, a trecut la mai multă ispită si nevointă.

Apoi, iesind din sihăstrie, a înconjurat toate mânăstirile Egiptului si ale Tebaidei si muntele Nitriei si al Asiei, Pontul si Capadocia si tot Răsăritul, adunând de acolo vietile tuturor părintilor si petrecerile si nevointele lor, mai mult de cum adună ceara pecetile inelelor.

Si aceasta o adeveresc lucrările cele scrise de dânsul, care sunt pline de toată iscusinta si întelepciunea si folosul. A mai scris si alte asemenea învătături, pe care, dacă le va citi cineva cu socoteală, multă roadă va avea într-însele si mult folos va dobându; si va cunoaste dintr- însele si viata si obiceiurile scriitorului. Deci, astfel vietuind acest minunat om si asa petrecând, către locasurile cele de dincolo s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gherman din Dobrogea, însotitorul sfântului Cassian Romanul.

Acest sfânt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din părinți straromâni, fiind din același sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerată vatra străbună a acestor doi sfinți daco-romani de la gurile Dunării.

Părinții și strămoșii lor erau creștini din primul secol, fiind botezați în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfântul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre și în Sciția Mică, adică Dobrogea de astăzi.

După ce a învățat carte în satul natal și pe lângă Episcopia Tomisului, împreună cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten și împreuna-viețuitor până la moarte, s-a dus să deprindă învățătura Sfinților Părinți în părtile Constantinopololului. Apoi, tot împreună, au intrat în viața monahală, la una din mănăstirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde străluceau mari ierarhi și purtători de Dumnezeu, ca Sfinții Bretanion și Teotim.

Dorind o viață mai înalt duhovnicească în Hristos, s-a dus împreună cu fericitul Casian să se închine Cuvioșilor Părinți ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului.

După ce au vizitat pe marii sihaștri de acolo și au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreți egipteni, învățând de la ei neîncetata rugăciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri și s-au închinat la mormântul dătător de viață al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în mănăstirile din Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, care i-a hirotonit pe amândoi – Sfântul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi și dregători din Răsărit, îndemnați de împărăteasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfântului Ioan Gura de Aur cerând să-l depună din treaptă, atunci și Cuviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apărarea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atât de cinstit de prietenul său, Sfântul Ioan Casian, încât îl numea, în cartea sa „Convorbiri cu Părinții din Pustie”, „Sfântul Părinte Gherman”. El a contribuit mult la întărirea vieții monahale în Dobrogea, din Italia și din Galia.

După o aspră și îndelungată nevoință duhovnicească, ajungând la măsura sfințeniei, Cuviosul Părintele nostru Gherman a răposat la Roma, prin anii 405-415, dându-si sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfânt. Pentru viața lui aleasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Părinți, la 20-21 iunie 1992, cu data de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt ani bisecți, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Viețile Sfinților Ortodoxiei