7 ianuarie

În aceasta lună, în ziua a șaptea, soborul Sfântului Prooroc Înaintemergătorului Botezătorului Ioan.
După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.
Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeți, glasul care striga în pustie „gătiți calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeiești, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptății, ca un înger pamântesc și om ceresc, care stă la granița dintre cer si pământ și unește Vechiul și Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deșert să anunțe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, și să pregătească calea lui Iisus, Ioan își împlinește misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.
Totuși, chiar după venirea Harului și moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua sa fie pentru creștini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocaință, de curățire de patimi prin asceză și rugăciune, inițiator al vieții monastice și a celei pustnicești, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care gătește calea ce duce la Hristos.
Mai multe despre viața sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:
• Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie)
• Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)
• Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august)
• Aflările capului (24 februarie si 25 mai).
Și tot în ziua aceasta s-a așezat și aducerea preacinstitei și sfintei sale mâini în cetatea împărătească a Constantinopolului.
A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinții Părinți, să prăznuim Soborul sfințitului Prooroc înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Și s-a așezat și acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere niciuna din faptele lui minunate.
În această zi se mai prăznuiește și aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, și luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea sau săvârșit multe minuni. Una dintre aceste minuni este și aceasta: Un balaur își avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu și-l cinsteau cu jertfe, în toți anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, și aratându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfa și o sfâșia cu dinții.

Și trecând timpul, a venit și rândul unuia dintre creștini să dea pe fiica sa balaurului.
De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu și sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Și i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; și în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinții, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; și dobândind ceea ce dorea, a ieșit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfa și era adunat tot poporul, a mers și tatăl fetei ducând pe fiica sa. Și apropiindu-se de balaur, care căsca gura și aștepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Și tatăl s-a întors acasță, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulțimea poporului, minunându-se de această mare minune, a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinată Sfântului.
Se mai spune iarăși ca la praznicul Înălțării cinstitei Cruci, era înălțată de arhiereu și această cinstita mână a Botezătorului. Și când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, și desfacerea degetelor însemna belșug de roade, iar strângerea, lipsă și nerodire. Pentru aceasta mulți împărați, dar mai ales împărații Constantin și Romano, Porfirogeneții, care au împărățit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstita mână, pentru ca nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.
Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei și a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieștii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se savârșească de către creștini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sarutând cu dor această sfântă mână, a așezat-o în palatul împărătesc.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a mărturisit în Smirna la anii 1700.

Viețile Sfinților Ortodoxiei