Poate dacă noi eram ca ei

Zilnic încerc să fiu recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă, pentru tot ce intră în viaţa mea. Făcând o paralelă între cine eram şi cine sunt, observ că sunt mai conştientă de ce mi se întâmplă şi cum  reacţionez fără să iau decizii pripite. Maturitatea m-a făcut să mă gândesc la toţi cei care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.
Dar noi, ce influenţă avem asupra tinerilor cu care intrăm, întâmplător sau nu, în contact? Îşi vor mai aduce aminte de noi, cei care am încercat să le insufle spiritul bunătăţii, al ajutorului altruist? Sigur că da, fiindcă ei admiră oamenii care sunt sinceri şi darnici, chiar dacă nu arată mereu ceea ce au în suflet. Prin intermediul reţelelor de socializare observ că tinerii cu care am luat contact în Tabăra de creaţie „Aripi de Înger” nu au rămas doar simpli voluntari sezonieri, ci se implică zilnic în activităţi altruiste şi încearcă să-i implice şi pe alţii. Pentru ei salvarea naturii, a faunei, protejarea animalelor, reciclarea sunt probleme reale. Îşi doresc să poată ajuta la rezolvarea acestor probleme pentru că sunt conştienţi de viitorul lor. În acelaşi timp problemele sociale pe care le întâlnesc îi fac să-şi prioritizeze acţiunile.
Pun binele şi fericirea celorlalţi înaintea bucuriei proprii, îşi donează din bunuri şi – cel mai important – din timp.
Uneori îi judecăm greşit şi credem că doar hainele, telefoanele şi maşinile scumpe îi bucură, dar poate ne înşelăm. Poate îşi doresc să fie ascultaţi, ajutaţi, învăţaţi cum să îşi stăpânească emoţiile, cum să reuşească să treacă peste probleme. Trebuie să le oferim mai mult credit, să învăţăm cum să-i ascultăm fiindcă ceea ce vor ei e de fapt aceeaşi dorinţă pe care am avut-o noi şi ne-a fost frică s-o exprimăm. Dumnezeu prin copiii noştri ne mai dă o şansă să experimentăm ceea ce ne-am dorit dar nu am putut avea.
Poate dacă noi eram ca ei, viitorul era mai sigur şi mai bun.

Andra Avasîlcăi