Cine e constructorul casei sufletului vostru?

Avem libertatea de a alege ce fel de oameni dorim să fim: oameni cu un suflet frumos, cu o inimă curată în care sălăşluieşte Bunul Dumnezeu sau oameni cu suflet rău şi o inimă plină de murdăria patimilor noastre, în care şi-a aşezat tronul împăratul răutăţilor şi al necurăţiilor.
Alegerile noastre ne pot influența viaţa în bine sau în rău. Dacă alegi să Îi slujeşti Bunului Dumnezeu, dacă Îl alegi pe El să îţi fie „Constructorul” sufletului tău, cu siguranţă, acesta va fi clădit frumos, casa sufletului va fi mare şi încăpătoare pentu infinita iubire de Dumnezeu şi semeni. Va avea ferestre mari ca să intre lumina, va fi atât de spaţioasă, încât vor sălăşlui în pace toate virtuţile teologice: iubirea, nădejdea şi credinţa, dar şi toate virtuţile morale: smerenia, răbdarea, adevărul şi sinceritatea, blândeţea şi bunătatea, milostivirea şi compasiunea, curajul, modestia şi simplitatea, cinstea şi omenia, dreptatea, pacea şi liniştea ş.a. Toate acestea vor convieţui în casa sufletului, cu dragoste, se vor sprijini una pe alta şi vor dăinui în pace, pentru veşnicie, fiindcă cămara sufletului a fost construită cu trăinicie şi măiestrie şi nu se va dărâma niciodată, indiferent de vremurile aprige în care se aude şuieratul patimilor şi păcatelor noastre. Şi cheia acestei case a sufletului nostru va fi încredinţată iubirii – virtutea care deschide mereu toate uşile ferecate ale oricărui suflet. Când iubirea bate la uşa sufletului nostru, aceasta trebuie poftită înlăuntru cu multă bucurie, trebuie să i se ofere un loc de cinste şi trebuie rugată să rămână mereu oaspete drag în casa lui şi a inimii noastre. Dacă nu o primim cu dragoste şi o alungăm, uşa sufletului nostru va fi deschisă pentru patimi şi păcate şi toate virtuţile care sunt prietene și surori cu iubirea, ne părăsesc şi ele casa, lăsând-o pustie şi urâtă.
Dacă alegem să slujim împreună cu domnul cel rău, dacă îi vom căuta prietenia, casa sufletului nostru se va dărâma sub forţa răutăţilor noastre: a mândriei, a urii, a egoismului, a invidiei, a minciunii, a urâtului, a slavei deşarte, a iubirii de sine şi de plăceri lumeşti, fiindcă nu au fost folosite cuiele iubirii, ale nădejdii şi ale credinţei, ci cuiele mâncate de rugina păcatelor noastre, fiindcă nu a fost folosit cimentul dragostei, care este liantul tuturor cărămizilor casei sufletului nostru.
Dacă nu a fost folosit cimentul dragostei de Dumnezeu şi semeni, ci doar ciment de proastă calitate, cimentul urii şi al răutăţii noastre, atunci toate cărămizile casei sufletului se vor prăbuşi spre bucuria celui rău cu care ne-am împrietenit la cataramă şi care ne-a vândut acel ciment de proastă calitate, înşelătoria, minciuna şi viclenia, fiind punctele tari ale acestuia.
Să avem grijă din timp ce fel de casă ne vom zidi, fiindcă nu ştim cât va fi viaţa noastră, fiindcă nu ştim când va trebui să părăsim această lume pentru lumea de dincolo. Şi acolo o să fim cercetaţi ce fel de casă a sufletului ne-am construit de-a lungul vieţii noastre şi pe cine am ales să ne fie constructorul şi tâmplarul acesteia. Dacă aceasta este o casă dărâmată, plină de mizeria patimilor noastre nu o vom mai putea repara, nu o vom mai putea reconstrui, pentru că ni s-au oferit destule şanse de-a lungul timpului şi noi nu le-am fructificat. Ni s-au oferit de șaptezeci de ori câte șapte şanse de a reconstrui casa sufletului nostru prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Ni s-a oferit şansa să Îl chemăm pe Domnul iubirii să ne zidească o casă a sufletului trainică şi frumoasă, în care să-şi aşeze tronul Împărăţiei Sale. Casa sufletului nostru putea fi Împărăţia lui Dumnezeu, putea fi Raiul sfânt, plin de frumuseţi neasemuite, și nu templul în care şerpuieşte diavolul cu slugile lui. Dar cum ne-am lenevit să construim ceva trainic şi frumos, cum ne-am lenevit să ne învrednicim de darurile Harului Sfânt, vom avea casa sufletului dărâmată pentru veşnicie.
Degeaba vom regreta lenea, necredinţa, indiferenţa noastră, fiindcă nimic nu se mai poate schimba. Să alegem să ne fie „Constructorul“ sufletului nostru pe Bunul Dumnezeu Care-l va zidi trainic şi solid ca să reziste o veşnicie, pentru că altfel, vom regreta amarnic în viaţa de dincolo.
Vom regreta că ne-am construit o casă a sufletului şubredă. Și tare mult ne-am dori să o putem reface din temelii, dar nu ne vom mai putea întoarce să zidim nimic.
Să luăm, deci, aminte cum vom bate în fiecare zi un cui, cum vom aşeza o scândură, cum vom zidi cărămizile, cum vom pune acoperişul casei sufletului nostru. Viaţa noastră e întocmai cum ne-o clădim, alegerile noastre de fiecare clipă zidesc casa în care vom locui în Viaţa de Apoi. Să nu uităm că tot ce construim ne reprezintă, să nu uităm că vom regreta amarnic, fiindcă pentru câţiva ani petrecuți pe pământ după voia noastră în care puteam să ne construim un palat duhovnicesc, dar în care ne-am construit o cocioabă a sufletului, vom petrece mereu în viaţa veşnică lipsiţi de bucuria unei locuinţe frumoase, plină de iubire, lipsiți de bucuria și frumusețea Raiului.
Să ne rugăm, așadar, Bunului Dumnezeu să ne ajute să nu ne dorim a ne construi aici palate pe pământ care sunt vremelnice și trecătoare, să nu punem accent pe partea materială a vieții noastre, ci pe partea spirituală a acesteia. Să ne ajute să imităm pe creștinii adevărați, modele de credință și virtuți, care își construiesc un adevărat univers spiritual în interiorul lor, o casă a sufletului trainică și frumoasă în care domnesc doar virtuțile morale și creștine, în care Duhul Sfânt e prezent în orice clipă din zi și noapte. Să ne curățim și noi casele de păianjenii, de praful și mizeria patimilor noastre, să lăsăm lumina să intre din belșug prin ferestrele sufletului nostru, să aerisim mereu această casă, să lăsăm doar soarele iubirii, al rugăciunii, al smereniei să ne încălzească cămara inimii noastre.
Să păzim cu strășnicie ușile încăperilor sufletului nostru, să nu lăsăm oaspeții nepoftiți să intre în ele, să nu lăsăm ca această casă a sufletului să fie ca un ogor plin de buruieni și de neghină. Să ne construim o casă a sufletului în care doar bucuria Duhului Sfânt să fie prezentă, și nu tristețea, deznădejdea, singurătatea. Să avem doar oaspeți dragi pe Bunul Dumnezeu, pe Maicuța Domnului, pe Sfinți și Toate Puterile Cerești, care aduc lumină, căldură, frumusețe în casa sufletului, care ne vor ajuta să avem trainică și solidă această casă în care vom petrece o veșnicie împreună cu îngerii din ceruri. Să nu lăsăm cumplitul diavol să ne fie oaspetele nostru permanent în casa sufletului, să îl alungăm, să închidem bine toate ferestrele și ușile fiinţei noastre, să nu aibă pe unde pătrunde nicicând în casa noastră. Să alegem să ne fie constructor al casei sufletului nostru pe Bunul Dumnezeu și, nu pe cumplitul, vicleanul și urâciosul diavol care ne păcălește cu plăcerile vremelnice ale vieții acesteia trecătoare, șubrezindu-ne și dărâmându-ne cămara sufletului nostru!
Cine e constructorul casei sufletului vostru?

Cristina Toma