16 august, Cercurile Sf. Marii, Sfânta Mahramă a Domnului, Sfinţii Martiri Brâncoveni Constantin Vodă şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi sfetnicul Ianache

Chipul Domnului nostru Iisus Hristos cel nefăcut de mână. La rugămintea bolnavului Avgar, de a se zugrăvi pe pânză faţa lui Iisus Hristos, în speranţa vindecării lui, Iisus, văzând că pictorii nu reuşesc să-i închipuiască faţa, el a poruncit ca să-i aducă apă. Deci şi-a spălat Prea Sfânta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri care i s-a dat lui. O! minune, apa cea proastă s-a schimbat spre economie de zugrăvire a vopselelor, şi Prea Sfânta asemănare a feţii celei dumnezeieşti s-a închipuit pre mahrama aceea. Avgar, botezându-se, a făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor Edesei, un loc rotund şi adânc, cât să nu-l vatăme ploile, apoi, lipind pe o scândură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos, cel nefăcut de mână, puindu-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid, deasupra porţilor (Vieţile sfinţilor, XII, p. 556, 558).

Sfinţii Martiri Brâncoveni Constantin Vodă şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) au fost înălţate bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni. Voievodul a trimis de asemenea ajutoare şi danii substanţiale către creştinii din afara hotarelor ţării, în Moldova, Transilvania, precum şi la Locurile Sfinte. Averea lui imensă, râvnită de turci, precum şi intrigile de la curte i-au grăbit sfârşitul. În apropierea Paştilor anului 1714, printr-un trimis al Înaltei Porţi sosit la Bucureşti, i se pune pe umăr năframa de mătase neagră – semnul maziliei. A fost dus împreună cu familia şi o parte din averi la Constantinopol şi închis la Edicule. Ţinuţi în temniţă vreme de patru luni şi supuşi deseori la chinuri, Constantin împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache sunt Sf. Martir Brâncoveanu îndemnaţi să se lepede de credinţa lor şi să treacă la islam.
Refuză cu bărbăţie îndemnul la apostazie şi sunt cu toţii condamnaţi la moarte prin decapitare. Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, apoi au fost culese de creştini şi îngropate în insula Halki. Doamna Marica, soţia lui Constantin, va aduce în ţară, în anul 1720, moaştele celor ucişi şi le va depune în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti (Dicţionar, p. 49).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român