Când omul vrea să se întâlnească cu Dumnezeu și Dumnezeu îl caută

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, duminică 24 ianuarie, pașii mei s-au îndreptat spre meleaguri săvineștene, spre frumoasa biserica a satului cu Hramul: ,,Sfinţii Voievozi.’’

Biserica a devenit neîncăpătoare pentru enoriașii parohiei, dar și pentru numeroși creștini veniți de departe sau de mai aproape de Săvinești, printre care m-am regăsit și eu, o oarbă spiritual ce încearcă să-și recapete vederea sufletului în acest sfânt locaș, spațiu al întâlnirii cu Hristos Cel Înviat.

M-am bucurat atât de mult, când am văzut că Biserica e plină de credincioși, gândind așa: Azi părintele Petru Munteanu, are sufletul plin de bucurie sfântă, fiindcă l-am auzit spunând odată, la cumpăna dintre ani, că cea mai mare bucurie a unui preot e să fie biserica plină de credincioși în sfinte sărbători și cea mai mare tristețe pe care o tăiește un preot e atunci când biserica e goală, când credincioșii parohiei sale nu au venit la întâlnirea cu Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. M-am bucurat și fiindcă am știut că Domnul nostru drag- Iisus Hristos a venit la întâlnirea cu noi toți, cu cei care am dorit să-l întâlnim în sfântă Casa Sa, cu cei care am avut un dor de El și L-am chemat cu multă iubire în mijlocul nostru, să îndepărteze vălul întunecat al păcatelor de pe ochii trupului și ai inimii noastre, ca sa-L putem vedea alături de noi, ca să-L putem simți prezent în întreaga noastră ființă.

Ce întâlnire poate fi mai frumoasă, decât întâlnirea cu Hristos, Domnul iubirii, al bucuriei, al adevărului, al milostivirii, al smereniei și al iertării? Niciuna. Părintele Petru Munteanu, mereu ne îndeamnă să pășim în spațiul Bisericii ca să ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat Care este Calea, Adevărul, Viața și nu ca să ne întâlnim doar cu vecinii, cu cumătrii, cu rudele, sau cu prietenii noștri. Ce frumos îndemn! Să ne dorim întâlnirea cu Hristos, să ieșim în întâmpinarea Sa și să-L poftim cu dragoste infinită și necondiționată în cămara sufletului nostru.

Mereu mă întreb când sunt în Casa Domnului: Oare azi m-am întâlnit cu Hristos, sau am ratat întâlnirea cu El? Oare azi Iisus Hristos mi-a simțit dorul de El, a simțit că Îl iubesc? Și când simt că nu am trăit în mod autentic întreaga Liturghie, Îi spun așa: Doamne, Te rog, iartă-mă pentru nesimțirea mea, pentru împietrirea inimii mele, pentru păcătoșenia mea! Doamne, măcar aici în Biserica Ta, vreau să mă întâlnesc cu Tine, caută-mă Te rog, vino în întâmpinarea mea, fă Tu mai mulți pași către mine, fiindcă Tu ești atât de bun și de milostiv! Doamne, aș vrea să-Ți dăruiesc o lacrimă de pocăință, cercetează-mă cu iubirea Ta care încălzește și topește orice sloi de gheață! Doamne, trezește-mă din somnul spiritual, Doamne, vreau să văd, Doamne, vindecă-mă de orbirea spirituală! ,,Iisuse, Fiul lui David, fie-ți milă de mine!’’(Luca 18, 38) Și atunci simt cum Hristos se milostivește asupra mea și vine să se întâlnească cu mine, fiindcă e adevărat ce a spus părintele Munteanu: ,,Când omul vrea să se întâlnească cu Dumnezeu și Dumnezeu îl caută.’’

Ce mărgăritare duhovnicești ne-a mai dăruit părintele Munteanu în cuvântul de folos după citirea Pericopei Evanghelice din duminica a XXXI-a după Rusalii, cu tema: Vindecarea orbului din Ierihon? Un mărgăritar care să ne ajute să ne simțim valoroși atunci când cei din jurul nostru ne consideră fără nicio valoare, fără niciun talant, fără nicio lumină interioară. ,,Când toți ceilalți îți spun că nu valorezi nimic, Hristos îți spune că valorezi totul pentru El’’, fiindcă El s-a născut și pentru tine, s-a răstignit și pentru tine, a înviat și pentru tine, fiindcă El iubește și miluiește și pe cel sărac și pe cel bogat, și pe cel înțelept și pe cel fără minte, și pe cel frumos și pe cel urât, și pe cel gras și pe cel slab, și pe cel credincios și pe cel păcătos. Așadar, când toți ceilalți ne consideră fără valoare, noi să conștientizăm că avem în interiorul nostru un diamant ce așteaptă să fie scos la lumină, avem icoana Lui Dumnezeu în sufletul nostru care valorează mai mult decât întreaga lume cu toate bogățiile ei.

Ne-a mai spus părintele, că mulți dintre semenii noștri nu ne doresc fericiți: ,,Astăzi lumea nu mai acceptă să te vadă fericit.’’ Așa e, din păcate. Invidia, egoismul, răutatea, mândria au orbit spiritual tot mai mulți oameni, făcându-i să nu mai știe ce înseamnă prietenia sinceră și curată, comuniunea, solidaritatea, frățietatea, pacea și buna înțelegere.

Ce se întâmplă dacă cei din jurul nostru ne aud strigând? Vreau să văd pe Hristos! Vreau să văd frumusețea Creației Lui Dumnezeu! Vreau să văd înflorind florile iubirii, iertării, compasiunii, bucuriei, credinței, nădejdii, păcii peste tot în jurul meu! Vreau să văd doar lumina din oameni! Vreau să văd fiecare clipă a vieții ca dar de la Dumnezeu! Ne spun cu toții, în cor: Taci, taci, taci! Trist, dar adevărat, fiindcă așa cum a spus Pr. Munteanu: ,,Omul care se îndreaptă spre Hristos e neînțeles’’. Și ce e mai trist, că de multe ori e neînțeles de cei apropiați lui, de cei din familia lui: soț/soție, frați/surori, părinți sau copii. E trist când nu poți vorbi de dorul tău de Dumnezeu și de Acasă cu cei dragi ție, fiindcă e greu dialogul cu orbii și surzii, fiindcă e greu când cel de lângă tine nu cunoaște limbajul iubirii și comuniunii, limbajul Sfântului Duh, fiindcă ,,mulți se întâlnesc cu Hristos, dar nu înțeleg mesajul Acestuia’’ care e un mesaj al iubirii și comuniunii autentice. E greu dialogul cu orbii și surzii spiritual, dar să încercăm cu toții să arătăm acestora ce înseamnă bucuria autentică, ce înseamnă bucuria cu Hristos, să încercăm să devenim mărturisitori ai Domnului nostru, mereu și oriunde, să spunem cât bine ne-a făcut nouă Hristos, să spunem cât de Mare, Bun, Milostiv și Iubitor este Bunul Dumnezeu. Să îi molipsim pe toți cu bucuria noastră sfântă, cu credința puternică și statornică. Molipsindu-i cu această bucurie și credință neîndoielnică și nestrămutată vor începe toți din jurul nostrum să vadă lumina Soarelui Hristos, să audă și să înțeleagă Cuvântul Învățătorului Hristos și să vorbească același limbaj al iubirii, care e ușor de înțeles și care alină orice întristare și durere.

Să urmăm îndemnul Pr. Munteanu, mărturisitor și următor al Lui Hristos și să devenim cu toții mărturisitori, să împărtășim din cuvântul de folos pe care îl auzim la o predică bogată în învățături și pilde duhovnicești și celor din familiile noastre, și colegilor noștri, și prietenilor noștri. Să invităm la Cina cu Hristos și pe aproapele nostru, să mergem să ne întâlnim cu Hristos împreună cu alți semeni, să nu fim egoiști și să dorim să cunoaștem doar noi bucuria întâlnirii cu Acesta. Să nu fim indiferenți la durerea aproapelui, așa cum au fost tovarășii orbului din Ierihon, să empatizăm cu aproapele nostru aflat în suferință, cu o cruce spirituală mai grea decât a noastră. Să îi purtăm cu iubire necondiționată crucea pe umerii noștri, să îi întindem o mână caldă ca să-l ridicăm din locul unde a căzut doborât de necazuri și probleme. Să îi purtăm pe targa rugăciunii noastre, pe toți cei ce au nevoie de milostivirea Lui Dumnezeu, așa cum au făcut-o prietenii slăbănogului din Capernaum. Să fim mâinile, picioarele, ochii, gura, urechile, inima Lui Hristos!

Să nu spunem niciodată să tacă, unui semen care strigă: Vreau să văd …! Să trăim starea iubirii autentice, să trăim starea pocăinței autentice. Să nu lăsăm pe cei ce au părăsit Biserica străbună, Corabia Sfântă a Lui Hristos și au ales să vâslească împreună cu sectanții în luntrile lor ce se clatină pe valurile învolburate de furtunile eresurilor, pe cei care se intitulează pocăiți, să ne facă să ne fie rușine când ni se spune că ne-am pocăit, fiindcă am ales Calea Lui Hristos. Să ne dorim să trăim starea pocăinței adevărate care ne ajută să vedem cu adevărat, care ne ajută să fim mărturisitori și următori ai Mântuitorului nostru, Izvor de iubire și smerenie. Dacă pe toate acestea le vom face, niciodată nu vom fi orbi spiritual, niciodată nu vom rata întâlnirea cu Hristos și întreaga noastră viață ar fi ca o Liturghie după Liturghie. Dacă am face toate aceste fapte frumoase și plăcute Bunului Dumnezeu ,,nu l-am închide pe Hristos în Biserică la sfârșitul sfintelor slujbe.’’ Cât adevăr în cele spuse de părintele Munteanu! Așa e. Să fim sinceri și să recunoaștem că suntem cei mai mulți dintre noi, creștini căldicei care ne găsim diferite scuze pentru alungarea Lui Hristos din viața noastră: grija zilei de mâine, serviciul, familia, gura lumii, goana după cele lumești și după bogățiile materiale, schimbarea mentalității, evoluția omenirii, schimbarea timpurilor, ș.a.m.d. Credem, că participând două-trei ore, duminica la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-am îndeplinit datoria de creștini. Cât de mult ne înșeală vrășmașul diavol când credem asta! Cât de mult greșim când nu folosim fiecare clipă a vieții, pentru a sluji cu iubire și credință Lui Hristos și aproapelui nostru! Cât de mult greșim când nu vedem nevoile celor de lângă noi, când nu vedem în aproapele nostru pe Hristos, când nu vedem cu ochii Lui Hristos. Ce minunat ar fi dacă am vedea cu ochii Lui Hristos, dacă am fi ochii Lui Hristos! Acum câtva timp, am argumentat de ce ar fi bine și frumos să fim ochii Lui Hristos. Să fim ochii Lui Hristos care să privească pe aproapele nostru doborât sub greutatea Crucii spirituale, să fim ochii Lui Hristos, care se umplu de lacrimile iubirii și compasiunii când privesc suferința și neputința. Să fim ochii Lui Hristos care niciodată nu vor rămâne indiferenți la durere și tristețe. Să fim ochii Lui Hristos care privesc cu bucurie la împlinirile noastre. Să privim și noi cu bucurie la realizările aproapelui nostru, să fim ochii Lui Hristos care niciodată nu vor privi cu invidie, egoism, răutate.

Să fim ochii Lui Hristos care privesc la lumina din oameni. Să vedem și noi lumina din semenii noștri, să privim diamantul dumnezeirii din fiecare semen al nostru și să nu vedem numai întunericul greșelilor, păcatelor și patimilor, să nu privim cu ochii judecății în jurul nostru, să privim cu ochii blânzi, calmi, luminoși, iubitori ai Mântuitorului Hristos.

Să mulțumim mereu Bunului Dumnezeu, pentru darul vederii, să mulțumim pentru că putem vedea frumusețea Creației ce ne înconjoară. Să mulțumim pentru că știm care e culoarea cerului, să mulțumim că vedem cum arată marea liniștită sau învolburată, cum arată munții și codrii falnici, cum arată soarele, luna și stelele. Să mulțumim că putem vedea chipul celor dragi, că putem vedea inocența și frumusețea unui zâmbet de copil, că putem vedea atâtea și atâtea lucruri din lumea ce ne înconjoară. Să conștientizăm că și numai pentru acest dar al vederii, ar trebui să fim veșnic recunoscători Bunului Dumnezeu  și să ne dorim să vedem, nu numai cu ochii trupești, ci și cu ochii minții, ai inimii și ai sufletului, fiindcă doar atunci trăim starea credinței adevărate, a credinței roditoare.

Să urmăm, așadar, îndemnul Pr. Munteanu, care ne vrea pe toți mărturisitori într-o lume sărăcită în valori, într-o lume sărăcită de iubire, într-o lume orbită spiritual, într-o lume consumeristă și secularizată – spațiu al întunericului și al morții. Să pășim mereu pe calea vieții noastre, pe calea spre Acasă, având Tovarăș, Ghid și Model de slujire pe Hristos cel Înviat. Să fim atenți la mesajul pe care ni-l transmite Acesta, iar când am înțeles corect și clar acest mesaj să îl transmitem mai departe, să îl transmitem celor din casa noastră, din comunitatea noastră, din societatea noastră. Dar din dar se face Rai, să dăruim din bucuria comuniunii și întâlnirii cu Hristos, să-L chemăm pe Hristos în inimile noastre, în sufletele noastre, în casele noastre, să trăim mereu starea bucuriei ca roadă a Duhului Sfânt.

Să avem credință puternică și neîndoielnică ca a orbului din Ierihon, să conștientizăm că vindecarea noastră trupească și sufletească este darul milostivirii Bunului Dumnezeu și atunci când Hristos ne întreabă, când îl căutăm: ,,Ce voiești sa-ți fac?’’(Luca 18, 41), să răspundem  precum orbul din Ierihon: ,,Doamne, să văd!’’(Luca 18, 41) Doamne, nu vreau decât să Te văd pe Tine, să mă întâlnesc cu Tine, să Te cunosc pe Tine, să fiu mereu cu Tine, să cunosc și să accept voia Ta! În Biserica Lui Hristos să ne rugăm cu credință, așa: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui David, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne și pe noi, cei ce ne-am adunat aici în sfântul Tău locaș, și cu puterea Ta dumnezeiască, deschide-ne ochii cei sufletești, ca să vedem cu toții lumina slavei Tale. Apără de orbirea cea sufletească pe cei ce Te-au cunoscut Doamne. Dă-ne Harul Tău de a ne mărturisi cu umilință păcatele noastre, și vindecă-ne toate rănile, Doamne. Fă-ne Doamne ca să ne învrednicim a Te vedea și a Te avea întotdeauna cu noi și aici pe pământ și întru Împărăția Ta cea cerească în vecii vecilor. Amin.’’

Să nu cerșim bogății materiale, să nu cerșim lucruri păgubitoare sufletului nostru, ci să cerem doar darul vederii autentice, fiindcă dacă primim acest dar suntem cei mai bogați din lume. Doar atunci facem diferența dntre libertatea prost înțeleasă și libertatea responsabilă în Duhul Lui Dumnezeu, doar atunci facem diferența dintre rău și bine, dintre ură și iubire, dintre smerenie și mândrie, dintre adevăr și minciună, dintre întuneric și lumină. Doar atunci putem să ne vedem Haina Sfântului Botez așa cum este ea: albă și luminoasă sau înnegrită de mâlul greșelilor, păcatelor și patimilor noastre.

Am vrut, așadar, să dăruiesc din mărgăritarele duhovnicești pe care le-am primit în dar de la Pr. Munteanu în cuvântul de folos după Sfânta Evanghelie a Orbului din Ierihon, tuturor celor ce vor citi aceste rânduri. Mărgăritarele mele nu au aceeași strălucire ca ale părintelui, nu am reușit poate să înțeleg și să transmit corect mesajul Sfinției sale, dar ce v-am dăruit, v-am dăruit cu toată dragostea și cu toată prețuirea mea.

A fost sărbătoare în sufletul meu, așa cum e mereu când reușesc să ajung pe meleaguri săvineștene, când reușesc să mă împărtășesc din bucuria comuniunii și iubirii necondiționate în spațiul Bisericii cu Hramul ,,Sfinții Voievozi’’ din Săvinești, spațiul învierii Lui Hristos, spațiul luminos și ocrotit de aripile sfinte ale Arhanghelilor Mihail și Gavriil, aripi de iubire și lumină.

Am simțit nevoia să vă împărtășesc bucuria întâlnirii cu oameni cu suflet frumos și cald, cu Hristos Izvorul bucuriei autentice și să vă rog, să avem curaj cu toții să-L mărturisim pe Mântuitorul și Vindecătorul trupurilor și sufletelor noastre în locul unde am fost rânduiți de Bunul Dumnezeu, ca să ne înmulțim talanții și să ne împlinim menirea vieții ca dar de la Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a mulțumit tuturor enoriașilor parohiei, pentru că au făcut posibilă editarea numărului 29 a Buletinului Parohial: Hai cu noi și tuturor colaboratorilor Sfinției sale care fac posibilă desfășurarea unor acțiuni social-filantropice, ce vin în sprijinul semenilor cu diferite probleme. A mulțumit tuturor celor ce achiziționează produsele realizate de voluntarii inimoși și talentați ai Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială și ne-a invitat să devenim partenerii acesteia în realizarea proiectelor unanitare, fără niciun cost, conforn prevederilor Codului Fiscal, care oferă tuturor cetățenilor posibilitatea de a sprijini activitățile comunitare umanitare prin direcționarea a 2% din impozitul pe venit către o organizație nonprofit.

Să  încercăm să le răspundem şi noi, precum părintele Munteanu şi colaboratorii Sfinţiei sale, tuturor semenilor care au nevoie de ajutorul nostru, de milostenia noastră trupească şi sufletească, să arătăm iubire milostivă prin fapte, nu doar prin cuvinte, să fim precum Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul iubirii şi milostivirii infinite, Samarineanul milostiv şi să conştientizăm, că Pilda samarineanului milostiv nu este doar o povestioară frumoasă, ci ea este pentru noi un îndemn la fapte bune, un îndemn la iubirea necondiţionată a aproapelui, un îndemn la iubirea cu bucurie a aproapelui de care trebuie să fim alături, nu numai la bine, ci şi în încercări şi nevoi.

Cristina Toma