Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamţ a organizat, joi, 13 octombrie, primele ateliere educaționale din cadrul proiectului „Protejăm natura împreună!”. Acesta este realizat cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, prin Programul „Protecția mediului” – Finanțări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Piatra-Neamț 2016.
Gradul scăzut de implicare a tinerilor în activități de protecție a mediului rezultă dintr-o educație precară în acest domeniu, aceștia neconștientizând importanța protejării acestuia. Acest lucru a fost demonstrat în diverse situații în care tinerilor le-a fost solicitat sprijinul de către diverse instituții ce au organizat proiecte ce au avut drept scop plantarea de copăcei sau ecologizarea unor anumite zone, majoritatea nefiind
interesați de astfel de activități.
Un alt aspect este reprezentat de efectele epuizării resurselor naturale, care sunt deja vizibile: lipsa apei potabile, deşertificarea, eroziunea solurilor, scăderea productivităţii agricole, despăduririle, dispariţia unor specii etc.
Acest lucru a condus la nașterea acestui proiect deoarece considerăm că activitățile educaționale în rândul copiilor și tinerilor sunt un prim pas către atenuarea impactului negativ pe care îl avem, în mod direct sau indirect, asupra naturii.
Astfel, până în acest moment 88 de tineri au luat parte la ateliere în cadrul cărora au învățat cum pot proteja ei natura, urmând ca în zilele următoare scrierii acestui articol să organizăm alte ateliere.
Dintre cele mai importante sfaturi primite de către tineri menționăm:
· Spală hainele la 30 grade C și nu la 40 grade C, deoarece astfel reduci consumul de energie cu 40% ;
· Scoate încărcatoarele de telefon din priză; acestea consumă energie, din care 95% se irosește.
· Nu mai arunca uleiul folosit în chiuvetă sau WC! Uleiul alimentar uzat are un efect devastator asupra mediului înconjurător. Un litru aruncat la canalizare poate polua un milion de litri de apă, cantitatea necesară unui adult să supravieţuiască timp de 14 ani.
· Plasează biroul perpendicular pe cât posibil, în fața ferestrei, pentru a putea beneficia de lumina naturală;
· Luați în considerare achiziția de cantități mai mari sau pachete economice de produse casnice utilizate frecvent;
· Cumpărați acumulatori reîncărcabili pentru a reduce generarea de deşeuri;
· Alegeți aparatură casnică şi echipamente electronice de folosință îndelungată şi cu perioade lungi de garanție.
· Nu aruncați hainele vechi; le puteți dona sau recondiționa;
· Refolosiți sacoșile de plastic și hârtie sau achiziționați sacoșe din material textil;
· Utilizează ca ciornă, partea nefolosită (de pe verso) a colilor tipărite care nu mai sunt utile etc.
Impresii de la participanți
„Este important să protejăm natura, să trăim într-un mediu cât mai sănătos. Această activitate mi-a plăcut deoarece am învățat că este important să reciclăm.”
„Natura trebuie protejată pentru ca generațiile următoare să trăiască într-un mediu curat iar această prezentare ne ajută să înțelegem de ce trebuie protejată natura.”
„Din punctul meu de vedere acest proiect este foarte interesant și folositor pentru noi toți. Cu toții trebuie să ne gândim la planeta noastră și la tot ceea ce noi pierdem dacă nu vom proteja natura într-un mod corespunzător. Ar trebui să ne gândim de mai multe ori înainte de a arunca un ambalaj sau un material nefolositor pentru noi dar care poate fi reciclat.”
Pentru mai multe detalii și sfaturi privind protejarea mediului vă învităm să accesați pagina noastră Facebook Protejăm natura împreună.
Simona Gherasim




