Lumea este într-o continuă transformare. Creșterea și competitivitatea economică se află sub o continuă presiune a intereselor sociale și politice. Globalizarea și consumerismul, reprezentate în esență de lupta pentru profit și putere, sunt pe agenda întâlnirilor la nivel înalt. Citește mai mult
Sf. Ap. Tadeu. Sfântul apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. În zilele sfântului Ioan Botezătorul, suindu-se în Ierusalim la rugăciune, a auzit propovăduirea lui şi, văzând îngereasca lui viaţă, s-a minunat şi s-a botezat de către dânsul. După aceea, văzând pre Domnul nostru Iisus Hristos în trup, petrecând cu oamenii şi auzind învăţătura lui şi văzând minunile lui, s-a dus după dânsul şi a fost numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli (Vieţile sfinţilor, XII, p. 683). Citește mai mult
Sf. Mc. Miron. În ziua Naşterii Domnului nostru Hristos, Antipatru a intrat în biserica creştinească ca să prindă pre creştinii cei adunaţi şi să-i muncească. Sfântul Miron, umplându-se de râvnă, a defăimat pre ighemon cu mustrări şi l-a ocărât. Ighemonul, prinzându-l, l-a muncit cumplit (Vieţile sfinţilor, XII, p. 567). Citește mai mult
Bunăvoința, deși poate fi interpretată de fiecare într-un mod sau altul, reprezintă o valoare larg acceptată ca pozitivă și necesară în relația cu sine, cu Dumnezeu și mai ales acolo unde se folosește mai cu seamă, în relația cu semenii. Citește mai mult
Bătutul clopotelor se face, ca şi toaca, la începutul slujbelor importante şi la unele momente de seamă din cadrul acestora, la slujba de seară, la miezul nopţii, de dimineaţă, la începutul Sfintei Liturghii. Citește mai mult
Cu ce v-ați ocupat de-a lungul vieții? Citește mai mult
Comuna Săvinești se află în partea central-sudică a județului Neamț, pe malul stâng al Bistriței. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna nu exista, satul Săvinești făcând parte din comuna Calu-Iapa. Citește mai mult
Tinerii nu trebuie să se teamă să mărturisească prezența lui Hristos în viața lor pentru că sunt parte integrantă a planului prin care Hristos a înnobilat Biserica. Citește mai mult