Izvorul dăinuirii

„ A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat odată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existență eternă” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae).
Sf. Biserică reprezintă instituția divino-umană care a luat ființă în mod nevăzut și tainic pe Cruce prin Patimile Fiului lui Dumnezeu, iar în mod văzut, prin Coborârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli în forma
unor limbi de foc, în Ziua Cincizecimii (Rusalii).
Biserica este divină pentru ca a fost întemeiată de Însuși Fiul lui Dumnezeu, iar umană pentru ca a luat ființă pentru mântuirea omului.
În Sfânta Scriptură, ni se spune că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui. Hristos are în Biserică poziția de cap, de temelie, de Izvor de viață veșnică.
Trăim, astăzi, într-o societate în care omul acestui început de mileniu este doar o ființă modernă, ci și una singură, egoistă și lipsită de cele mai frumoase sentimente care înnobilează sufletul. O astfel de ființă nici măcar nu mai are capacitatea de a conștientiza faptul că trăiește doar absența prezenței lui Dumnezeu astfel încât nu se mai poate defini și cunoaște pe sine însuși ca fiind chip a lui Dumnezeu.
Aceasta tocmai datorită faptului că s-a depărtat de Creatorul său și pentru că a coborât din corabia care-i duce pe toți la țărmul mântuirii,  Biserica.
Așadar, rolul Bisericii în societate este important căci îi revine misiunea de a-i aduna pe „fiii risipitori” și de a le arăta adevărata cale pe care aceștia trebuie să o urmeze.
Rolul Bisericii în societate este acela de a-l ajuta pe fiecare om să respire aerul dumnezeirii, să iasă de sub jugul păcatului și astfel, să nu mai fie rob al acestuia. Educația religioasă este foarte importantă deoarece ea îl conduce pe om la scopul ultim al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin aceasta, viața omului se înalță și se edifică pe temelia de nezdruncinat, care este Hristos. În clipa în care omul ajunge la credința în Dumnezeu, acesta renaște la o viață nouă care poartă pecetea sfințeniei.
Tânărul este permanent în căutarea identitații sale și nu o va găsi decât dacă se raportează la un ideal perfect, la Iisus Hristos. Pentru a avea ca model pe Hristos Domnul, tânărul vrea sa vadă multe brațe deschise, multe inimi care bat în același ritm și persoane care îl iubesc și îl acceptă așa cum este el. Un tânăr va căuta sa transmită lumii, într-un mod cât mai original, credința sa, Îl va mărturisi pe Hristos mai ales prin ceea ce face, prin ceea ce este și mai ales prin cuvintele sale. Apostolul Pavel îi scria lui Timotei, ucenicul său și îl încuraja: „Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea ta, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția.”
Avem astfel obligația, cunoscând porunca lui Dumnezeu să ne mărturisim credința în acest măreț Creator și în Jertfa Fiului Său.
Domnul Iisus Hristos spune : „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine, în fața oamenilor îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu , care este în Ceruri”.
În concluzie, pot afirma cu tărie că fără credința în Dumnezeu am fi niște oameni goi din punct de vedere spiritual. Trebuie să profităm de vremurile acestea de libertate în care ne putem exprima convingerile religioase și putem fi „modele” pentru cei din jurul nostru care trăiesc departe de adevăr, de Dumnezeu.

Dumitrel Băiceanu (cl. VII)
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”-Pașcani