Cuvioşii Teodor şi Vasilie ai Pecerscăi (11 august)

Dumnezeiescul Pavel a zis că rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint. Cuvântul acesta s-a împlinit cu lucrul în această viaţă vrednică de laudă, unde vrăjmaşul, începătorul răului, nu cu alt lucru, decât cu iubirea de argint, a adus rele ispite sufleteşti şi trupeşti asupra sufletului fericitului Teodor, şi pătimiri şi moarte nu numai asupra lui, dar şi asupra fericitului Vasilie, sfetnicul său, pentru care se scrie astfel: Fericitul Teodor avea în viaţa sa multă avere şi auzind pe Domnul în Evanghelie zicând: Fiecare din voi care nu se leapădă de toată averea sa, nu poate să-Mi fie ucenic, a urmat acestui cuvânt. Deci a lăsat toate cele lumeşti şi, împărţindu-şi averea săracilor, s-a făcut monah în Mănăstirea Pecersca şi s-a nevoit întru fapte bune. Apoi, cu porunca egumenului, s-a făcut vieţuitor al peşterii ce se numea „Nemţească”, unde, petrecând mulţi ani, se nevoia cu multă înfrânare.
Acestui fericit Teodor vrăjmaşul i-a adus oarecând supărare şi mâhnire multă pentru averea împărţită săracilor, punându-i în gând lungimea anilor, slăbiciunea trupului şi sărăcia hranei mănăstireşti. Fericitul Teodor n-a înţeles ispita şi nu şi-a adus aminte de Domnul, Care a zis: Nu vă îngrijiţi cu sufletul vostru, ce veţi mânca sau ce veţi bea. Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră şi nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele. Deci a început de necaz a veni la deznădejde pentru sărăcie, întunecat fiind multe zile de către vrăjmaşul, iar această mâhnire o mărturisea la arătare prietenilor săi.
Şi era acolo în mănăstire un monah oarecare, cu numele Vasilie, unul din cei desăvârşiţi. Acesta, vrând să mângâie şi să scoată pe Teodor din groapa deznădejdii, i-a zis: „Frate Teodore, rogu-te să nu-ţi pierzi plata ta, căci dacă îţi pare rău după averea ce ai împărţit-o la săraci, eu mă voi sârgui să-ţi dau toate, numai tu să zici înaintea lui Dumnezeu ca milostenia ta să mi se socotească mie. Iar tu îndată vei fi fără grijă, luându-ţi averea, dar caută, de te va suferi Domnul; pentru că şi în Constantinopol, un om oarecare s-a căit de aurul ce l-a împărţit milostenie şi l-a socotit înaintea lui Dumnezeu ca al altuia, de la care şi-a luat înapoi ceea ce a împărţit. Insă când a zis: «Nu eu, Doamne, am făcut milostenia, ci a acestuia este», îndatăa căzut în mijlocul bisericii şi a murit; şi astfel a pierdut pe amândouă împreună – şi aurul şi viaţa”.
Auzind Teodor acestea şi luându-le în minte, plângea de greşeala sa şi fericea pe fratele cel ce l-a deşteptat dintr-o neputinţă ca aceasta. Căci pentru unii ca aceştia a zis Domnul: De vei face om cinstit din cel nevrednic, ca gura Mea vei fi. De atunci s-a făcut între ei mare dragoste. După aceasta, Teodor sporea bine în poruncile Domnului şi săvârşea toate cele ce sunt drepte, bine plăcute, sfinte şi neprihănite.
Atunci diavolul a luat mare rană că n-a putut să-l înşele în felul acela spre iubirea de argint. Deci s-a înarmat iar asupra lui, punându-i înainte alt meşteşug de aceeaşi pierzare, căci odată Vasilie a fost trimis de egumen la o ascultare, unde a zăbovit trei luni. Atunci vrăjmaşul, găsind vreme prielnică pentru meşteşugirea lui, s-a închipuit în asemănarea lui Vasilie şi s-a dus la el în peşteră, făcându-se a vorbi cu dânsul despre cele folositoare. Şi i-a zis: „Teodore, cum sporeşti acum? A încetat războiul diavolesc de la tine sau încă îţi face supărare, aducându-ţi iubire de câştig şi deşteptând amintirea averii împărţite la săraci?”
Iar Teodor, necunoscând că este diavolul şi părându-i-se că îi vorbeşte fratele, a răspuns: „Cu rugăciunile tale, părinte, sporesc bine, căci întărindu-mă prin tine, nu ascult gândurile ce mi le aduce diavolul. Şi acum, de îmi vei porunci ceva, voi face cu osârdie şi te voi asculta, căci prin învăţătura ta am aflat mare folos sufletului meu”. Atunci diavolul, care i se părea frate, luând îndrăzneală, i-a zis: „Iţi dau încă un alt sfat, prin care îţi vei afla odihnă şi degrab vei lua răsplătire de la Dumnezeu pentru averea împărţită. Cere de la Domnul Dumnezeu să-ţi dea aur şi argint mult şi să nu laşi pe nimeni să intre la tine, nici tu să nu ieşi din această peşteră”. Iar Teodor a făgăduit că va face toate acestea.
Atunci vicleanul diavol s-a dus de la dânsul şi, nevăzut aducân-du-i gând despre aflarea comorii, îl îndemna să se roage pentru aceea. Deci Teodor se ruga către Domnul să câştige de la Dânsul acea comoară, făgăduindu-se să le împartă pe toate în milostenie. Apoi adormind, a văzut în vis pe diavol luminos şi împodobit ca un înger, arătându-i comoara din peşteră. Această vedenie arătându-i-se nu o dată, ci de mai multe ori, după câteva zile s-a dus la locul arătat în vis şi, începând a săpa, a găsit comoara: mulţime de aur, de argint şi vase scumpe.
După aceasta iar a venit diavolul în chipul lui Vasilie şi a zis către Teodor: „Unde este comoara care ai primit-o? Că cel ce ţi s-a arătat ţie mi-a spus şi mie că ţi se va da mulţime de aur şi argint, după rugăciunea ta”. Iar Teodor nu voia să-i arate comoara. Atunci diavolul cel cu rău meşteşug a început îndată a-i zice şi pe faţă şi a-i aduce şi în taină gândul să ia comoara şi să se ducă în altă parte. Dar mai întâi i-a zis astfel: „Frate Teodore, nu ţi-am spus eu oare că degrab vei lua de la Dumnezeu răsplătirea averii dată milostenie? Că El a zis: Cel ce-şi va lăsa casa sau ţarinile, pentru numele Meu, va lua însutit şi va moşteni viaţa veşnică. Deci acum, iată, ai bogăţia în mâinile tale, fă cu dânsa ce voieşti”.
Teodor a răspuns: „Pentru aceasta am cerut de la Dumnezeu, pentru ca, dacă îmi va da, să le împart pe toate milostenie, şi socotesc că pentru aceea mi-a şi dăruit-o”. Iar potrivnicul i-a zis: „Frate Teodore, păzeşte-te ca vrăjmaşul să nu-ţi aducă, ca şi mai înainte, necaz pentru împărţire, căci, iată, ţi s-a dat altă avere în locul celei împărţite de tine săracilor. Eu te sfătuiesc să iei această comoară şi să te duci în altă ţară şi acolo vei câştiga moşii pentru trebuinţa ta, că şi aşa vei putea să te mantuieşti şi să scapi de meşteşugirile diavoleşti, iar când va sosi ducerea ta din această lume, le vei da pe acestea cui vei voi şi aşa va rămâne pomenirea ta după tine”. Iar Teodor i-a zis: „Dar nu mă voi ruşina eu că am lăsat lumea şi toate cele din lume, făgăduindu-mă să-mi sfârşesc viaţa în peştera aceasta, iar acum să fiu fugar şi vieţuitor lumesc? Dacă ai plăcere, lasă-mă să petrec în mănăstire şi acolo voi face toate câte îmi vei zice”. Diavolul a răspuns: „Aici nu vei putea să tăinuieşti comoara, că o vor afla şi ţi-o vor lua; deci primeşte sfatul meu şi fă degrab ceea ce-ţi zic, că de n-ar fi plăcut lui Dumnezeu să ai avere, nu ţi-ar fi dăruit-o, nici nu mi-ar fi spus mie să te întăresc”.
Atunci Teodor, crezând pe diavol ca pe frate, a început a găti în taină căruţele şi vasele în care să-şi adune comoara şi să iasă din peşteră, unde voia să-l scoată diavolul cu înşelăciunea, ca să-l despartă de sfântul loc al Cuvioşilor părinţi Antonie şi Teodosie, al însăşi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi mai ales ca să-l despartă de Dumnezeu. Dar iubitorul de oameni, Domnul, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, a mântuit şi pe acest rob al Său, Teodor, prin rugăciunile cuvioşilor Săi, căci într-acea vreme s-a întors din cale Vasilie – cel ce mântuise şi mai înainte pe Teodor de gândul cel rău – şi a mers în peşteră, voind să vadă pe fratele care vieţuia într-însa, şi i-a zis: „Frate Teodore, cum mai petreci, că de multă vreme nu te-am mai văzut?” Iar Teodor s-a mirat de o închinăciune ca aceasta şi i-a răspuns: „Ce zici că de multă vreme nu m-ai văzut? Ieri şi alaltăieri şi totdeauna ai fost cu mine şi m-ai învăţat. Şi iată, eu acum mă duc, precum mi-ai poruncit”.
Iar Vasilie s-a mirat mult de un răspuns ca acesta, şi l-a întrebat: „Frate Teodore, spune-mi ce cuvânt este acesta, că mi-ai zis că ieri şi alaltăieri şi totdeauna am fost cu tine şi te-am învăţat? Şi unde te duci? Că eu acum m-am întors din cale şi nu ştiu nimic. Oare nu ţi s-a întâmplat ceva din lucrarea diavolească? Te rog pentru Dumnezeu, nu tăinui de mine nimic”. Iar Teodor i-a zis cu mânie: „Ce mă ispiteşti şi de ce îmi tulburi sufletul, într-un fel zicându-mi uneori, iar alteori într-alt fel? Care cuvinte să le cred?” Apoi, ocărându-l, l-a gonit de la el. Iar Vasilie, primind acestea, s-a dus în mănăstire. Atunci diavolul a venit iar la dânsul în chipul lui Vasilie şi i-a zis: „Frate, eu, ticălosul, îmi pierdusem mintea, zicându-ţi altele;
pentru aceea nu-ţi pomenesc ocara pe care am luat-o de la tine, dar îţi zic iar aceasta: ia-ţi comoara pe care ai găsit-o şi ieşi degrabă de aici în noaptea aceasta!” Zicându-i acestea, s-a dus de la el.
După aceea Vasilie a venit iar la dânsul, luând cu el şi pe unii din părinţii bătrâni, şi a zis către Teodor: „Aceştia sunt martori că de trei luni nu te-am mai văzut, pentru că am fost trimis de egumen pentru trebuinţa mănăstirească; şi astăzi este a treia zi de când m-am întors în mănăstire. Deci eu abia am venit şi tu mi-ai zis că ieri, alaltăieri şi totdeauna am fost cu tine; pentru aceea socotesc că aici a fost o lucrare diavolească în chipul meu. Şi de voieşti să înţelegi adevărul, să faci astfel: Când va veni la tine cineva, să nu-l laşi să-ţi vorbească până ce nu va face rugăciunea lui Iisus, şi de nu va voi, atunci vei înţelege că este diavolul”. Zicând acestea Vasilie, a făcut rugăciune de certare asupra diavolului, chemând pe sfinţi în ajutor; apoi întărind bine pe Teodor, s-a dus la mănăstire în chilia sa. După aceasta, diavolul n-a mai îndrăznit să se arate lui Teodor, iar el atunci a înţeles înşelăciunea vicleanului. Şi de atunci pe oricine venea la dânsul îl silea să facă mai întâi rugăciunea lui Iisus şi numai după aceea vorbea cu dânsul. Aşa s¬a întărit asupra vrăjmaşului şi Domnul l-a izbăvit din gura leului, care căuta să-l înghită, precum se întâmplă şi multora care se depărtează în pustietăţi şi în prăpăstiile pământului, şi se liniştesc în singurătate, cărora le este trebuinţă mare de tărie şi de ajutorul dumnezeiesc, ca să nu fie biruiţi în războiul celui ce vieţuieşte de unul singur şi să fie înghiţiţi de fiarele cele pierzătoare de suflet.
Deci fericitul Teodor, izbăvindu-se din groapa pierzării, a început a se sârgui foarte, pentru ca mai vârtos vrăjmaşul să cadă în groapă, iar nu el. Mai întâi a săpat pământul adânc şi acolo a pus comoara cea aflată, care vrăjmăşea asupra sa, apoi a acoperit-o bine, ca să piară şi pomenirea ei cu sunet. Apoi, fericitul Domnului s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu să-i dăruiască uitare de locul acela în care a ascuns-o şi să ia de la dânsul toată patima iubirii de argint. Şi i-a împlinit Dumnezeu rugăciunea, că de atunci niciodată nu ştia de acel loc şi nici nu se gândea vreodată să câştige averi, căci socotea aurul şi argintul ca tina. Iar ca să nu aibă diavolul iarăşi îndrăzneală asupra lui, atunci când, fiind el fără de lucru, s-ar fi dat lenevirii, din care se naşte păcatul, s-a dat fericitul acesta Teodor la o slujbă grea. El a pus în peşteră o râşniţă şi a început a sluji fraţilor, ducând grâu din mănăstire şi măcinându-l cu mâinile sale. De atunci, în toate nopţile petrecea fără somn, ostenindu-se la lucrul mâinilor şi la rugăciune, apoi sosind ziua, ducea făina şi iarăşi aducea grâu. Slujind el astfel mulţi ani, făcea multă uşurare slujitorilor mănăstireşti, neruşinându-se de un lucru ca acesta.
Şi trecând multă vreme şi chelarul văzând pe Teodor într-o slujbă ca aceea ostenindu-se în grea chinuire, s-a umilit şi odată fiind adus grâu de la moşie în mănăstire, a trimis la el în peşteră cinci care, ca să nu mai vie întotdeauna să-şi ia singur, făcându-şi osteneală peste osteneală. Iar Teodor turnând grâul în vase, a început a râşni, cântând Psaltirea pe de rost; iar când a ostenit şi voia să se odihnească puţin, atunci deodată s-a făcut un glas ca tunetul şi râşniţa a început a măcina singură. Iar fericitul înţelegând diavoleasca lucrare, s-a sculat şi a început a se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; apoi a zis cu glas tare: „Certe-te pe tine Domnul, vicleanule diavol!” Dar diavolul nu înceta măcinatul la râşniţă. Atunci Teodor a zis iar: „In numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Cel ce te-a surpat din cer şi te-a dat în călcarea plăcuţilor Săi, îţi poruncesc eu, păcătosul, să nu încetezi cu lucrul acesta, până nu vei râşni tot grâul, ca şi tu să slujeşti sfinţilor fraţi”.
Zicând sfântul acestea, a stat la rugăciune; iar diavolul, neîndrăznind a nu asculta certarea, a râşnit tot grâul în acea noapte. Iar a doua zi, Teodor a înştiinţat pe chelar să trimită să ia faina, iar chelarul s-a mirat de acel lucru minunat, cum cinci care s-au râşnit într-o noapte. Şi mergând el singur în peşteră, a scos din ea cinci care de făină. încă şi o altă minune s-a făcut, căci din acelaşi grâu s-au mai găsit şi alte cinci care de făină. Deci în aceste lucruri ale fericitului Teodor s-a împlinit cuvântul apostolilor, care au grăit: Doamne, şi diavolii ni se supun nouă întru numele Tău. Asemenea şi graiul lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care a zis: Iată vă dau vouă putere să călcaţi peste şerpi, peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului…; pentru că voind viclenii diavoli să înfricoşeze pe acest rob al lui Dumnezeu şi să-l robească lor, precum îl amăgiseră mai înainte, ei înşişi au câştigat asupra lor legăturile robiei, încât au şi strigat atunci, zicând: „De acum nu ne vom mai afla aici”.
Apoi Teodor şi Vasilie au făcut sfat plăcut lui Dumnezeu între ei, ca gândurile lor să nu le tăinuiască niciodată, ci amândoi să le socotească împreună, dacă sunt plăcute lui Dumnezeu; deci, după socoteala lor, Vasilie a intrat ca să se liniştească în peşteră, iar Teodor pentru bătrâneţe a ieşit din peşteră, ca să locuiască în mănăstirea cea veche.
Iar mănăstirea cea veche era atunci arsă şi lemnele spre zidirea bisericii şi a tuturor chiliilor erau aduse cu plute pe malul Niprului, pentru care erau tocmiţi cărăuşi să le suie la deal. Iar Teodor vrând ca să-şi facă chilie, a început a căra singur lemne de pe mal la deal, nedând altora osteneala sa. Insă mincinoşii diavoli uitaseră că nu demult fuseseră siliţi de Teodor în robie şi se fagăduiseră că nu se vor mai afla la el; deci iar îi făceau supărare şi câte lemne ridica el peste zi la deal, cu mare osteneală, pentru facerea chiliei, diavolii le surpau noaptea din deal pe toate, vrând ca astfel să izgonească pe fericit de acolo. Iar Teodor cunoscând supărarea diavolilor, a zis către ei: „In numele Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Care v-a poruncit să intraţi în porci, vă poruncesc şi eu, păcătosul robul Lui, ca toate lemnele ce sunt pe mal să le suiţi în deal, ca fraţii cei ce slujesc Domnului să rămână fără osteneală, iar casa de rugăciune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi chiliile lor să şi le poată zidi fără surparea voastră, ca să ştiţi că Domnul este în locul acesta”. Deci, îndată în acea noapte, diavolii au suit de pe mal la deal toate lemnele, încât erau destule pentru zidirea întregii mănăstiri, nu numai pentru chilia Sfântului Teodor.
Iar a doua zi, cărăuşii sculându-se, au mers la mal, vrând să care lemnele la deal, dar n-au găsit nici unul. Apoi, căutând încoace şi încolo, au văzut că acum toate erau ridicate pe deal, nepuse împreună la un loc, ci toate osebite, care cu care să fie – deosebi acoperământul, deosebi podul şi deosebi stejarii cei mari, care erau greu de purtat din pricina lungimii lor. Iar acest lucru era de mare mirare, pentru că se făcuse mai presus de puterea omenească.
Drept aceea s-a proslăvit Dumnezeu în plăcutul Său, Teodor, împreună cu sfetnicul său, Vasilie, pentru ale căror nevoinţe s-a făcut această minune prea de mirare. Insă aceşti robi ai Domnului nu se mândreau de supunerea diavolească, ci urmau după cum s-a zis: Nu vă bucuraţi că duhurile vi se supun vouă, ci vă bucuraţi că numele voastre s-au scris în cer. Iar diavolii, fiind vădită la arătare înşelăciunea lor de Teodor şi de Vasilie, nu puteau suferi ocările lor, căci ei oarecand erau cinstiţi şi închinaţi de cei necredincioşi ca nişte dumnezei, iar pe urmă se vedeau nebăgaţi în seamă de aceşti credincioşi ai lui Dumnezeu, Teodor şi Vasilie, fiind defăimaţi şi necinstiţi, şi slu-jindu-le lor ca nişte robi cumpăraţi, uneori râşnindu-le grâu, alteori suindu-le lemne la deal; iar pe lângă acestea erau şi goniţi din oameni prin certarea acestor sfinţi. Pentru aceea se auzea că au strigat în vremea ridicării lemnelor, zicând: „O, răi şi cumpliţi pizmaşi ai noştri, Teodor şi Vasilie, nu vom înceta, nici nu ne vom odihni luptându-ne cu voi, până ce vă vom da morţii!”
De atunci, viclenii diavoli, neştiind ca vor fi mijlocitori de mai cinstită cunună pentru sfinţi, au început cu totul a îndemna pe oamenii cei răi să-i piardă pe ei. Căci îndată după minunea ce se făcuse, au ridicat, prin zavistia diavolească, tulburare în lucrătorii cei tocmiţi, care ziceau fericitului Teodor: „Dă-ne nouă plata, căci nu ştim cu ce meşteşug tocmindu-te cu Vasilie, ai făcut ca aceste lemne să fie suite în deal, iar noi eram gata să le cărăm”. Incă şi un judecător nedrept, fiind biruit de darul aurului – neaducându-şi aminte de osândirea lui Dumnezeu, că cel ce judecă cu nedreptate, el însuşi va fi osândit -, a judecat ca Teodor să dea plata celor tocmiţi, zicând cu îndrăzneală: „Diavolii care ţi-au ajutat a le căra, să-ţi ajute şi a plăti”.
Era foarte cumplită atâta zavistie diavolească împotriva neagoni-sitorului Teodor şi a lui Vasilie, sfetnicul său. Insă aceasta neajungând spre ucidere, potrivnicul diavol a ridicat alt vifor purtător de moarte, aducându-şi aminte de biruirea sa cea dintâi.
Deci s-a dus în chipul lui Vasilie, care atunci se liniştea în peştera nemţească, la unul din sfetnicii domneşti, boier foarte cumplit şi sălbatic, răucredincios cu cuvântul şi cu lucrul, căruia Vasilie îi era cunoscut. Şi i-a zis diavolul aceluia astfel: „Teodor, care a fost în peşteră înaintea mea, a găsit comoară mare – aur, argint şi vase de mult preţ – şi luând-o, voia să fugă în altă ţară, dar eu l-am oprit; şi iată, acum se face a fi nebun şi se împărtăşeşte cu dracii, poruncindu-le lor a râşni şi a sui lemnele de la mal în deal.
Insă comoara el o păzeşte cu dinadinsul până la vreme îndemânatică, ca, tăinuindu-se de mine, să fugă cu dânsa unde va voi, iar voievodul nu va găsi nimic din ea”. Boierul, auzind aceasta de la diavolul apărut în chipul lui Vasilie, l-a dus la domnul Mstislav Sviatopolcovici.
Iar diavolul, spunând toate acestea voievodului, a adăugat şi aceasta: „Să-l prindeţi degrab, până ce nu va fugi, şi să luaţi comoara; iar de nu va vrea s-o dea de voie, să-i daţi bătăi multe şi atunci o va da. Iar de nu se va îndrepta nici aşa, dându-l pe el la chinuri grele, să mă chemaţi pe mine, că eu îl voi vădi înaintea voastră, a tuturor şi voi arăta locul unde este ascunsă comoara”. Semănând această înşelăciune, diavolul a plecat din faţa lor.
Iar a doua zi, voievodul s-a dus el însuşi cu mulţi ostaşi, ca la un vânat sau ca la un ostaş tare şi, luând pe fericitul Teodor, l-a dus la casa sa, unde a început a-l întreba întâi cu îmbunări, zicându-i: „Părinte, spune-mi mie de ai găsit vreo comoară precum am auzit”. Teodor a răspuns: „Aşa este, am găsit o comoară şi acum este ascunsă în peşteră”. Iar voievodul a întrebat: „Dar nu ştii, părinte, cine a ascuns-o pe ea şi cât aur, argint şi vase sunt în ea?” Fericitul a răspuns: „Incă trăind Cuviosul părintele nostru Antonie, spunea că este o comoară nemţească în peştera aceea, care pentru aceea se numeşte „nemţească” şi până acum. Insă aur şi argint am văzut foarte mult, iar vasele sunt latineşti”. Apoi voievodul i-a zis: „Părinte, de ce nu mi-o dai mie? Căci eu aş împărţi-o cu tine şi cât îţi va trebui vei lua. Pe lângă aceasta vei fi părinte tatălui meu şi mie”. Şi era atunci tatăl lui, voievodul Sviatopolc, în Turova. Iar fericitul Teodor a zis: „Mie nu-mi trebuie să iau nimic dintr-însa, căci nu-mi este de folos. V-aş da-o toată, de vreme ce aceleia slujiţi, de care eu sunt liber; dar Domnul a luat de la mine pomenirea acelui loc, în care am ascuns-o”.
Atunci voievodul a zis slugilor cu mânie: „Vă poruncesc să ferecaţi mâinile şi picioarele acestui călugăr şi trei zile să nu-i daţi nici pâine, nici apă, de vreme ce n-a voit mila mea”. Apoi, după ce l-a ferecat, iarăşi l-a întrebat: „Spune-mi, unde este comoara ta?” Iar Teodor le-a răspuns: „Nu ştiu, precum am zis, unde am ascuns-o”. Deci voievodul a poruncit să-l muncească cu bătăi multe, încât toată rasa i s-a udat de sânge. Apoi a poruncit să-l spânzure la un fum mare şi după aceasta să-l lege înapoi şi să aprindă foc sub dânsul. Şi mulţi se mirau de răbdarea bărbatului, căci petrecea în văpaie ca în rouă şi nici de rasa lui nu s-a atins focul. Iar unul din cei ce erau de faţă, văzând aceasta, i-a spus voievodului. Iar el, cuprins de spaimă, a zis stareţului: „De ce te pierzi pe tine, nedându-ne nouă comoara care ni se cuvine?” Teodor a zis: „Adevărul îţi spun, că atunci când am găsit-o, m-am izbăvit de iubirea de argint, cu rugăciunile fratelui meu, Vasilie; şi acum, precum am zis, Domnul a luat de la mine pomenirea acelui loc în care am ascuns-o”.
Iar voievodul, auzind aceasta, a trimis degrabă la peşteră, la fericitul Vasilie, care, nevoind să vină, l-au adus cu sila. Atunci voievodul i-a zis: „Toate cele ce mi-ai poruncit să fac acestui rău stareţ, le-am făcut, dar nimic n-am sporit. Deci, pe tine însuţi, pe care voiesc să te am în loc de tată, te-am chemat ca mărturie”. Iar Vasilie, îndoindu-se, i-a zis: „Ce ţi-am poruncit eu să faci?” Voievodul a zis: „Mi-ai spus de comoara ce a găsit-o dânsul, iar el nu voieşte să-mi spună de ea, cu toate că l-am muncit”. Atunci Vasilie i-a zis: „Am cunoscut meşteşugul vicleanului diavol, care te-a înşelat şi care a minţit asupra mea şi asupra acestui cuvios; căci pe mine niciodată nu m-ai văzut, eu neieşind din peşteră de cincisprezece ani”. Atunci toţi cei ce stăteau de faţă au zis: „Inaintea noastră a tuturor ai vorbit voievodului”. Iar Vasilie a zis: „Diavolul v-a înşelat pe toţi, că eu nu v-am văzut nici pe voi, nici pe voievodul vostru”.
Iar voievodul, mâniindu-se, a poruncit să-l muncească şi pe acesta fără de milă, ca şi pe Teodor. Apoi, nesuferind mustrarea sa, s-a iuţit mai mult, fiind ameţit de vin, şi luând o săgeată, a rănit pe fericitul Vasilie. Iar Vasilie a scos săgeata din pântecele său şi a aruncat-o spre voievod, zicându-i: „De această săgeată, nu după multă vreme, şi tu vei fi rănit”. Lucrul acesta s-a şi împlinit, după proorocia sfântului. Insă mai înainte de aceea, sfinţii abia fiind vii, voievodul a poruncit să-i închidă deosebi în temniţă, ca a doua zi să le dea munci mai cumplite. Dar într-acea noapte ei au adormit cu cinstita lor moarte înaintea Domnului; iar Domnul a scos din temniţă sufletele lor, ca să se mărturisească numelui Lui cel sfânt, în lumina cea pururea fiitoare. Şi înştiinţându-se ceilalţi fraţi, au mers şi au luat trupurile sfinţilor pătimitori şi le-au îngropat cu cinste în peştera nemţească, în care ei s-au nevoit cu iubire de osteneală şi cu dumnezeiască plăcere.
Insă după aceea au fost mutate în peştera Cuviosului Antonie, unde şi până acum se află nestricaţi în hainele şi în rasele cele însângerate, care asemenea au rămas nestricate.
Iar nu după multă vreme de la fericitul lor sfârşit, s-a împlinit proorocia Cuviosului Vasilie, căci voievodul Mstislav Sviatopolcovici a fost săgetat în cetatea Vladimir, pe când se lupta cu voievodul David Igorovici. Atunci, cunoscându-şi săgeata sa cu care a rănit pe fericitul Vasilie, a zis: „Iată mor astăzi pentru Cuvioşii Teodor şi Vasilie”. Astfel a luat răsplătire răul ucigaş după faptele sale. Iar cuvioşii pătimitori, ca nişte biruitori ai diavolului celui ce biruieşte prin iubirea de argint, nu cu argint stricăcios şi cu aur, ci cu slavă şi cinste veşnică sunt încununaţi, şi au câştigat coroana de piatră scumpă, care este Hristos, a Căruia este cinstea şi slava, cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august