Credinţa, în general, este primirea ca adevărat a ceea ce spune cineva care merită să fie crezut pe cuvânt, iar credinţa creştină este un dar dumnezeiesc, în puterea căruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu şi învaţă sfânta Biserică. Socotim credinţa un dar dumnezeiesc, pentru că ea este o lucrare a harului lui Dumnezeu care ne luminează mintea, ne încălzeşte inima şi ne mişcă voia, ca să primim şi să ţinem cu nestrămutare, ca adevăr neîndoielnic, tot ce a descoperit Dumnezeu. Ea este însă totodată, şi un merit al omului, pentru că numai cine voieşte crede. De aceea, Dumnezeu răsplăteşte pe cei care cred şi pedepseşte pe cei ce nu cred: „Cel ce va crede şi se va boteza, zice Mântuitorul, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16).
Cuvintele „tot ce a descoperit Dumnezeu” însemnează că orice creştin trebuie să creadă tot ce a făcut cunoscut Dumnezeu, pentru mântuirea lumii, prin patriarhii şi proorocii Vechiului Testament şi prin Iisus Hristos şi sfinţii Apostoli, în Noul Testament.
Catehismul creştinului ortodox, Preot Ioan Mihălcescu