Sfântul Iona, Arhiepiscopul Novgradului, făcătorul de minuni (26 noiembrie)

Acest fericit Iona s-a născut şi a crescut în marea cetate a Novgradului. Rămânând orfan de părinţii săi, luîndu-l o văduvă cu milostivire de maică, l-a crescut şi l-a dat unui diacon spre învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Şi era blând şi smerit şi niciodată nu se amesteca cu copiii la jucării. El, fiind încă tânăr, a fost însemnat de Dumnezeu pentru arhierescul scaun al Novgradului. Căci odată, ieşind de la dascălul său cu copiii, şi copiii făcând jocuri şi el stând şi privind la dânşii, s-a întâmplat să treacă pe acea cale Cuviosul Mihail cel nebun pentru Hristos, care se numea al Clopskii.
Deci, Mihail, alergând repede la copil, l-a luat şi ridicându-l în sus, a strigat către dânsul proorocind: „Ioane – căci aşa era numele copilului din Sfântul Botez -, să înveţi carte cu osârdie, căci ai să fii arhiepiscop în acest mare Novgrad”. Apoi lăsîndu-l, s-a dus în mănăstirea sa, Clopskii. Proorocia lui Mihail s-a împlinit la vremea sa, căci acest fericit copil, ajungând la vârsta cea desăvârşită şi văzând deşertăciunea lumii, s-a dus în pustia ce se cheamă Otnia. Apoi, luînd viaţă monahicească în mănăstirea arhimandritului Hariton, bine se nevoia şi s-a numit Iona la tunderea sa în monahism.
După acestea Sfântul Eftimie arhiepiscopul, ducându-se către Dumnezeu în unsprezece zile ale lunii martie şi fiind îngropat la mănăstirea de la Vejişteh, zidită de dânsul, cu a lui Dumnezeu voire, Sfântul Iona a fost luat din locaşul lui Hariton şi dus în marele Novgrad, bucurându-se de dânsul toţi cetăţenii. Atunci voievodul, boierii şi tot poporul au trimis pe sfântul cu scrisori în Moscova la mitropolitul Iona ca să-l rânduiască pe el arhiepiscop al cetăţii lor. Iar mitropolitul, cu episcopii şi cu tot soborul, sfinţindu-l pe el, l-a slobozit cu pace întru ale sale.
Sfântul, mergând la arhiepiscopia sa în Novgrad, a dat tuturor pace şi binecuvântare şi învăţătură multă din dumnezeieştile Scripturi. Apoi, şezând pe scaunul său, adăuga osteneli peste osteneli, păscând bine turma cea încredinţată lui şi făcând judecăţi după dreptate, iar nu după feţe. Căci n-a lăsat pe cel tare să silnicească pe cel slab, ci, scoțând singur pe cel năpăstuit din mâinile năpăstuitorilor, dădea multe milostenii săracilor, orfanilor şi văduvelor. Iar în mănăstirea în care s-a călugărit în pustia Otnii, a făcut o biserică de piatră.
Întâi a zidit o biserică mare Sfinţilor Trei Ierarhi şi a înfrumuseţat-o cu icoane, cu cărţi şi cu toată buna podoabă. Al doilea a zidit trapeză de piatră şi lângă dânsa a făcut biserică Sfântului Nicolae; apoi, biserică Sfântului Ioan Înainte-mergătorul, precum şi un pridvor mare în care şi-a săpat mormântul. După aceea, cumpărând multe moşii, le-a dat mănăstirii şi a cheltuit multă avere; apoi a zidit încă o biserică în numele Sfântului Onufrie cel Mare în aceeaşi mănăstire. După aceea a îndemnat pe dascălul Pahomie cel de la Sfântul Munte să alcătuiască canoane şi cântări unor sfinţi pentru luminarea şi veşnica pomenire, spre înştiinţarea celor mai de pe urmă neamuri, adică pentru marele Varlaam de la Hotin, pentru marele Onufrie şi pentru Olga, doamna cea mare, pentru Cuviosul Sava de la Vişerska şi pentru arhiepiscopul Eftimie, care a fost înaintea lui.
După aceasta, marele cneaz Vasile şi Ioan fiul său, precum şi mitropolitul Iona, a poruncit sfântului să meargă cu dânşii la Moscova. Iar el, mergând, a fost primit cu cinste de către dânşii şi singur marele domn şi fiii lui sprijineau cu dreapta lor pe sfântul, de vreme ce era bătrân; şi adunându-se, au îndreptat cele bisericeşti. Apoi a început marele domn a se jelui sfântului, înaintea arhiereilor, pentru greutăţile marelui Novgrad. Iar Sfântul Iona a grăit marelui domn multe cuvinte mângâietoare şi l-a sfătuit ca să nu-şi ridice mâinile asupra marelui Novgrad, ci să ocrotească poporul acestei cetăţi. Apoi, luînd scrisoare pentru adunare de milă la mănăstirea sa, s-a întors la arhiepiscopie.
După aceasta sfântul mitropolit Iona a trimis la acest fericit Iona scrisoare, ca iarăşi să vină la Moscova degrabă, zicându-i: „Arhiereule al lui Dumnezeu, acum mă duc către Dumnezeu şi pe tine te-am ales vrednic să stai pe scaunul bisericii celei mari”. Iar sfântul i-a scris: „Acum sunt bătrân şi picioarele îmi sunt îngreuiate, părinte sfinte; nu pot să fac aceasta. Dar la învierea cea de obşte a sfinţilor, ne vom învrednici de vederea cea preadulce a Învăţătorului nostru Hristos”.
Murind Sfântul Iona, mitropolitul, sfântul Iona, arhiepiscopul marelui Novgrad, a poruncit mai sus pomenitului Pahomie ca să scrie canon pentru cel ce s-a mutat către Dumnezeu şi pentru care lucru a făcut lui Pahomie multe daruri. În vremea acestui Sfânt Iona pământul Novgradului şi al Iscovului era bine roditor fiind îndestulare de toate roadele, cu sfintele lui rugăciuni. Odată, în vremea lui, a căzut peste cetate o boală aducătoare de moarte. Iar sfântul mângâia pe popoare cu cuvintele lui Hrisostom, zicându-le: „Pentru aceasta sîntem răniţi, că am greşit lui Dumnezeu, iar pocăinţă n-am făcut pentru păcatele noastre”; şi altele multe grăia popoarelor.
Apoi, făcând tot poporul cântări de rugăciuni, a zidit o biserică în numele Sfântului Simeon la Zverniţa, şi popoarele s-au însănătoşit cu rugăciunile păstorului lor. Apoi sfântul ajungând la adânci bătrâneţi, a scris aşezământ cu mâna sa pentru mănăstirea sa, ca să nu o supună nimeni, şi împărtăşindu-se cu dumnezeieştile lui Hristos Taine, s-a sfârşit cu fericit sfârşit, ca un drept; deasupra căruia făcând cântare fraţii, au pus cinstitul lui trup într-o raclă de stejar, şi pe dânsa au însemnat anul, luna şi ziua morţii lui. Şi s-a aşezat la biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, pe care singur a zidit-o. Iar deasupra mormântului sfântului au cântat până la patruzeci de zile.
Trecând doi ani de la mutarea sfântului, a început cinstitul lui trup să scoată frumoasă mireasmă în biserica aceea şi chiar până în această zi scoate. Şi multe tămăduiri se dau de la trupul sfântului până în ziua de astăzi, la oamenii care cu credinţă se apropie de dânsul. El a păstorit biserica aceea treisprezece ani, spre cinstirea lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, Căruia se cuvine slavă şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, noiembrie