24 iunie

Tradiţii: Miezul verii (Mangiuca, 1882, p. 21). Cap de vară (Speranţia, V, f. 59 v). E ziua când se întoarce crângul spre iarnă (Speranţia, VIII, f. 8 v). ♦ Oamenii nu lucrează nimic, deoarece şi soarele se odihneşte, sau lucrează numai până la amiază (Fochi, p. 318). Se ţin clăci la oamenii mai săraci (Speranţia, VI, f. 205 v). ♦ Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază; vara se întoarce spre iarnă. Cine-1 vede, toată vara îl doare capul. Nu trebuie să se uite la soare în acea zi. Cine a văzut soarele jucând de trei ori era să orbească (Speranţia, I, f. 310; II, f. 45 v; V, f. 4). ♦ în această zi, dis-de-dimineaţă, soarele se spală pe faţă în timpul răsăritului; cine se uită la el cu atenţie vede curgând apă jos, pe poala răsăritului, sub înfăţişarea unor lungi raze luminoase (Pamfile, 1997, p. 65).♦ Lumea se fereşte a se scula de dimineaţă, căci e credinţa că va vedea trei sori (Speranţia, VI, f. 240 v). ♦ La Sânziene arde piatra-n apă (Speranţia, I, f. 110 v). ♦ Sânzienele dau ziua înapoi (Speranţia, I, f. 35). ♦ Sânzeniile se ţin pentru că jelesc păsările că a trecut vara (Speranţia, VII, f. 160). ♦ La Drăgaică, porumbul pierde grăunţa de la rădăcină de frica Găinei (Pleiadei), care răsare în acea zi (Fochi, p. 118). ♦ Sânzienele sunt fete sfinte, ele iau în ziua lor din toate roadele pământului (Speranţia, II, f. 299 v). ♦ Sânzienele se ţin pentru că atunci ia cel din baltă sporul (Speranţia, I, f. 391 v). ♦ Atunci se zice că dau toate florile înapoi şi, în fine, tot câmpul. Cine se naşte în acea zi, sau moare, sau este cel mai nesuferit (Speranţia, I, f. 11 v). ♦ In această zi se însemnează toţi cei care au să moară în cursul anului (Speranţia, V, f. 99 v). ♦ Drăgaica face a se coace fructele şi semănăturile mai repede, ferindu-le de stricăciuni şi putrezire (Speranţia, V, f. 345 v). ♦ Toate verdeţurile la Sânziene stau un minut în creşterea lor. Vrăjitoarele adună ierburi ca fiind bune de leacuri, luate fiind în minutul când a stat (Speranţia, II, f. 49 v). ♦ Drăgaica este doamna florilor, şi se ţine de toţi pentru dragoste şi plăcerea florilor (Fochi, p. 116). ♦ Drăgaica, sau Sânziana, numită în diferite zone împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. în cetele de Drăgaică, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. în timpul ceremoniei nupţiale, zeiţa bagă bob spicelor de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, de furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Când i se nesocoteşte ziua, ea stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi-i îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi fără miros (Ghinoiu, 1999, p. 123). ♦ Despre Sânziene se spune că ar fi nişte zâne cu a căror putere pot bolnăvi pe oricine nu va serba ziua lor şi că ele au anumite locuri pe pământ unde joacă şi cine trece pe acolo se bolnăveşte şi nu se vindecă până la anul, când trebuie să meargă în acelaşi loc (Speranţia, I, f. 77). ♦ Drăgaica e o fiinţă sfântă, care e mai mare peste o ceată de bărbaţi, numiţi Circovi (Fochi, p. 116). ♦ în această zi s-a jucat înainte vreme căluşul de femei, iar vătaful acestui căluş a fost o femeie numită Drăgana, de unde numele Drăgaica (Speranţia, V, f. 226 v). ♦ Sfântul Ioan e cel ce poartă norocul şi numai celui ce nu lucrează în ziua lui îi dă noroc mult (Speranţia, VIII, f. 82 v). ♦ Drăgaica e o sfântă, care urseşte ca vitele unora să fie mâncate de urs, de aceea sărbătoarea se numeşte şi Ursină (Fochi, p. 116). ♦ Un sătean de aici tocmai lucra în ziua de Drăgaica la vie. Deodată o furtună se dezlănţuie, cu fulgere şi trăsnete. O lumină vie şi o tunătură grozavă, şi omul cade în ţăndări la pământ. De atunci, să ne pici cu ceară, zic, nu mai punem mâna pe lucru în acea zi (Speranţia, V, f. 265 v). ♦ Cucul nu cântă decât de la Buna-Vestire până la Sânziene, când se îneacă cu orz sau cu cireşe, din care cauză răguşeşte şi nu mai poate cânta. Dacă cineva va împuşca un cuc, pe care-1 va frige şi-l va mânca fără pâine şi sare, iar capul i-l va purta cu sine, va fi îndrăgit de toată lumea. (Pamfile, 1997, pp. 74, 77). ♦ Uliul se face din cuc; cântă un an şi apoi se face uli. Alţii spun că cucul numai pân la Sânziene e cuc, iar alţii că tocmai la şapte ani se face uli (Niculiţă-Voronca, I, p. 322).♦ Zice că erau doi fraţi: pe unul îl chema Cucu şi pe celalalt Sava. Lor li era drag să se ducă prin pădure, ba la cules, ba la una, ba la alta, pân într-o zi s-au rătăcit. Dumnezeu s-a îndurat şi i-a prefăcut în păsări. Ei cât îmbiau după hrană, tot la un loc îmbiau şi, dacă găsea unul ceva şi mânca, celalalt se mânia. Face unul dintr-înşii: „Decât ne-om sfădi între noi, mai bine hai şi ne-om despărţi, şi când m-ai striga tu pe mine, eu voi veni, şi când te-oi striga eu pe tine, tu vei veni”. Au îmbiat ei aşa cât au îmbiat, amu pesemne pe Cucu l-o fost împuşcat vrun vânător, îl strigă Sava, îl strigă, el nu. Atâta 1-a strigat şi atâta a plâns, că Dumnezeu 1-a trimes de pe ceea lume la Blagoviştene, să steie cu frate-său până la Sânziene, ş-a stat anul acela; dar mai mult de atuncea nici până azi nu 1-a lăsat. Da istalalt, Sava, ş-amu îmblă după dânsul, strigându-l şi chemându-l: „Cucu!” – de la Blagoviştene până la Sânziene – dacă frate-său nu vine; şi atuncea tace şi el (Niculiţă-Voronca, I, p. 329).

Obiceiuri: Mai înainte se juca Drăgaica. Se îmbrăcau două fete mari, una în costum bărbătesc, cu numele Drăgan, şi alta în costum femeiesc, zisă Drăgaica. Aveau lăutarul lor şi umblau de jucau pe la case, întocmai ca şi căluşarii. Jocul lor consta mai mult din îmbrăţişări şi sărituri, pe care le făceau în formă de cruce. Ele aveau un steag împodobit cu basmele, usturoi, spice de grâu şi ierburi (Fochi, p. 117). ♦ Se alegeau una sau mai multe fete şi se făceau drăgăici. Ele porneau însoţite de un fluierar şi. jucau pe la case, jucau horă. Scopul jocului era să capete bani sau li se plătea mai mult în miere. Uneori, fetele erau îmbrăcate bărbăteşte, se înarmau cu coase şi se luptau la răspântii, până ce una din ele biruia pe cealaltă. Alteori se formau două tabere. Când erau nouă inse, se împărţeau în trei grupe, umblând în trei sate. Când se întorceau, aveau grijă să nu se întâlnească un grup cu altul, căci atunci ziceau că moare una din acele grupe (Muşlea-Bârlea, p. 379). Fetele au şi câte o coasă, semn că Sf. Ion a fost tăiat de sabie (Speranţia, VI, f. 255 v). ♦ Boul înstruţat. „Boul cu sânziene” se organiza cu mult fast de către ceata de feciori. încă cu trei-patru zile înainte de Sânziene se alegea cel mai frumos bou din sat, care trebuia să fie voinic, cu coarne mari şi frumos crescute în sus. în ajunul sărbătorii boul era lăsat să pască liber, chiar şi în locurile oprite, privilegiu care se prelungea şi a doua zi după serbare. în dimineaţa de Sânziene boul era dus în sat şi îmbăiat. La împodobirea lui participau atât fete, cât şi feciori. Mai întâi boul era îmbrăcat cu cele mai frumoase covoare, pe care se prindeau, cu ace de siguranţă, cele mai frumoase ţesături şi cusături. Coarnele şi coada boului erau înfăşurate în brâuri tricolore, iar în vârful coarnelor şi al cozii se puneau buchete de sânziene. Rolul principal de „mănător” al Boului cu sânziene, este îndeplinit de conducătorul cetei de feciori. La această serbare el este îmbrăcat într-un costum simplu de lucru, pentru că în tot timpul zilei el trebuie să suporte zeci de găleţi de apă ce i se toarnă în cap, de dimineaţa până seara. Cortegiul intră mai ales în curţile gospodarilor cu fete mari, dar şi în altele, unde este chemat de gazdă. Ca semn de primire a boului se deschide larg poarta curţii. Conducătorul cortegiului întreabă: „Primiţi boul?” Stăpânul curţii răspunde: „Primim!” La acest răspuns cortegiul intră în curte, face o roată, urmat de ceata de feciori, şi se opreşte la intrarea în casă, unde aşteaptă gazda cu întreaga familie. Ca semn de cinstire se dă gazdei să închine din ploscă şi apoi se desfăşoară un scurt program de joc în jurul Boului cu sânziene. La plecare conducătorul cetei strânge mâna gazdei, care nu uită să-1 răsplătească cu o cană sau chiar cu o găleată de apă pe care i-o toarnă în cap, cât şi cu o sumă de bani, care intră în fondul cetei de feciori (Pavelescu, pp. 105-106). ♦ Pomenirea morţilor: se împart castraveţi, pâine şi mere dulci, busuioc verde; nu e bine să mănânci nici un fel de fructe noi până nu ai împărţit (Pamfile, 1997, 65). De la Sânziene poţi bătuci poame fără primejdie (Pop Reteganul-2, f. 105). ♦ Drăgaica se serbează cu împărţire de mere, cireşe, castraveţi verzi şi pui de găină, ca semn de spor, ce a putut face omul până în acest timp (Speranţia, III, f. 213 v).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Copiii se udă cu apă, spre a fi sănătoşi (Muşlea-Bârlea, p. 377). ♦ La Drăgaică femeile se tăvălesc prin rouă (Speranţia, III, f. 291 v). ♦ Drăgaica se serbează fiindcă se drăgaiţă sau se ridică boalele pe om, şi pentru a le împiedica se împart mere dulci (Speranţia, III, f. 80). ♦ In buruienile adunate şi fierte se scaldă fetele, pentru ca să nu fie bolnăvicioase şi totdeodată să fie şi drăgăstoase (Speranţia, I, f. 121). ♦ In case se pun flori de drăgaică şi cred că, dacă nu se veştejesc până dimineaţa, i se îndeplineşte orice dorinţă ar avea. Pe urmă pun flăcăii la pălărie şi fetele la cosiţe, zicând că va lua de soţ o fată sau bărbat frumos (Speranţia, VI, f. 149 v). ♦ Se pune drăgaică la brâu şi la cap, ca să fie frumos şi drăgăstos ca drăgaica. Se face de dragoste (Speranţia, V, f. 248 v). ♦ La Drăgaică e obiceiul ca după amiază, când nu mai lucrează nimeni, să facă tinerii horă, căutând ca fiecare dintre ei să facă dragoste în această zi, în credinţa că, dacă nu face, nu se va mai căsători niciodată (Speranţia, II, f. 135 v). ♦ Drăgaica se ţine pentru a-i feri de ceartă. Cine lucrează, are parte de bătaie (Speranţia, IV, ff. 57 v, 107). 4 Se stropeşte cu apă hora fetelor, pentru ca Dumnezeu să dea ploaie (Speranţia, VI, f. 255 v). ♦ Femeile scot de prin case şi din lăzi toate hainele şi ţesăturile ce au şi le întind la soare, apoi spre seară le aşează iarăşi la locul lor, punând prin Detele lor diferite flori (Speranţia, I, f. 198 v). ♦ Se scoate toată pâinea (cerealele) fără, ca să nu facă gărgăriţe (Speranţia, VIII, f. 166). ♦ Unele femei fac „măritarea cânepei”: duc la câmp unt, ca să fie cânepa moale ca untul, şi mătase, ca să fie firoasă ca mătasea; se plimbă în jurul ei şi zic: „Săriţi toate cânepele de pe hotar şi ajutaţi pe cânepa mea, daţi la casă nouă, că eu mi-o mărit!” (Muşlea-Bârlea, p. 463). ♦ De Sânziene femeile duc ramuri de arin şi alte buruieni, numite rod, pe locuri, printre semănături, ca să atragă rod şi spor în holda fiecăruia (Speranţia, I, f. 336). + Se mai pune drăgaică în putinei, spre a avea lapte bun şi mult (Speranţia, V, f. 347 v). ♦ Se împart tot felul de fructe, pentru rodirea pomilor (Speranţia, VI, f. 158). ♦ Drăgaica o ţin cei ce au roiuri de albine (Speranţia, IV, f. 17 v). ♦ Se zice că spre a avea cu cuvântul trecere la toţi este bine a împuşca un cuc înainte de Sânziene, a-l frige şi a-l mânca fără pâne şi sare şi a purta capul lui totdeauna cu sine (Gorovei, 1995, p. 66).

Apărător de rele şi durere: Cine lucrează în această zi moare (Speranţia, VIE, f. 94). ♦ Se joacă drăgaica de fete ca să nu mănânce vârcolacii soarele (Speranţia, VI, f. 240 v). ♦ Drăgaica se ţine pentru bunul trai în casă. Cine n-o serbează, are gâlceavă în casă tot anul. Femeile o ţin ca să nu capete bătaie de la bărbaţi, să nu capete drăgaică. „S-a făcut drăgaică în cap”, se zice (Speranţia, V, f. 406 v; VI, f. 92 v). + Mai cu seamă fetele se feresc de a lucra, căci altfel nu se mai mărită (Speranţia, VI, f. 288 v). ♦ Se ţin cinci zile, până la Sf. Petru. Se ţin pentru boli (Speranţia, I, f. 114). + Se dau foc murdăriilor, ca să dispară duhurile cele rele (Speranţia, III, f. 111 v). -f Cine lucrează în această zi va fi pocit, va înnebuni şi va fi jucat de Drăgaice (Pamfile, 1997, p. 65). ♦ La Sânziene e râu de ameţeli în cap, în momentul când muncesc (Speranţia, I, f. 4 v.). ♦ Cei ce lucrează în această zi cad din pomi când se duc după poame (Speranţia, I, f. 8). ♦ Cine doarme sau lucrează în această zi îngălbeneşte ca floarea numită sânziana (Speranţia, I, f. 69 v). + Se ţine ca să nu slăbească (Speranţia, V, f. 74. v). ♦ Nimeni nu trebuie să se scalde în această zi, căci e primejdie de înec. Cine se bizuie pe puterea sa de a trece de trei ori o apă înot, fără să se odihnească, se poate scălda tot anul în orice fel de apă, fără a se mai teme de înec (Pamfile, 1997, p. 69). ♦ Sânzienele se ţin fiindcă, lucrând şi întâmplându-se să se îmbolnăvească cineva, nu va mai avea leac boala lui. Şi cum oamenii la orice boală întrebuinţează ca doctorie felurite buruieni, ele nu vor avea nici un efect asupra bolii, fiindcă din ziua aceasta toate buruienile se opresc din creştere, adică dau înapoi (Speranţia, n, f. 30 v). + Spun oamenii bătrâni că este rău de friguri. Cine a muncit a zăcut un an întreg de friguri (Speranţia, I, f. 135 v). ♦ Lucrând în acea zi, bate grindina şi vin furtuni (Speranţia, III, f. 93). ♦ Până la Sânziene să nu turteşti prune, să nu le tai cu brişcă, că va bate piatra (Gorovei, 1995, p. 106). ♦ Se serbează pentru încetarea florilor de a muri (Speranţia, I, f. 3 v). ♦ Drăgaica se ţine mai ales că mănâncă viermii merele (Speranţia, III, f. 132). ♦ Cine ar lucra în această zi i se amărăsc castraveţii vara (Speranţia, V, f. 83). ♦ Se ţin din cauza pagubelor ce le suferă oamenii din cauza lupilor (Speranţia, I, f. 44 v). ♦ Drăgaica se ţine pentru urs (Speranţia, I, f. 328 v). ♦ Drăgaica se ţine pentru pui (Speranţia, n, f. 32). ♦ Oamenii se încing cu cicoare, cu pelin, pentni durere de mijloc (Muşlea-Bârlea, p. 377). Aceste cununi de cicoare le păstrează şi zic că, bând apă prin ele scapă de friguri cel bolnav (Speranţia, I, f. 397 v). ♦ Femeile nu cos, nu taie cu foarfecă, pentru ca hainele să nu fie stricate de molii (Speranţia, VII, f. 125). Se scot hainele afară din casă şi pun în ele buruiana drăgaicei, care creşte pe câmp, ca să fie ferite hainele de molii (Fochi, p. 117). ♦ Se pune verdeaţă (ramuri de anin şi alun) prin zarzavaturi, spre a nu fi stricate de mană şi viermi (Fochi, p. 118). -f Ciobanii au obiceiul de a ţine mai mult oile în staul, pentru că atunci de multe ori mănâncă iarbă cu gălbează (Fochi, p. 320). ♦ E rău de foc (Speranţia, II, f. 266 v). ♦ Se ţine ca să nu pălească bobul grâului, ca să nu ia foc grânele (Speranţia, II, f. 298; ). ♦ Drăgaica o serbează pentru ca să nu ardă soarele şi să nu fie secetă (Speranţia, VII, f. 350 v).
Despre muncile câmpului: De va lucra cineva la porumb, grăneşte semănătura la care s-a lucrat, în loc să mai crească înainte, dă îndărăt, se piperniceşte, se usucă (Speranţia, I, f. 415). ♦ Dacă apucă pe oameni cu porumbul necopăit, se zice că n-are să aibă o recoltă bună toamna (Speranţia, I, f. 397 v). ♦ Din această zi începe secerişul (Speranţia, VII, f. 91 v). în această zi grâul trebuie să fie tăiat (secerat) jumătate (Speranţia, II, f. 259 v). ♦ Ziua în care cade Sânziana se crede pe alocurea că nu este bună peste tot anul a semăna în ea vreo bucată (Mangiuca, 1882, p. 21).

 Oracular: Fetele fac coroane, le pun pe casă cu un covrig şi bucăţele de zahăr. A doua zi covrigul şi zahărul nu se mai găsesc, în coroană însă se vede păr de om, care e de aceeaşi culoare cu al viitorului logodnic (Speranţia, VIII, f. 73 v). ♦ Cununile de sânziene, făcute pentru fiecare membru al familiei, sunt aruncate pe case: dacă rămân acolo, este semn pentru cel pentru care s-a aruncat că va trăi mult. Alteori cununa este lăsată pe acoperiş peste noapte: a doua zi pot vedea dacă vor fi norocoşi laviţe, după firele de păr de animal care se găsesc pe cunună (Pamfile, 1997, p. 66). ♦ Fetele adună sânziene de pe câmp, pe care le pun la cingătoare sau la cosiţe, iar în timpul nopţii visează pe viitorul lor soţ (Speranţia, I, f. 212 v). ♦ Cine nu-şi vede la răsăritul soarelui umbra capului va muri în cursul anului (Fochi, p. 118). ♦ Dacă plouă în ziua lor e rău de gălbează (Speranţia, I, f. 54).

Magie: Se culeg plante de leac (uneori, pentru a fi şi mai bune, erau sfinţite la biserică): sânziene, usturoi, cicoare, cimbrişor, trifoi-alb, sulfină etc. Fetele merg pe câmp şi culeg flori, mai ales sânziene, din care îşi fac coroniţe; din flori de cicoare fac brâuri cu care se încing pe mijloc, purtându-le toată ziua. Seara îşi dau jos cingătorile, pe care le pun să se usuce (sunt folosite mai apoi ca plantă de leac; Pamfile, 1997, p. 66). ♦ Adună femeile diferite flori şi buruieni, pe care le conservă spre a se afuma şi a bea cele ce nu fac copii (Speranţia, I, f. 47 v). ♦ Florile culese în această zi spun că mai sunt bune pentru tuse, pentru diferite boale, pentru urâciune şi pentru afumarea vitelor, când sunt bolnave (Speranţia, I, f. 142 v). ♦ Se ţin pentru lecuirea multor bolnavi, pe care trebuie să-i găsească răsăritul soarelui în apă rece (Speranţia, I, f. 50). ♦ Pe la miezul nopţii înfloreşte iarba-fiarelor, dar numai pentru câteva clipe. Cu această plantă se poate descuia orice încuietoare, drept pentru care este foarte căutată de tâlhari. Aceştia o poartă la brâu sau încolăcită împrejurul degetului mic de la mâna stângă (Pamfile, 1997, p. 69). ♦ Cine poate să se ducă pe câmp noaptea şi-o putea să păzească floarea Sânzeniilor, îl duce la comoară (Speranţia, VII, f. 217 v). ♦ Ferega, la Sânziene, după credinţa poporului, pe câteva minute înfloreşte, luminându-se ca ziua de soare toate locurile de pe lângă ea, şi atunci cunoscând-o, o poţi prinde şi lua (Candrea, 1928, p. 40). Floarea ei e albă şi strălucitoare ca o stea. Nimeni nu poate avea şi vedea floarea de feregă, din cauză că necuratul vrea să o aibă numai el. Floarea de feregă se iscă între 10 şi 12 noaptea. Ea ţine până la cântarea cocoşului şi apoi se trece. Numai dracul o vede când înfloreşte. Floarea de feregă e foarte bună de noroc. Cine o are la casă, norocul vine la (Candrea, 1928, pp. 38-39). ♦ în această zi se face descântecul de întors inima unuia către altul, spre a alunga vrajba dintre doi inşi şi a aduce între ei bunătatea şi voia cea dragă. Descântecul se face în chipul următor: se scot nouă cărbuni aprinşi din vatra focului şi peste dânşii se pune cu gura în jos o ulcică (de băut apă). Deasupra ulcelei se pun iarăşi trei cărbuni aprinşi, după care se descântă:
Eu voi întoarce ulcica asta
Şi ulcica întoarce vatra,
Şi vatra întoarce soba,
Şi soba întoarce grinzile cu horna,
Şi grinzile întorc podelele,
Leaţurile şi şindrilele,
Şindrilele întorc crângurile
Şi crângurile întorc pe Sf. Spiridon,
Şi pe Sânziene,
Şi Maica Domnului
Să întoarcă inimile celor împricinaţi
Unul asupra altuia,
Cu cugete
Şi cu dragostea
Să se împăciuiască!
Cărbunii de pe fundul ulcelei, cari s-au stins sau au prins cenuşă în timpul cât s-a rostit de trei ori descântecul de mai sus, se sting (se udă, moaie) în apă neîncepută. Din apa aceea cei învrăjbiţi o parte o beau, iar cu ce rămâne se spală pe faţă şi-şi stropesc hainele. Cărbunii de sub ulcică închipuie duşmanii şi duhurile rele, cari învrăjbesc oamenii; de aceea se iau şi se pun jos, lângă uşă, se calcă în picioare şi apoi se aruncă în gunoi (Pamfile, 1997, p. 69). ♦ Fermecătoarele iau rodul pământului de la alţii (Fochi, p. 318).

Despre vreme: Dacă cucul încetează să cânte cu mult înainte de Sânziene, e semn că vara va fi la început călduroasă, apoi secetoasă. Dacă cucul cântă şi după această zi, va fi foamete, războaie şi alte nenorociri (Pamfile, 1997, p. 77). ♦ Dacă plouă în ziua de Sânziene, se face gălbează cu grosul (Viciu-2, p. 57). ♦ Dacă durduie (tună), pică alunele, că se înviermănoşează (Viciu-2, p. 57).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român