Întru această zi pomenim şi pe Sfântului Mucenic Menign Nălbitorul – 15 martie

Pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană contra creştinilor. Atunci cel ce ocârmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător şi cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorât în latura de lângă mare şi pe cîţi creştini găsea, pe toţi îi bătea şi, cu lanţuri legându-i, îi închidea în temniţe. Sosind noaptea, toţi într-un singur glas au strigat către Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger l-ai dezlegat din lanţuri şi din temniţă l-ai scos fără zgomot, trimite şi acum la noi ajutorul Tău şi ne scoate din această temniţă întunecată, ca să cunoască şi aceştia, care leapădă numele Tău cel sfânt, că Tu eşti singur Dumnezeu şi Împărat veşnic”.
Astfel rugându-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii şi, luminând temniţa cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicând: „Îndrăzniţi şi nu vă temeţi că Eu sunt cu voi”. Atunci, deodată legăturile tuturor s-au dezlegat şi temniţa singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: „Duceţi-vă de aici şi propovăduiţi pretutindeni puterea Mea!” Deci Domnul s-a suit în ceruri, iar ei au ieşit din temniţă. A doua zi, venind toţi slujitorii şi văzând peceţile temniţei întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimântat şi, ieşind afară, au strigat: „O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind noaptea, a furat pe cei legaţi!” şi se minunau de lucrul cel făcut, iar creştinii care fuseseră închişi râdeau de străjeri.
Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credinţă şi de dragoste. Căci, fiind înnălbitor şi spălând întinăciunea hainelor în râu, a auzit un glas, zicându-i: „Vino, Menigne, şi-ţi voi da mare dar”. Iar el, fiind înfricoşat şi tulburat, după puţin plecându-se, iarăşi îşi făcea lucrul său. Dar iarăşi s-a auzit glas către dânsul, zicând: „Menigne, vino la Mine, ca să vezi bunătăţile cele nenumărate pentru cei ce iubesc numele Meu”. Menign, nemaiaşteptând să audă şi alt glas, s-a dus şi a dat toate hainele străine câte le avea la dânsul pentru înnălbire; iar el aştepta pe ighemon.
După câteva zile, venind ighemonul la locul acela şi şezând la un loc înalt, ca să-l audă toţi cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului pentru voia şi poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplându-se de îndrăzneală şi de râvnă dumnezeiască, venind în mijloc şi luând scrisorile împăratului din mâinile ighemonului şi rupându-le în bucăţi, le-a călcat cu picioarele, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă şi peste vasilisc voi călca, şi poruncile cele fărădelege ale lui Deciu le voi lepăda”.
Acestea dacă le-au auzit şi văzut slujitorii cei fărădelege, trântindu-l, îl călcau cu picioarele, bătându-l fără de cruţare. După ce l-au bătut foarte aspru şi aproape l-au lăsat mort, ridicându-l ighemonul, a zis către dânsul: „O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?” Sfântul a zis: „Lui Hristos al meu”. Iar ighemonul a zis: „Pe nebunul acesta şi semeţul cu inima şi obraznicul, pe un lemn spânzurându-l, strujiţi-i cărnurile lui şi vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mântuiască!” Şi atâta l-au strujit cu unghii de fier nelegiuiţii, încât toate măruntaiele lui cele dinlăuntru, prin coastele lui se vedeau de cei de primprejur. Ighemonul, întru toate acestea, se lupta cu Dumnezeu şi-L hulea întru răbdarea mucenicului. Iar sfântul răbda, rugându-se lui Dumnezeu şi ocărând pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se de mânie, a zis către slujitori: „Poruncesc să se taie degetele lui, cele ce au rupt porunca împăratului”. Şi îndată i-au tăiat degetele mâinilor lui, din încheieturile lor; dar a ieşit lapte în loc de sânge.
După aceasta, l-au închis în temniţă; iar a doua zi iarăşi l-au pus la întrebare. Iar sfântul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizându-l şi pe ighemon ocărându-l, a înspăimântat pe toţi. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul cu sabia.
Mergând el la locul de tăiere, îi urma femeia sa şi popor mult. Şi ajungând sfântul la locul acela, a stat la un loc înalt, învăţînd pe popor şi întru purtarea de grijă a epitropilor dând pe femeia sa, i s-a tăiat sfântul cap. Apoi s-a arătat celor ce erau de faţă o minune mare, căci au văzut sufletul lui cel sfânt, ca o turturică curată, ieşind din gura sfântului şi zburând la cer. De aceasta s-au înspăimântat toţi, zicând: „Cu adevărat este mare Dumnezeul lui Menign”. Şi din strigarea poporului s-a cutremurat toată cetatea, încât şi antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înştiinţat despre pricina strigării, a poruncit, zicând: „Lăsaţi-l pe el neîngropat şi vom vedea de-l va îngropa Dumnezeul lui”. Şi a pus aproape străjeri, ca să păzească sfintele moaşte.
După ce s-a făcut noapte, dormind toţi străjerii, au venit fraţii lui şi au luat sfântul lui trup. Şi ajungând la locul pe care l-a dorit sfântul, s-au culcat şi au adormit; iar sfântul s-a arătat unuia din fraţii lui, zicând: „Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-aţi luat; pentru aceea, întorceţi-vă şi-l luaţi”. Deci, deşteptându-se, a spus celor ce erau cu dânsul despre cele grăite de sfântul Menign. Întorcându-se singur, cel căruia i s-a arătat sfântul în somn, nu se dumerea ce va face, fiind întuneric adânc. Şi, ajungând la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului mucenicului. Deci, luând capul, s-a întors cu bucurie la fraţii săi.
Şi vrând ei a se merge mai departe, mucenicul a dat de ştire fraţilor lui, ca în locul acela să se aşeze cinstitul lui trup, întru slava adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, martie