Pătimirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic al lui Hristos, Dimitrie (26 octombrie)

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.
După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: „Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu”. Deci, I-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luînd Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune. Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia in război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: „Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”. Sfântul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare. Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic. Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: „Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească”. Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta”. Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: „În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”, a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: „Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi”. Zicându-i acestea, i-a şi pus cununa pe cap. Iar sfântul a răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu”. Şi sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului
Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: „Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos”. Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: „O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!”. Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: „Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa”. A răspuns Nestor: „Împărate, eu sărac nu sânt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el”. Acestea zicându-le, strigă: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: „Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atîţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?” Sfântul Nestor a răspuns: „Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta”. Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie. Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. „Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie” – aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului. Începând a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat. Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui. Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.
Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atît pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nu îndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un rîu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: „Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme”. Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie rîul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte. Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete. Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfânta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstita raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: „Să nu îndrăzniţi”. Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luînd numai ţărână din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţărâna luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii. Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: „Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte”. Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura lumânările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: „Iarăşi faci acelaşi lucru rău?” Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu
toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: „Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?”. Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: „Ce aveţi cu el?” Iar ei au zis: „Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt”. Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis: „Aici este”. Iar ei au zis slujitorului: „Spune-i despre noi”. Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană. Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea. Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: „Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?” Iar cei ce veniseră au răspuns: „Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor”. Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: „Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi”. Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: „Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mâna vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?” Iar cei ce veniseră i-au răspuns: „De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta”. Iar el le-a zis: „Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc”. Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: „Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?” A zis Dimitrie: „Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia”. Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor. Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: „Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânză curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui”. Iar fecioarele i-au zis: „Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti”. Iar stăpânitorul a zis: „În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată”. Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: „Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită”. Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luînd pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea. Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deşteptându-se, au strigat: „Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?” Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întîmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului. În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întîlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: „Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!”. Arhiereul a răspuns: „Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie”. Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: „De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?” Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: „Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. „Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!”. Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: „Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea. După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin. În această zi se mai aminteşte şi de marele cutremur care a fost la Constantinopol în timpul împărăţiei lui Leon Isaurul. Tot în această zi s-a mutat la Domnul Cuviosul părinte Atanasie din Michidia, care a trăit în mănăstirea din Vitenia, plăcând lui Dumnezeu desăvârşit. Apoi, cu porunca lui Dumnezeu, a crescut pe mormântul lui un chiparos, chiar din pieptul cuviosului, care tămăduia cu frunzele sale toate neputinţele. (Vezi despre aceasta, în ziua a opta a lunii aprilie, la viaţa cuviosului Nichita Mărturisitorul.)

Vieţile Sfinţilor, octombrie