Vizita din data de 21 iulie 2017 la Muzeul Etnografic „Maria Voicu” din Săvineşti a fost una plină de inspiraţie.
Doamna Maria Voicu ne aştepta îmbrăcată în port popular, nerăbdătoare să ne prezinte tradiţiile strămoşilor noştri.
A explicat copiilor importanţa portului popular, dar şi confecţionarea costumelor populare vechi, tradiţii şi obiceiuri practicate de străbunii noştri, cât şi metode de conservare a alimentelor.
Copiii au fost fascinaţi de cele trei încăperi pe care doamna profesoară le-a păstrat aşa cum le-a moştenit de la părinţi. Cămăruţele, decorate cu covoare ţesute manual, cu tavane joase şi podele de lut, ne-au făcut să ne simţim ca şi cum ne-am întors la vatra strămoşească.
Andra Avasilcăi, Director de tabără




