24 decembrie – Ajunul Crăciunului; Moş Ajun, Sf. Mc. Eugenia

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată, de Moş (Moş Ajun), stăpânul timpului, ipostazierea anului ce pleacă, dar şi deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care, de altfel, este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Moş Ajun dispune de bogăţii specifice mediului agricol, cu care îi dăruieşte atât pe copii, acum cu funcţia de colindători, cât şi pe cei mari, prin intermediul practicilor simbolice ale Semănatului. Din celelalte note caracteristice sfârşitului de ciclu (de an) amintim: deschiderea cerurilor, practicile oraculare, acte din categoria magiei primei zile (în vederea obţinerii sporului, a norocului, a puterii de muncă necesare în anul ce vine, precum şi numeroase practici apotropaice, pentru a evita nenorociri sau boli).

Sf. Mc. Eugenia. A intrat în mâinile ei din întâmplare sau, mai bine zis, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o carte ce coprindea epistolele sfântului apostol Pavel, pre care, citind-o cu luare aminte, a cunoscut că unul este Dumnezeul cel adevărat, care a făcut toată lumea. Şi îndată s-a luminat cu mintea, pre care o avea cu mult mai nainte curăţită şi pregătită spre primirea Sfântului Duh (Vieţile sfinţilor, IV, p. 1211).

Tradiţii: Este îndeobşte cunoscut că poporul nostru, în mintea lui, a personificat zilele săptămânii, cum Sfânta Luni, Sfânta Vineri, Sfânta Sâmbătă etc., ba chiar şi subîmpărţirile zilei şi nopţii, cum Miazănoapte, Zorilă, Negrilă sau Murgilă, cari sunt fiinţe reale pentru popor, cu oarecare puteri. Tot aşa a făcut din zilele însemnate, Ajunul şi Crăciunul, două persoane, Moş Ajun şi Moş Crăciun. Ei sunt moşi, fiindcă s-arată totdeauna cu bărbile albe de zăpadă, şi apoi sunt şi bătrâni-bătrâni, nevoie mare! căci sunt din vremuri uitate, din veacuri mult apuse, sunt de când lumea şi lumina. Moş Ajun şi Moş Crăciun sunt doi moşi cari se aseamănă unul cu altul ca doi fraţi gemeni, ca două picături de apă: amândoi bătrâni, cu bărbile lungi până la pământ, stufoase şi albe ca zăpada, amândoi sunt buni şi darnici, amândoi cutreieră lumea de la un capăt la altul, răspândind veselia în juru-le, prin darurile bogate şi îmbelşugate ce fac cu osebire copiilor, pe care scot totdeauna din marile şi în veci plinele lor trăişti, amândoi umblă pe acelaşi drum şi în veci nedespărţiţi unul de altul, cum Dumnezeu şi Sfeti Petre de asemenea umblau amândoi pe un loc, tot aşa de buni şi bătrâni amândoi. Moş Ajun dăruieşte din marea şi bogata lui traistă nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinţi, prăjituri, bomboane şi alte dulceţuri şi mâncări plăcute lor. Iară Moş Crăciun le aduce haine, încălţăminte, jucării, cârnaţi, cartaboaşe şi şorici de purcel (Teodor Bălăşel, „Şezătoarea”, an XXIV, nr. 3-4, 1916, pp. 38-39). ♦ Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile facerii, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că este om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun (Ghinoiu, 1999, p. 229). ♦ Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au găzduit Iosif şi Maria. Moş Ajun era credincios de noapte la paza vitelor. Moş Ajun i-a spus lui Moş Crăciun că Maria stătea să nască şi Crăciun şi-a trimis nevasta s-o moşească. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi, culegând fructe, le azvârlea de bucurie, ca semn de dărnicie, la toţi copiii ce treceau pe acolo. Moş Ajun a murit curând după aceea şi Crăciun l-a îngropat sub pomul unde fusese pus întâi Iisus (Fochi, p. 209). 4 Moş Crăciun este tatăl Mariei şi soţul Elisavetei (Chicet-6, p. 31). 4 În unele locuri în această zi (uneori chiar în ziua de Crăciun) sunt tăiaţi porcii, şi nu în timpul postului, ca nu cumva să se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, şi astfel să se spurce cu de frupt şi cei din casă. La tăiere nu trebuie să stea în preajmă nimeni din cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi bună. Când se înjunghie porcul, cel ce-l taie, precum şi cei din jurul lui îşi fac cruce cu sânge, ca să fie sănătoşi şi roşii peste an. Ca să nu se stingă sămânţa porcilor, gospodina smulge părul de coama porcului, care, după ce este înmuiat în sânge, se păstrează (Pamfile, 1997, p. 388). ♦ Cine vrea să ştie greutatea unui porc, să-i cântărească numai capul; restul de carne va fi de zece ori mai greu decât capul (Pamfile, 1997, pp. 388, 389). ♦ Noaptea nu-i este nimănui îngăduit să doarmă prin fân sau pe paie în grajdul vitelor, căci în acea noapte boii vorbesc între dânşii despre domnul Hristos care s-a născut între ei şi pe care dânşii l-au încălzit cu suflarea lor. O dată cu boii, se crede că vorbesc şi celelalte vite, destăinuind între altele şi locurile unde se află comorile ascunse în pământ, care ard în această noapte. Nu-i bine să asculţi, căci te pândesc multe primejdii. Se povesteşte că un gospodar s-a dus să asculte glasul animalelor. Boii au început să-l căineze pe stăpânul care se apropia de ceasul morţii. Şi, într-adevăr, a doua zi omul a murit (Pamfile, 1997, p. 286). 4 Înspre Crăciun, cerurile se deschid, dar minunea aceasta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasurile îngereşti se aud atunci în cer, dar numai cei fără de păcate le pot auzi. Cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte (Pamfile, 1997, p. 286). ♦ Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc (Gorovei, 1995, p. 12).
Obiceiuri: La toate ajunurile sărbătorilor de iarnă se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin familianţii morţi şi mănâncă din acele bucate (Gorovei, 1995, p. 225). 4 La ajunul Crăciunului nu se pune rachiul pe masă, nici se bea, fiind el inventat de diavolul, carele apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înaintea tuturor bucatelor (Gorovei, 1995, p. 79).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: În ziua de ajunul Crăciunului, până a nu răsări soarele, să pui mâna pe coasă, secure, furcă, topor, ca să-ţi fie drag să munceşti cu ele peste vară (Gorovei, 1995, p. 123). ♦ Ca să ai noroc, să nu mănânci în ajunul Crăciunului (Gorovei, 1995, p. 168). ♦ În ziua de Ajun, când ieşi afară întâi de dimineaţă, la înapoiere este obiceiul să iei câteva surcele în mână şi, când intri înăuntru, să zici, împrăştiind una câte una surcelele prin casă:
Bună dimineaţa lu Ajun, Că-i mai bună a lu Crăciun! Pui, vaci, oi, purcei… ş.a. Sănătate, bogătate, Că-i mai bună decât toate!
Aşa zici şi când te duci într-altă casă. Surcelele acelea se numesc pui („Ion Creangă”, an I, nr. 5, 1908, p. 149). ♦ Primul care se trezea din somn ieşea în curte, rupea o ramură dintr-un pom şi începea să vrăjească la gura sobei (să scormonească jarul din sobă), ori de unul singur, ori cu întreaga familie (Chicet-6, p. 31). ♦ În ziua de Ajun să începi tot lucrul ce ai, ca să-ţi meargă cu spor peste an (Niculiţă-Voronca, I, p. 51). ♦ Când dai ceva din casă în ziua de Ajun, nu-i bine (Gorovei, 1995, p. 6). ♦ Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului (Gorovei, 1995, p. 6). ♦ Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să rodească peste an. Bobul se mănâncă pentru saţ, căci după bob omului îndată îi vine sete şi se simte sătul. Perjele sunt bune, căci îndulcesc pe om şi-l potolesc la sfezi şi la mânii. Sarmalele să le laşi mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăuşe; cât fierb în oală, tot una clocotesc şi huiesc; şi altul nime nu ocăreşte decât neamul. Străinii sunt ca pâinea şi ca zahărul, sunt dulci, nu te batjocoresc. Dar mai întâi să guşti din peşte, ca să n-ai friguri peste an (Niculiţă-Voronca, I, 50). ♦ În ajunul Crăciunului, înainte de a se gusta din grâul pregătit cu miere, se ia din el o lingură şi se aruncă în podeală, crezându-se că apoi norocul se va ţine de casă; după alţii – ca albinele, când vor roi, să se prindă bine (Gorovei, 1995, p. 168). ♦ La ajunul Crăciunului se pune puţină otavă pe masă, care după sărbători se dă de mâncat la vaci, ca ele să fie cu mană (Gorovei, 1995, p. 130). ♦ Când vine popa cu Crăciunul trebuie neapărat ca să şază pe pat, ca să stea cloştile pe ouă şi să scoată pui (Gorovei, 1995, p. 54). ♦ Pe patul unde şede popa la Ajun se pun sub aşternut grăunţe, pe care le dă la cloşte, ca să nu înăduşe puii (Gorovei, 1995, p. 54). ♦ Găinilor li se dă de mâncare din sită, ca să se ouă mult; în grăunţe se pune câte puţin din bucatele ce se mănâncă în ziua de Ajun, crezându-se că, după cum grâul curge cu spor din ciur, aşa vor curge şi ouăle de la găini. La mâncare, găinile nu se strigă, căci, chemându-le, se poate întâmpla ca vecina să audă, şi să zică şi ea: „Găinile ale tale, ouăle ale mele” (Pamfile, 1997, p. 281). ♦ La Ajunul Crăciunului, care se scoală mai de noapte să ia o poală de paie, cu ochii închişi, din stratul porcilor, şi să le aducă în casă, apoi să şează pe ele; e bine pentru clocitul ouălor în timpul verii (Gorovei, 1995, p. 54). ♦ Cu împrumut nu se dă nimic în această zi, căci cei ce caută să ceară sau să împrumute fac aceasta numai ca peste an să aibă noroc la furtişaguri, ca să nu fie prinşi. Afară de aceasta, se crede că cel ce dă, îşi dă din casă tot norocul. Străinul care intră în curtea unui om nu trebuie să-i închidă poarta, ci gazda singură să şi-o închidă, ca să nu i se închidă norocul, să nu i se taie calea peţitorilor (Pamfile, 1997, p. 282). ♦ Ca să vie peţitorii la casă de la ajunul Crăciunului până la Iordan, mături casa de la prag spre răsărit, spre icoane, ca să se strângă, să se adune; nu din fundul casei înspre prag, ca să-i alungi – şi acele două săptămâni de sărbători nu se aruncă gunoiul afară (Niculiţă-Voronca, I, p. 52). ♦ În ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie graşi peste an (Gorovei, 1995, p. 25). ♦ Din ziua de Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează să nu mănânci pe afară, c-apoi îi belşug anul acela (Gorovei, 1995, p. 272).
Apărător de rele şi durere: În ajunul Crăciunului e bine să mănânci peşte, dacă vrei să nu te scuture frigurile peste an (Candrea, 1999, p. 249). ♦ În ziua de ajunul Crăciunului se mătura casa, ca să nu fie juvini tot anul (Gorovei, 1995, p. 138). ♦ În ajunurile Crăciunului şi Bobotezei dis-de-dimineaţă, femeile strâng cenuşa din vatră, până a nu mânca nimic, şi gunoiul de prin casă, şi primăvara, când fac straturile, presură cenuşă amestecată cu gunoi, zicând: „Cum n-am mâncat eu dimineţile ajunurilor, aşa să nu mănânce nici o lighioaie roadele” („Şezătoarea”, an III, 1894, p. 49). ♦ În zilele ajunurilor Crăciunului şi Bobotezei nu se cerne făină, ca să nu se facă purici în casă (Gorovei, 1995, p. 63). ♦ Nu e bine să dai mâncare la găini în ajunul Crăciunului, pentru că toată vara strică semănăturile şi nu se ouă („Ion Creangă”, an VII, nr. 5, 1914, p. 146). ♦ Ca să fie ferit cineva de râie, să nu mănânce dovleac de la ajunul Crăciunului înainte (Candrea, 1999, p. 258). ♦ Să nu baţi pe nimene în ziua de ajun, că face buboaie cel pe care-l baţi (Gorovei, 1995, p. 29). ♦ În ziua de ajunul Crăciunului nu se dă cu pumnul, nici cu palma, că pe urmă câţi pumni dai, atâţia buboi faci peste an, şi câte palme dai, atâtea răni faci (Gorovei, 1995, p. 29). ♦ La ajunuri, când se pregăteşte grâul cu mac, nu e bine a gusta din el înainte de cină, căci se crede că la din contra acela ar fi mâncat de purici prin întreg anul (Gorovei, 1995, p. 202). ♦ În ziua de ajunul Crăciunului, înainte de a se pune la masă, se ia din fiecare fel de mâncare câte o bucăţică şi se pune în fânul aşternut pe masă, sub prostire, care apoi se dau cu fânul de mâncat la vaci, şi se crede că apoi nimene nu le poate lua mana (Gorovei, 1995, p. 248).
Despre muncile câmpului: În ajunul Crăciunului se ung pânele şi mălaiele pe deasupra cu muruială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iară cu rămăşiţa muruielii se ung pomii din grădină, ca ei în vara viitoare aşa să fie încărcaţi cu poame, cum este încărcată masa cu mâncări (Gorovei, 1995, p. 63). ♦ După masă, bărbaţii merg în grădină cu securea ori cu toporul, ca să taie copacii care nu rodesc. Femeia însă, cu mâinile pline de aluat, aleargă după ei cu rugămintea să nu-i taie, că vor rodi în anul ce urmează. Aceasta o fac de trei ori, crezându-se că cu chipul acesta pomii se vor înspăimânta şi vor rodi la primăvară (Pamfile, 1997, p. 285). ♦ Dacă în noaptea de Crăciun arunci cu piatra în arbori, vor da mai multe fructe (Gorovei, 1995, p. 94). ♦ În noaptea Crăciunului să mături coşul, să pui funinginea pe la rădăcinile copacilor, căci rodesc (Gorovei, 1995, p. 198).
Oracular: Dacă în ajunurile Crăciunului şi Bobotezei intră mai întâi un bărbat în casa cuiva, apoi vacile aceluia vor fi bouţi; dacă intră mai întâi o femeie, atunci vacile vor făta viţele (Gorovei, 1995, p. 63). ♦ Spre Crăciun, se pun din toate mâncările într-o strachină pe prispă, sub fereastră, dar să nu guşti din mâncare, căci noaptea vine ursitorul şi gustă şi-atunci îl vezi pe fereastră (Niculiţă-Voronca, I, p. 57). ♦ În ziua de ajunul Crăciunului se taie câte un măr şi, dacă mărul e vermănos, atunci cel ce a tăiat mărul are să fie bolnăvicios tot anul, iar dacă-i putred, atunci are să moară (Gorovei, 1995, p. 23).

Magie: Aluatul frământat în noaptea Crăciunului e bun de deochi pentru vite (Gorovei, 1995, p. 7). ♦ În această zi postesc mai ales pietrarii, care leagă piatra. Seara îşi pun pe masă din toate bucatele de pe ţarină. Masa lor e ţarină atunci. Înainte de a se pune la masă, se pun în genunchi şi cheamă să vină piatra, că, de nu va veni atunci când o cheamă ei, la vară n-are dreptul să vină ea. Zic astfel de trei ori şi înnoadă noduri pe aţă de cânepă uitată pe ogor. Astfel s-a legat piatra. Aceste noduri sunt bune peste vară pentru vrăjit piatra pe ogoare (Niculiţă-Voronca, II, p. 155).
Despre vreme: Când sunt scoase măruntaiele porcului tăiat, se pot face previziuni meteorologice. Dacă partea subţire a splinei este îndreptată spre miazăzi, înseamnă că iarna vine de la miazănoapte. Dacă splina este umflată către coadă, înseamnă că sfârşitul iernii va fi greu. Dacă splina este lungă şi subţire, iarna va fi lungă, dar gerurile nu vor fi aspre (Pamfile, 1997, p. 388).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român