Naşterea Domnului – Taina creştinului mărturisitor

(Fragment din Scrisoarea pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului – 2017)
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: Har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
În anul 2017 de la Naşterea lui Hristos, Biserica noastră a cinstit după cuviinţă pe toţi cei care în perioada anilor 1945-1989 au mărturisit, uneori în mari încercări, credinţa lor în Hristos. Chipul Patriarhului Justinian, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 40 de ani, a fost evocat în mod deosebit pentru întreaga sa lucrare de slujire a Bisericii lui Hristos în vremuri şi condiţii deosebit de grele. Mărturisitorii din închisorile acelor vremuri au fost aduşi, cu respectul şi evlavia cuvenite, în faţa conștiinței noastre, uimindu-ne prin tăria caracterului lor, prin puterea credinţei lor şi prin capacitatea stării lor de jertfă. Sfinţenia multora dintre ei a devenit icoană binecuvântată din care se adapă mulţi creştini, astăzi, în determinarea lor de mărturisire a dreptei credinţe, a dreptei vieţuiri şi a valorilor neamului şi ale familiei.
În anul acesta, închinat în mod deosebit mărturisitorilor din timpul comunismului, a fost subliniată şi jertfa creştinilor din afara închisorilor. Mamele şi bunicile noastre au fost adevărate femei purtătoare de mirul credinţei în familiile lor, împărtăşindu-şi copiii cu Tainele Bisericii şi educându-i în duhul credinţei în Dumnezeu. Mulţi dintre ierarhii şi preoţii acelor vremuri, precum şi vieţuitorii sfintelor mănăstiri au mărturisit credinţa lor în condiţii foarte grele de cele mai multe ori. Au zidit şi au reparat biserici, au scris şi tipărit cărţi de zidire sufletească, au propovăduit cuvântul Evangheliei, întâmpinând multe greutăţi. Tot ei au trăit durerea desfiinţării unor eparhii, mănăstiri şi şcoli teologice, a dărâmării unor biserici, a abuzurilor de tot felul la adresa familiilor de preot sau de deţinuţi politici. Pentru toţi, sărbătoarea Naşterii Domnului venea ca un balsam de mângâiere şi de întărire întru nădejdea unor vremuri mai bune şi mai drepte care întârziau să apară.
Iubiţi fii şi fiice din Biserica lui Hristos, În vremurile pe care le trăim astăzi, cu părţile lor bune şi rele, drepte şi nedrepte, mărturisirea credinţei celei adevărate şi lupta pentru vieţuirea cea dreaptă sunt la fel de importante ca în toate momentele istoriei Bisericii. Cuvintele Domnului Hristos legate de necesitatea mărturisirii sunt tot atât de valabile astăzi precum atunci când au fost rostite: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”.
Raportarea noastră la sărbătoarea Naşterii Domnului nu trebuie să fie o raportare ca la un eveniment petrecut cândva în istorie, fără legătură cu viaţa noastră de azi. Sărbătoarea Crăciunului nu este doar un prilej de a petrece cât mai plăcut în sânul familiei, de a schimba daruri între noi, de a ne bucura de o masă mai aleasă împreună cu cei dragi. Naşterea Domnului trebuie înţeleasă, trăită şi mărturisită ca un eveniment permanent real, viu şi cu urmări asupra vieţii noastre. „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, spune cântarea Bisericii; „Astăzi S-a născut Hristos”, glăsuieşte colindul.
Sărbătoarea Naşterii Domnului are, aşadar, un sens continuu prezent, profund, duhovnicesc, care ne priveşte direct şi pe fiecare în parte. Ea este o chemare la conştientizarea statutului nostru de creştin, adică de cunoscător, trăitor şi mărturisitor al Adevărului, Hristos-Dumnezeu. Ceea ce au împlinit păstorii şi magii la Betleem şi atitudinea mărturisitoare a creştinilor din vremuri mai vechi şi mai noi constituie datoria, mandatul şi lucrarea noastră, a creştinilor de azi.
În primul rând, creştinul este chemat să înţeleagă lumea în care trăieşte, să vadă direcţia în care aceasta se îndreaptă şi să acţioneze în consecinţă. O analiză atentă şi onestă a ceea ce se petrece înlăuntrul şi în afara noastră arată o viaţă tot mai agitată, o permanentă goană după timp pentru a face cât mai repede tot mai multe lucruri. Este multă agitaţie, mult zgomot şi insuportabilă tensiune.
Constatăm, în acelaşi timp, diminuarea şi chiar pierderea conştiinţei a ceea ce este bine sau rău cu adevărat. Cele considerate altădată certitudini şi convingeri de nezdruncinat se clatină rând pe rând, se  dizolvă una după alta într-un ritm ameţitor. În locul lor apare o stare de îndoială, de nesiguranţă, de pierdere a direcţiei. Normalitatea, aşa cum este ea văzută în Scriptură şi de bunul simţ de odinioară, nu mai este privită ca o direcţie sănătoasă, demnă de urmat. În această cugetare contrară Evangheliei cad uneori şi creştinii ortodocşi, şi aceasta este cu atât mai dureros.
„Să stăm bine, să stăm cu să stăm cu frică, să luăm aminte!”, rosteşte preotul la fiecare Liturghie. Starea de veghe, osebirea duhurilor şi lămurirea lucrurilor, uneori în cuptorul încercărilor, sunt şi trebuie să fie
pâinea şi apa creştinului ortodox adevărat. Atitudinea lui mărturisitoare cuprinde, în principal, trei direcţii: credinţa cea adevărată, familia şi valorile creştine ale neamului.
Mărturisirea credinţei celei drepte şi adevărate este datoria de bază a creştinului. Aceasta înseamnă aşezarea noastră statornică în Biserică, adică în comuniune şi continuitate cu Sfinţii Apostoli,
Sfinţii Părinţi şi Părinţii duhovniceşti contemporani. Raportarea noastră în adevăr şi dragoste la aceste trei repere ne apără de erezii, rătăciri şi schisme.
Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi
dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.

Apărarea familiei este strâns legată de mărturisirea valorilor creştine ale neamului căci un popor renaşte în mod special prin familii adevărate sau slăbeşte şi dispare prin lipsa acestora. Este, apoi, necesară menţinerea legăturii cu şirul de veacuri al înaintaşilor şi cunoaşterea moştenirii primite de la strămoşi. Preţuirea idealurilor acestora, grija pentru bunul mers al neamului în prezent şi pentru moştenirea pe care o vom lăsa celor care vin după noi trebuie să facă parte din preocupările unui creştin adevărat care îşi asumă condiţia de ortodox şi de român.
Mărturisirea credinţei ortodoxe, a valorilor familiei şi ale neamului este posibilă numai în măsura în care omul îşi înnoieşte mai întâi viaţa sa, se luptă cu propriile sale slăbiciuni şi patimi şi se îmbracă tot mai mult în Hristos. „Dobândeşte pacea (lăuntrică) şi mii în jurul tău se vor mântui”, spune Sfântul Serafim de Sarov. Omul pacificat lăuntric, iubitor de simplitate, eliberat de dorinţa de a domina, sfinţeşte totul în jurul său şi, prin aceasta, devine adevăratul mărturisitor: „Lumea din jurul lui: mediul înconjurător concret, familia, şcoala, biroul, primeşte prin el un suflu de dragoste, de bucurie, de pace, de blândeţe, de bunătate, de fidelitate, de bunăvoinţă – aceste roade ale Duhului Sfânt”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pe creştin „totul să-l arate creştin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul. Vă spun acestea, nu pentru a ne lăuda că suntem creştini, ci pentru a ne pune viaţa în rânduială spre folosul celor ce ne văd”.
În atmosfera sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului, aducem în faţa ochilor minţii şi a inimii voastre chipul binecuvântat al Preasfintei Fecioare Maria, al bătrânului Iosif, al îngerilor, al magilor şi al păstorilor. Suntem chemaţi să ne regăsim şi noi în chipurile lor, să tindem spre viaţa lor, iar mărturisirea lor să fie puterea mărturisirii noastre. Sfinţenia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, modestia bătrânului Iosif, simplitatea păstorilor, înţelepciunea şi curajul magilor sunt izvoare de viaţă care ne pot adăpa credinţa şi ne pot întări în atitudinea noastră mărturisitoare.
Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască harul trăirii credinţei noastre ortodoxe în toată profunzimea, cuprinderea şi adevărul ei. Îl rugăm, de asemenea, să ne apere familia şi neamul şi să ne întărească şi pe noi întru mărturisirea acestor fundamentale valori. Bucuria, pacea, liniştea şi adevărul care izvorăsc din Peştera Betleemului să ne cuprindă pe noi toţi, pe cei dragi ai noştri şi pe toată lumea!
Vă doresc tuturor o sărbătoare a Naşterii Domnului cu multă pace sufletească şi un Nou An cu nădejde şi împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bisericii şi a Neamului!

Al vostru părinte şi  frate împreună lucrător în Via Bisericii lui Hristos,

Al vostru părinte și frate întru Hristos Dumnezeu,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei