Sf. Ap. Tadeu. Sfântul apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. În zilele sfântului Ioan Botezătorul, suindu-se în Ierusalim la rugăciune, a auzit propovăduirea lui şi, văzând îngereasca lui viaţă, s-a minunat şi s-a botezat de către dânsul. După aceea, văzând pre Domnul nostru Iisus Hristos în trup, petrecând cu oamenii şi auzind învăţătura lui şi văzând minunile lui, s-a dus după dânsul şi a fost numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli (Vieţile sfinţilor, XII, p. 683).
Sf. Mc. Donat diaconul. Acesta era rânduit cu slujirea de diacon, pe care o îndeplinea cu multă râvnă, cu sfinţenie şi cu tărie sufletească, la biserica din Singidunum, localitate aşezată pe Dunăre, aproape de cetatea Sirmium. În aceste ţinuturi se porniseră mari prigoane împotriva slujitorilor lui Hristos din porunca împăratului Diocleţian. Donat nu putea să scape de furia conducătorilor păgâni din aceste părţi, căci nu înceta să mărturisească în tot locul pe Hristos (Proloagele, XII, p. 60).
Sf. Mc. Romul preotul. În acelaşi timp cu Donat, slujea în biserica din vestita cetate Sirmium un preot plin de har duhovnicesc, de iubire jertfelnică şi de tărie în dreapta credinţă, cu numele de Romulus. După multe suferinţe îndurate pentru credinţa lui şi a păstorilor săi în Cel răstignit şi înviat, preotul Romulus a fost prins şi i s-a tăiat capul (Proloagele, XII, p. 61).
Sf. Mc. Silvan diaconul. Silvan slujea lui Dumnezeu ca diacon la aceeaşi biserică în care era rânduit Romul preotul, în cetatea Sirmium. El a fost prins şi ucis împreună cu preotul său Romul (Proloagele, XII, p. 62).
Sf. Mc. Venust. Venustus, frate geamăn al sfântului Donat, a fost prins de păgâni. El a fost însă neclintit în credinţa sa, mărturisind cu tărie unitatea dumnezeirii şi treimea Ipostazelor divine. A fost şi el ucis prin tăierea capului cu sabia (Proloagele, XII, p. 63).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




