Tabăra de creaţie „Aripi de înger”, ajunsă la a XII-a ediţie, a reunit în cea de-a VI-a serie, 24 de participanţi care, alături de cei 8 voluntari au petrecut la Săvineşti. O săptămână minunată, s-au bucurat de zilele însorite de vară, au învăţat unii de la ceilalţi, s-au distrat, au glumit, s-au plimbat şi au făcut schimb de idei.
Fundaţia împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamţ organizează, în parteneriat cu Fundaţia Solidaritate si Speranţă-filiala Săvinesti si parohia „Sf. Voievozi” din Săvinesti, a XII-a ediţie a Taberei de creaţie „Aripi de înger”, sub atenta coordonare a părintelui Petru Munteanu.
Pentru copii vacanţa de vară este cea mai aşteptată perioadă din întregul an. Este momentul în care programul zilnic al copiilor devine mai lejer, corvoada trezitului dis-de-dimineaţă dispare, zilele sunt mai lungi şi permit petrecerea timpului în natură.
În memoria colectivă este împământenită ideea că pe parcursul vacanţei copii îsi vizitează bunicii, de cele mai multe ori la ţară unde activităţile sunt recreative si diverse. Timpurile ce le trăim ne arată că preocupările copiilor moderni s-au modificat si tehnologia ţine de multe ori locul jocurilor cu prietenii. În tabăra de la Săvineşti se doreşte ca prin jocurile copilăriei, care implică interacţiunea participanţilor si necesită uneori cunoaşterea gusturilor celuilalt, să ajute pe copii să se dezvolte armonios. Aceştia trebuie mereu încurajaţi să socializeze, să interacţioneze cu vecinii sau colegii şi să construiască relaţii de prietenie. Cu trecerea anilor, orice copil îşi va aminti de prietenul care îi era partener de şotii, chiar dacă viaţa îi conduce pe drumuri diferite, amintirile copilăriei îi apropie.
Pe parcursul vacanţei copiii simt că timpul zboară deoarece posibilitatea de a alege ce să facă, cum să facă, când să facă le dă sentimentul de libertate, comparativ cu perioada şcolii când totul este pus la punct de părinţi.
Orice copil ar trebui să se bucure de vacanţa de vară, iar petrecerea timpului în tabăra de la Săvineşti oferă o experienţă de neuitat.
Corina Băhneanu




