Viaţa Cuviosului Nostru Părinte, Vasile Cel Nou – 26 martie

În zilele drept-credincioşilor Leon înţeleptul şi fratele său Alexandru, a trăit prea fericitul Vasile, umblând prin pustie, îmbrăcat în haină proastă şi având un chip străin şi groaznic.
Întâlnindu-l nişte călători prin Asia, şi crezându-l iscoadă, l-au legat şi l-au dus, împreună cu ei, la Constantinopole spre a-l arăta împăratului.
Împăratul l-a dat spre întrebare unui dregător, zis Samon, de neam agarean şi om rău la suflet.
Deci, Samon, luându-l şi ducându-l la casa sa, a stat cu toţi sfetnicii săi cu mândrie şi a poruncit să fie adus străinul în faţa lor.
După ce l-a adus, l-a întrebat:
– Cine eşti, de unde eşti şi care ţi-i numele?
El nu i-a dat răspuns ci, tăcând, căuta cu ochi blânzi spre cel care îl întreba.
Samon l-a întrebat încă o dată. El i-a răspuns:
– Sunt străin… Unul din cei ce petrec pe pământ… Văzând aceasta, Samon a poruncit să aducă unelte de
tortură, că doar s-o teme şi o spune ceva.
Iar omul, văzând aceasta, nu zicea nimic.
L-au întins atunci jos şi au început să-l bată.
Sfântul răbda şi tăcea.
Şi l-au bătut, până ce li s-a părut că a murit.
L-au ridicat, aşadar, ca pe-o bîrnă şi l-au aruncat la temniţă.
A doua zi, Samon a poruncit să fie adus din nou în faţa sa.
Ducându-se trimişii, au aflat uşile temniţei închise, iar pe cel închis stând afară, sănătos cu trupul şi aşteptându-i în tăcere.
L-au întrebat:
– Spune cum ai ieşit din temniţă?
Fericitul n-a răspuns nimic, iar ei ziceau de el că-i vrăjitor.
Întrebîndu-l Samon, el n-a răspuns nimic şi aşa de tare l-au bătut pe urmă, încât şase toiege au rupt de trupul lui. Iar Samon zicea:
– Ştiu că acest iscoditor va zice că ne-a biruit pe toţi dar nu-l voi lăsa până nu voi afla cine este…
Şi a dat poruncă să fie bătut în fiecare zi, în vreme de-o săptămână, câte trei sute de lovituri pe zi.
Dar el răbda toate, tăinuindu-şi fapta bună, că din tinereţe era monah cu viaţa îmbunătăţită şi aspră, umblând desculţ şi cu haine proaste îmbrăcat, nevrând să spună nimănui viaţa ce duce. Pentru că tot cel ce-şi arată faptele sale bune îşi ia plata sa, adică lauda oamenilor, lipsindu-se de slava cea veşnică; iar cel ce-o doreşte pe aceasta îşi tăinuieşte înaintea oamenilor a sa faptă bună, şi chiar de-ar fi asuprit, tace. Cu adevărat un om ca acela este mucenic.
Trecând săptămâna aceea şi sfântul îndurând toate cu răbdare, a fost înştiinţat Samon, care umplându-se de mânie şi de mare iuţime, a poruncit ca sfântul să fie spânzurat de lemn cu capul în jos. După trei zile, asupritorul l-a găsit acolo, spânzurat, dar nevătămat şi cu chipul îmbucurat de rugăciune.
Samon a zis:
-Este vrăjitor, chemaţi la mine pe hrănitorul de fiare… Când a venit acela i-a poruncit:
– Mâine vei aduce aici un leu flămând şi vom vedea dacă îl va birui vrăjitorul şi pe el…
A doua zi s-a adunat mulţime mare la privelişte şi a fost slobozit un leu groaznic, care răgea cumplit de foame.
Ducând acolo pe sfântui, l-a aruncat leului spre sfîşiere.
Dar leul, văzând pe cuviosul, a început a tremura şi, apropiindu-se , s-a culcat şi a stătut la picioarele lui, ca un miel. Toţi ci de faţă s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne miluieşte!”
Dar nici această misiune n-a muiat inima şi n-a luminat cugetul lui Samon, ca să vadă adevărul.
A poruncit atunci slujitorilor ca în noaptea aceea să înece pe sfânt în mare.
La a treia strajă de noapte l-au luat, aşadar, slujitorii, şi l-au aruncat la fund.
Dumnezeu poruncind, s-au arătat atunci doi delfini, care au luat pe spinarea lor pe sfânt şi l-au scos la malul zis Evdone, lângă Constantinopole, punându-l pe uscat şi desfăcându-i-se legăturile, sfântui a stat viu şi sănătos pe picioarele sale.
Sfântul Vasile avea şi darul vederii înainte. Aşa el a prorocit cum va pieri împăratul Constantin Duca, acela care a fost ales a cîrmui împreună cu nevârstnicul fecior al împăratului Constantin, zis Porfirogenitul, precum şi alte prorociri care s-au adeverit întocmai.
Aşa că se făcuse numele cuviosului Vasile slăvit în tot Constantinopolul. Mulţi îl cercetau şi primeau cuvânt de folos de la el.
El a fost învrednicit şi cu darul tămăduirii. Veneau la el unii şi-1 chemau în casele lor să le vadă bolnavii. Şi prea fericitul Vasile îşi punea pe dânşii mâinile cu rugăciune, şi de îndată ei se tămăduiau. Din alţii, tot în chipul acesta, gonea diavolii. Iar obiceiurile cele rele ale oamenilor le îndrepta, povăţuindu-i la faptă bună, şi învăţându-i cu vorba aleasă dar şi cu mustrarea. Odată, fiind chemat ia palatul împărătesc, l-a mustrat pe împăratul Roman pentru iubirea cea mare de arginţi şi pentru pornirea cea turbată către femei. împăratul, nu numai că nu s-a mâniat asupra lui, ci a primit cu bucurie mustrarea şi a făgăduit îndreptare.
* * *
Un preot venind să cerceteze pe sfântul i-a adus în dar nişte mere, iar când prânzeau, preotul se gândea în sine la câţi bani a trebuit să dea pe acele mere.
Atunci sfântul i-a zis:
– Cugeţi acum, părinte, că ai dat zece bănuţi pe aceste.

Preotul s-a minunat de aceasta şi a dat mulţumire lui Dumnezeu că a putut cunoaşte un om atât de minunat.

O femeie oarecare zisă Teodosia a venit într-o zi la el cu un copil ca de patru ani şi i-a cerut să facă rugăciuni către Dumnezeu ca să dăruiască sănătate copilului, căci pe alţii patru pe care-i avusese mai înainte îi pierduse pe când erau mici. Pentru multa dragoste care o ai către Prea Curata Născătoare de Dumnezeu şi pentru că cercetezi necontenit biserica, Dumnezeu îţi dăruieşte pe pruncul acesta întreg şi sănătos, şi-l vei vedea crescut bine în învăţătura cărţii, monah şi cleric şi mult te Vei bucura de el, căci va fi bun la obiceiuri, înţelept, cinstit, pentru că Dumnezeu îl va păzi…
Femeia s-a închinat sfântului şi a plecat în calea ei. Iar toate cele prorocite de sfântul Vasile s-au împlinit întocmai.

Altădată a venit la sfântul un om care îi ceruse binecuvântarea pentru drum trebuind să plece pentru nevoile stăpânului său în
părţile răsăritului.
Sfântul i-a dat binecuvântarea şi i-a prorocit:
– Helidon, râul va fi înfricoşat, dar se va îmblânzi pentru păcătosul Vasile…
Omul acela n-a înţeles ce a vrut să zică sfântul.
Pe urmă, a plecat şi după cale lungă a ajuns la un râu pe care Yiu-l ştia, nefiind umblător prin locurile acelea. Râul era lat şi atât de repede că nu se putea apropia pasărea în zbor de faţa lui.
Omul îndrăznind, a intrat cu calul în el, dar de îndată l-a luat şuvoiul apei şi a stat gata să se înece. Atunci a strigat cu frică: „Doamne, ajută-mi mie păcătosul, pentru rugăciunile cuviosului părintelui nostru Vasile”!
Abia a sfârşit cuvântul şi îndată a văzut pe sfântul Vasile umblând pe nu şi certând repeziciunea apei. Apoi a luat calul de Mu şi l-a scos la mal.
Scăpând de înecare, omul a mulţumit lui Dumnezeu şi lui Vasile.
Pe urmă, ajungând într-un sat, a întrebat de numele râului şi i-au spus că se cheamă Helidon, adică rândunică, asemănător cu repeziciunea zborului ei şi atunci omul şi-a adus aminte de vorbele sfântului şi le-a înţeles.
Când s-a întors, a trecut pe lângă sfânt şi i-a mulţumit cu dragoste, pentru ajutorul ce i-a dat la încercare.
Multă vreme sfântul Vasile a fost slujit de-o bătrână credincioasă şi bună, zisă Teodora, care mai pe urmă a luat haina monahicească.
Tot în preajma sfântului Vasile a trăit un prea cinstit tânăr, Grigore, cu viaţa mult îmbunătăţită şi cu multă dragoste, întru ascultare, pentru sfântul Vasile.
Ajungând la capătul vieţii ei, Teodora s-a mutat la Domnul, lăsând mâhnire în sufletul sfântului Vasile şi al lui Grigore.
Cugetând la calea ei de după moarte, lui Grigore i-a venit dorinţa să ştie unde se află Teodora după moarte, care parte a dobândit-o, cea din dreapta sau cea din stânga?
Adeseori îl ruga pe sfântul Vasile să-i spună despre dânsa, pentru că credea fără îndoială că plăcutului lui Dumnezeu Vasile nu-i este tăinuit ceva despre sufletul ei.
Şi aşa, deseori supără pe bătrân cu rugăciuni să-i facă aflat răspunsul la dorinţa aceasta. Atunci sfântul Vasile, socotind că ar fi spre zidire sufletească pentru Grigore să afle aceasta, s-a rugat Domnului pentru el, ca adică întru vedenie să i se descopere lui cele despre Teodora.
Deci, în aceeaşi noapte odihnindu-se Grigore, a văzut în vis pe fericita Teodora într-un locaş luminos, de negrăite bunătăţi plin,
Văzând-o, Grigore s-a bucurat şi, după ce cu vorbele ei s-a mângâiat îndestul, a întrebat-o cum s-a despărţit de trup, cum a trecut nevoia morţii şi cum a străbătut printre duhurile văzduhului.
Iar Teodora i-a răspuns astfel:
– Fiule Grigore, înfricoşat lucru m-ai întrebat, de care şi a pomeni îmi este spaimă. Află, fiule Grigore, că vedeam chipuri pe care niciodată nu le mai văzusem şi auzeam vorbe niciodată auzite. Pentru toate lucrurile mele cele rele, făcute în viaţă, m-au întâmpinat chipuri cumplite şi rele, dar cu rugăciunile şi ajutorul si nitului Vasile, toate mi-au fost uşurate. Precum cade cineva jntr-un foc mare şi arzând, se face cenuşă, tot astfel durerea cea de moarte şi amarul ceas al despărţirii sfărâmă pe omul cel ce, asemeni mie, are păcate. Când m-am apropiat de sfârşitul vieţii mele a sosit ceasul despărţirii de trup, am văzut mulţime de harapi stând împrejurul patului meu, având o privire atât de grozavă ca focul Gheenei. Au început a face gîlceavă, unii răgând ca dobitoacele, alţii urlând ca lupii, unii guiţând ca porcii şi toţi cădeau asupra mea să mă înghită. Atunci sărmanul meu suflet a fost în frică şi în cutremur mare. Oricum aş fi întors faţa, tot cu ochii de ei dădeam şi nimeni nu era că să mă ajute. într-o primejdie ca aceasta stând, am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, purtători de lumină, venind spre mine iar frumuseţea lor nu este cu putinţă a spune. Feţele ca luna, ochii plini de dragoste, perii capului ca aurul, hainele ca fulgerul, ei s-au apropiat de patul meu şi au stat de-a dreapta mea vorbind încetişor între ei. Unul din ei a zis către harapii aceia: „Blestemaţilor vrăjmaşi ai neamului omenesc, nu veţi putea face nimic ei, milostivirea lui Dumnezeu este cu dânsa…” întunecaţii s-au întărîtat şi au început a face gîlceavă mare, zicând: „Au nu acestea Sunt păcatele ei?” Atunci s-a arătat moartea, având chip asemănător omenesc, dar înfricoşat, urlând groaznic ca un leu şi având asupra ei unelte de torturare. Văzând-o, smeritul meu suflet s-a cutremurat. Şi sfinţii îngeri au zis către ea: „De ce zăboveşti s-o dezlegi din alcătuirea trupului, că n-are multă greutate de păcate?” Atunci, moartea s-a apropiat de mine şi a început a-mi desface toate mădularele, unul câte unul, şi pe urmă mi-a dat să beau cu de-a sila o licoare mai amară decât toate cele amare. Atunci, nemaiputând suferi amărăciunea aceea, sufletul meu s-a smuls din trup şi, îndată, îngerii purtători de lumină l-au luat pe mâinile lor, iar eu, căutând îndărăt, am văzut trupul meu zăcând în nesimţire. întunecaţii s-au repezit iarăşi spre mine şi arătau păcatele mele, iar sfinţii îngeri arătau lucrurile bune ce făcusem cu ajutorul şi darul Domnului. întunecaţii scrîşneau din dinţi asupra mea, vrând să mă smulgă din mâinile îngerilor şi să mă dea focului iadului. Atunci s-a arătat acolo fără de veste cu¬viosul părinte Vasile şi a rugat şi el pe sfinţii îngeri să mă aibă în de aproape pază. Am simţit că m-am făcut luminoasă iar sfinţii îngeri au început a mă ridica în văzduh. Am început, aşadar, să trecem vămile.
Vama întîi, fiule Grigore, este la înălţimea cerului. Acolo ne-au întâmpinat duhurile văzduhului vămii întîi şi m-au întrebat de păcatele pornite din cuvintele omeneşti deşarte nebune şi fără de rânduială. Am văzut acolo, scrise în catastifele faptelor mele, toate cuvintele mele cele nebuneşti, rîsul şi vorbirea deşartă, cântecele lumeşti fără de ruşinare, strigătele fără rânduială, toate pe care eu le socoteam fără păcat şi nici le mărturisisem la duhovnic. Mult s-a spăimântat duhul meu, văzând aceste fapte pe care le şi uitasem. Atunci, sfinţii îngeri au pus în faţa lor unele din faptele mele cele bune şi m-au răscumpărat, la acestea ajutând şi rugăciunile sfântului Vasile.
Vama a doua. De acolo am trecut în vama minciunii. Aici am aflat de călcarea jurământului, de luarea numelui lui Dumnezeu în deşert, de mărturia mincinoasă, neînde-plinirea făgăduinţelor făcute lui Dumnezeu şi altele asemenea. Cercetându-mă cu de-amănuntul, au găsit la mine două lucruri mici pe care, treeîndu-le cu vederea, am păşit la altă vamă.
Vama a treia. Se cheamă aceea a osândirii şi a clevetirii. Am văzut acolo ce greu lucru e să osândeşti pe aproapele şi cât de mare rău este a cleveti pe cineva. A osândi pe altul şi a nu vedea păcatele tale. Dar în mine, prin darul lui Christos, n-a aflat mult aolo, pentru căm-am păzit în viaţă de clevetire şi de rîs pe socoteala altuia. Ci numai câteodată auzind pe alţii osândind sau clevetind sau rîzând, mă plecam puţin spre dânşii cu mintea, dar îndată mă întorceam, căindu-mă. Deci şi de acolo răscumpătându-mă sfinţii îngeri cu darul sfântului Vasile, au mers împreună cu mine mai sus.
Vama a patra. Care se numeşte a plăcerii pântecului. Îndată au alergat asupra noastră duhuri necurate, bucurându-se. Şi erau acele chipuri foarte mîrşave, închipuind pe iubitorii de desfătări, pe nesăţioşii cu pântecele şi pe uricioşii beţivi. Purtau blide şi căldări cu mâncări, iar alţii pahare şi ulcioare cu băuturi. Dar hrana şi băutura din ele se arătau gunoi necurat şi uriciune. înconjurându-mă îndată, mi-au pus înainte toate păcatele mele. Mâncări în taină sau peste putere sau fără trebuinţă, sau dimineaţa ca dobitocul am mâncat fără rugăciune sau semnul crucii. Asemenea şi beţiile mele, cele cu atâtea pahare, că adesea cădeam pe jos. Pe toate acestea şi alte ale mele plăceri mi le puneau înainte şi se bucurau că mă aveau în mânile lor, vrând a mă duce în fundul iadului. Dar sfinţii îngeri, dimpreună cu puterea rugăciunilor sfântului Vasile, au pus pentru mine răscumpărarea şi m-au scăpat de la primejdie.

Vama a cincea. Am ajuns pe urmă la vama leneviei, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile cele petrecute în zadar, precum şi pe acei care nu se îngrijesc de lauda lui Dumnezeu, lenevindu-se a merge la sfânta slujbă a liturghiei.
Vama a şasea. Trecut-am apoi prin vama furtişagului din care am ieşit lesne, neavând asupra sufletului meu o asemenea faptă.
Vama a şaptea. Este vama iubirii de argint, zgîrceniei şi pe care tot de îndată am trecut-o, de vreme ce în viaţa mea am dăruit mult din ce aveam, necunoscând zgîrcenia, nici iubirea de argint.
Vama a opta. Este aceea zisă camătă, unde sunt cercetaţi cei care, dând bani altora, îi primesc îndărăt cu adaos mare.
Vama a noua. A nedreptăţii se cheamă. Aici Sunt cer¬cetaţi toţi judecătorii nedrepţi, care judecă pe plată, scăpând pe cei vinovaţi şi osândind pe nevinovaţi.
Vama a zecea. Ajuns-am, aşadar, la vama zavistiei, unde nu m-am oprit, căci în viaţa mea n-am zavistuit.
Vama a unsprezecea. Vama aceasta, fiule Grigore, este aceea a mândriei, unde duhurile cercetează păcatele slavei, ale îngîmfării şi ale fuduliei, cele care prea multe se săvârşesc în viaţa oamenilor.
Vama a douăsprezecea. Vama mâniei şi-a iuţimii este aceasta prin care lesne trecând, am ajuns la alta.
Vama a treisprezecea. Această vamă este uciderea, unde se cercetează toată lovirea sau palma peste obraz sau orice izbire cu mânie, precum şi ridicarea vieţii.
Vama a paisprezecea. Aici se cercetează vrăjile, otrăvirile, şoptirile şi chemarea diavolilor.
Vama a cincisprezecea. Aici, fiule Grigore, se află vama desfrânării şi-a nelegiuirilor.
Vama a şaisprezecea. Se cercetează aici eresurile, nedreptele gânduri şi depărtările de la dreapta credinţă.
Vama a şaptesprezecea. Vama nemilostivirii şi a învârtoşirii inimii.
După ce-am trecut şi prin această din urmă vamă, ne-am apropiat cu bucurie de porţile cereşti, scăpând de amarele vămi.
Şi erau porţile cerului cum e cristalul cel luminos, unde se vedea strălucire negrăită. Acolo ne-au întâmpinat nişte tineri încărcaţi de lumină, care ne-au dus înăuntru.
Dar ce-am văzut acolo, fiule Grigore, nu este cu putinţă a le spune cu de-amănuntul. Am văzut ceea ce ochiul omenesc n-a văzut şi am auzit ceea ce urechea niciodată n-a auzit. Şi nici în inima cuiva din cei ce petrec pe pământ nu s-au suit acele bunătăţi.
Am fost adusă pe urmă înaintea scaunului lui Dumnezeu, cel cu neapropiată slavă, înconjurat de heruvimi, de serafimi şi de toată oastea cerească şi lui m-am închinat cu smerită închinare. Şi puterile cereşti au pornit cântare dulce, preamărind milostivirea lui Dum¬nezeu, cea nebiruită de păcatele omeneşti.
Toate acestea i le-a spus în vis lui Grigore cuvioasa Teodora, desfătându-l cu priveliştea lăcaşului ceresc.
Deci, după anii destui ai vieţii sale, după ostenelile şi nevoinţele vieţii celei aspre, după multele minuni săvârşite, după tămăduirile aduse bolnavilor, cuviosul nostru părinte Vasile, slăbind de bătrâneţe, s-a apropiat de fericitul său sfârşit.
El şi-a văzut mai înainte sfârşitul şi l-a vestit iubitului său ucenic Grigore.
Care sfârşit, a fost în săptămâna cea din mijloc a postului, la praznicul Bunei Vestiri a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, când şi-a încredinţat duhul în mâinile Domnului.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. III