9 martie- Mucenicii, Măcinicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii; Cap de Primăvară; Dragobetele; Sâmbra plugului  

Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia

Un alt moment ce semnifică începutul primăverii, specific pentru luna martie (care poate fi considerată o lună a începuturilor), conţine în sine punctul de plecare pentru mai multe tipuri de calendare.
Aprinderea focurilor în curţi, arderea gunoaielor (pentru a se dezgheţa pământul, dar şi pentru a proteja gospodăria prin intermediul focului şi fumului special) şi bătutul cu botele în pământ pentru a chema primăvara sunt câteva dintre actele rituale necesare invocării primăverii. În acest sens trebuie înţeleasă şi citirea semnelor vremii, după care se puteau face previziuni meteorologice preţioase. Sosirea păsărilor este din nou un semnal al venirii primăverii, alături de dezgroparea şerpilor (deşi sunt remarcaţi în calendarul popular încă de la 1 martie, putem considera că 9 martie este în bună parte Ziua Şarpelui, ziua care deschide, de fapt, anul consacrat acestei reptile periculoase pentru gospodărie). Ca şi în zilele precedente, revenirea la viaţă a insectelor (a căror prezenţă va fi consfinţită oficial câteva zile mai târziu) impune ca necesare numeroase practici apotropaice.
În calendarul ortodox ziua de 9 martie marchează o sărbătoare însemnată, ziua celor patruzeci de sfinţi mucenici, o zi a ofrandelor alimentare specifice, în care consumul ritual putea influenţa starea de sănătate şi puterea de muncă a oamenilor în anul agricol care vine (în această zi se desfăşura ieşirea oficială cu plugul la arat). Colăceii făcuţi în formă de păsări, albine sau oameni, atestă sincretismul practicii, care marchează astfel suprapunerea mai multor ceremonii: întâmpinarea primăverii şi a păsărilor care se întorc la cuiburile lor, sărbătoare a albinelor, ce marca deschiderea anului apicol, dar şi o sărbătoare a morţilor, a pomenirii celor uitaţi (de aici poate şi marele consum de alimente rituale: patruzeci de pahare de vin, patruzeci de colaci, patruzeci de peşti etc). În unele părţi, prezenţa turtiţelor specifice este înregistrată ca un element component al ritualului de propiţiere al apicultorilor („turtiţele se ung cu miere pentru ca să trăiască stupii”).
Mai mult, deschiderea sezonului agricol, apicol, pastoral ş.a. atrăgea după sine activizarea practicilor vrăjitoreşti de luare a manei. Astfel, „acum se încep toate fermecăturile, vrăjitoriile şi făpturile, mai vârtos pentru luarea manei”, Practici care se vor încheia, într-o primă fază, în Joia Mare. În ceea ce priveşte tradiţiile referitoare la originea sărbătorii, acestea, având la bază o canava livrescă, dezvoltă reprezentări specifice, conexe, fireşti logicii mitologizante. Astfel, în legenda ce subliniază chinul voluntar al mucenicilor se strecoară un element enigmatic, devenit emblematic pentru demonismul sărbătorii: unul dintre mucenici este mai slab de „înger” şi nu rezistă ispitei diavoleşti („balta cu apă caldă”), transformându-se în duh necurat, în timp ce diavolul (!), jinduind după cununa mucenicească, se aruncă în locul lui în balta cu apă rece. În felul acesta sunt justificate o seamă de credinţe în care se încearcă să fie evitat apelul la funcţiile punitive pe care le îndeplinesc sfinţii, virtutea caracterului lor demonic („dacă sunt patruzeci, o fi şi unul rău, şi se tem a nu le lovi ceva”).
Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Lichinie, fiind mare goană contra creştinilor, şi pre toţi necredincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, ea în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba diavolească. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Kapadochiei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care de asemenea slujeau într-o dregătorie ostăşeasca şi în dreapta credinţă cea întru Hristos Dumnezeu. Despre aceştia înştiinţandu-se voievodul că sunt creştini i-au prins şi i-au silit spre închinare de idoli.
Voievodul a poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i duca legaţi la iezer; şi când pătimeau aceasta sfinţii mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit şi un vânt mare; deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, pe când se pleca ziua spre seara şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul cetăţii, ca să strejuiască pre mucenici. Dar în ceasul al treilea din noaptei-a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerişului, şi a gonit gerul iar, gheaţa a topit-o şi a încălzit apa… Tiranii, umplându-se de mânie, au poruncit ca, legându-i, să-i târască la mal şi, Sfinţii 40 de mucenici din Sevastiaducându-i de acolo la locul cel de muncă, au hotărât să li se sfărâme gleznele cu ciocane (Vieţile sfinţilor, VII, pp. 338-339, 350, 351-352, 355).

Toţi oamenii care n-au nume de sfânt o serbează (Speranţia, VI, f. 282 v).
Mucenicii sunt mijlocitori între oameni şi sfinţii cei mari şi Dumnezeu (Speranţia, IV, f. 213 v). ♦ Mucenicii au fost soldaţii Sf. Constantin (Speranţia, VI, f. 132) ♦ Se spune că au fost aruncaţi într-un iaz, unde au îngheţat (Speranţia V, f. 153 v) ♦ Se face foc, să se încălzească mucenicii aceştia friguroşi şi îngheţaţi (Speranţa, IV, f. 289 v) ♦Au fost patruzeci de mucenici, cari, voind să se facă sfinţi, au sărit într-o baltă cu apă rece pentru a se chinui. Diavolul a făcut o baltă cu apă caldă alături, şi unul din oameni, neputând suferi atâta răceală, s-a dus în balta cea caldă. Venind Dumnezeu în acest timp cu patruzeci de cununi pentru a încununa pe mucenici, diavolul s-a aruncat şi el în baltă, aşa că a fost încununat şi el şi s-a făcut sfânt, iar omul din balta cu apă caldă s-a făcut diavol (Speranţia, VII, f. 6 v). ♦ Femeile se uită prin sită, pentru a-şi vedea copiii morţi, veniţi la focuri să se încălzească (Speranţia, V, f. 226 v). ♦ Patruzeci de sfinţi au fost patruzeci de ficiori, şi la un chef,la o veselie, s-au făcut toţi patruzeci fraţi, adecă prieteni, de aceea se beau patruzeci de pahare de vin şi se dau de pomană patruzeci de colaci (Niculiţă-Voronca, I, p. 239). ♦ E bine ca fiecare să bea (sau să dea de pomană) patruzeci de pahare de vin sau de rachiu (Marian, 1994, II, p. 22). ♦ Se spune că la fiecare pahar se ciritisesc (felicitează) unii pe alţii, de aceea acestei sărbători i se mai zice şi Dragostiţele (Speranţia, VIII, f. 313 v). ♦ Patruzeci de mucenici – cap de primăvară (Speranţia, I, f. 11 v). ♦ Fac să răsară ierburile şi grânele (Speranţia, VI, f. 189 v). ♦ În această zi vin cocostârcii şi berzele (Marian, 1994, II, p. 22). ♦ Se serbează pentru marea dragoste ce au că au scăpat de iarnă şi au pus mâna pe primăvară (Speranţia, I, f. 67 v). ♦ Se fac focuri să fugă gerul (Speranţia, V, f. 12 v). ♦ În această zi căldura iese din pământ de la o adâncime de noua stânjeni (Speranţia, II, f. 170). ♦ Se spune că în dimineaţa acelei zile se aleg patruzeci de sfinţi de o parte şi patruzeci de alta. Unii bat cu ciomegele în pământ să intre gerul, iar alţii să scoată
căldura (Speranţia, II, f. 143). ♦ Se dezgroapă şerpii (Speranţia I, f. 34) ♦ Mucenicii se ţin pentru că e rău de şerpi. Bătrânii spun ca o femeie a ţesut la pânză in Dragostiţele şi, pe când ţesea,. A ieşit câte un şarpe de la fiecare sul şi-a întrebat-o că ce vrea: moarte, ori doi copii gemeni? Ea a răspuns că mai bine doi copii gemeni (cei doi copii gemeni erau chiar şerpii). Atunci cei doi şerpi s-au apucat să-i sugă ţâţele şi i le-au supt până când a murit biata femeie (Speranţia, I, f. 364). ♦ În ziua aceasta o femeie bogata ţesea pânză. Venind sfinţii şi văzând-o ţesând, i-a dat fiecare câte un cot de pânza spre a nu mai fi lacomă şi a ţese sărbătoarea. În al doilea an, în aceeaşi zi venind sfinţii pe la dansa, au găsit-o şi atunci ţesând. Ea credea că va căpăta iar câte un cot de pânza, dar sfinţii, foarte supăraţi, i-au dat fiecare câte un pumn şi au omorât-o (Speranţa VI, f. 181-181 v). ♦ Se însoţesc păsările sălbatice (Speranţia, II, f. 286 v) ♦ Patruzeci de mucenici (Dragobetele, Drăgostiţele) – se iubesc toate păsările şi flăcăii cu fetele (Speranţia, I, f. 24 v). ♦ Încep să cânte broaştele (Speranţia, III, f. 68) ♦ Zboară puii de corb din cuib (Speranţia, V, f. 44 v). ♦ Un ţigan vrea să încalece pe iapa sa, dar nu putea. Se rugă de Sf. Ilie să-l puie călare, se opinti, dară se ridică numai puţintel; se ruga apoi de Sf . Nicolae, dară nici acesta nu ajută mai mult ca cel dintâi. Stai, zise ţiganul, că ştiu eu de cine să mă rog: de cei patruzeci şi unu de mucenici. – Sfinţi patruzeci şi unu de mucenici, puneţi-mă pe cal, că vă dau o lumânare de nouă parale. Se opinti ţiganul şi de astă-dată şi sări dincolo de iapă. -Ei, istoria dracului! zise ţiganul; am greşit cu unul; dacă mă rugam de patruzeci drept pe iapă ajungeam („Ion Creangă”, an VII, nr. 7, 1914, p. 218)
Obiceiuri: În Bucovina există tradiţia că în această zi (sau a doua, a treia zi), să se scoată plugul şi să se meargă cu el la arat. După ce au tras în mijlocul ogrăzii, iese stăpâna casei cu o cofă în care se află apă şi un struţ de busuioc, cu un topor, cu tămâie aprinsă, o bucată de pâine şi puţină sare, se apropie de plugul cu boi şi de plugari, apa rămasă este vărsată pe picioarele boilor, pâinea şi o parte din sare este dată plugarilor şi boilor pentru a o mânca, iar tămâia şi toporul sunt puse jos, dinaintea boilor, pentru ca aceştia, înainte de plecare, să treacă peste ele (Marian, 1994, II, pp. 24, 25-26). ♦ Se scot întâi plugurile la camp, cu preot, care face agheasmă şi rugăciuni. Se pun doi colaci în coarnele boilor, pe care îi rup cei ce mână boii şi impart la toţi să guste (Speranţia, VII, f. 308). ♦ Plugarii, după ce beau patruzeci de linguriţe de vin, pleacă la plug (Speranţia, VII, F. 312 v). Bărbaţii norocesc, în Mehedinţă, făcând o plimbare la vie, cu o sticlă de vin şi un bundărete (maţ gros), ori dezgropând vreo damigeană ascunsă în vie cu un an în urmă. Taie câteva corzi de viţă, ca via să simtă dorinţa de rod bogat (Chicet-2, p. 30). ♦ Sărbătoarea stupilor. Se scot stupii afară, se retează, se bea rachiu cu miere. După prânz ieşeau în deal la cramă, când erau viile bune ( Speranţia, I, f. 99). ♦ Curăţă stupii de fagurii uscaţi (Speranţia, I, f. 99). ♦ Stupii se ung cu rachiu de drojdie şi zeamă de mucenici, pentru ca să se înmulţească albinele şi mierea (Speranţia, IV,f. 130 v). ♦ Atunci se împarte miere de stup pe la vecini, şi pâine la copii (Fochi, p.212). ♦ Se fac bradoşi în forma albinei, se ung cu miere şi se împart pe la copii (Fochi, p. 212). ♦ Se face o turtă, iar pe ea fac cu ţeava atâtea semne (ca faguri de miere), câţi stupid are. Se unge apoi cu miere şi se dă de pomană, ca să roiască stupii (Speranţia, II, f. 73, V, f. 123 v). ♦ Este obiceiul că la patruzeci de sfinţi fac femeile turtele, câte una de fiecare sfânt. Turtelele sunt nişte plăcintuţe de făină de grâu nedospite, sărate, unse pe deasupra cu jertfă, care este zamă pregătită din turtoiul de sâmburi de bostan (Viciu, p. 18). ♦ La patruzeci de mucenici se fac mai multe feluri de copturi, care se impart întru amintirea celor patruzeci de mucenici. Se fac colaci în formă de om cu cap, care se ung cu miere şi sepresară cu nuci pisate. Aceşti colaci se numesc brânduşi, brânduşei, bradoşi, sfinţi şi sfinţişori. Afară de aceşti bradoşi, mai fac un bradoş mai mare în formă de om, cu gură, urechi, nas, dar orb, şi-l numesc uitata. Aceasta se face întru pomenirea morţilor care în timpul anului ar fi fost uitaţi, nepomeniţi (Elefterescu, p. 23). ♦ Femeile duc măcinici la biserică; la întoarcerea acasă, dau de pomană – pentru sufletul morţilor – la vecini şi rude, măcinici, covrigi, pâine şi alte lucruri de mâncare (Fochi, p. 212).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor. Mucenicii ne scapă de patruzeci şi sute şi mii de necazuri (Speranţia, VII, f. 40 v). Pentru a ne ajuta, se fac câte patruzeci de mătănii de fiecare în acea seară (Speranţia, VII, f. 197 v). ♦ În ziua deMăcinici toate gunoaiele se ard, ca să vie primăvara mai curând (Gorovei, 1995, p. 106). ♦ Se ţin ca să fie timpul primăverii şi al verii frumos şi bogat (Speranţia, II, f. 266 v). ♦ Se ţin pentru ca primăvara să fie călduroasă şi prielnică mieilor (Speranţia, VI, f. 169 v). ♦ Fac focuri prin grădini, dimineaţa, ca să se facă poamele şi contra manei legumelor (Fochi, p. 211). ♦ Cum au încetat Babela, Moşii încep a bate cu botele sau cu ciocanele în pământ, anume ca aceasta să se dezgheţe, să intre gerul şi să iasă căldura, să crească iarbă verde (Marian, 1994, II, p. 14). ♦ Copiii ies la soare şi bat cu ciomegele în pământ, zicând
-Intră frig şi ieşi căldură,
Să se facă vremea bună
Pe la noi pe bătătură!
(Fochi, p. 213).
Dau de trei ori cu toporul în pământ şi zic: “Tună ger şi ieşi căldură, să se facă poamă bună!” (Speranţia I,f. 57) ♦ Se ţine ca să plouă vara la camp (Speranţia, I, f. 112). ♦ Se face un cuptor de colaci şi-i frânge între coarnele plugului, rugându-se pentru belşug (Fochi, p. 212), zicând unde seamănă un kilogram, să scoată patruzeci de kilograme (Speranţia, VI, f. 121). Se fac colaci în care se pun boabe de cânepă. Aceştia se frâng în coarnele plugului şi apoi se aruncă în sus, zicând că atât să se facă bucatele la vară (Fochi, p. 212). ♦ Se fac bradoşi, ca să rodească câmpul, şi se spoiesc cu miere, ca să rodească stupii (Speranţia, II, f. 132 v). ♦ Se fac din pâine nedospită colăcei, care se cheamă maie sau măciuci, cu care mucenicii vor bate în pământ să iasă căldura din el. Se fierb în apă sărată, se pun în străchini cu zeamă cu tot, peste care se pune miez de nucă, lapte de sămânţă de cânepă (jilfă) pisată,strecurată şi fiartă (Fochi, p. 212) ♦ De patruzeci de mucenici, după amiaza, bătrânii ies în plaiul viilor, taie trei viţe de la un buştean şi udă buşteanul cu vin, pentru ca Dumnezeu să dea rod bun în vara viitoare la vii (Speranţia, I, f. 146 v). Sr zice că atât vin cât bea cineva la mucenici, atâta ssânge va adăuga peste an, de aceea se crede că e bine ca fiecare să bea în acea zi câte patruzeci şi patru de pahare de vin (Fochi, p. 213). ♦ Ţin această zi, zicând că vor face pomii roade multe şi bune (Speranţia, V, f. 383). ♦ Dimineaţă, pe nespălate, unii pun mâna înmuiată în cocă pe pomii roditori, ca să ţină roadele ce vor lega (Speranţia, VI, f. 35 v). ♦ Unii ung toţi prunii cu zeamă de măcinici, în chipul crucii, ca să se facă prune şi să nu pice de păleală (Muşlea-Bârlea, p. 358). Se mânjesc pomii cu colivă (Speranţia, III, f. 213 v). Zeama de la mucenici se toarnă la rădăcina pomilor, spre a fi feriţi de omizi (Speranţia, III, f. 52 v). ♦ Femeile şi fetele torc patruzeci de fire ori împletesc de patruzeci de ori, pentru a avea ajutor de la mucenici pentru casă, plugărit, vite în cursul anului (Speranţia, VII, f. 141). ♦ În ziua de patruzeci de mucenici se sărbătoreşte de fete şi mărţişorul. Mărţişorul se pune pe un mărăcine înflorit ce se zăreşte de fată pentru prima dată. Fetele merg acolo şi pun mărţişorul pe mărăcinele înflorit, pronunţând următoarele cuvinte: „Îmi dau smoala de pe mine şi iau floarea de pe tine!” (Speranţia, I, f. 216). ♦ Se serbează mai mult de fete, ca să le îndrăgească flăcăii (Speranţia, VII, f. 148 v). ♦ E bine să faci dragoste, căci toată vara îţi merge bine (Speranţia, II, f. 102).
Apărător de rele şi durere: Cei mai mulţi inşi nu lucrează în această zi lucruri grele, şi cu deosebire femeile nu lucrează, mai cu seamă lucruri femeieşti, ci o ţin şi o serbează, parte pentru că toţi sfinţii din an se strâng în această zi spre a lua parte la liturghie cu sobor, parte pentru că sfinţii dezgheaţă în această zi pământul şi apa (Marian, 1994, II, p. 10). ♦ Nu se lucrează, de teamă că vor fi loviţi cu măciucile, căci zice că Mucenicii dau cu măciucile în această zi (Speranţia, I, f. 115). ♦ Cine nu o ţine este omorât de patruzeci şi patru de mucenici, care vin cu patruzeci şi patru de măciuci şi îi dau în cap (Speranţia, II, f. 125 v). ♦ În vremea de apoi au să-i îndese cu ciucile în pământ pe aceia care nu ţin această sărbătoare (Speranţia, III, f. 201). ♦ Nu se toarce, nu se ţese, nu se spală, că, dacă sunt patruzeci, o fi şi unul rău, şi se a nu le lovi ceva (Speranţia, II, f. 205). ♦ Fiindcă sunt atâţia sfinţi, sunt răi de orice boale (Speranţia, III, f. 58). ♦ Ziua de Mucenici e rea, pentru că patruzeci de zile pe an îţi merge rău (Speranţia, I, f. 4). ♦ Cine nu ţine această sărbătoare zace patruzeci de zile (Speranţia, I, f. 69 v). ♦ Se ţine de frica boalelor. Se spune de un om că, semănând în această zi un stambol (dimerlie, baniţă) de grâu, i-a ieşit în primul an patruzeci de stamboale, iar în anul al doilea a avut patruzeci de buboaie (Speranţia, VIII, f. 93 v). ♦ E rău de pocituri, adică strâmbă vreo mână, vreun picior (Speranţia, I, f. 71 v). ♦ Se face foc în curte şi sar peste el, ca să iasă frigul de la om (Speranţia, VI, f. 282 v). ♦ Sar peste foc de trei ori, zicând că nu-i va mânca puricii vara. Se pune foc într-o cârpă şi se ocolesc casele, coşarele, grajdurile, porumbarele etc., zicând: “Fugiţi şerpi, fugiţi şopârle!” (Speranţia, IV, f. 217 v). ♦ Umblă pe la pomii roditori cu carpe de pânză aprinse cu foc, spre a fi feriţi de omizile vătămătoare (Speranţia, I, f. 352). În ziua de Măcinici femeile înconjură casele cu cenuşă, ca să nu poată intra şerpele în casă (Gorovei, 1995, p. 227). În ziua de Măcinici se arde râze prin casă, ca să fugă şerpii. Mamele ocolesc picioarele copiilor mici cu râza, ca să nu-i muşte şerpii (Gorovei, 1995, p. 227). ♦ Stropesc vitele cu mujdei împotriva muşcăturilor de şarpe, nevăstuică. Cenuşa obţinută în această zi pe vatră este adunată şi pusă pe pomi şi pe straturi, împotriva puricilor decâmp sau a omizilor. Iau cenuşă, cu care înconjură casa, pentru ca şarpele să nu intre în casă (Marian, 1994, II, p. 11). ♦ Cine lucrează în această zi va avea vite muşcate de şarpe (Speranţia, I, f. 22). ♦ Se ţine pentru a nu mânca omizile pomii, filoxera viile şi trântorii (viermii, viespile etc.) albinele (Speranţia, I, f. 49 v). ♦ În această zi se mătura casa şi curtea, se strâng toate gunoaiele şi se face un foc mare în mijlocul curţii. După ce focul a început să ardă cu flacără, toţi cei din casă sar peste foc, zicând: „Cum au trecut sfinţii/ Prin foc şi prin apă,/ Aşa să trecem şi noi” (Marian, 1994, II, p. 22). Se fac focuri prin grădini şi oamenii sar peste foc, să nu-i mănânce puricii; fiecare casnic îşi face focul său (Niculiţă-Voronca, I, p. 239). ♦ La sfinţi să tragi iarbă-mare cu dinţii din pământ („Ion Creangă”, an XIII, nr. 5-6, 1920, p. 74). Femeile sapă iarbă-mare, spunând că e de leac împotriva fulgerului (Marian, 1994, II, p. 11). Prin case se afumă crăci de iarbă-mare (Ispirescu, f. 31), mirosul ei fiind considerat ca lecuitor de ameţeli, dureri de cap şi apărător de a cădea în boale (Muşlea-Bârlea, p. 358). ♦ Se sapă iarba cea mare şi se înşiră pe aţă, apoi se duce la biserică şi se lasă să şadă patruzeci de zile. Cu de aceea e bine să afumi în casă de orice boală şi de holeră, că te păzeşte. Pui în cofa de apă, în mâncare; tot iarbă de aceea se dă în tărâţe la vaci, ca să nu le ieie mana (Niculiţă-Voronca, I, p. 240). ♦ Oamenii prind patruzeci de peşti pentru cei patruzeci de sfinţi, pentru a avea peste an noroc la peşte. Se crede că în ziua aceasta au sărit în apă cei patruzeci de sfinţi; treizeci şi nouă au scăpat, iar unul s-a înecat şi s-a făcut duh necurat. De aceea e bine ca în această zi fiecare om să mănânce patruzeci de chitici (peştişori), pentru a nu se îneca şi a nu se face şi el duh necurat (Marian, 1994, II, p. 17). ♦ În ziua de Mucenici nu se mănâncă mămăligă (Speranţia, I, f. 148 v).
Despre muncile câmpului: Sunt semănate (făcându-se patruzeci de mătănii) unele legume (usturoi, ceapă, răsad de varză), crezând că toate legumele semănate în această zi nu vor fi mâncate de viermi sau omizi, legumele vor rodi înşeptit sau chiar de patruzeci de ori mai mult şi se fac mai bune ca altădată, toamna nu putrezesc sau se prind mai lesne (Marian, 1994, II, p. 10). ♦ Se întorc cu plugul patruzeci şi patru de brazde (Speranţia, VI, f. 205 v). ♦ Ies plugarii cu plugurile la câmp, să are. înainte de a porni plugul la câmp, se tămâie vitele (Speranţia, VI, ff. 48, 157 v). ♦ Pentru ca păsările să nu atace şi să nu strice holdele, la primul semănat nu trebuie să vorbească nimeni (Marian, 1994, II, p. 27). ♦ Se face claca de arat (Speranţia, IV, f. 210 v). ♦ Facerea pânei familiei ori casei (ca şi la Anul Nou; Mangiuca, 1882, p. 13). ♦ Se sădesc pomii, meri şi tot felul de arbori roditori (Speranţia, III, f. 180 v). ♦ E bine a se lua altoaie de la pomi (Speranţia, IV, f. 62).
Oracular: Turta (mălai), precum şi pâinea ce se face în această zi se îngăureşte pe suprafaţă cu o ţeavă, ungând-o cu miere de albine, punând totdeodată şi un ban, fie-n turtă, fie-n pâine. Acestea se împung cu ţeava, pentru ca toţi cei din casă să tis sănătoşi. Se ung cu miere pentru ca să trăiască stupii şi să se facă grâul bun, iar ban se pune spre a vedea cine-l câştigă, zicând că acela va avea mai mare noroc în ace an. Pâinea sau turta în care s-a pus banul se taie în atâtea bucăţi câţi sunt în casa (Speranţia, I, f. 119 v). ♦ Dacă timpul e frumos în acea zi, le merge stupilor bine în acel an (Speranţia, I, f. 99). ♦ Fetele, nevestele şi flăcăii ies la câmp, fac diferite jocuri şi strâng rădăcini de iarbă-mare. Credinţa e că cine va găsi rădăcina mare şi negăurită, îi va fi soţul sau soţia frumoasă şi bogată. Rădăcina se păstrează tot anul şi se afumă prin case la zile mari (Speranţia VII, f. 220 v). ♦ Mama care are fete mari face pentru fiecare câte un sfinţişor, al cărui semn îl ştie numai ea. Acel care se mănâncă mai întâi probează că fata se va mărita întâi (Speranţia, VIII, f. 285).
Magie: La Sânţi, adecă Moşi, se încep toate fermecăturile, vrăjitoriile şi făpturile (cu care se foloseşte omul peste tot anul), mai vârtos pentru luarea manei (rodului) din câmp, din casă şi familie. Aceste fărmecătorii încep a se face la Sânţi şi se gată la Joi-Mari înainte de Paşti (Mangiuca, 1882, p. 13).
Despre vreme: Dacă găsesc pământul îngheţat, îl dezgheaţă, iar dacă e dezgheţat, îl îngheaţă (Speranţia, VII, f. 298 v). ♦ Dacă îngheaţă spre ziua de patruzeci de sfinţi şi mai îngheaţă încă patruzeci de nopţi după aceea, toamna va fi lungă şi bună, bruma va cădea târziu. Dacă îngheaţă spre ziua de patruzeci de sfinţi, atunci vor fi patruzeci de îngheţuri până va veni primăvara. Dacă tună în această zi, vara va fi roditoare. Dacă va tuna înainte, vara va fi neroditoare şi vor fi multe ploi şi tunete. Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi peste patruzeci de zile sau chiar toată primăvara. Dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti (Marian, 1994, II, pp. 11, 12). ♦ Dacă în ziua de patruzeci de sfinţi e gheaţă pe pârâu, cât să poată trece iepurele, are să fie degrabă cald; de nu, patruzeci de zile va fi frig. De plouă atunci, patruzeci de zile plouă (Niculiţă-Voronca, I, p. 239). ♦ Când plouă în această zi e semn de belşug (Speranţia, II, f. 62). ♦ Dacă ziua sfinţilor apucă omăt pe câmp, anul va fi mănos şi îmbelşugat; dacă e golişte în ziua de sfinţi, anul va fi secetă şi sărăcăcios („Şezătoarea”, an VI, 1901, p. 160). ♦ Dacă în ziua de patruzeci de sfinţi va îngheţa şi va fi frig, e semn că va fi frig şi va îngheţa până în ziua de Sf. Gheorghe (Gorovei, 1995, p. 268). ♦ Dacă în ziua de Măcinici va bate vântul sau va fi linişte aceeaşi vreme va fi patruzeci de zile în urmă (Gorovei, 1995, p. 268). ♦ Dacă va bate vântul, va fi un an secetos (Speranţia, VI, f. 15 v). ♦ Dacă din întâmplare a găsit un Şarpe in acea zi şi l-a omorât, patruzeci de zile după aceea va bate vântul încontinuu (Speranţia, VI, f. 77 v). ♦ Dacă la patruzeci de sfinţi va fi vreme bună, va urma o vară frumoasă (Gherman-4, p. 121). ♦ Dacă tună în ziua de patruzeci de sfinţi, atunci vara va fi roditoare, iar dacă va tuna înainte de patruzeci de sfinţi, vara va fi neroditoare, vor fi ploi multe şi tunete (Gherman-4, p. 122). ♦ De la sfinţi ziua dovedeşte noaptea se- se face mai mare („Şezătoarea”, an VI, 1901, p. 160). Începând din această zi se măreşte ziua cu atâta, cu cât sare cocoşul peste prag (Marian, 1994, II, p. 15).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român