Biserica, mireasa lui Hristos

Când priveşti viaţa ca dar al lui Dumnezeu descoperi creaţia ca un tot unitar. Aparţii unui suflet imens şi unic, în care tu eşti totul şi totul trăieşte prin tine. Exişti într-o lume cu bucuriile şi durerile ei şi eşti cuprins de emoţia lor fiindcă ceva ne leagă şi ne unifică cu tot.

Acum văd Biserica lui Hristos peste tot. Ea cuprinde toată creaţia, lumea văzută şi nevăzută (cu toate fiinţele cereşti).

_DSC6257În spaţiul Bisericii, timpul nu mai cunoaşte istorie. Nu mai suntem o bucată de timp, ci devenim un tot. Doar în Biserică cunoaştem veşnicia. Ea este descoperită de prezenţa Duhului Sfânt, care ne transformă într-un templu al prezenţei dumnezeieşti. În această prezenţă cunoaştem Adevărul şi Iubirea şi aşa devenim liberi. Liberi de păcat (înţelegând păcatul ca uitare şi înstrăinare de Dumnezeu, de iubirea Lui veşnică).

În Biserică eşti când devii responsabil şi eşti mărturisitor al lui Hristos cel înviat, când ai iniţiativa împăcării, când eşti bun şi binevoitor, când vizitezi pe cel bolnav, aduci mângâiere unui întristat, când îţi faci timp pentru cel de lângă tine, când ierţi şi nu te superi pe fratele tău, când munceşti cinstit, când răscumperi ura şi minciuna cu Iubirea şi Adevărul. Iubirea în Biserica lui Hristos nu este limitată, ci se extinde în perspectiva cosmică a creaţiei lui Dumnezeu.

În Biserica lui Hristos nu există fricoşi. Fricoşii nu îndrăznesc să intre în Împărăţia lui Dumnezeu deoarece sunt incapabili de a muri pentru Hristos, de a-L mărturisi… Incapabili, deoarece au murit în capcana fricii. Depăşirea fricii este prima respiraţie a aerului libertăţii în Biserică.

În Biserica lui Hristos nu mai există străin sau înstrăinare, cel de lângă tine devine fratele tău. Este Biserica lui Hristos ca şi tine, ca şi mine.

Începutul Bisericii este în sufletul tău.

Biserica, mireasa lui Hristos

Pr. Petru Munteanu – 28 ianuarie 2014

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

go top