Cuviosul Cosma Sihastrul (3 august)

Despre acest cuvios părinte Cosma, se scrie astfel în cartea ce se numeşte Limonar:
Părintele Vasile, preotul Mănăstirii Vicantia, ne-a povestit, zicând: „Fiind eu în cetatea Domnului Antiohia, de la Ierusalim a venit la Preasfinţitul Patriarh Grigorie, părintele Cosma scopitul din lavra Faran, bărbat ales în pustnicie, râvnitor al credinţei, păzitor tare al dogmelor celor drepte şi foarte înţelept în dumnezeiasca Scriptură. Şi petrecând puţine zile în Antiohia, s-a pristăvit stareţul, iar patriarhul a poruncit ca cinstitele lui moaşte să le îngroape în mănăstirea sa patriarhală, unde era îngropat un oarecare episcop.
Iar într-una din zile, m-am dus să cercetez mormântul sfântului stareţ şi să mă închin cinstitelor lui moaşte. Acolo am văzut că şedea lângă mormânt un sărac şi cerea milostenie de la cei ce intrau în biserică. Acela, văzându-mă că mă închin la mormânt de trei ori şi fac rugăciune preoţească pentru odihna celui mutat, mi-a zis: «Părinte, mare stareţ a fost acela pe care l-aţi îngropat aici acum două luni». Eu i- am grăit: «De unde ştii?» El a răspuns: «Cu adevărat, părinte, eu am fost slăbănog doisprezece ani şi prin acest stareţ m-a tămăduit Dumnezeu. Şi când sunt în orice fel de supărare, el vine şi mă mângâie şi-mi dă răcorire. Să auzi încă şi altă minune despre dânsul. De când l-aţi îngropat, îl aud în toate nopţile strigând către episcop: „Ereticule, nu te atinge şi nu te apropia de mine, pentru că eşti vrăjmaşul soborniceştii şi Sfintei Biserici a lui Dumnezeu!”»
Auzind eu acestea – zice preotul Vasile – de la săracul cel tămăduit, m-am dus şi am spus patriarhului şi l-am rugat să poruncească să ia de acolo trupul stareţului şi să-l pună în alt loc. Iar preasfinţitul patriarh mi-a zis: «Fiule, să mă crezi că nu se vatămă cu nimic părintele Cosma de ereticul acela; iar aceasta s-a făcut ca să fie ştiută de noi fapta stareţului cea bună şi râvna lui pentru dreapta credinţă. Asemenea, să se vădească şi credinţa cea rea a episcopului, ca să nu-l avem pe el în rândul dreptcredincioşilor»”.
Acelaşi preot Vasile ne-a mai povestit de părintele Cosma şi aceasta: „Odată am mers la dânsul în lavra Faran şi stareţul mi-a spus că într-o zi i-a venit lui un gând, dorind să înţeleagă ce este ceea ce a zis Domnul ucenicilor Săi: Cel ce are haină să o vândă şi să-şi cumpere sabie. Şi ucenicii răspunzând: Iată, sunt aici două săbii!, Domnul le-a zis: Este destul. Deci stareţul, cercetând mult despre aceasta şi neputând să socotească şi să înţeleagă, a ieşit din chilie întru amiaza zilei, vrând să meargă la lavra care se numea Pirg, la avva Teofil, ca să-l întrebe despre acel cuvânt. Şi mergând prin pustie, când era aproape de Calamon, a văzut un balaur foarte mare coborându-se din muntele Calamonului. Balaurul acela era atât de mare, încât când se încovoia alunecând, încovoierea trupului său se făcea ca o boltă şi urma lui rămânea foarte adâncă pe pământ; şi se ţâra în preajma căii care era înaintea stareţului.
Şi cunoscând stareţul că acela este meşteşugul diavolului, care voia să-i împiedice calea pe care o avea în gând, s-a înarmat cu rugăciunea şi a trecut fără frică pe calea care-i stătea înainte, pe sub boltirea trupului balaurului, ca printr-o poartă, nepătimind nici o vătămare, păzindu-se astfel cu puterea lui Dumnezeu. Şi venind la avva Teofil şi punându-i întrebarea despre cuvântul ce s-a zis mai înainte, a auzit de la dânsul un răspuns ca acesta: «Două săbii înseamnă rânduiala cea îndoită a vieţii celei plăcute lui Dumnezeu: lucrarea şi vederea; adică a se osteni şi a-şi adânci mintea în dumnezeiasca gândire şi în rugăciune. De are cineva aceste două fapte bune, acela este desăvârşit»”.
Preotul Vasile ne-a mai povestit despre cuviosul stareţ încă şi aceasta: „La început, când am mers la părintele Cosma în lavra Faran şi am petrecut într-însa zece ani, stareţul m-a folosit mult pe mine cu cuvintele sale cele insuflate de Dumnezeu. Iar odată, vorbind despre mântuirea sufletului, a adus nişte cuvinte ale Sfântului Atanasie, patriarhul Alexandriei, şi mi-a zis: «Când vei auzi sau vei afla vreun cuvânt din cărţile Sfântului Atanasie, de nu vei avea hârtie, să-l scrii pe haina ta»”. O sârguinţă ca aceasta avea cuviosul spre părinţii cei atât de mari şi spre învăţătorii bisericeşti, cu care şi el, după viaţa cea vremelnică şi plăcută lui Dumnezeu, a câştigat parte în viaţa cea veşnică, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, I se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august