Viaţa Părintelui Grigorie Dialogul, Papă al Romei – 12 martie

Sfântul Grigorie Dialogul, zis astfel din pricina vorbirii sale frumoase, se trăgea din părinţi de bun neam, trăitori la Roma şi drept credincioşi.

De mic copil, el a fost obişnuit cu fapta bună şi cu învăţarea de cărţi folositoare duhului. Aşa că, atunci cînd a ajuns mare, el a poftit a fi monah, despărţindu-se de cele lumeşti.

Murind tatăl său şi lăsîndu-i avuţii mari, Grigorie a început a ajuta pe cei săraci şi a clădi locaşe de rugăciune, în Sicilia a ridicat şase locaşe, iar la Roma a făcut mănăstire din casa sa, în care mănăstire a şi primit tun­soarea întru monahism, sub povăţuirea stareţilor Ma­ximilian şi Uarion.

Milosteniile fericitului Grigorie erau fără număr.

Într-o zi a venit la el un sărac şi i-a zis:

— Am fost cârmaci de corabie, şi fiind prins de furtună am pierdut nu numai averea mea, ci şi pe-a altora. Miluieşte-mă, robul lui Dumnezeu.

Şi milostivul Grigorie i-a dat toţi banii ce avea asupra lui.

Peste câteva zile, străinul a venit din nou şi i-a cerut alţi bani, iar milostivul Grigorie i-a dat cât a avut.

N-a trecut mult şi acel sărman corăbier a venit şi i-a spus că nu i-au fost de ajuns banii ca să plătească pe toţi cei păgubiţi. Şi fericitul Grigorie, neavînd altceva să-i dea, i-a dat talerul de argint pe care mânca şi alte lucruri, pe care corăbierul vânzându-le să aibă cu ce plăti pe cei păgubiţi.

Murind papa Pelaghie, tot soborul a ales în locul lui pe egumenul Grigorie, dar el, nesimţindu-se vrednic de o asemenea grea şi luminată sarcină, a fugit şi s-a ascuns prin pustii locuri.

Poporul l-a căutat, dar negăsindu-l, s-a mâhnit. Pe urmă a început a se ruga pentru ca acel ascuns să se arate spre a-l pune pe tronul papal. Atunci s-a făcut un stâlp de foc, care a dus mulţimea spre locul unde se afla ascuns fericitul Grigorie.

Găsindu-l, l-au luat cu negrăită bucurie şi, chiar nevoind el, l-au adus de l-au aşezat papă, pe vremea împăratului Mavrichie.

Mari au fost milosteniile ce-a început a face. A zidit şi multe case primitoare de străini şi de săraci. Asemenea, la Ierusalim şi la muntele Sinai, multe aşezări de acestea a făcut.

Şi de multe ori, la masa sa chema săracii şi cina împreună cu ei.

Într-o zi, a poruncit cămăraşului său să cheme la cină doisprezece săraci.

Când au stătut la masă, sfîntul Grigorie privindu-i a văzut că sînt treisprezece şi a zis cămăraşului:

-Ţi-am spus să aduci doisprezece, de ce ai adus treisprezece?

Cămăraşul a privit şi a răspuns:

—  Nu sunt, prea sfinte, decât doisprezece…

Aşa că, pe cel de-al treisprezecelea nu-l vedea decât sfântul Grigorie.

După ce au stat la masă, sfântul Grigorie a chemat la sine pe cel de-al treisprezecelea şi i-a zis:

-Te juri cu puterea cea mare a lui Dumnezeu, să-mi spui cine eşti?

Atunci acela i-a răspuns:

-Eu sînt acel corăbier sărac care am venit la tine la mănăstirea sfântului Andrei şi mi-ai dat bani, şi talerul de argint şi alte lucruri. Şi, să-ţi fie ştiut că, din acea zi, când cu bunătate, cu răbdare şi cu dragoste mi le-ai dat, te-a ales pe tine Domnul să fii stătător al sfintei lui Biserici din Roma.

Iar sfîntul Grigorie i-a zis:

-De unde ştii tu acestea?

-Eu sînt un înger al Domnului, pe care Domnul 1-a trimis atunci la tine spre a-ţi cerca virtutea…

Auzind acestea, sfântul s-a spăimântat, dar îngerul l-a liniştit, zicîndu-i:

-Nu te teme, căci iată, Domnul m-a trimis să fiu împreună cu tine toată viaţa şi să port rugăciunile tale către Dumnezeu, ca tot ce vei cere cu nădejde de la El să ţi se dea.

Căzând cu faţa la pământ, sfântul Grigorie a strigat:

-Dacă pentru atîta de nevrednică milostenie, Dumnezeu îmi trimite o răsplată atît de mare, apoi cu cîte bunătăţi va răsplăti El pe cei ce îi păzesc poruncile şi îi fac dreptatea?!

După aceea îngerul s-a făcut nevăzut, iar cel prea bine plăcut Domnului, prea fericitul Grigorie Dialogul s-a făcut şi mai sârguitor în facerea de bine şi în ajutorarea celor nevoiaşi.

Într-o zi, ospătînd la prînz nişte săraci, după obiceiul smereniei sale, a voit a da unuia din ei apă să se spele şi a adus degrabă vasul, dar cînd s-a întors n-a mai văzut pe acela.

În noaptea de după aceea i s-a arătat Domnul şi i-a zis:

-Eri, chiar pe Mine m-ai ospătat!…

Despre smerenia lui, preasfinţitul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, povesteşte astfel:

Mergînd într-o zi la ava Ioan Persanul, mi-a istorisit cum că mergând odată la Roma spre a se închina la mormîntul sfinţilor Petru şi Pavel, s-a făcut veste în popor cum că papa va trece pe acolo. Am stat aşadar şi am aşteptat. Şi iată că a venit. Cînd a ajuns în dreptul meu, am vrut să mă închin lui. Dar n-am apucat a mă închina, cînd el s-a şi aplecat înaintea mea, căzând la pămînt şi n-a voit să se scoale decît după ce însumi m-am ridicat. Apoi m-a îmbrăţişat cu mare dragoste şi a poruncit să mi se dea toate cele de trebuinţă.

Se cade acum să istorisim minunea ce s-a făcut cu rugăciunile acestui fericit arhiereu al lui Christos.

O femeie bine cunoscută din Roma a adus nişte prescuri la dumnezeiescul altar pe cînd slujea sfântul Grigorie.

Pe când se împărţea poporului dumnezeiasca îm­părtăşire, a venit şi acea femeie să ia.

Când arhiereul Grigorie a zis: „Se dă trupul cel de viaţă făcător al Domnului nostru Iisus Christos”, femeia a zâmbit. Sfântul Grigorie a întrebat-o:

—  Pentru ce râzi? Iar ea i-a răspuns:

—  Pâinea pe care eu am copt-o în cuptor, tu zici că e trupul Domnului…

Văzând necredinţa femeii, sfântul s-a rugat cu putere lui Dumnezeu şi atunci, îndată, chipul pâinii s-a făcut în chiar carne omenească.

Toţi cei de faţă văzând aceasta, s-au minunat şi au crezut cu putere.

Femeia s-a căit şi a primit cu credinţă sfânta îm­părtăşanie.

Acest mare luminător al lumii, preasfinţitul Grigorie, a împodobit biserica lui Christos nu numai cu viaţa sa, cea asemenea îngerilor şi cu minuni, dar şi cu multe scrieri foarte trebuitoare dreptei credinţe.

Când scria, Duhul Sfînt se arăta în chip de porumb zburând deasupra lui. Adeseori, arhidiaconul său Petru a văzut această minunată întâmplare.

Despre viaţa lui scrie şi sfântul Ioan Damaschin, zicînd astfel despre chipul cum sfîntul Grigorie a întors la cre­dinţă pe Împăratul Traian: „Grigorie Dialogul, papă al Romei, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere, iar când slujea avea părtaş un înger din cer. Călătorind odată pe podul cel de piatră, a făcut rugăciuni pentru iertarea catelor împăratului Traian. Atunci a auzit de îndată glas de la Dumnezeu zicându-i: «Rugăciunea Ta am auzit-o, şi dau iertare lui Traian.» Mărturiseşte despre aceasta tot răsăritul şi apusul.

Păstorind turma Domnului Christos vreme de treispre­zece ani, preasfinţitul Grigorie Dialogul s-a mutat la Domnul, pe vremea lui Foca tiranul.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I