Fericiţi cei prigoniţi – martiri ai temniţelor româneşti-

Marin Matei a intrat în temniţă la vârsta de 17 ani. Vreme de şapte ani a cunoscut închisorile politice cu suferinţele şi chinurile lor, dar şi cu oamenii minunaţi pe care i-a găsit în ele, care i-au fost adevăraţi dascăli pe calea cea strâmtă a dreptăţii şi virtuţilor creştineşti.
A stat împreună cu I.P.S. Bartolomeu Anania, cu părintele Iustin Pârvu, părintele Nicolae Steinhardt, părintele Ilie Lăcătuşu, Zaharia Marineasa şi mulţi alţii. Pentru vârsta lui tânără, „veteranii” Aiudului îi arătau multă afecţiune, numindu-l cu alint „Moţu”. Aşa i-a rămas numele până astăzi, la vârsta cărunteţelor, căci sufletul nu îmbătrâneşte niciodată.
Având adunate în inimă atâtea amintiri de neşters din vremea închisorii, a socotit să adune într-un album chipuri şi amintiri – crâmpeie de lumină ale unui trecut nu prea îndepărtat… Cu migală şi dragoste a strâns fotografii, mai vechi şi mai noi, ale celor ce au pătimit, cu rugămintea de a-l ajuta să le tipărească.
Aşa s-a născut „Fericiţi cei prigoniţi”- o carte pentru tinerii de azi şi de mâine.
Dedic acest album tuturor părinţilor care şi-au crescut copiii în dragoste de neamul românesc şi Dumnezeu şi care au suferit alături de noi prigoana satanei roşii. Cu recunoştinţă şi veneraţie, iubitei mele mame Maria Matei şi iubitului meu tată Aurel Matei, cu dragoste în Hristos niciodată îndeajuns,

Matei Marin Moţu

– Martiri ai temniţelor româneşti –
Cuvânt înainte
De la Nero la Stalin, prigoana anticreştină a făcut milioane de mucenici în toate laturile pământului. „Superioritatea” comunismului a constat însă în aceea că n-a urmărit numai să ucidă pe creştini (căci uciderea eliberează de tortură şi face martiri), cât să ucidă însăşi credinţa din mintea şi inima lor, pentru a pune în loc, prin teroare, urâciunea pustiirii materialiste. Planul s-a aplicat sistematic şi pe termen lung, la nivel de individ şi de popoare.
Când în Rusia revoluţia bolşevică era în plin avânt, în România s-a ridicat o generaţie care a înţeles, cu un ceas mai devreme decât toţi, că sub masca egalitarismului şi a progresului, bolşevizarea era de fapt satanizare şi a hotărât să-şi pună viaţa pentru apărarea credinţei şi sufletului românesc. Aceasta avea să fie generaţia martirizată de comunişti după înstăpânirea lor deplină în România.
Aruncaţi zeci de ani în temniţe ucigaşe, împuşcaţi în munţi sau deportaţi în lagărele morţii din Siberia, românii au pătimit pentru credinţa în Dumnezeu şi în rostul creştin al acestui neam. Lupta lor n-a fost una politică. Ea nu s-a purtat, în ultimă instanţă, cu ighemonii acestui veac, ci cu însăşi puterile, începătoriile şi stăpâniile întunericului. Şi pătimirile lor i-au învrednicit de har, căci „suferinţele pe cruce, celor răstigniţi li se prefac în izvor de daruri neajunse pentru alţii” (Arhim. Sofronie Saharov). Ei sunt noii martiri ai pământului românesc, înfrăţiţi în duh cu mărturisitorii din toate celelalte state foste comuniste.
Am socotit deci că „o carte cu rănile şi mormintele” prigoanei comuniste din ţară ar putea aduce folos sufletesc şi întărire în aceste timpuri de noi încercări. Albumul de faţă pune alături imagini, frânturi de întâmplări şi fărâme de cuvânt care trasează doar liniile mari ale martirologiei româneşti sub comunişti. Acum, când e nevoie mai mult ca oricând de modele, când comunitarismul preia din ce în ce mai mult principiile comunismului internaţionalist, mărturisitorii români din temniţe pot constitui repere de demnitate creştină şi naţională. „O cetate – scrie părintele Dimitrie Bejan – se mântuieşte dacă are cel puţin zece drepţi între zidurile ei. Dar pentru un neam întreg, câţi drepţi ne trebuie? Cine poate să socotească?” …

Editorii

Fericiţi cei prigoniţi  – martiri ai temniţelor româneşti-/ ed. îngrijită de Matei Marin