5 februarie

5 februarie

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.
Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.
În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos.

Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: „Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, a fost trimis în cetatea Azarvei un oarecare bărbat cu numele Pelagiu, pentru ca să dezlănţuie prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a făcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat.

Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere.

Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasa de chinuri.

Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, la înduplecat să se facă el creştin.

Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sa moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fata, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie.

Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului.

Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă.

Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, sa mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viețile Sfinților Ortodoxiei