Pătimirea Sfinţilor Mucenici: Efrem, Vasile, Evghenie, Elpidie, Agatodor, Eterie şi Capiton – Cei ce au fost pe rând episcopi în Cherson – 7 martie

Pe vremea lui Diocleţian cel crud, prea sfântul patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis episcopi pe Efrem şi Vasile, ca să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu în ţara Chersonului. Efrem a mers la Cherson, iar Vasile la Sciţia lângă Dunăre. Amândoi au propovăduit cu mare putere şi îndrăzneală.
După multe trude şi alergări, Efrem a primit moarte mucenicească, tăindu-i-se capul în ziua a şaptea a lunii martie.

Vasile s-a trudit şi el mult cu necredinciosul popor din Cherson, pe care 1-a pornit cu mânie asupra sa. Aşa că şi el a fost bătut şi prigonit. S-a tras atunci într-un mume, unde se bucura cu duhul în Dumnezeu.
S-a întîmplat atunci ca unor oameni bogaţi din Cherson să le moară singurul fecior, şi ei plângeau cu amar. Venind noaptea, li s-a arătat în vis fiul lor, zicându-le: „De ce vă tânguiţi? De voiţi să mă aveţi iarăşi viu, mergeţi la omul pe care voi l-aţi prigonit şi spuneţi-i să se roage pentru mine, că singur Dumnezeul lui este adevărat, nu zeii voştri neînsufleţiţi…”
Făcându-se ziuă, au alergat să găsească pe omul acela.
Aflându-1, au căzut la picioarele lui, rugându-l să vină să trezească din moarte pe fiul lor. Omul n-a vrut, zicând că e nevrednic de aceasta, dar mai pe urmă s-a rugat cu mare putere şi, mergând la mormântul copilului, a dat piatra la o parte şi, luând apă sfinţită, a stropit pe mort. De îndată el l-a sculat şi a stătut pe picioarele sale.
Spaimă şi bucurie mare a cuprins pe cei ce erau de faţă şl, crezând, au cerut să fie înveşmântaţi cu haina sfântului botez.
Pe urmă, luând pe Vasile, arhiereul lui Christos, l-au adus în cetate cu mare cinste, iar Biserica Domnului creştea.
Diavolul, cel căruia nu-i plac isprăvile credinţei, a intrat atunci în duhul păgânilor din acel loc şi i-a pornit asupra omului lui Dumnezeu. Aşadar, au năvălit fără de veste asupra casei lui, l-au luat şi, târându-1 pe uliţele cetăţii, l-au călcat în picioare şi l-au ucis. Pe urmă i-au aruncat trupul afară din cetate, dar nici o fiară nu s-a npropiat să-1 sfîşie, ci, mai vârtos, îl apărau un lup şi un vultur, până ce creştinii veniră şi-1 îngropară după cuviinţă.
După aceştia doi, veniră intru propovăduire alţi trei episcopi: Evghenie, Elpidie şi Agatodor.
Lucrând cu râvnă pentru Domnul, şi aceştia au luat asupra lor moarte de mucenici, căci au fost scoşi, târâţi şi omorâţi de păgânii în care intrase duhul cel diavolesc.
După câţiva ani, patriarhul Ierusalimului a trimis la Cherson pe episcopul Eterie, în zilele marelui Constantin.
Mergând acolo şi văzând cumplita necredinţă a poporului, Eterie a venit la împăratul Constantin şi s-a jeluit împotriva celor ce asupreau pe creştini.
Împăratul a poruncit să fie lăsat a propovădui în pace, dându-i-se sprijin de oamenii stăpânirii.
Întorcându-se cu o asemenea bună veste, episcopul a început a zidi o biserică.
Mergând iarăşi la Constantinopole ca să arate împăratului isprava ce făcuse şi să-i ceară din nou sprijin, s-a îmbolnăvit pe drum şi şi-a dat sufletul tot în şapte a lunii martie.
În locul lui a venit la propovăduire episcopul Capiton, pc care credincioşii l-au primit cu bucurie.
Dar necredincioşii nu voiau să-i urmeze, ci îi cereau un nemn mare ca să poată să creadă şi ei.
Aşadar, a venit într-o zi la el o mare mulţime de necredincioşi şi i-a zis:
— De vei sta nevătămat într-un cuptor aprins, noi îţi vom urma şi vom crede în Dumnezeul tău…
Zicând aceasta, ei nu credeau, ci numai ispiteau.
Episcopul s-a învoit cu sfatul lor şi a poruncit să se aprindă un cuptor.
Şi pe când poporul stătea şi privea, el şi-a pus omoforul şi, rugându-se lui Dumnezeu, a păşit în cuptor.
Şi a stat acolo vreme de-un ceas, rugându-se; iar poporul credea că s-a făcut scrum.
După aceea, nevătămat şi întreg s-a arătat, purtând în poala anteriului său câţiva cărbuni aprinşi.
Cei de faţă s-au spăimântat şi au strigat:
— Mare este Dumnezeul lui Capiton şi credem şi noi lui.
Atunci, toată cetatea Chersonului şi ţara dimprejur a primit credinţa creştină şi s-a vestit această minune marelui Constantin, cum şi soborului de la Niceea.
După câţiva ani, sfântul Capiton plecând cu corabia spre Constantinopole, pe drum s-a iscat furtună mare şi corabia a fost aruncată spre gura râului Dnipru. Acolo se aflau păgâni şi, văzând pe cei din corabie, i-au prins şi i-au înecat pe toţi, în frunte cu episcopul lor, Capiton.
Şi aşa s-a sfârşit în mucenicie şi acest episcop al lui Christos în ţara aceea, a Chersonului, dar din sămânţa jertfei lor s-a ridicat mai tare credinţa creştinească, biruind puterea diavolului căruia prea greu necaz îi face priveliştea credinţei biruitoare.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I