Cuviosul Zosima din Cilicia (4 iunie)

Cuviosul Zosima, numit şi Chilix, era cu neamul din părţile Ciliciei. Şi iubind pe Dumnezeu din tinereţile sale, s-a lepădat de lume şi s-a dus în muntele Sinai, unde a îmbrăcat schima monahală şi a bineplăcut lui Dumnezeu. Apoi, fiind dornic de viaţă pustnicească mai liniştită şi fiind încă tânăr, s-a dus în părţile Liviei şi acolo s-a sălăşluit în pustie la un loc ce se numea Amoniac, şi a început a vieţui singur, slujind lui Dumnezeu în singurătate.
Şi umblând el prin pustia aceea, a aflat pe un oarecare bătrân, care purta o haină aspră de păr. Şi după ce s-a apropiat de el, vrând să i se închine şi să fie binecuvântat de dânsul după obicei, bătrânul a apucat înainte şi i-a zis: „Zosima, pentru ce ai venit aici? Du-te de aici, pentru că nu poţi să şezi în acest loc”. Iar Zosima, socotind că bătrânul îl ştie mai demult, i s-a închinat şi, cerând binecuvântare, i-a zis: „Părinte, fă bine şi spune-mi cum de mă ştii?” Bătrânul i-a răspuns: „Mai înainte cu două zile, mi s-a arătat cineva minunat la vedere şi mi-a zis: «Iată, vine la tine un monah din muntele Sinai, cu numele Zosima. Să nu-1 binecuvintezi să petreacă împreuna cu tine în pustia aceasta, pentru că vreau să-i încredinţez lui Biserica Babilonului, cea din Egipt»”.
Aceasta zicând-o bătrânul către Zosima, s-a depărtat de dânsul ca la o aruncătură de piatră şi a stat la rugăciune, ridicându-şi mâinile către Dumnezeu. Şi rugându-se el ca la două ceasuri şi terminându-şi rugăciunea, a venit iar la Zosima şi, îmbratisându-1 părinteşte, 1-a sărutat pe fată, zicându-i: „Iubite fiule, bine ai venit aici! Dumnezeu te-a adus la mine, ca să dai trupul meu pământului!” Zosima a întrebat pe bătrân: „Părinte, de câţi ani petreci în acest loc?” Bătrânul a răspuns: „Se împlinesc 45 de ani de când petrec aici”. Bătrânul grăind acestea, i s-a luminat fata ca focul şi a zis către Zosima: „Pace ţie, fiule, roagă-te pentru mine!” Zicând aceasta, s-a culcat pe pământ şi s-a mutat către Domnul; iar fericitul Zosima, săpând pământul, a îngropat cinstitul trup al acelui mare bătrân.
Deci, petrecând în acel loc două zile, s-a întors în Sinai, slăvind pe Dumnezeu. Şezând el în mănăstirea muntelui Sinai, a venit la dânsul un tâlhar, rugându-1 şi zicând: „Părinte, ai milă de mine şi mă primeşte în călugărie, ca să plâng în linişte pentru păcatele mele, pentru că multe ucideri am făcut şi vreau să înceteze de la mine faptele cele rele şi să mă căiesc în toate zilele vieţii mele”. Iar Cuviosul Zosima, învatându-1, 1-a îmbrăcat în chipul cel călugăresc. Apoi. după puţină vreme, cuviosul a zis către dânsul: „Fiule, cre-de-mă ca aici nu-ţi este cu putinţă a petrece, pentru ca de va afla de tine vreun boier, te va prinde, asemenea şi pârâşii tăi te vor ucide. Însă ascultă-mă pe mine şi te voi duce într-o mănăstire mai depărtată”. Şi luându-1, 1-a dus în obştea părintelui Dorotei, care era aproape de Gaza şi, lasându-1 acolo, s-a întors singur la locul său.
Iar fratele acela a petrecut acolo nouă ani în viaţa de obşte, şi învăţând Psaltirea şi deprinzându-se cu toată rânduiala monahicească, s-a întors iar la Cuviosul Zosima şi i-a zis: „Părinte, fă milă cu mine, dă-mi hainele mele cele mireneşti şi ia-le pe cele călugăreşti”. Iar cuviosului, fiindu-i jale, 1-a întrebat: „Pentru ce, fiule?” Fratele a răspuns: „Părinte, am petrecut nouă ani în viaţa de obşte, precum singur ştii, am postit cât am putut, am vieţuit cu înfrânare, cu toată blândeţea, cu tăcere şi cu frica lui Dumnezeu, supunându- mă tuturor. Deci nădăjduiesc în bunătatea cea fără de sfârşit a lui Dumnezeu şi în mila lui cea negrăită, că mi-a iertat mulţimea păcatelor mele; dar văd întotdeauna pe un copil, stând înaintea mea şi zicându-mi: «Pentru ce m-ai ucis?» Iar aceasta o văd nu numai în vis, dar şi când stau în biserica la cântare, când mă apropii de dumnezeieştile Taine şi când mănânc cu fraţii la masă. Şi nici un ceas nu mă lasa să mă odihnesc. Oriunde m-aş duce eu, văd înaintea mea pe acel copil, zicându-mi numai această: «Pentru ce mai ucis?» De aceea, părinte, voiesc să mă duc acolo, unde am făcut acel omor, ca să fiu prins, să fiu dat judecăţii şi să mor pentru acel copil, pentru că l-am ucis fără de minte”. Deci, luându-şi de la cuviosul părinte hainele cele mireneşti şi îmbrăcându-se, s-a dus în lume. Şi ajungând în cetatea Diospol, a fost prins şi a doua zi i s-a tăiat capul. Şi s-a dus la Dumnezeu, spălându-şi păcatele cu sângele său.
Iar Cuviosul Zosima, având în sine neîncetata dorinţa să vieţuiască în linişte pustnicească, departe cu totul de oameni, s-a gândit să lase muntele Sinai. Deci s-a sculat şi, luând pe ucenicul său Ioan, s-a dus la Porfirot – aşa se numea pustia aceea -, pe care străbătând-o, a aflat pustnici, unul cu numele Pavel, care era de la Galata; iar altul cu neamul din părţile Melitinului, pe nume Teodor, din mănăstirea lui avva Eftimie cel Mare, şi amândoi erau îmbrăcaţi cu piei de bivol. Şi s-a sălăşluit Zosima cu ucenicul său aproape de acei pustnici, ca la două stadii, şi a vieţuit acolo doi ani.
Iar într-una din zile 1-a muşcat un şarpe pe Ioan, ucenicul lui Zosima, încât s-a vătămat tot trupul lui din veninul şarpelui şi din această pricină a murit. Iar fericitul Zosima s-a mâhnit foarte mult de aceasta şi s-a dus la pustnicii aceia. Iar ei vazându-1 pe el că vine la dânşii tulburat şi foarte necăjit, mai înainte de a zice Zosima ceva către dânşii, apucând înainte, i-au zis: „Ce, avva Zosima, a murit fratele tău?” Iar el, minunându-se de mai înainte vederea lor, le-a spus că a murit fratele, deşi ei ştiau mai dinainte.
Şi sculându-se amândoi, au mers cu Cuviosul Zosima la fratele acela şi, vazându-1 pe el zăcând mort la pământ, au zis: „Nu te mâhni, avva Zosima, Dumnezeu îţi va ajuta!” Apoi au strigat către cel mort, zicând: „Frate Ioane, scoală-te ca stareţul are trebuinţă de tine”. Şi îndată fratele a înviat şi s-a sculat de la pământ. Iar ei căutând pe şarpele acela, l-au aflat şi, luându-1 pe el, l-au rupt în două. După aceea au grăit către Zosima: „Părinte Zosima, îţi spunem cu adevărat, du-te la Muntele Sinai, pentru ca Dumnezeu voieşte să-ţi încredinţeze episcopia Bisericii Babilonului din Egipt”. Atunci Cuviosul Zosima, luând binecuvântare de la acei sfinţi pustnici, şi-a luat ucenicul şi s-a întors la muntele Sinai.
Iar după o vreme, avva muntelui Sinai a trimis în Alexandria, pentru oarecare trebuinţă, pe fericitul Zosima împreuna cu alţi doi fraţi. Şi oprindu-i pe ei fericitul Apolinarie, patriarhul Alexandriei, i-a hirotonit episcopi, pe unul la Iliopoli, pe altul la Leondopoli; iar pe Zosima în Babilonul Egiptului, pentru ca de demult erau două cetăţi Babilon. Cea dintâi, mai mare şi mai veche la haldei, unde a împărăţit Nabucodonosor şi după dânsul ceilalţi împăraţi ai haldeilor; iar altă, mai mică şi mai pe urmă, în Egipt; pentru ca, mutându-se unii de la Babilonul cel mare în ţara Egiptului şi zidindu-şi o cetate aproape de râul Nil, acea cetate s-a numit tot Babilon, de vreme ce babilonenii au zidit-o şi petreceau într-însa.
Deci luând Cuviosul Zosima scaunul arhieresc într-acest Babilon al Egiptului, după voia lui Dumnezeu şi după proorocirea sfinţilor părinţi pustnici, păştea turma lui Hristos şi îndrepta bine Sfânta Biserică, făcându-se pilda turmei cu cuvântul şi cu viaţa. Şi a petrecut pe scaun mulţi ani, povăţuind pe mulţi la calea mântuirii. Iar după ce a început a se apropia de adânci bătrâneţe, văzându-şi slăbiciunea şi aşteptându-şi sfârşitul, şi-a lăsat scaunul şi s-a întors în muntele Sinai, la viaţa sa cea dintâi. Acolo, mai trăind puţină vreme, s-a sfârşit întru Domnul şi a stat în ceata Sfinţilor Ierarhi, înaintea Stăpânului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, iunie