3 ianuarie – Îngroparea anului vechi, Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie

În unele regiuni, ziua de 3 ianuarie are o conotaţie aparte, reprezentând încheierea sărbătorilor de iarnă, având ca element central obiceiul îngropării Anului Vechi, care se delimitează astfel de perioada de graniţă specifică a sărbătorilor de iarnă. Avem astfel două perioade distincte ce trebuie finalizate: pe de o parte, tranşarea conflictului dintre cei doi ani, a căror dispută se finalizează de fiecare dată cu moartea firească a celui mai bătrân (îngroparea Anului Vechi); de cealaltă parte, încheirea perioadei pregătitoare, a perioadei de tranziţie, de două săptămâni, la Anul Vechi la Anul Nou (care are loc la Bobotează).
Sf. Prooroc Maleahi. Sfântul prooroc Maleahi din tinereţea sa a avut o viaţă curată şi neprihănită şi a proorocit despre venirea Domnului, despre înfricoşata judecată, despre schimbarea aşezământului şi a legii lui Moise şi despre jertfa cea nouă. Iar numele lui, Maleahi, care se tâlcuieşte înger, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte, pentru că era de faţă cu foarte bună cuviinţă, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăţenie şi sfinţenie şi cu îngerii avea prietenie… (Vieţile sfinţilor, V, p. 142).

Sf. Mucenic Gordie. Gordie era din Cesareea Capadociei, ostaş de seamă şi vrednic creştin. Pe vremea lui, împăratul Liciniu al Romei a pornit mare asuprire asupra creştinilor, ridicând mâna şi asupra Bisericii lui Hristos.
Poruncile de prigonire ale împăratului trebuia să fie ascultate, căci într-altfel moartea păştea pe neascultător.
Idoli de toate felurile fură puşi înaintea oamenilor, iar slujitorii împărăteşti stăteau să vadă cine nu li se închină, ca să-i supună apoi la munci şi chinuri.
Averile creştinilor erau jefuite, casele arse, nevestele batjocorite. Temniţele erau pline. Pustietăţile se umpluseră de cei izgoniţi. Tată cu fiu şi fiu cu tată se vrăjmăşeau, pârându-se. Frate asupra fratelui şi slugă asupra stăpânului se ridicau, întru prigoană de moarte.
O noapte de nebunie se pogorâse asupra sufletelor omeneşti.
Sfintele altare şi locaşurile de închinare fuseseră risipite.
Diavolii dănţuiau, îngrozind lumea.
Gordie, văzând acestea, s-a izgonit de bună voie. Lepădând cingătoarea ostăşească şi aruncând de la sine slava lumii, bogăţia şi toate celelalte întru asemănare, Gordie s-a dus în pustie să vieţuiască cu fiarele, precum făceau proorocii de odinioară.
Câştigând de îndrumător pe Duhul Sfânt, el a învăţat multe taine şi alte descoperiri dumnezeieşti.
Văzând viaţa asta şubredă şi trecătoare ca un fum, Gordie înseta foarte tare după veşnica petrecere de sus.
Întru aceasta şi-a pus drept ţel să iasă în lupta cea mare în ziua când poporul făcea răsunător diavolului războaielor, zeului Marte.
Venind acea zi, poporul s-a adunat în număr mare la alergările de cai, cum se făcea pe vremea aceea. Nu mai rămăsese nimeni în cetate. Chiar şi unii dintre creştini, cu viaţa uşoară, veniseră la aceste privelişti deşarte. Se afla acolo şi mulţime de tineri şi femei desfrânate.
Atunci Gordie a coborât de pe munte şi, plin de vitejie, venind în mijlocul lor, i-a înfruntat cu tărie, dojenindu-i (…). Atunci glasuri de toate felurile s-au ridicat: credincioşii băteau din palme, bucurându-se, iar necredincioşii cu mare putere cereau pentru el moartea.
Împăratul se afla şi el de faţă şi, văzând tulburarea, a poruncit să i se aducă pe cutezător, să vadă cine e şi ce vrea (….). Văzând împăratul că nu poate să-l răpună prin ameninţarea chinurilor şi a morţii, a crezut că se poate folosi de vicleşug, ademenindu-l cu făgăduieli spre a-l întoarce de la credinţă.
Aşa face diavolul: pe cei slabi îi îngrozeşte, pe cei tari îi slăbeşte (…). El stătea ca o piatră în mijlocul mării, care, valurile bătând-o de jur împrejur, rămâne neclintită. Ca şi casa înţeleptului zidită pe piatră, pe care n-o risipeşte nici vântul, nici apele, – aşa stătea acest bărbat, tare şi smerit în credinţa sa (…).
Sfântul Gordie, închinându-se, mergea la moarte fără temere în suflet, păstrându-şi chipul plin de lumină.
Apoi se aşeză liniştit pe locul unde gealatul trebuia să-i taie capul.
Iar când gealatul s-a apropiat întru această treabă, Gordie l-a văzut pe el drept un înger, în mâinile căruia îşi încredinţa duhul spre a-l duce în sânul luminos şi bun al Tatălui Ceresc.
Aşa şi-a dat viaţa sfântul mucenic Gordie pentru Domnul nostru Iisus Hristos… (Lascarov-Moldovanu, pp. 60-63).

Obiceiuri: La Anul Nou umblă băieţii cu o căpăţână de bou sau de cal prin sat şi strigă: „Moş Vasile, moş Vasile!” A treia zi după Anul Nou se duc mai mulţi băieţi, cu un lăutar cântând din vioară, la un deal din apropiere, sapă acolo şi îngroapă căpăţâna, strigând: „Am îngropat pe moş Vasile!” (Fochi, p. 254).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român