Pătimirea Sfinţilor Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc – 3 martie

Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc erau prietenii sfântului Teodor Tiron, cel ce mucenicise pentru Domnul nostru Iisus Christos.
Rămaşi în temniţă după sfârşitul sfântului Teodor, ei au fost scoşi de acolo spre a fi judecaţi de către mai marele Asclipiodet, cel ce urmase lui Pulpie, ucis de mânia lui Dumnezeu pentru asuprirea sfântului Teodor.
Dregătorul Asclipiodet, om fără Dumnezeu, voia să-i facă să jertfească zeilor.
Ei veniră la locul judecăţii, având feţele pline de duhovnicească veselie.
— Cum de sunt feţele voastre vesele când staţi de atâta vreme în temniţă? i-a întrebat dregătorul.
Fericitul Eutropiu i-a răspuns:
— În toate zilele ne înveseleşte Christos al nostru cercetându-ne cu darul său, ca să se împlinească şi scriptura: „Inima veselindu-se, faţa înfloreşte…”
-Văd, zise dregătorul, că ai bună învăţătură de carte filosoficească…
Iar Eutropiu i-a răspuns:
— Aceasta nu-i carte filosoficească, ci învăţătura cea sfântă a Domnului lisus…
Atunci Asclipiodet l-a luat cu învăluire:
— Ascultă Eutropiu, încredinţează pe tovarăşii tăi să jertfească zeilor şi eu, scriind împăratului, te voi face pe tine voievod peste acest ţinut, şi te voi încărca de bogate daruri. Iar de nu vei da urmare acestor cuvinte ale mele, apoi trupul ţi-l voi sfârteca în bucăţi şi-l voi da câinilor hrană şi fiarelor… Oasele ţi le voi face scrum, iar scrumul îl voi arunca în cele patru vânturi, şă nu se mai aleagă nimic din tine, ca nu cumva găsindu-ţi trupul, să-l ungă cu mir ca pe un sfânt!…
Sfântul Eutropiu, cu chip deschis şi senin, i-a răspuns: — Fiu al diavolului şi moştenitor al gheenei, isprăveşte cu bârfiri ca acestea… Vrăjmaş ai lui Dumnezeu, izgonitule din veşnicile bunătăţi, lipsitule de moştenirea raiului, legatule veşnic al iadului celui mai de jos, încetează de a grăi cele necuviincioase! Ce folos am eu din cele ce-mi făgăduieşti tu mie, gunoiule, zidule şi îngrădire despre lucruri bune… Ca şi pe ticălosul Pulpie, cel ce-a muncit pe Teodor, aşa şi pe tine te va pedepsi mânia lui Dumnezeu… Mă îngrozeşti cu munci cumplite, şi nu ştii o, omule nebun, că a pătimi pentru Christos, Dumnezeul meu, îmi este cel mai dorit lucru. Aşa că, n-ai decit să-ţi porneşti caznele… Le aştept cu duh slobod…
Auzind asemenea îndrăzneţe vorbe, Asclipiodet a intrat în mare furie şi a poruncit chinuitorilor să lovească cu putere peste gură pe sfânt, zbierând:
— Nu te-am chemat aici să mă dojeneşti… Chinuitorii au tăbărât atunci asupra lui Eutropiu şi îl bătură cu vine crude. Dar de îndată mâinile lor se uscară. Cei ce scriau urmarea judecăţii, văzând acestea, au lăsat scrisul şi au fugit înspăimântaţi.
— Te închini zeilor sau te dau morţii?!… a strigat dregătorul spre Eutropiu.
El i-a răspuns, înfruntându-l:
— Eu mă închin Dumnezeului meu şi de El nu mă despart în veac!…
Întorcându-se spre Cleonic şi Vasilisc, dregătorul i-a întrebat de nu vreau să jertfească idolilor. Dar ei i-au răspuns:
— Credem ca şi fratele nostru Eutropiu — întru totul…
Dregătorul porunci să fie bătuţi greu, tustrei. Aşa de tare îi băteau chinuitorii, că le cădea carnea de pe trup şi li se vedea oasele.
Dar ei şedeau neclintiţi în focul durerii şi se rugau lui Dumnezeu cerându-i răbdare şi întărire…
Atunci, un cutremur mare a clătinat toată adunarea.
Spăimântaţi, fugiră toţi iar sfinţii, ajutaţi de-o mână nevăzută, au stătut la mijloc, întregi, nevătămaţi şi spăimântaţi, fugiră toţi iar sfinţii, ajutaţi de-o mână nevăzută, au stătut la mijloc, întregi, nevătămaţi şi lipsiţi de dureri… Şi li s-a arătat Domnul cu îngerii, dimpreună cu sfântul Teodor.
A zis Europiu către Domnul:
— Au cine sunt eu, ca să vie Domnul către mine? Sfântul Teodor a grăit:
– Iată, frate Eutropiu, Mântuitorul a venit întru ajutorul vostru, ca să fiţi încredinţaţi de viaţa cea veşnică…
Şi însuşi Domnul le-a zis:
— Fi-voi cu voi pînă ce se va sfârşi nevoinţa voastră… Pe urmă Domnul s-a făcut nevăzut dimpreună cu sfântul Teodor.
Unii din popor au strigat cu glas mare către dregător:
— Dumnezeul creştinesc ajută robilor săi, căci am văzut şi noi pe Împăratul Christos şi-am auzit glas îngeresc…
Dregătorul, cuprins de mânie, a zis:
— Eu n-am văzut şi nici n-am auzit nimic… Eutropiu l-a înfruntat, zicînd:
— Domnul veacului acesta ţi-a acoperit ochii duhului şi ţi-a astupat urechile…
Dregătorul vâzând tulburarea poporului şi temându-se, a poruncit ca tustrei să fie duşi din nou în temniţă.
Dar mult n-a trecut după aceasta, şi dregătorul a chemat din nou la el pe sfântul Eutropiu lutând ca prin tot felul de daruri şi ameninţări să-l facă a jertfi zeilor:
— Şezi, Eutropie, împreună cu noi şi ia din masa noastră… aşa îl sfătuiau cei ce se aflau acolo dimpreună cu dregătorul.
— Nu vreau să stau în adunarea deşertăciunii şi-a celor fără de lege…, le răspundea Eutropiu cu smerită putere.
Şi aşa, multă vreme s-au luptat ei cu vorba, dar sfântul nu s-a clintit din credinţa lui.
Mergând din nou la temniţă, Eutropiu a aflat pe tovarăşii săi în rugăciune şi au stătut împreună toată noaptea, cerând Domnului puteri pentru încercările ce aveau să vie.
A doua zi, dregătorul cu întreg poporul a ieşit cu mare pompă la capiştea Artemidei, să aducă jertfe idolilor. Au fost aduşi acolo şi cei trei sfinţi mucenici.
Săvârşindu-se închinarea la idoli, dregătorul a chemat pe cei trei şi le-a poruncit cu glas mare:
— Eutropie, apropie-te cu tovarăşii tăi şi jertfiţi zeilor, ca să nu pieriţi de moarte rea!…
Cei trei au căzut în rugăciune, zicând: „Doamne Dumnezeul nostru, Tu care ai întemeiat toate, Tu cel care totdeauna ai ajutat pe sfinţii Tăi aflaţi în asuprirea păgânilor, fii împreună şi cu noi aceştia, şi arată-ţi puterea în faţa acestora care ridică glas de hulire împotriva Ta…”
Atunci s-a făcut un huet mare, şi pământul s-a clătinat din nou din temeliile lui. Capiştea s-a cutremurat, iar idolul Artemidei s-a năruit de pe soclu, căzând în fărâme.
Glas de sus s-a auzit, zicînd: „Rugăciunile voastre au fost auzite, de acum locul acesta va fi biserica de rugăciune a creştinilor… Sfinţii se veseleau de aceasta…
Toţi cei de faţă s-au împrăştiat, fugind de groază.
Trecând spaima, dregătorul cuprins de mare mânie, a poruncit ca cei trei să fie răstigniţi pe nişte pari şi să li se toarne peste trup smoală topită în foc.
Sfântul Cleonic a zis atunci sfântului Eutropiu:
— Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că s-a apropiat ţinta alergării noastre…
Şi tustrei au căzut în rugăciune. Când slujitorii au venit cu căldările pline cu smoală topită, sfântul Eutropiu a zis către ei:
— Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră!… S-a arătat atunci puterea lui Dumnezeu. Smoala curgea pe trupurile mucenicilor ca pe-o marmoră şi întorcându-se asupra slugilor i-a ars pe dânşii până la oase.
Spăimîntat, dar tot cu ochii orbiţi de patimă, dregătorul a poruncit atunci să li se smulgă carnea de pe trup cu căngi ascuţite.
Dar sfinţii răbdau şi acestea.
Eutropiu zicea:
— Nebunule, noi pentru o pătimire mai mare vom lua o cunună mai aleasă…
Văzând că nu le poate face nimic, i-a aruncat din nou în temniţă.
Acolo, sfinţii rugându-se, li s-a arătat iarăşi Domnul, zicîndu-le:
— Amin grăiesc vouă, de vreme ce v-aţi dat la moarte pentru mine, veţi lua viaţa veşnică dimpreună cu sfinţii…
A doua zi au fost scoşi din nou şi întrebaţi dacă vreau să jerfească zeilor dar ei, cu mare putere au zis că nu jertfesc.
Atunci i-au scos afară din cetate ca să-i răstignească.
Mergând pe cale, ei se rugau: „Doamne Dumnezeul nostru Iisuse Christoase, pe Tine Te lăudăm şi Te mărim mulţumindu-ţi că ne-ai învrednicit a lua şi noi, precum Tu odinioară, moartea prin cruce… încă ne rugăm, doamne şi pentru sfânta Biserica Ta, dăruind pace poporului creştinesc…”
Ajungând la locul hotărât, Eutropiu şi Cleonic fură răstigniţi şi în rugăciuni îşi dădură sufletul în mâinile Domnului.
Pe urmă, doi bărbaţi credincioşi din Amasia au luat trupurile mucenicilor şi le-au îngropat cu cinste iar în acel loc a început a se face minuni prin vindecare de boale.
Sfântul Vasilisc şi-a sfârşit şi el mucenicia mai târziu, fiind trecut prin sabie de către dregătorul Agripa.
Şi aşa au pătimit pentru Domnul Christos cei trei prieteni ai sfântului Teodor Tiron, mergând astfel în adunarea sfinţilor lui Dumnezeu, ca acolo să se roage pentru mântuirea poporului creştinesc, aducând slavă tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I