Arătarea icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei Fecioare Maria, care se numeşte Tihfinsca (26 iunie)

În anul 6851 de la facerea lumii, pe vremea dreptcredincioasei stăpâniri a marelui domn Dimitrie Ioanovici, în zilele prea sfinţitului mitropolit Pimen şi ale lui Alexie, arhiepiscopul din marele Novgorod, s-a arătat preacinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, având însemnat pe mâna stângă Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Arătarea ei a fost astfel: În hotarele marelui Novgorod, nu departe de malurile rîului Neva, nişte pescari vânau peşte şi, fără de veste, i-a luminat de sus o strălucire cu rază luminoasă. Ei, uitându-se în sus, au văzut icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, strălucind în chipul soarelui şi astfel mergea în văzduh pe deasupra apei, purtată de mână nevăzută. Ei, minunîndu-se foarte mult de aceea şi umplându-se de spaimă şi de bucurie, şi-au lăsat lucrul şi şi-au îndreptat ochii şi mintea la acea minune care se vedea, voind să vadă în ce parte va merge şi unde va sta acea preaslăvită icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Dar Domnul, nevoind să fie după voinţa lor, icoana a dispărut de la vederea lor şi s-a făcut nevăzută. După aceasta, aceeaşi icoană s-a arătat în aceleaşi hotare ale marelui Novgorod, în satul ce se numea Vimoceniţi, lângă rîul Oiti – departe de o sută de stadii de la Tihfin -, stând în văzduh şi strălucind cu negrăită lumină. Văzînd-o oamenii din satul acela, s-au adunat toţi şi cu spaimă se mirau de minunea ce se vedea; deci, au început a se ruga cu dinadinsul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.
Atunci minunata icoană a Stăpânei s-a pogorît din văzduh la acei oameni şi stătea pe pământ. Ei au luat-o cu negrăită bucurie şi au zidit îndată o căsuţă mică de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi slăvitei ei naşteri, şi se făceau minuni şi tămăduiri de boli la acea sfântă icoană.
Nu după multă vreme, acea icoană s-a luat de acolo de mână nevăzută şi, purtându-se negrăit prin văzduh, s-a arătat la locul ce se numea Cojela, aproape de rîul ce se numeşte Paşi, într-un munte departe ca la douăzeci de stadii de Tihfina. Cu asemenea chip, ca şi în satul cel dinainte, aşa şi acolo strălucind cu minunată lumină, au văzut-o locuitorii acelui loc şi, adunîndu-se cu mirare şi cu spaimă, au făcut multe rugăciuni către Maica lui Dumnezeu, ca să stea cu dânşii la locul acela. Deci, şi-au cîştigat cererea, căci acea icoană s-a pogorît jos din înălţime, şi oamenii aceia i-au zidit acolo, asemenea, o casă mică de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut biserică în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitului ei acoperământ. Dar nici în acel loc n-a voit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să-i rămână mult icoana sa. Căci, după o vreme, s-a luat de acolo tot de mână nevăzută şi, mutându-se, s-a arătat în munte la Tihfina, aproape de rîul ce se numeşte Tihfini.
Ea s-a arătat după asemănarea arătărilor sale de mai înainte, stând în văzduh şi se purta ca un nor uşor pe sus. Deci, s-a adunat şi acolo mulţimea poporului, văzînd acea mare minune şi au venit de prin satele dimprejur preoţii cu cinstitele cruci, cu sfintele icoane şi cu cântări de psalmi, făceau rugăciuni mereu şi poporul striga cu lacrimi „Împărăteasă, vino la noi! Stăpână vino la noi! Caută spre noi nevrednicii robii tăi. Trimite îndurările iubirii tale de oameni. Cercetează-ne de sus şi ne luminează pe noi cei întunecaţi de păcate, prin venirea ta cu rază luminoasă”.
Rugându-se ei astfel, cu osîrdie şi vărsând multe lacrimi, s-a pogorît în mâinile lor acea sfântă icoană, pe care, cuprinzînd-o cu bucurie, au sărutat-o cu dragoste. Deci, făcând multe închinăciuni, îndată au început a tăia lemne pentru biserică şi au întemeiat-o în acelaşi munte. Tot în aceeaşi zi, au tăiat trei cununi şi le- au pus împrejurul icoanei făcătoare de minuni. Apoi, sosind noaptea, poporul s-a dus fiecare pe la casele lor, lăsând cîţiva oameni lângă icoana cea făcătoare de minuni, ca toată noaptea s-o petreacă fără somn şi în rugăciune.
Deci, au petrecut toată noaptea oamenii cei rămaşi, rugându-se; iar spre ziuă au adormit şi s-a făcut, pe când dormeau ei, o minune ca aceasta: Icoana aceea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ridicându-se de acolo cu temelia, prin dumnezeiasca voie, s-a mutat în altă parte; asemenea şi toate lemnele cele gătite pentru casa de rugăciune, cu icoana şi temelia s-au luat de mâini nevăzute şi s-au mutat în altă parte. Dar nu numai acelea, ci şi surcelele până la cele de pe urmă, nu se ştie cum s-au mutat de acolo, nevăzînd nimeni, nici auzind acea mutare vreunul din păzitori. Când s-au deşteptat oamenii aceia şi n-au văzut chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nici temelia, nici lemnele, au fost cuprinşi de spaimă mare şi de frică.
A doua zi a venit poporul să se închine preacuratului chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să zidească casa de rugăciune cea întemeiată din nou, dar, negăsind nimic în locul acela, s-au înspăimântat foarte şi au întrebat pe cei ce stătuseră acolo: „Cum s-a făcut aceasta?” Ei le-au răspuns: „Petrecând toată noaptea fără somn, spre ziuă am adormit puţin şi, deşteptându-ne, nu se ştie cum şi de cine s-au luat toate de acolo împreună cu sfânta icoană şi unde s-au dus”.
Atunci toţi s-au umplut de mâhnire şi de jale, căci s-au lipsit de o bogăţie duhovnicească şi minunată ca aceea; deci, au început a plânge şi a se tângui şi a face rugăciuni către Dumnezeu, strigând: „O, Stăpâne, iubitorule de oameni, arată-ne dumnezeiescul Tău dar, pe care cu iubire de oameni şi preaslăvit l-ai trimis în partea Rusiei, să nu ascunzi de noi acea nepreţuită comoară, prin care nădăjduim a ne îmbogăţi sufleteasca noastră sărăcie! O, Stăpână, Maica milostivirii, unde te-ai dus de la noi nevredncii robii tăi? Ieri, prin venirea ta la noi, ne-ai umplut de mare bucurie, iar acum, prin ducerea ta, ne-ai lăsat în lacrimi şi în tânguire; deci, arată-ne nouă, lumina noastră şi prefă-ne întristarea în bucurie”. Aşa tânguindu-se, s-au dus prin muntele acela şi prin toată dumbrava, căutând cu plângere, unii prin văzduh, alţii pe pământ, cercetând cu dinadinsul pe cea dorită.
Ostenindu-se ei astfel, li s-a arătat spre răsărit o lumină minunată pe partea cealaltă de rîul Tihfina, în pustia cea tinoasă, departe de munte ca la două stadii. Văzînd poporul lumina aceea au alergat acolo degrabă şi au găsit icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împreună cu temelia şi cu toate lemnele şi surcelele. Temelia stătea întreagă precum era întemeiată în munte; iar sfânta icoană stătea în mijlocul temeliei pe peretele dinspre răsărit, în văzduh, nefiind cu nimic întărită în perete şi strălucind ca soarele. Deci toţi, căzînd cu lacrimi de bucurie, strigau: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, pentru Maica Domnului, că nu ne-a lăsat pe noi robii săi! Nu ne lăsa pe noi, Preasfântă Fecioară, până în sfîrşit, ci totdeauna să petreci cu noi, mântuind şi păzind cuvântătoarea turmă a Fiului tău”.
Rugându-se din destul, s-au apucat de zidire şi, alergând bărbaţi cinstiţi, s-au dus în marele Novgorod la prea sfinţitul arhiepiscop Alexie şi la mai marii cetăţii, înştiinţîndu-i de preaslăvita arătare a icoanei celei făcătoare de minuni, care nu se ştie de unde a venit la dânşii, purtându-se de îngeri prin văzduh. Arhiepiscopul şi mai marii cetăţi, toţi, auzind de aceea, s-au minunat şi s-au umplut de duhovnicească bucurie şi, mulţumind, au preamărit pe Dumnezeu şi pe Maica Lui. Au înştiinţat de aceea şi pe stăpânitorul lor, trimiţînd înştiinţare la cetatea împărătească Moscova. Apoi, arhiepiscopul, hirotonisind preoţi şi diaconi, i-a trimis la Tihfin, împreună cu bărbaţii cei vestiţi, dându-le binecuvântare pentru zidire, asemenea şi Sfântul Antimis pentru sfinţirea bisericii, în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi a slăvitei ei adormiri. Ajungând ei la Tihfin, au cântat rugăciuni înaintea icoanei făcătoare de minuni şi s-au apucat cu sîrguinţă de zidirea şi săvîrşirea bisericii, pe care au şi isprăvit-o.
Apropiindu-se praznicul cinstitei şi slăvitei Adormiri, a trimis pe eclesiarh la satele dimprejur, ca la douăzeci de stadii şi mai mult, ca să spună creştinilor ziua sfinţirii bisericii şi viitorul praznic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poruncindu-le ca, cu postire şi rugăciune să vină la praznic spre sfinţirea bisericii.
Deci, acel eclesiarh trimis era un bărbat cu viaţă curată, cucernic şi plăcut lui Dumnezeu, cu numele Gheorghe. Acela, împlinindu-şi cele poruncite, se întorcea la biserică în ziua dinaintea praznicului. Ei, fiind departe de biserică, ca la trei stadii în pustie, au simţit miros plăcut de tămâie şi aromate mirositoare, căci darul Sfântului Duh, prin venirea sa de faţă, a umplut acel loc de mireasmă, la care avea să se arate singură Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Deci, mergând Gheorghe şi cugetând în sine de unde poate veni în pustie o mirosire plăcută ca aceea, fără de veste a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, strălucind în lumină negrăită şi şezînd pe o creangă de brad. În mâna dreaptă avea un toiag roşu, cu care, ca şi cum s-ar rezema, îi stătea înaintea ei un bărbat luminos în haine arhiereşti, împodobit cu cărunteţe, care, după chip semăna a fi Sfântul Ierarh Nicolae.
Văzînd eclesiarhul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică şi de spaimă şi a căzut la pământ ca un mort. Arhiereul cel ce stătea înaintea Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, l-a atins, zicând: „Scoală- te şi nu te teme!” Iar el cu cutremur şi cu spaimă s-a sculat în genunchi, având mâinile strânse pe piept şi privea la ceea ce vedea. Atunci Preacurata Fecioară ce şedea pe ramură, i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui preoţilor şi oamenilor, ca să nu pună crucea cea de fier, pe care vor s-o pună la biserica mea, ci să pună cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Eclesiarhul, luându-şi puţină îndrăzneală, a zis cu frică: „Doamnă şi Stăpâna mea, nu mă vor crede pe mine!” La aceasta, arhiereul i-a răspuns: „Când nu te vor crede, atunci va fi semn de încredinţare”.
După cuvântul acesta, Preacurata Fecioară, care s-a arătat şi arhiereul ce stătea înaintea ei, s-au făcut nevăzuţi. Atunci eclesiarhul a înţeles că este adevărată arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar arhiereul cel ce stătea înaintea ei, este marele arhi-ereu şi făcător de minuni, Nicolae. Deci, căzînd la locul acela, a dat mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu, că s-a învrednicit de o vedenie preaslăvită ca aceea. Mergând la biserică, a spus preoţilor şi oamenilor, cele ce a văzut şi a auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au poruncit să pună lucrătorii pe biserică crucea cea de fier. Când unul din acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea cea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică şi a început s-o aşeze, deodată s-a pornit vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucându-l cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, l-a pus pe pământ nevătămat, nu ca şi cum ar fi căzut de sus, ci ca şi cum s-ar fi pogorît cu picioarele.
Atunci preoţii şi oamenii, văzînd acea înfricoşată minune, s-au temut şi au crezut cuvintelor eclesiarhului, preamărind pe Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi au fericit pe marele făcător de minuni Nicolae. Apoi, îndată făcând o cruce de lemn, au pus-o pe biserică şi au prăznuit cu bucurie ziua sfinţirii bisericii împreună cu praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi se săvîrşeau atunci multe minuni, din acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi se dădeau tămăduiri celor cuprinşi de boli, dar nu numai atunci, ci şi după aceea.
După sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfina, tot poporul s-a dus acolo, unde plăcutul lui Dumnezeu, eclesiarhul Gheorghe, a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe făcătorul de minuni Nicolae şi, rugându-se, a zidit o casă de rugăciuni în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea pe care a văzut-o şezînd pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a făcut o cruce şi a pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinarea poporului cel binecredincios ce venea acolo. Deci s-a făcut acolo aceasta, întru neuitata pomenire a celor de pe urmă, despre arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau acolo, ca şi în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre slava Domnului şi spre folosul oamenilor celor credincioşi.
Iar după ce au trecut şapte ani, prin mânia lui Dumnezeu şi prin negrija celor bisericeşti, într-o noapte s-a aprins biserica din lumânări nestinse şi toată s-a făcut cenuşă. Iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, scoţîndu-se din foc, cu puterea nevăzută a lui Dumnezeu, s-a aflat într-un loc depărtat de o jumătate de stadie stând pe un ienupăr. În acel timp a ars şi casa cea de rugăciuni din pădure, iar crucea care era făcută din ramuri şi pe care şezuse Născătoarea de Dumnezeu, asemenea fără să fi căzut foc, s-a găsit întreagă la o mică depărtare, în desişul ienuperilor.
Deci, s-a făcut a doua biserică de lemn în locul celei arse, asemenea s-a făcut şi în pustie, în acelaşi loc, o casă de rugăciune. Apoi s-a pus cu cinste în biserica cea nouă, la locul său, sfânta icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum şi crucea şi-a luat locul în noul locaş de rugăciune. După ce au trecut cinci ani, într-o noapte, iarăşi s-a aprins biserica şi a ars până la temelie; iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca rugul cel nears s-a găsit în cenuşă, fără să fie cît de puţin vătămată de foc. Tot în acel ceas, nu se ştie prin ce întîmplare, a ars şi casa de rugăciune din pustie, iar crucea s-a găsit în cenuşă nevătămată. Mirându-se toţi de nişte minuni ca acestea, preamăreau pe Dumnezeu şi pe Născătoarea de Dumnezeu. Apoi sîrguindu-se, au făcut iarăşi a treia biserică de lemn, mai mare şi mai frumoasă decît cea dintâi, asemenea şi casa de rugăciune din pustie au făcut-o pentru a treia oară.
Biserica a treia a stat o sută de ani şi mai mult, până în zilele dreptcredinciosului şi vrednicului de laudă a toată Rusia, marele domn Vasilie Ioanovici. Acela cu deosebită dragoste, din rîvnă şi din osîrdie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pornindu-se către icoana ei făcătoare de minuni, a poruncit să zidească în Tihfini, din visteriile sale împărăteşti, o biserică de piatră. Dar, când pridvorul era gata întemeiat împrejur şi când lucrătorii au început a netezi şi albi pereţii, atunci, cu judecăţile pe care numai Dumnezeu le ştie, zidirea pridvorului a căzut şi a acoperit cu piatră pe cei 20 de lucrători ai bisericii; iar preoţilor, anunţătorilor şi la tot poporul s-a făcut întristare mare, pentru lucrătorii îngropaţi sub piatră; pentru că socoteau ei, că au murit de greutatea pietrelor. Atunci ei au început a da pietrele la o parte şi, după trei zile de muncă, i-au găsit pe toţi vii, nevătămaţi întru nimic; fiind păziţi cu milostivirea lui Dumnezeu şi cu apărarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Când poporul a văzut aceasta, s-a umplut de bucurie şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare, de o minune preaslăvită ca aceea. Deci, apucându-se din nou la lucru, au zidit pridvorul acela foarte frumos; iar după ce au sfîrşit toată gătirea şi înfrumuseţarea bisericească, cu învoirea stăpânitorului, a mers la sfinţirea acelei biserici şi Serapion, arhiepiscopul marelui Novgorod. Arhiepiscopul, sfinţind biserica, a pus într-însa cu cinste icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; iar în pustia aceea, unde era casa de rugăciune închinată Maicii Domnului, acolo, din porunca marelui domn şi cu binecuvântarea arhiereului lui Hristos, Nicolae, s-a întemeiat o mănăstire pentru petrecerea călugărească.
După zidirea şi sfinţirea bisericii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, trecând şase ani, binecredinciosul şi marele domn Vasilie Ioanovici, din dragostea ce avea pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a mers la Tihfini, ca să vadă icoana ei cea făcătoare de minuni şi să se învrednicească a o săruta, cum şi spre a-şi săvîrşi rugăciunile sale cele osîrdnice şi spre a vedea biserica cea nouă, zidită cu bani din vistieriile sale. Ducerea sa la Tihfini a fost în zilele arhieriei preasfinţitului Macarie al Novgorodului, care, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit la scaunul mitropoliei a toată Rusia. Într-acea vreme, împreună cu marele domn, a mers şi el la Tihfini, de unde, după multele sale rugăciuni făcute cu credinţă şi cu lacrimi vărsate înaintea icoanei făcătoare de minuni, s-a întors la împărăteasca sa cetate plin de duhovnicească veselie.
După moartea acelui domn, scaunul singurei stăpâniri a toată Rusia, l-a luat binecredinciosul său fiu, marele domn Ioan Vasilievici, care s-a încoronat cu împărătească coroană; asemenea având şi el mare credinţă şi osîrdie după Dumnezeu către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către icoana ei, cea făcătoare de minuni din Tihfini. Acel împărat, urmând tatălui său, a mers acolo singur la închinare, unde, văzînd biserica aceea ţinută şi ocîrmuită de preoţi şi diaconi mireni şi multe locuinţe de popor împrejurul ei, nu i-a plăcut, dorind ca acolo să fie petrecere călugărească.
De aceea, sfătuindu-se cu prea sfinţitul mitropolit Macarie, cu Pimen, arhiepiscopul marelui Novgorod şi cu toţi voievozii şi boierii săi, a poruncit ca locuinţele acelea din jurul bisericii să se mute în alt loc departe, iar lângă biserică să se sălăşluiască rânduială călugărească, care să o chivernisească cu cântare bisericească. Astfel, în scurt timp s-a întemeiat la Tihfini o mănăstire aleasă, întreţinută din îndestulatele vistierii împărăteşti. Toată mănăstirea era de piatră şi îngrădită cu zid de piatră; având într-însa viaţă de obşte, ca şi în celelalte mari locaşuri. Cel dintâi egumen în locaşul acesta a fost egumenul Chiril; apoi călugării cei îmbunătăţiţi, lăsându-şi locurile lor în pustie, au venit în locaşul Tihfinului, atrăgându-se acolo de minunile care se făceau de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum despre aceasta ne arată povestirea ce urmează.
Începând a se zidi locaşul şi Prea Sfinţitul Pimen, arhiepiscopul marelui Novgorod, fiind de faţă pentru chiverniseala rânduielii mănăstireşti, a venit acolo monahul Avram de la mănăstirea lui Serghie cea din pustie şi care se afla în nişte locuri ce se numesc Luni, ce erau departe de locaşul Tihfinului ca la cinci sute de stadii. Avram, precum se spune, a fost bolnav în mănăstirea sa multă vreme şi acum aştepta să moară de acea grea şi lungă boală. Dar povăţuitorul acelei mănăstiri, un bărbat plăcut lui Dumnezeu, anume Martirie, ştiind din auzite de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini şi de multele tămăduiri ce se dădeau de dânsa neputincioşilor, a poruncit ucenicului său să se ducă acolo şi să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Bolnavul, auzind aceasta, a făgăduit că va merge îndată să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi din ceasul acela a cîştigat tămăduire de boala sa cea lungă şi grea, întorcându-se de la porţile morţii; şi astfel s-a sculat sănătos de pe patul durerii.
Bucurându-se el şi slăvind pe Dumnezeu, împreună s-a bucurat şi Martirie povăţuitorul lui, de grabnica însănătoşire. Deci, Martirie a poruncit ucenicului său să meargă îndată să-şi împlinească făgăduinţa sa. Avram, mergând fără de zăbavă şi ajungând acolo, şi-a îndeplinit făgăduinţa şi, cu lacrimi pline de bucurie căzînd la preacurata icoană, o săruta cu buzele, ca după răsplătire pentru mare mulţumire şi spunea la toţi mila ce i s-a dat lui de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Acea minune a ajuns şi la auzul arhiereului, care într-acea vreme punea începutul locaşului, rânduind pe fraţi la slujbe; şi, umplându-se de bucurie duhovnicească, a preamărit pe Dumnezeu şi pe Stăpâna cea Preacurată care L-a născut. Pe Avram nu l-a mai lăsat să se întoarcă la povăţuitorul său, ci i-au încredinţat cheile bisericeşti, ca el întâiul şi pe urmă să se afle înaintea icoanei făcătoare de minuni, pentru negrăita milă a Maicii lui Dumnezeu, care s-a săvîrşit spre dânsul. Stareţul Martirie, după plecarea lui Avram, a început a plânge, de ce nu s-a dus şi el cu ucenicul, spre a se închina icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi şi-a pus în gând să se ducă, atunci când se va întoarce ucenicul. Aşteptând el multă vreme pe ucenicul său, s-a supărat de zăbovirea lui. Deci, i s-a făcut în vedenia visului o arătare ca aceasta: În partea unde era Tihfinul se vedea un stîlp mare de foc şi pe înălţimea stîlpului acela se vedea stând chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, asemenea ca icoana din Tihfini.
Acel chip strălucea foarte luminos, iar el avea dorinţa să-l sărute şi în acea dorinţă fiind s-a deşteptat. De atunci i-a venit mai mare dorinţă să vadă acea sfântă icoană şi să se învrednicească a o săruta. Pentru aceea a lăsat toate şi s-a dus cu sîrguinţă la Tihfini, unde, ajungând şi văzînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a căzut înaintea ei cu multă bucurie şi se ruga cu multe lacrimi. Apoi, văzînd şi pe ucenicul său sănătos, n-a voit să se mai întoarcă la mănăstirea sa, ci a rămas în locaşul Tihfinului, ca să poată vedea totdeauna icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar după o vreme, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a mutat în alt loc pustnicesc, care se afla ca la patruzeci de stadii de mănăstirea Tihfinului. Într-o seară, Avram a văzut deasupra acelui loc o cruce de stele închipuită pe cer, care lumina locul acela. Deci, mutându-se acolo fericitul stareţ Martirie a luat însemnare cu el după icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi petrecea în liniştea aceea slujind lui Dumnezeu. El purta pretutindeni pe unde umbla, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvită după icoana cea făcătoare de minuni. Într-o vreme s-a întîmplat de a venit în cetatea Tferului Simion, împăratul Cazanului şi a petrecut acolo cu porunca dreptcredinciosului împărat şi marelui domn Ioan Vasilievici.
Îmbolnăvindu-se fiul acelui Simion, anume Ioan, a murit şi, întîmplându-se acolo stareţul Martirie, a pus peste cel mort icoana Maicii lui Dumnezeu, ce o purta cu sine, şi îndată a înviat. Atunci tatăl aceluia, umplându-se de bucurie, a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare.
Iar fericitul stareţ Martirie, mulţumindu-i, i-a zidit în pustia lui o biserică de piatră din averea sa, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a întemeiat acolo şi o mănăstire. Dar noi să ne întoarcem la locaşul Tihfinului şi mai ales la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să povestim măcar o parte din minunile ei.
De la arătarea sfintei icoane în Tihfini şi până la zidirea mănăstirii au trecut o sută şaptezeci şi şapte de ani. În această vreme, biserica a fost ţinută de mireni şi s-au făcut multe minuni de la acea icoană, dându- se şi felurite tămăduiri, pe care nimeni nu le-a scris spre înştiinţarea neamului din urmă; astfel că neînvăţaţii de mai înainte ne-au lipsit de un mare folos. Dar, nici după ce s-a întemeiat locaşul nu s-au scris multe, fie din neştiinţă, fie din nebăgare de seamă, ci numai cîteva ne-au rămas de la dânşii, pe care le adunăm ca nişte spice mărunte după seceriş sau ca pe nişte struguri ce rămân după culesul viilor. Iată acele minuni: Un om anume Teofil, fiind orb patru ani şi şase luni, după ce s-a rugat înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a văzut. În aceeaşi vreme, un copil, anume Haralambie, era îndrăcit şi, fiind adus la icoana cea făcătoare de minuni, s-a mântuit de duhul cel necurat. Zaharia orbul, cinci ani nu văzuse lumina cu ochii şi, fiind adus înaintea icoanei sfinte, a căpătat vederea.
Femeia unui om, anume Climent, care locuia în Moscova, cetatea împărătească, a cărei nume era Paraschiva, fiind bolnavă şi zăcând în pat un an întreg, pătimea rău cu tot corpul de acea boală. Din pricina durerilor celor mari îşi pierduse mintea şi ochii i-au orbit; de aceea bărbatul ei a umblat şi a cheltuit foarte mult, ca s-o poată tămădui, dar nimic nu sporise; deci, se deznădăjduise de viaţa ei. El, auzind că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin cinstita sa icoană cea din Tihfini, dă milă şi grabnică tămăduire tuturor credincioşilor, s-a umplut de nădejde şi şi-a îndemnat femeia să făgăduiască că va merge să se închine chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ea a făgăduit şi îndată după cuvântul făgăduinţei, s-a sculat din neputinţele cele cumplite ca din somn şi s¬a însănătoşit cu tot trupul, numai la ochi nu căpătase vederea. Deci, amândoi, bărbatul şi femeia, s-au dus la Tihfini, împlinindu-şi făgăduinţa lor. El, ajungând la locaşul Preasfintei Născătoare, în sîmbăta cea dintâi a Marelui Post, au făcut cântare de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni şi, când a fost cântarea cea de toată noaptea de sîmbătă spre Duminică, femeia a căpătat vedere din milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Văzînd toţi acea minune, au preamărit pe Dumnezeu şi pe Născătoarea de Dumnezeu; iar cei ce au cîştigat o milă ca aceea, mulţumind mult, s-au întors cu bucurie la casa lor.
Odată a fost adus un om orb, cu numele Grigorie. Acela rugându-se, la praznicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înaintea chipului ei cel făcător de minuni, i s-a dăruit vederea şi s-a dus la casa sa, slăvind pe Hristos Dumnezeu şi pe Maica Lui cea preacurată, pentru acea tămăduire. După cîteva zile, a adus în mănăstire, la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, pe un om, anume Andrei, care era slăbănog, mut şi surd. Acela a pătimit în aceste neputinţe cincisprezece ani; deci, făcându-se rugăciune pentru el, îndată s-a tămăduit de neputinţele sale; şi astfel i s-a dat auzire şi i s-a dezlegat amuţirea limbii lui şi s-a sculat sănătos din slăbănogire cu tot trupul.
O femeie, anume Mavra, care trăia la rîul Ostii, fiind cuprinsă de orbire şi nevăzînd lumina şaptesprezece ani, a fost adusă la icoana cea făcătoare de minuni şi a căpătat vedere. În acelaşi an, au adus în sfântul locaş de la marele Novgorod, un copil, anume Gheorghe, care era cuprins de duhul cel necurat de şase ani şi astfel era cumplit chinuit. Venind el înaintea sfintei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată duhul cel întunecat, nesuferind lumina darului Preasfintei Născătoare, s-a stins ca întunericul înaintea soarelui şi astfel s-a însănătoşit copilul.
O văduvă, anume Iuliana, era bolnavă de ochi aşa de greu, încît nu mai văzuse lumina de doi ani. Auzind de făcătoarea de minuni icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, şi de negrăitele tămăduiri care se dădeau oamenilor, s-a aprins cu căldura credinţei către Născătoarea de Dumnezeu şi s-a făgăduit să meargă la acea icoană spre închinare. Deci, îndată în ceasul acela i-a dat Stăpâna luminoasă vedere ochilor; iar ea, sîrguindu-se să-i mulţumească, s-a dus la mănăstirea ei, astfel împlinindu-şi făgăduinţa şi mulţumind Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru minunea ce i-a arătat ei.
În vremea aceea, un şchiop, anume Achindin, neputând nicidecum să umble pe picioare doi ani, deoarece îi erau zbîrcite, a mers înaintea icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare şi îndată i s-au tămăduit picioarele. Deci, sculându-se înaintea tuturor, umbla sănătos, mulţumind lui Hristos şi Preacuratei Lui maici.
În acelaşi an, a fost adus în sfântul locaş un tânăr orb, anume Iona, din marele Novgorod, şi a cîştigat vederea de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Alt tânăr îndrăcit, anume Maxim, fiind adus de părinţii săi la chipul cel făcător de minuni al Preacuratei, încă pe cale, diavolul a fost izgonit din el cu puterea lui Dumnezeu. Deci, mergând în mănăstire, a spus de acea minune făcută, dând mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare.
O femeie, anume Elena, fiind oarbă de doi ani şi şase luni, a luat tămăduire şi a văzut chiar înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, într-o zi de Duminică, pe când se săvîrşea Sfânta Liturghie, în vremea cântării axionului: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim…” Altă femeie oarbă, anume Maria, fiind adusă la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la icoana cea făcătoare de minuni, îndată a văzut, cu darul ei. Asemenea un om, cu numele Climent, lucrător de argint, fiind bolnav cu ochii şi lipsit de lumină, a cîştigat sănătate şi vedere, rugându-se la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Alt orb, cu numele Filip, n-a văzut lumina cinci ani; deci, aducându-se la acea mănăstire în Duminica Ortodoxiei, stătea şi se ruga înaintea icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, în vremea Liturghiei, la ieşirea cu Sfintele Daruri, a cîştigat vedere. În acelaşi an, a venit din cetatea împărătească Moscova, un om cu numele Chiril şi, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cîştigat vedere. Acela spunea că a suferit mai înainte de cap şi de ochi, iar după aceea, a orbit din marea durere de amândoi ochii, nevăzînd lumina zilei o jumătate de an, nu avea nici o uşurare de durere. El, pentru aceasta, era mult îngrijorat de ai săi; deci, într-o noapte i s-a făcut soţiei sale o arătare în vedenia visului, poruncindu-i să meargă în Tihfini la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi va lua tămăduire; iar de nu va merge, va pătimi mai rău. Femeia, deşteptându- se, a spus bărbatului său cele ce auzise în vis. Începând el a se ruga cu căldură Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi, făgăduind că va merge la Tihfini, din acel ceas i s-a uşurat durerea şi a văzut lumina cu amândoi ochii; astfel s-a însănătoşit desăvîrşit. Dar, de vreme ce a uitat făgăduinţa lui şi nu şi-a împlinit-o, după o vreme oarecare, a venit asupra lui boala cea de mai înainte.
Atunci, aducându-şi aminte de făgăduinţa neîmplinită şi cunoscându-şi greşeala, a început a plânge şi a se tângui. Apoi iarăşi, punînd făgăduinţă, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cîştigat sănătate cu milostivirea ei, dar nu ca întâi, ci vedea numai cu un ochi, celălalt rămânînd orb; deci, neîntîrziind, a plecat pe calea spre Tihfini spre a se închina la icoana cea făcătoare de minuni, pe care, dacă a văzut-o cu un ochi, îndată i s-a deschis şi celălalt.
Într-una din zilele lui decembrie, anume la nouă, au venit în mănăstire 23 de oameni, între care cei mai de seamă erau Grigorie şi Mihail. Aceia, săvîrşind rugăciuni de mulţumire înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare, spuneau că odată, fiind ei departe pe oceanul mării spre vânarea fiarelor de mare, au stat multe zile la un mal pustiu din pricina învăluirii mării, astfel că s-au lipsit de hrană multă vreme, încît topindu-se de foame, erau aproape să moară de nemâncare. Deci, fiecare aştepta să moară, însă se ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Apoi şi-au adus aminte de icoana făcătoare de minuni din Tihfini a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au început a se ruga către dânsa şi chiar în noaptea aceea, dormind, i s-a arătat unuia dintr-înşii grabnica ajutătoare, poruncindu-le să se hrănească cu iarba ce creştea acolo, până ce le va fi lesnicioasă calea apei, pentru a se întoarce la locul lor. Această vedenie şi arătare spunînd-o tovarăşilor săi, au gustat din iarbă şi au aflat într-însa un gust ales şi saţiu de pîine. Iarba aceea le-a fost lor precum a fost israelitenilor mana în pustie. Astfel s-au hrănit cu iarbă douăzeci de zile până ce a încetat furtuna mării.
După puţină vreme, o femeie, anume Elena, a venit şi a spus că a fost oarbă trei ani. Aceea, pornindu-se cu credinţă, a poruncit să fie dusă la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; şi, când era încă pe cale, îndată a văzut cu ochii; astfel că a ajuns sănătoasă la mănăstire, dând mulţumire lui Dumnezeu, înaintea icoanei făcătoare de minuni. Asemenea şi un bărbat, anume Mamant, care a venit din hotarele Iezerului Alb, a spus că multă vreme a fost orb şi numai făgăduind ca să meargă la Tihfini, la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare, îndată a văzut.
Alt bărbat, din aceeaşi parte, anume Diomid, a spus că a căzut în slăbiciune un an întreg. Dar, aducându-şi aminte de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se ruga către dânsa şi a făgăduit că va merge acolo; deci, îndată s-a sculat sănătos şi a împlinit făgăduinţa. Un oarecare om, Pimen, cuprins de un drac cumplit, a fost legat de ai săi cu lanţuri şi dus la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe când ei erau pe la jumătatea drumului, s-a tămăduit cu milostivirea Maicii Domnului, pentru că a ieşit dintr-însul diavolul. Deci, ajungând sănătos, s-a închinat grabnicei sale tămăduitoare.
Un bărbat oarecare, cu numele Codrat, îmbolnăvindu-se la cap, a orbit de ochi şi n-a văzut lumina un an şi jumătate. Auzind de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tihfini, s-a rugat cu umilinţă şi a dat făgăduinţă că va merge la ea spre închinare şi îndată a văzut. Dar, amânînd pe altă dată să se ducă, şi-a uitat cu totul făgăduinţa şi n-a mers să dea mulţumire tămăduitoarei sale, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După zece ani de la căpătarea vederii sale, iarăşi a orbit ca şi mai înainte, însă nu şi-a adus aminte de făgăduinţa sa cea mai dinainte, până ce a fost înştiinţat prin vis. Căci a văzut pe cineva care i-a zis: „Mergi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tihfini, ca să-ţi împlineşti făgăduinţa; căci, de nu vei merge şi nu-ţi vei împlini făgăduinţa, nu vei cîştiga vederea ochilor”. El, deşteptându-se, îndată şi-a adus aminte de ceea ce a făgăduit şi şi-a recunoscut greşeala sa. Deci, fiind dus la locaşul Maicii Domnului, l-au pus înainte icoanei făcătoare de minuni şi se ruga cu căldură. Astfel a cîştigat vederea prin milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Un om, anume Ion, fiind aproape de moarte, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, Nicolae, zicându-i: „De voieşti să fii viu şi sănătos, făgăduieşte Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, că vei merge la icoana ei făcătoare de minuni de la Tihfini”. Omul acela, deşteptându-se, îndată a început a se ruga cu lacrimi şi a da făgăduinţă; deci, în acel ceas, s-a sculat sănătos şi a mers la mănăstire, împlinindu-şi făgăduinţa cu mulţumire.
Într-aceeaşi vreme, au adus şi pe o femeie oarbă, anume Maria, care nu văzuse lumina zilei de zece ani. Şi acea femeie şi-a cîştigat vederea înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O altă femeie, anume Evdochia, din marginea iezerului ce se numeşte Onega, fiind îndrăcită şi slăbănoagă, având încă şi o mână uscată, cum s-a făgăduit a merge la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată s-a tămăduit în casa sa; pentru că a fugit din ea duhul necurat şi slăbănogirea ei s-a prefăcut în sănătate. Dar numai mâna i-a rămas netămăduită ca să nu uite făgăduinţa sa; deci, a mers la Tihfini, s-a rugat Maicii Domnului şi astfel mâna ei s-a făcut sănătoasă.
Un om şchiop şi orb, anume Ioan, făgăduindu-se la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a luat tămăduire în casa sa prin milostivirea ei; căci a văzut cu ochii cum i s-au îndreptat picioarele şi astfel a mers la Tihfini ca să dea mulţumită tămăduitoarei sale.
În acest chip mulţi oameni, cuprinşi de diferite neputinţe, în vremile acela şi după aceea, făcând numai făgăduinţă, ca să meargă spre închinare la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată cîştigau tămăduiri. Duhurile cele necurate se goneau, orbii se luminau, slăbănogii se sculau sănătoşi de pe paturile lor şi, de orice neputinţă era cuprins cineva, făgăduindu-şi rugăciunile sale Maicii lui Dumnezeu, se tămăduiau degrabă.
În zilele stăpânirii dreptcredinciosului împărat şi marelui Vasilie Ioanovici, cel cu porecla Şuisca, prin ştirea lui Dumnezeu, pentru păcatele omeneşti, era mare tulburare pe pământul Rusiei. Pe de o parte, din pricina războaielor dinăuntru, iar pe de altă parte din pricina celor dinafară. Deci, se vărsa pretutindeni sângele credincioşilor creştini şi s-a luat cetatea împărătească Moscova, de oameni de altă credinţă; iar marele Novgorod l-au luat în stăpânire şfezii, împreună cu hotarele cele dimprejurul lui. În acea vreme şi mănăstirea Tihfinului era stăpânită de şfezi şi suferea multă strîmtorare de la ei. Dar, cu milostivirea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui cel puternic, adunîndu-se cetele din oastea Rusiei, iarăşi au luat împărăteasca cetate Moscova, împărăţind pe vremea aceea binecredinciosul împărat şi marele domn Mihail Teodorovici. El a trimis cetele sale şi în hotarele marelui Novgorod, contra şfezilor şi, făcând cu ei război lângă rîul ce se numeşte Ust, a biruit pe potrivnici. Atunci şfezii ce s-au găsit la Tihfini, de oamenii din oastea împărătească, unii au fost ucişi iar alţii prinşi de vii.
Auzind despre aceea voievodul şfezilor, care stăpânise marele Novgorod şi fusese într-însul cu cetele sale, s-a umplut de mare mânie şi iuţime contra sfântului locaş al Tihfinului şi voia să-şi facă izbîndire. Deci, a trimis pe ostaşii săi să-l pustiască cu sabie şi cu foc şi să-l risipească desăvîrşit împreună cu locuinţele cele omeneşti dimprejur. De acest lucru înştiinţîndu-se, locuitorii cei din jur s-au adunat cu femeile şi cu copiii în mănăstire, care era întărită cu ziduri de piatră şi, închizîndu-se într-însa împreună cu călugării şi cu puţini oameni împărăteşti, nădăjduia de scăpare, nu atît prin tăria zidurilor, cît prin ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este zid nesurpat. Venind şfezii, au înconjurat mănăstirea şi se luptau cu tărie contra ei; iar cei ce se închiseseră în mănăstire erau în mare frică. Deci unii, stând pe ziduri, se băteau cu potrivnicii, iar alţii, adunîndu-se cu călugării în biserică, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare, înaintea icoanei făcătoare de minuni, făcând astfel rugăciuni de toată noaptea.
În acea noapte, unei femei cu numele Maria, care dormita şi avea lacrimi pe faţa ei, i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zicându-i: „Spune tuturor celor ce sânt în mănăstire ca să ia icoana mea şi să înconjoare zidurile de jur împrejur şi vor vedea mila lui Dumnezeu”. Femeia aceea îndată a început a spune la toţi despre aceasta. Auzind ei acest lucru, s-au umplut de bucurie şi de nădejde şi, luând icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu cântări de rugăciune, au înălţat-o pe zidul ogrăzii mănăstireşti şi facând litie au ocolit de jur împrejur, plângând şi strigând: „Împărăteasă, vezi primejdiile robilor tăi, izbăveşte-ne de potrivnicii care ne stau împrejur. Arată-ţi puterea ta, ca să înţeleagă toţi vrăjmaşii că tu eşti cu noi, apărătoarea noastră!” Deci, în acelaşi ceas a căzut frică mare asupra şfezilor, care s-au tulburat şi au fugit de la mănăstire negoniţi de nimeni.
După aceasta, trecând cîtăva vreme, şfezii au venit cu mai multă putere şi, încojurând mănăstirea, s-au luptat multe zile neîntrerupt; dar de vreme ce la înconjurare era mult popor de amândouă părţile şi de toată vîrsta, poporul nu se afla fără de păcat într-o strîmtoare ca aceea; căci focul, sălăşluindu-se cu fânul la un loc, şi mânia Domnului le era deasupra; deci, vrăjmaşii se făceau tari cu voia dumnezeiască şi, pentru păcatele lor, îi supăra cu asprime şi cu meşteşugurile sale cele de multe feluri, încît acum le era aproape pierderea celor ce erau în înconjurare. Frica lor era mare, asemenea şi nepriceperea; fiind slăbiţi de neîncetatele războaie. De aceea poporul a început cu amară tânguire a alerga la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare şi cu umilinţă a strigat: „Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, vezi smerenia noastră şi nu părăsi locaşul tău, în care tu singură eşti Împărăteasă. Prin venirea sfântului tău chip ai voit a se zidi această mănăstire; deci, milostiveşte-te, Preasfântă, de turma ta, că vezi, o, Stăpână, pornirea cea cumplită asupra noastră, a potrivnicilor noştri. Nu ne lăsa pe noi robii tăi, care nu avem de nicăieri nici un ajutor afară de tine”.
La înconjurarea aceea s-a întîmplat de era şi un slujitor al mănăstirii Soloveţului, anume Martinian, bărbat temător de Dumnezeu. Aceluia i s-a arătat în vedenie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu ierarhul Nicolae, Cuviosul Varlaam Hutnischi şi cu Zosima al Soloveţului şi i-au grăit: „Locul acesta este aproape de pierzare, pentru multele păcate cu care s-a prihănit sfântul meu locaş”. Iar bărbatul acela, deşteptându- se din vedenie, s-a spăimântat foarte mult şi, cu multe lacrimi, a spus acestea celor mai mari din mănăstire. Iar aceia, dacă au auzit, îndată au cercetat toate feţele făcătoare de păcate şi le-au izgonit din mănăstire şi astfel a curăţit pridvorul bisericesc. Apoi, cu multe lacrimi şi rugăciuni, milostivea pe Dumnezeu şi pe Sfânta Fecioară, ca să nu fie daţi pe mâinile vrăjmaşului. Iar Domnul şi iubitorul de oameni, prin mijlocirea Preacuratei Maicii Sale, mânia sa cea dreaptă a prefăcut-o în milostivire şi din acea zi cei ce erau în înconjurare, au început a se întări, iar potrivnicii a slăbi. Deci, sfătuindu-se cei ce erau înconjuraţi şi îngrădindu-se cu mila Preasfintei Născătoare, au ieşit şi au pornit fără de veste asupra potrivnicilor, bătându-se cu dânşii foarte tare.
Dumnezeiasca pronie le ajuta lor, prin rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, dându-le slăvită izbîndă şi biruinţă asupra vrăjmaşilor; pentru că, nefiind mulţi, au biruit multe mii de potrivnici; iar pe alţii de vii i¬au prins şi i-au dus în mănăstire. După aceea, şfezii, ca să se răzbune pentru ruşinea lor, au venit cu mai multă oaste la mănăstire şi cu pornire foarte tare s-au luptat asupra ei de toate părţile; deci, începând a săpa gropi tăinuite pe sub poartă şi ziduri, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vedenie de noapte lui Martinian, zicându-i: „Spune celor mai mari să meargă să gonească porcii de la casa mea, că au săpat-o de jur împrejur. Asemenea a săpat şi pragul porţii pe dedesupt”. Aceeaşi arătare şi poruncă a Preacuratei s-a arătat în acelaşi ceas şi altui om, anume Grigorie; deci, amândoi au spus acea vedenie la cei din mănăstire.
Într-acea noapte, Domnul a arătat o minune înfricoşată şfezilor, fiindcă ei au văzut venind la mănăstire din partea dinspre Moscova cete de ostaşi înarmaţi, cu multe steaguri luminoase şi purtătoare de cruci, pe care văzîndu-le, ei s-au temut; pentru că socotea că este oaste împărătească care vine în ajutorul celor înconjuraţi; deci, voiau să fugă, având nădejde la săpăturile cele de dedesupt, pentru aceea se sîrguiau să surpe poarta şi zidurile. Dar cei ce erau înconjuraţi, auzind porunca Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la acei doi oameni, Martinian şi Grigorie, s-au întărit cu multă nădejde şi făcând cântări de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni, au ieşit ca şi mai înainte înarmaţi şi au pornit asupra potrivnicilor.
Dumnezeu, ajutând dreptcredincioşilor, a tulburat oştile şfezilor, căci a căzut peste dânşii frică şi cutremur, din care pricină, înspăimântându-se, s-au clătinat şi au început să fugă de ruşine, unul bătându-se de altul, nu atîta de cei văzuţi, ci mai mult de ostaşii cei nevăzuţi. Atunci dreptcredincioşii, văzînd pe potrivnicii lor fugind, au luat mai multă îndrăzneală şi, gonindu-i pe dânşii, îi tăiau ca pe nişte paie; iar pe şfezii care erau în gropi, ieşind oastea din mănăstire, pe unii i-au ucis, pe alţii i-au acoperit cu pământ, iar pe cei vii i¬au dus în mănăstire, unde spuneau că toată noaptea trecută au văzut venind în mănăstire multă oaste înarmată şi după aceea, ieşind, au pornit cu mare fugă asupra lor.
Atunci dreptcredincioşii, auzind aceasta, au mulţumit cu lacrimi lui Dumnezeu şi Preacuratei Lui Maici. Deci, la doi ani după aceea voievodul şfezilor, cel de la marele Novgorod, mâniindu-se asupra mănăstirii Tihfinului, unde a pierit atîta mulţime de ostaşi, a trimis mai multă putere, poruncind să risipească mănăstirea din temelie; iar icoana cea făcătoare de minuni a Preacuratei Născătoare să o taie în bucăţi şi, din biserica ei, cărămidă cu cărămidă să se arunce. Deci, pornind pe drum spre Tihfini puterile şfezilor, s¬au înştiinţat despre aceasta cei din locaşul Tihfinului şi, temându-se cu toţii de frică, voiau ca, luând icoana cea făcătoare de minuni, să fugă în împărăteasca cetate Moscova. Dar icoana stătea la locul ei nemişcată şi, de cîte ori se ispiteau mâinile celor sfinţiţi cu cântare de rugăciune, ca s-o ia de la locul ei, cu nimic n- au sporit. Astfel, au înţeles cu toţii că Preasfânta Născătoare nu binevoieşte a pleca de acolo. Deci, punîndu-şi nădejdea în ajutorul ei cel puternic, s-au închis în mănăstire şi aşteptau venirea potrivnicilor la dânşii.
Dar grabnica ajutătoare a credincioşilor şi păzitoarea neadormită a locaşului său, n-a lăsat pe şfezi să ajungă până la mănăstire, ci le-a împiedicat calea cu o minune preamărită. Pe drum li s-a arătat o mare şi înfricoşată oaste, care venea în grabă împotriva lor. Atunci ei, neputând să stea împotriva unei puteri nebiruite ca aceea, şi fără să mai aştepte ajutor, cuprinzîndu-se de mare frică, s-au întors în fugă, călcând unii peste alţii. Din acel timp, şfezii n-au mai îndrăznit să vină la mănăstirea Tihfinului. Astfel, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu de multe ori şi cu preaslăvire şi-a apărat locaşul său. Dar nu numai acel locaş, ci a izbăvit şi marele Novgorod cu toate hotarele lui din mâinile şi stăpânirea şfezilor şi le-a încredinţat dreptcredinciosului împărat creştin. Astfel s-a făcut linişte în împărăţia Rusiei cu rugăciunile Maicii Domnului.
După trecerea primejdiilor şi a nevoilor ce s-au zis mai sus, netrecând mulţi ani şi mănăstirea fiind în linişte, Dumnezeu a voit – după neştiutele Sale judecăţi -, ca pe acea mănăstire care a păzit-o întreagă de şfezi să o cerceteze cu foc, spre curăţirea spurcăciunilor şi spre pedepsire. Cercetarea aceea s-a vestit mai înainte cu minune, astfel: La Tihfin era un om sărac, anume Nichita, care, făcându-se nebun pentru Dumnezeu, i s-a arătat nu în vis, ci la arătare, Cuviosul Macarie Jeltovodschi, zicându-i: „Mergi de spune egumenului şi fraţilor să păzească cu dinadinsul înfrânarea. Mai ales să nu ţină în mănăstire băutură, din care se poate îmbăta; deoarece beţia se face pricinuitoare la toate răutăţile, cum şi feţele cele pricinuitoare de sminteală, adică partea femeiască. Apoi nici ei să nu plece afară din mănăstire şi de lângă biserică, ci să se roage lui Dumnezeu neîncetat şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece are să vie pedeapsă prin foc asupra mănăstirii”.
Nichita se gândea în sine: „Cine este acest stareţ cinstit, împodobit cu cărunteţe, care-mi grăieşte mie unele ca acestea?” Iar cel ce i se arătase a zis: „Eu sânt Macarie Jeltovodeanul şi am venit să mă închin cinstitei icoane făcătoare de minuni şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut. Nichita s-a dus de a spus egumenului şi fraţilor, dar ei nu l-au crezut şi îl batjocoreau ca pe un nebun.
După cîteva zile, dintr-o mică întîmplare, s-a aprins o chilie; din aceea îndată focul s-a lăţit peste toate zidurile, încît s-a aprins toată mănăstirea şi din mânia lui Dumnezeu era atît foc, încît toate s-au făcut cenuşă, nu numai clădirile care erau din lemn, dar şi cele de piatră, multe s-au stricat de acel foc cumplit. Atunci călugării au cunoscut că erau adevărate cele arătate de Cuviosul Macarie, nebunului Nichita. Deci, înainte de lăţirea focului, ei au început a păzi cuvintele zise de Cuviosul Macarie şi a se ruga lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare, prin a cărei milostivire în cîţiva ani s-a înnoit acea aleasă mănăstire.
Astfel acum stă întreagă, înflorind ca şi crinul şi îmbogăţindu-se cu minunile cele făcute de icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; deoarece şi acum, cei ce aleargă acolo cu credinţă, îşi capătă cerinţele lor şi toate neputinţele omeneşti se tămăduiesc cu minune. Despre acele minuni nu se poate acum grăi şi a le scrie cu de-amănuntul, dar sânt scrise în locaşul acela, întru slava lui Hristos Dumnezeu şi a Maicii Lui Preasfinte.
Dar de unde a fost adusă la Tihfini acea minunată icoană, prin neştiută cale a văzduhului, nu se ştie desăvîrşit. Însă în cărţile cele vechi scrise de mână se scrie: „Acea icoană a venit în Rusia, prin voia lui Dumnezeu, de la Constantinopol, pe vremea împărăţiei lui Ioan Paleologul, cu cîţiva ani mai înainte de luarea Constantinopolului de către turci. Că acea icoană este de acolo, se arată într-o povestire ca aceasta: În anii aceia, când acea icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se preamări la Tihfini, prin minuni multe şi mari, s-a întîmplat că erau în Constantinopol nişte negustori, bărbaţi dreptcredincioşi, din marele Novgorod, cu care vorbind prea sfinţitul patriarh al Constantinopolului, le-a adus aminte de o icoană făcătoare de minuni, ce fusese la dânşii şi îi întreba dacă n-au auzit cumva de o icoană ca aceea.
Ei au răspuns de aceasta prin adevărată mărturie, cum că icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, numai Dumnezeu ştie de unde a venit prin văzduh în Rusia cu mare preaslăvire. Acea icoană se arăta în diferite locuri, trecând din loc în loc, în hotarele marelui Novgorod, departe de la dânsa cu o sută optsprezece stadii; apoi, s-a arătat la rîul Tihfinului, asemenea cu preaslăvire, făcând minuni de mirare şi negrăite; deci, dând nenumărate tămăduiri, petrece cu cinste şi acum acolo în biserică.
Prea Sfinţitul patriarh, auzind unele ca acestea şi înţelegând că acea icoană este cea de care întreba el, a început a suspina din adâncul inimii şi a întreba de dânsa mai cu dinadinsul. După aceea spunea singur cum că acea icoană făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu se ducea pe mare cu preaslăvire de la Constantinopol, din împărăteasca cetate, oriunde o rânduia dumnezeiasca purtare de grijă şi după cîtăva vreme iarăşi se întorcea la împărăteasca cetate. Astfel făcea multe minuni şi faceri de bine oamenilor credincioşi, dându-le biruinţă şi izbîndă asupra potrivnicilor, ca cea tare ajutătoare; iar pentru mândrie, pentru ura de fraţi şi pentru nedreptăţi, a plecat de tot de la dânşii şi nu s-a mai întors. Prea Sfinţitul patriarh, spunînd acestea cu mare umilinţă, s-a dus în biserică şi le-a arătat locul şi chipul unde a stat acea icoană făcătoare de minuni. Acel loc era cum intri în biserică în partea de apus, la stîlpul din dreapta, în care loc se pusese altă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar mai mică şi deasupra ei ardea o candelă.
Bărbaţii aceia din Rusia, auzind şi văzînd unele ca acestea, s-au mirat foarte mult şi au preamărit pe Domnul Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare, care face nenumărate minuni peste fire în multe ţări, prin chipul său cel făcător de minuni. Vorbind ei mult cu prea sfinţitul patriarh şi spunînd unul altuia minunile, adică patriarhul cele ce făcea în părţile greceşti, iar bărbaţii aceia, cele ce se făcea pe pământul Rusiei, care l-au făcut a se minuna din aceste vorbiri şi foarte mult s-au bucurat bărbaţii cei din Rusia, de înştiinţarea chipului cel făcător de minuni. Apoi, când au plecat din Constantinopol şi au ajuns în Rusia mare, îndată s-a aflat de la dânşii prin povestiri în toate părţile Rusiei. Întrebarea aceea a patriarhului s-a dat în scris pe scurt în toată lumea, adică povestirea de icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu şi arătarea locului unde a stat acea icoană făcătoare de minuni.
Aşa se socoteşte de credincioşi că nu este altă icoană, decît aceea care a plecat din Constantinopol. Pentru aceea, după chipul locului din Constantinopol, i s-a făcut loc în biserica din mănăstirea Tihfinului, potrivit chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la intrarea în biserică, în partea dinspre apus, la întâiul stîlp din dreapta, unde stă şi până acum; făcând multe şi nespuse minuni.
Dar de vreme ce acea icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, se socoteşte că s-a adus de la Constantinopol, numindu-se de mulţi Odighitria, Romanca sau Lideanca, este de cuviinţă să pomenim aici că în Constantinopol erau două icoane preaalese şi preaslăvite în minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Odighitria şi Romanca, care se zice şi Lideancă. Alta este Odighitria şi alta este Romanca; deci, să pomenim pe scurt de amândouă acele icoane făcătoare de minuni, ca fiecare să ştie.

Vieţile Sfinţilor, iunie