Apostazia

„Şi veţi fi daţi şi de părinţi, şi de rudenii,
Şi de prieteni, şi de fraţi şi vor ucide dintre voi.
Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu.” (Luca 21:16-17)

Prigoana comunistă din secolul XX a fost cea mai cumplită din toate prigoanele istoriei creştinismului, iar îndepărtarea lui Dumnezeu, adică îndepărtarea lucrării simţite a Harului după cele două Războaie Mondiale, a dus la faptul că lumea întreagă este afundată în criză şi în nimic nu îşi află ieşirea, pierzând pentru totdeauna buna rânduială şi aşezare a firii lăsate de Dumnezeu.
(Arhim. Sofronie Saharov)
Experienţa lagărului comunist a fost zguduitoare pentru întreaga Ortodoxie: zeci de mii de biserici au fost şterse de pe faţa pământului şi zeci de milioane de creştini au fost martirizaţi.
„Trebuie să ne eliberăm de Dumnezeu”: iată dorinţa vădită sau ascunsă a multora dintre arhitecţii civilizaţiei europene. Pentru aceasta ei lucrează prin umanism sau Renaştere, prin raţionalism şi voluntarism, prin parlamentarism şi revoluţionarism.

Pustiit este omul umanist, înfricoşător de pustiit, fiindcă din el a fost alungată conştiinţa şi simţirea nemuririi lui personale şi în viaţa lui s-a înscăunat principiul „homo homini lupus” (omul e lup pentru om).
(Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul)

Revolţia bolşevică din 1917

Spre sfârşitul Primului Război Mondial, sub influenţa unor agitatori străini de credinţa pravoslavnică, ce profită de situaţia incertă şi tulbure datorată războiului, izbucnesc în Rusia mai multe revolte, care culminează cu o lovitură de stat. Revoluţia din 1917 din Rusia este înrudită prin origini, metode şi scopuri cu Revoluţia franceză din 1789. Sub falsele lozinci despre pace, egalitate, fraternitate, atunci ca şi acum s-a înfăptutit singurul „program”, anume: „cu maţele ultimului popă vom sugruma pe ultimul rege”. Abolirea monarhiei şi distrugerea rădăcinilor creştine au fost obiectivele majore ale acestora. Astfel a început construirea unei alte ordini, unei noi aşezări a lumii.
În martie 1917, Ţarul Nicolae al II-lea abdică. Pe 17 aprilie 1917, Lenin, Zenoviev, Lunacharscki şi alţi bolşevici, mulţi dintre ei venind de la New York cu instrucţiuni şi planuri precise, sosesc la Petrograd, unde se afla deja Troţki şi împreună pun la cale mersul Revoluţiei. Pe 6 noiembrie, după dezintegrarea sistematică a armatei ruseşti prin intrigi şi comploturi, se declanşează Revoluţia bolşevică, iar a doua zi la Petrograd se instalează guvernul prezidat de Lenin, guvern numit Consiliul Comisarilor Poporului. Începea „marele întuneric” …

”Victoria” Revoluţiei

După asasinarea familiei imperiale, în Rusia continuă lupta între Armata Roşie (bolşevică) şi Armata Albă (imperială). Amiralul Kolceak, comandantul suprem al rezistenţei naţionale ruseşti, este trădat de generalul francez Janin, comandantul trupelor aliate din Siberia, fiind predat trupelor bolşevice, care-l asasinează. Astfel, cu acordul tacit şi mai apoi oficial al Puterilor Occidentale, regimul comunist se instalează trainic în Rusia pentru mai bine de şaptezeci de ani.

În 1918 Lenin proclama „ţelul comun şi unic al Revoluţiei”, acela „de a curăţa pământul rusesc de toate insectele dăunătoare”, prin „insecte dăunătoare” înţelegând pe toţi proprietarii de pământ şi case, pe profesorii de liceu, pe preoţi, călugări, cântareţii de biserică, pe intelectuali, studenţi, funcţionari …
Trebuiau apoi curăţate minţile oamenilor de „putregaiul superstiţiilor religioase”, în numele progresului ateu:
„Electricitatea va lua locul lui Dumnezeu. Ţăranii n-au decât să se roage la zeul electricităţii, vor simţi mai bine puterea autorităţi lor centrale”, spunea Lenin în 1918.
Numărul total al creştinilor martirizaţi în Rusia în timpul prigoanei comuniste se ridică la şaizeci de milioane.
Numai între 1929-1932 au fost deportate în Siberia 5 milioane de persoane, între 1937-1938 au fost arestate 681.692 de persoane (dintre care 268.950 au fost ridicate într-o singură zi, o pătrime din ele fiind împuşcate), iar in 1939 au avut loc 12 milioane de arestări.
Între 1917-1937 au fost distruse 24000 de biserici şi alte 12000 au fost transformate în magazii, grajduri, cluburi etc. În 1937 se propunea pentru cincinalul 1937-1942 dărâmarea altor 2900 de biserici şi a 63 de mănăstiri.
În 1918, pentru a accelera „victoria culturală a revoluţiei”, bolşevicii au inceput să scoată şi să arunce moaştele sfinţilor, să confişte odoarele bisericeşti şi să dinamiteze locaşurile de închinăciune.

În apărarea bisericilor şi a mănăstirilor devastate au izbucnit răzmeriţe populare. Cei ce au cutezat să se împotrivească profanărilor au fost fie lichidaţi pe loc, fie arestaţi.
(cf. Al. Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag)

Fericiţi cei prigoniţi – martiri ai temniţelor româneşti-/ ed. îngrijită de Matei Marin