Sfinţii Mucenici Teodora şi Didim ostaşul (27 mai)

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, era mai mare în cetatea Alexandriei ighemonul Evstratie. Împăraţii aceia au dat poruncă contra creştinilor ca, ori să jertfească zeilor, ori să fie munciţi. Ighemonul, şezând la judecată, a poruncit să aducă înaintea sa pe Teodora, fecioara cea creştină, care nu de mult era prinsă şi păzită în temniţă. Deci, fiind adusă înaintea lui, i-a zis judecătorul: „Fecioară, de ce credinţă eşti tu?” Ea a răspuns: „Sânt creştină”. Judecătorul zise: „Eşti liberă sau roabă”. Teodora răspunse: „Ţi-am spus că sunt creştină, deoarece, venind Hristos, m-a eliberat de păcat; şi astfel sunt născută din părinţi slăviţi în această lume deşartă”.

Ighemonul, căutând spre dregătorul cetăţii care se numea Luchie, i-a zis: „Ştii pe fecioara aceasta?” Luchie a răspuns: „Da, o ştiu cu adevărat, că este de neam bun şi cinstit”. Ighemonul zise către dânsa: „Fecioară, dacă eşti de neam bun şi cinstit, de ce n-ai voit să te măriţi după bărbat?” Fecioara răspunse: „Pentru Hristos m-am lepădat de nuntă, că Domnul nostru Iisus Hristos, venind în lume, ne-a mântuit din stricăciune, prin naşterea Sa din Preacurata Fecioară, Maica Lui, şi ne-a făgăduit viaţa veşnică; dar eu, crezând în El, am voit să petrec în feciorie pentru dragostea Lui până la sfârşitul meu”.

Judecătorul a zis: „Împăraţii noştri au poruncit ca pe voi, fecioarele care voiţi să vă păziţi fecioria voastră, totdeauna să vă aducem la închinarea zeilor; iar de nu veţi voi să vă închinaţi zeilor, să vă dăm în case de desfrânare”. Fecioara a răspuns: „Mi se pare că tu ştii bine că Dumnezeu caută la voinţa inimii, de vreme ce este ştiutor de inimi. El ştie cugetele noastre şi scopul nostru îl primeşte ca pe un lucru singur. El ştie voinţa mea care este să-mi păzesc fecioria neîntinată şi chiar dacă vei porunci, precum te lauzi, să mă necinstească cu sila, aceea nu va fi necurăţenia trupului meu, ci silire şi pătimire. Dacă mi-ai tăia capul, sau mâna, ori piciorul şi de-mi vei lua fecioria cu sila, tot muceniţa lui Hristos mă vei face, iar nu

desfrânată. Deci, Stăpânul meu este puternic, ca fecioria mea cea făgăduită lui, s-o păzesc întreagă ca pe o parte a Sa, precum va voi”.

Judecătorul a zis: „Nu dori să-ţi necinsteşti neamul tău cel bun, nici să te dai spre batjocură şi rîs; de vreme ce eşti fiică de părinţi cinstiţi şi slăviţi, precum se spune despre tine”. Fecioara a răspuns: „Preamăresc pe Hristos Dumnezeul meu, Cel ce mi-a dat neam bun şi cinstit şi nădăjduiesc spre dânsul, că va păzi întreagă pe porumbiţa sa”. Judecătorul a zis: „Pentru ce te amăgeşti, crezând în Omul cel răstignit, ca într-un Dumnezeu? Oare te va izbăvi el din mâinile celor ce vor să te ia spre desfrânare? Să nu socoteşti că dacă te vei duce în desfrânare, vei ieşi curată de acolo?”

Teodora a răspuns: „Cred în Hristos, Cel ce a pătimit pe vremea lui Ponţiu Pilat, că mă va izbăvi din mâinile necuraţilor şi va păzi nespurcată pe credincioasa roaba Sa”. După aceasta, judecătorul i-a dat timp de trei zile ca să se gândească; dar ea voia îndată să pătimească munci, spunându-i că şi după trei zile şi chiar după mai multe, scopul şi dorinţa nu va fi alta, decât numai să moară pentru Hristos, Dumnezeul său. Deci, a trimis-o iarăşi în temniţă şi, după trei zile, a scos-o şi a pus-o din nou de faţă la judecată. Ighemonul, văzând-o petrecând neschimbată în sfânta credinţă, a poruncit să o dea spre batjocură.

Dar, fiind dusă, s-a rugat Domnului, zicând: „Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai îmblânzit în privelişte necuvântătoarele fiare înaintea feţei Sfintei Tecla, îmblânzeşte pe aceste fiare cuvântătoare, care sunt mai sălbatice şi mai fără de ruşine şi care s-au adunat ca să spurce curăţia trupului meu. Cel ce ai izbăvit pe Susana din mâinile desfrânaţilor bătrâni, izbăveşte-mă şi pe mine roaba ta de acelaşi fel de desfrânaţi. Nu lăsa să se spurce trupul meu ca unul ce Ţie unuia este sfinţit. Tu, Cel ce ai alungat de la mine pe nevăzuţii vrăjmaşi, care de multe ori se sileau tîlhăreşte şi în taină să fure vistieria fecioriei mele, goneşte şi acum, mă rog, pe aceşti nelegiuiţi, care s-au pregătit să răpească tîlhăreşte bogăţia mea. Doamne Dumnezeul meu, vino spre apărarea mea şi fă cu atotputernica tărie, ca să ies curată şi neatinsă din mâinile celor necuraţi şi voi preamări sfânt numele Tău”.

Pe când Sfânta Teodora se ruga astfel, spurcaţii poftitori stăteau afară din casă şi se certau între ei, care să intre mai întâi la fecioară. Atunci, un oarecare tânăr voinic, îmbrăcat ostăşeşte, a venit la ei şi, împingându-i pe toţi, a intrat în casă la fecioară înaintea tuturor, neîndrăznind nimeni să-l împiedice sau să-l întrebe ceva. Acela era unul din fraţii cei credincioşi, cu numele Didim, care, fiind îndemnat de Dumnezeu, a venit acolo într-adins în chip de ostaş, nu pentru faptă de păcat, ci spre apărarea fecioarei. Deci, văzându-l Sfânta Teodora, s-a înspăimântat. Atunci fericitul Didim a zis către dânsa: „Nu te teme, soro, că, deşi mă vezi lup pe dinafară, înăuntru sunt mieluşel şi frate cu tine în sfânta credinţă. Eu am venit aici să te izbăvesc pe tine, care eşti roaba şi porumbiţa Dumnezeului meu! Deci, să schimbăm hainele. Tu să te îmbraci într-ale mele şi eu într-ale tale, ca, astfel fiind tu acoperită cu hainele mele, să duci de aici întreagă fecioria ta; iar eu, în îmbrăcămintea ta, să intru în nevoinţa mucenicească, să mă arăt că sunt adevărat ostaş al lui Hristos. Deci, sfânta fecioară s-a învoit la acestea, de vreme ce a cunoscut că acel ostaş a fost trimis la dânsa de Dumnezeu.

După ce şi-au schimbat îmbrăcămintea, adică fecioara s-a îmbrăcat cu hainele cele bărbăteşti şi ostăşeşti, iar tânărul într-ale fecioarei, tânărul a zis către fecioară: „Cînd vei ieşi de aici, să-ţi acoperi faţa, ca şi cum te-ai ruşina, că toţi, ruşinându-se, vor ieşi de aici; şi astfel nu te vor cunoaşte având faţa acoperită. Fecioara, făcând astfel, a ieşit în haină ostăşească cu faţa acoperită şi s-a dus într-ale sale, lăudând pe Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă, că într-un chip ca acela a izbăvit-o din mâinile necuraţilor poftitori, ca pe o pasăre din laţ şi ca pe o oaie de lupi. După ieşirea Sfintei Teodora, a intrat în casa aceea un alt tânăr cuprins de pofta desfrânării şi a găsit bărbat în loc de fecioară.

Atunci s-a înspăimântat şi a strigat, zicând: „Ce este aceasta? Oare fecioara s-a prefăcut în bărbat? Am auzit spunându-se de creştini, că odată Hristos al lor a prefăcut apa în vin, acum văd că tot acelaşi a prefăcut partea femeiască în bărbătească”. Apoi, ieşind degrabă din casă, a strigat către tovarăşii săi: „Să fugim de aici, să fugim mai înainte, până nu ne preface Hristos în femei”. Şi, alergând, au vestit aceasta judecătorului.

Ighemonul, trimiţând, a adus pe Didim la judecată şi l-a întrebat: „Cine eşti tu?” Didim a răspuns: „Sânt robul lui Iisus Hristos şi mă numesc Didim”. Atunci judecătorul a zis: „Pentru ce nu te văd pe tine îmbrăcat în haine bărbăteşti, ci în haine femeieşti?” Didim a răspuns: „Le-am luat de la Teodora, iar pe ale mele le-am dat ei, ca să nu fie cunoscută de acei bărbaţi, cărora ai dat-o s-o necinstească; şi astfel am scăpat-o din mâinile lor”. Judecătorul a zis: „Cine ţi-a poruncit să faci astfel?” Didim a răspuns: „Iisus Hristos, Dumnezeul meu m-a învăţat şi m-a trimis ca să scap pe oaia lui, întreagă şi nevătămată din dinţii fiarelor”. Judecătorul i-a zis: „Unde este Teodora acum? Să ne spui mai înainte până nu începem a te munci”. Răspuns-a Didim: „Cu adevărat nu ştiu unde este ea acum, decât numai aceasta ştiu, că este roabă bună şi credincioasă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi mărturiseşte preasfânt numele Lui. Pentru aceea a iubit-o El pe ea şi a păzit-o neîntinată ca pe o mireasă a Sa”. Deci, stăpânitorul, umplându-se de mânie, a poruncit ca să-i taie capul cu sabia, iar trupul să i-l arunce în foc.

Auzind Sfântul Didim porunca de moarte, s-a bucurat şi a strigat către Dumnezeu, zicând: „Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce n-ai trecut cu vederea rugăciunea mea şi mi-ai împlinit dorinţa mea. Astfel, pe roaba ta, Teodora, ai păzit-o neîntinată, iar pe mine mă învredniceşti de cununa mucenicească!” După aceasta au luat pe sfântul şi l-au dus după cetate să-l taie.

Sfânta Teodora, înştiinţându-se de aceasta, a alergat după Sfântul Mucenic Didim şi, ajungându-l la locul unde era să se taie, căuta cu dânsul cununa cea mucenicească, zicând: „Măcar că ai apărat fecioria mea de stricăciune, însă nu te-am învăţat eu ca să mă aperi de moarte. Eu am fost prinsă, cercetată şi judecată, deci, lasă-mi mie sfârşitul mucenicesc, ca eu să fiu tăiată, iar tu să te duci liber ori unde vei voi. Destul îţi este plata de la Domnul, că ai păzit fecioria mea, însă nu voiesc ca să mori pentru mine şi să răpeşti mai înainte cununa mea. Nu voiesc ca să fiu pricinuitoare morţii tale, ci eu să mor singură şi astfel să-mi plătesc acea datorie. Am cap să se taie pentru Hristos, am sânge să se verse pentru Domnul nostru!

Eu n-am voit şi nu voiesc să fiu întinată, ci am dorit şi doresc să fiu muncită. Deci, nu-mi lua cununa pe care mai înainte de tine am început s-o împletesc. De-mi zavistuieşti mie pentru mucenicie, mie mi se cade să merg mai întâi sub sabie; iar tu, după mine să fii mucenic al lui Hristos! Deci, tu să rămâi după mine, iar nu eu după tine, de vreme ce de la tine nu pot să ia curăţia; însă pe mine pot să mă necinstească. Astfel, precum m-ai scăpat curată de la desfrânare, aşa şi acum să mă trimiţi curată înaintea lui Hristos!”

Sfântul Didim a zis către dânsa: „Iubită soră, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce te-a păzit pe tine nebatjocorită, Acela este puternic a te păzi totdeauna curată; iar pe mine, cel judecat la moarte, să nu mă opreşti a muri pentru Hristos şi cu sângele meu să-mi spăl păcatele!” Astfel, certându-se ei pentru marea dragoste a lui Hristos, s-a poruncit să-i taie pe amândoi. Deci, Sfânta Muceniţă Teodora a pus mai întâi capul sub sabie, apoi şi Sfântul Didim. După aceea trupurile lor au fost aruncate în foc; şi, astfel şi-au luat cununile biruinţei de la Hristos, Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, I se cuvine slava cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, mai