Buletinul parohial ”Hai cu noi” își propune să lanseze o provocare, aceea a comunicării, în care corzile sufletului nostru să vibreze o armonie ce se vrea remediu pentru disonanța actuală. Realizăm curgerea timpului în jurul nostru, timp ce ne îndeamnă să percepem existența plenară. O existență îmbunătățită, ce trece dincolo de divergența de opinii: care dintre noi s-a îngrășat și care a slăbit.
Prin acest buletin parohial căutăm să străbatem drumul vieții împreună, călători cu întâmplări, încărcați de bucuriile întâlnirilor și de durerea despărțirilor, exploratori ai marelui dar al vieții, ca dar de la Dumnezeu.
Știm că în acest drum, întâmplările vieților noastre se vor termina brusc și vom realiza că am asistat la desfășurarea lor ca într-o poveste. Am râs de bucurie și am plâns de durerea vreunui personaj de basm.
Nu știm când, pentru fiecare povestea va lua sfârșit, când noaptea va coborî, pentru ca cei osteniți să adoarmă.
Până atunci însă, ”Hai cu noi”, trăiește drumul frumos, așternut în paginile buletinului parohial!
Pr. Petru Munteanu – noiembrie 2013