Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului (1 august)

Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a aşezat în această zi în anii binecredinciosului împărat grec Manuil şi a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, de către preasfinţitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului şi de Nestor, episcopul Rostoyului. Şi s-a aşezat această prăznuire pentru o pricină ca aceasta: împăratul Manuil şi marele domn al Rusiei petrecând în pace şi iubire de fraţi, s-a întâmplat într-o zi de au ieşit la război: cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar acesta din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau aşa după râul Volga, fiindcă petreceau în josul acestui râu. Şi le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amândoi biruinţă împotriva potrivnicilor. Impăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari şi i-a supus lui, făcându-i birnici ai stăpânirii sale.
Iar marele cneaz Andrei avea obicei, când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are în braţele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mântuitorul nostru. El mai lua încă şi cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşminte sfinţite. Astfel ieşea la război, cu aducere de multe rugăciuni cu lacrimi către Hristos Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, împărtăşindu-se cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Cu nişte arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decât cu săbiile şi cu suliţele, şi nădăjduia mai mult spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia şi puterea oştirii sale, ştiind bine cuvântul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine îi va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Incă şi pe oastea sa, acest binecredincios domn pe de o parte o întărea cu pilda cucerniciei sale întru rugăciuni, iar pe de alta o deştepta cu porunca sa spre rugăciuni. Deci toţi căzând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.
Iar marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nădăjduieşte spre tine nu va pieri; şi eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid şi acoperământ, iar Crucea Fiului tău, armă ascuţită împotriva vrăjmaşilor. Deci roagă pe Mântuitorul lumii, pe Care îl ţii în braţele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzând feţele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar sprijinul tău cel atotputernic să ne ajute nouă şi să calce pe vrăjmaşii noştri”. Iar după multă rugăciune, sărutând ei sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu îndrăzneală împotriva vrăjmaşilor şi astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le ajuta cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.
Un obicei ca acesta având marele domn totdeauna, a ieşit cu astfel de rânduială cu oastea sa împotriva bulgarilor – precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei – şi, mergând la câmp, s-a luptat cu oştirea bulgărească. Deci, biruindu-i, a gonit după dânşii şi a luat patru cetăţi ale lor, precum şi a cincea, anume Brehimul, la râul Kamii. Şi când s-a întors în cortul său de la lupta cu păgânii, a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întâi. De aceea, marele domn, luând iarăşi mai mare bărbăţie şi mai multă îndrăzneală, şi-a întors puterea sa împotriva păgânilor şi a ars cetăţile acelea cu foc, încât a făcut pământul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăţi ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.
Asemenea şi Manuil, împăratul grecilor, care ieşise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci o minune ca aceea, adică nişte raze de foc ce ieşeau din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu cinstita Cruce în ostile sale, şi a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci s-au înştiinţat unul pe altul prin scrisori de biruinţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmaşilor, şi de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieşind din chipul Mântuitorului şi au proslăvit pe Dumnezeu. Şi sfâtuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au aşezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând mulţumire lui Hristos Mântuitorul şi Preacuratei Lui Maici. Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmaţi, au biruit pe vrăjmaşi, au poruncit ca să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Incă arhiereii au mai poruncit să se facă şi sfinţirea apei, şi s-a numit prăznuirea aceasta „Scoaterea Cinstitei Cruci”, căci se scoate cu slăvită umblare Crucea Domnului împreună şi cu sfintele icoane, la pâraie, la fântâni şi la izvoare.
Deci să prăznuim, fraţilor, lăudând şi mulţumind Preamilostivului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpâna noastră cea binecuvântată Fecioara Maria, şi slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credinţă. Şi să prăznuim cu cucernicie şi cu plăcere dumnezeiască, având între noi pace şi dragoste, mângâind cu milostenie pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele şi luând aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel plăcând Ziditorului şi Stăpânului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice, împreună cu toţi sfinţii, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă şi cu putere multă, a judecătorului viilor şi al morţilor, şi va străluci pe toţi drepţii cu străluciri luminoase şi dătătoare de bucurie. Iar după săvârşirea judecăţii, va merge înaintea tuturor cetelor sfinţilor, povăţuindu-i în împărăţia cerului. Atunci vor prăznui, dănţuind în vecii cei fără de sfârşit, toţi sfinţii, cu care şi pe noi, păcătoşii, să ne numere Preamilostivul Hristos Mântuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august