31 august

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilaş, în zilele împăratului Iustinian; şi minunea ce s-a făcut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împărătesei Zoe, soţia împăratului Leon cel înţelept.

Împăratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scoţând cinstitul brâu al
Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei din Ierusalim, căci acolo era păstrat cu cinstita ei haina până în acea vreme de o femeie fecioară, l-a adus în Constantinopol, şi l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit şi sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împăratul Leon cel înţelept, pentru femeia să Zoe, care era chinuită de duh necurat, şi care văzuse şi dumnezeiasca vedenie; ca de sar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Şi s-a aflat cinstitul
brâu strălucind ca şi cum ar fi fost ţesut atunci nou, având o pecete tipărită în aur; şi hârtie Codicel lipită, care arată cu numărul, vremea, indictionul şi ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol şi cum a fost pus de mâinile împăratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sărutându-l împăratul, şi întinzându-l peste împărateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndată s-a mântuit de boala împărăteasă, şi toţi slăvind pe Mântuitorul Hristos şi dând laude de mulţumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarăşi în acea raclă unde era mai înainte.

Tot în această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, de la Neoria.
Pe vremea împărăţiei binecredindosMor împăraţi Mihail şi Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casă cinstită în curtea căreia era şi o biserică a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei. Din această biserică fusese luată podoabă de împăraţii cei mai dinainte luptători împotriva icoanelor, scoţând sfintele icoane şi însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarăşi făcând icoanele bisericii aceştia cum se cuvenea, a făcut şi o baie foarte mică dedesubtul bisericii pentru trupească să odihnă; iar deasupra acelei bai se făcea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, şi au început a se face multe tămăduiri de multe feluri de boli. Încă oarecare iubitori de Dumnezeu se strânseră şi au cerut de la patriciul, să facă o dată pe săptămână baie pentru fraţii cei în Hristos şi mai ales bolnavi. Şi luând voie făceau aceasta cu credinţa şi se vindecau.
După aceea, apropiindu-se să moară patriciul, a lăsat baia aceea şi biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufletească mântuire. Însa aceia fiind săraci şi neavând nici apă de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au părăsit grija lucrului şi baia a rămas neîngrijita. Şi jefuind-o unii şi alţii de uneltele şi podoabele ce avea într-însa, a rămas la stingere desăvârşit. Iar sfânta biserică, căci era înalta şi vindecătoare celor bolnavi, au lăsat-o, făcând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinţa hranei.
Deci fericitul împărat Roman făcându-şi palate împărăteşti şi trebuindu-i mult material de lucru, şi fiind înştiinţat de această casă a Născătoarei de Dumnezeu că are mult material, a pus gând ca să o strice. Iar Născătoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngăduit cele ce gândea împăratul. Căci în noaptea aceea s-a arătat celui ce era ispravnic peste lucru şi unui tânăr ce era rudă cu ispravnicul şi le-a zis cu groază, să nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Şi dacă s-a făcut ziua, spunând tânărul visul către maica ispravnicului a înţeles şi împăratul, care îndată cum auzi, zise cuvântul acesta: „Nu voi să am judecata cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci încă voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui”. Pentru aceasta, în loc să strice oamenii cei ce au fost trimişi, au curăţit baia cu toată nevoinţa şi au înălbit-o. După aceea gătindu-se toate şi făcându-se baie mai mare, de avea şi scăldătoare şi înfierbântând-o, se scăldară împăraţii: Roman, Constantin şi Hristofor, şi bucurându-se întăriră baia şi cu hrisov de mila să aibă a lua pe fiecare an şi a dăruit-o la mănăstirea cea numită a ispravnicului pentru ca să poarte grijă de baie şi de biserica Născătoarei de Dumnezeu, monahii mănăstirii aceleia. Şi câte minuni adică s-au făcut mai înainte în mai sus zisa biserica a Născătoarei de Dumnezeu, le vom lăsa, dar aici vom povesti una numai ce s-a făcut în vremea noastră.
O femeie oarecare vestita a căzut în boală grea şi s-a umflat, şi chinuindu-se cu nesuferite dureri, şi-a cheltuit toată averea sa la doctori şi nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se făceau la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus şi ea acolo; şi rămânând acolo câteva zile şi nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rău de boală, a ieşit şi s-a dus la biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne şi cazând la pământ se ruga zicând: „Miluieşte-mă, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsită de tot ajutorul omenesc, am năzuit la tine”. Deci rămânând acolo nouă zile, i s-a arătat în ziua cea de pe urmă o femeie de cinste zicându-i: „O, femeie, ce strigi către mine de mă superi neîncetat?” Iar ea a zis către dânsa: „O, stăpâna, ştiu că pentru păcatele mele mă chinuiesc; dar ştiind că pentru noi păcătoşii Fiul tău şi Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, şi născându-Se
din pântecele tău S-a făcut om; drept aceea am năzuit la tine, ca să aflu milă, eu ticăloasă”. Iar Născătoarea de Dumnezeu zise iarăşi către dânsa: „Du-te la locaşul meu cel mic de la Neorie şi acolo îţi vei afla vindecarea”. Dacă s-a trezit femeia a mulţumit lui Dumnezeu, şi s-a dus degrab la Neorie şi cazând cu rugăciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:
„Miluieşte-mă, Stăpâna, şi plineşte milosârdia ta întru mânie”. Şi după ce a zis acestea a adormit; şi a văzut iarăşi pe Născătoarea de Dumnezeu ce i se arătase împreuna cu un bărbat frumos, care a zis către acela: „Iată femeia cea bolnavă; spintecă-i pântecele”; şi acela îndată lovind-o peste pântece cu varga ce ţinea în mâna, se făcu nevăzut, împreuna cu Născătoarea de Dumnezeu ce se arătase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simţi că ieşea dintr-însa miros greu şi nesuferit, şi îndată dezbrăcându-se de îmbrăcămintele ce purta, intra în baie, şi spălându-se a ieşit cu femeile ce erau cu dânsa, sănătoasă şi vindecată. Şi închinându-se acelui sfânt loc, tămâia cu mirodenii, mulţumind Preasfintei Stăpânei de Dumnezeu Născătoarei, întru slava Celui ce S-a născut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor şapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei şi Iraclie.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliţi fiind a alerga pe aşternut de cărbuni aprinşi, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei sute şaizeci şi şase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul mănăstirii din Lindesfarne.
Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului şi lumina a Bisericii Celte, măreţ în smerenie, nobil în nevoie, râvnitor călugăr şi iubitor misionar, mijloceşte pentru noi nevrednicii pentru că Hristos Dumnezeul nostru să miluiască sufletele noastre.
Sfântul Aidan s-a născut în Irlanda în ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns călugăr la Iona (în Scoţia) în comunitatea creată mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfânt şi pământ neîntinat pentru evanghelizarea Britaniei.
Sfântul Aidan a fost ales să evanghelizeze Northumbria datorită felului sau dăruit şi blând de a învăţa pe alţii. A fost hirotonit episcop şi trimis în Northumbria. A sosit la Lindesfarne în anul 635, făcând din locul acesta un al doilea ostrov sfânt pe coasta opusă a Britaniei, care deveni reşedinţa sa
episcopala. A creştinat pe paginii locului. Uneori întâlnea ganguri rivale de tineri gata să se ia la bătaie. Le propovăduia Evanghelia intru Pace şi ei îşi lăsau jos armele, erau botezaţi şi se făceau manăstireşti.

Sfântul Aidan ţinea la tradiţiile răsăritene, care erau regulă în Irlanda. El învaţa şi practică cele mai stricte rânduieli ale postului, data Paştelui răsăritean şi natura colegială a regulii bisericeşti, preferind episcopilor pe stareţi.
De multe ori, Regele Oswald avea să îl însoţească pe Sf. Aidan în peregrinările sale de evanghelizare a ţinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfântul Aidan învaţa, predică şi încuraja în permanenţă, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza şi pentru milostenia să. Regele Oswin îi dădu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan îl dădu cu toată splendoarea harnaşamentului sau, unui milog care cerea de pomană. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre aceştia deveniră discipolii săi.
Sf. Aidan trimise propovăduitori peste tot prin Anglia şi până în Olanda, ridicând mănăstiri. El a tuns şi primul călugăr în Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda să rămână în Anglia şi a sprijinit-o în munca ei de ridicare a manăstirilor de maici peste tot prin Anglia.
Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a înfăptuit toate acestea şi încă multe altele în numai şaisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul în ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca „Apostolul Northumbriei”. A fost înmormântat la Lindesfarne.
În 664, când mănăstirea Lindesfarne a căzut sub presiunea Romei şi a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moaştele Sf. Aidan şi s-a retras la Iona, care a rămas un bastion al Creştinătăţii Celte.