7 iulie

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Chiriachi.
În zilele împăratului Diocletian, la anul 282, era un creştin anume Dorotei împreuna cu soţia sa care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod şi fiu, făgăduind să dăruiască iarăşi Lui pe copilul ce se va naşte lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor, şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de Duminică, pentru care lucru şi pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va să zică Duminica. Şi au hrănit-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, şi au păzit-o pe fecioară, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar când păgânul Diocletian a ridicat prigoana asupra creştinilor, atunci au fost paraţi născătorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum că sunt creştini. Acesta cercetând pe părinţii sfintei i-a bătut şi i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la părţile Meletinei în Armenia cea mică. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe muceniţa şi aflând-o tare în credinţa lui Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Şi de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor celor ce chinuiau pe muceniţa. Atunci a zis sfânta către Maximian: „Nu te înşela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe muceniţa, a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii şi s-au făcut ca nişte

praf; după această a urmat şi o furtună de vânt, care a împrăştiat în văzduh praful idolilor, şi un fulger a ars fata stăpânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.
Venind alt stăpânitor în locul lui şi fiind înştiinţat de acestea, a hotărât că sfânta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a şezut stăpânitorul la judecata şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate prin tăierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca să se roage; şi după ce s-a rugat mult, a învăţat pe creştinii cei ce îi urmaseră; apoi culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi mergând ostaşii aproape de dânsa, vrând ca să-i taie capul, şi văzând-o moartă s-au spăimântat. Deci s-a făcut glas dumnezeiesc către dânşii: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Iar ostaşii întorcându-se au slăvit pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.
Acest cuvios părinte al nostru a trăit la Muntele Sinai şi este cel despre care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul (prăznuit la 30 martie şi în Duminica a 4-a din Postul Mare) în cartea sa „Scara raiului”, treapta a patra.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Peregrin, şi cei dimpreună cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin şi Ghermano.
Aceştia erau din Italia, dar din pricina prigoanei ce se făcea de Traian, au venit la Dirahia, unde văzând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce şi fericindu- l, au fost prinşi de ostaşi. Şi mărturisindu-se că sunt creştini, din porunca antipatului Agricolă, au fost aruncaţi în Marea Adriatică. Şi aşa au luat cununa muceniciei. Iar moaştele lor scoţându-le marea afară, le-a ascuns în nisip. După ce au trecut 70 de ani, s-au arătat episcopului Alexandriei, care luându-le le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lor o casă de rugăciune.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, care de foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Policarp cel nou, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evanghel, care de sabie s-a săvârşit.

Acest mucenic al lui Hristos a trăit pe vremea lui Diodetian. Era din cetatea Elia, adică din Ierusalim, născut din tata binecredincios, care mărturisea pe Hristos, anume Hristofor, şi din maica necredincioasă, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. După moartea tatălui său aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a făcut duce al Alexandriei, cu porunca să chinuiască pe creştini. Dacă a purces pe cale spre Alexandria, fără veste se făcură tunete şi fulgere, şi auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, căci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca să i se arate mai limpede cel ce-i grăia, i s-a arătat o cruce ca de cristal, şi glas s-a făcut de la cruce zicând: „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Şi învăţând el toată taina orânduielii credinţei noastre, s-a întors la Schitopoli, şi a poruncit să-i facă o cruce de aur şi de argint, după chipul ce i se arătase. Îndată ce s-a gătit crucea, s-au arătat pe ea trei icoane, având scriere evreiască, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: „Emanuel”, iar de o parte, scria „Mihail”, şi de altă parte, „Gavriil”, închinându-se şi sărutând Crucea şi icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.
După aceea, făcând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maică-sa să aducă jertfă de mulţumire la idoli. Atunci el a vădit în cine crede, şi numaidecât a fost pârât de maică-sa la împărat că este creştin. Iar împăratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei să cerceteze pe sfântul. Şi fiindcă sfântul nu s-a plecat ca să jertfească la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin arătarea Domnului şi numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capiştea idolilor, prin rugăciunea sa a surpat idolii. Văzând minunea aceasta, ostaşii a două căpetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat şi Antioh şi douăsprezece femei singlitice, împreuna şi cu maică-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostaşilor li s-au tăiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fără milă. După aceea sfântul a fost supus la grele şi nenumărate chinuri în timpul cărora a săvârşit multe minuni. Apoi şi-a luat sfârşitul prin sabie, şi s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se săvârşeşte în Biserica să mucenicească ce se afla aproape de Helona, şi se numeşte Condilion.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor douăsprezece femei singlitice, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tribuni Antioh şi Nicostrat, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihăstrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Mănăstiri a Pantocratorului, la anii 1548, şi care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1743, şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.